Toată lumea ştie că, uneori, un plâns bun te descarcă de nervi, de stres, de diverse. Că te enervezi şi plângi şi pe urmă motivul enervării îţi pare mai puţin important. Mă rog, mie aşa mi se întâmplă, în destul de rarele ocazii când se întâmplă. Fiindcă, de cele mai multe ori, când mă enervez, pe mine m-apucă un mare elan de ordine şi curăţenie prin casă! Dar, în general, se ştie: plângi şi câştigi.
Sau, cel puţin, în practică. Pentru că, în teorie, zice psihologul Jonathan Rottenberg, profesor asociat la Universitatea South Florida, nu prea contează vărsatul de lacrimi în procesul de simţit mai bine. În cadrul cercetării sale, profesorul a studiat aproape 100 de femei prin intermediul unui jurnal de emoţii pe care fiecare dintre femei l-a ţinut.
Bref, 61% dintre ele au scris că plânsul nu a ajutat la nimic, 9% au scris că plânsul a făcut mai rău, iar restul au declarat că plânsul le-ar fi ajutat să treacă mai uşor peste momentele grele. Deci, plângem, nu plângem, cam tot aia e! Mai bine un cântec vesel să cântăm!
Dincolo de rezultatele studiului (eu tot o să plâng dacă aşa o să-mi vină!), mi se pare fascinant că Rottenberg ăsta e un fel de expert în plâns. Am găsit un studiu făcut de el, aprofundez, dar până atunci, vă mai zic o chestie: domnii sunt sensibili la lacrimile de damă. S-a demonstrat ştiinţific cum că plânsul le reduce testosteronul. Adică… se înmoaie! :)
hahahaha
Interesantă treabă. Pot confirma că plânsul femeilor ne înmoaie. Nu prea sunt de acord însă cu inutilitatea plânsului. Mie mi se pare că refulezi mai ceva ca Etna.
Personal nu am plâns de nervi niciodată, poate de frustrare, dar frustrare survenită tot în urma unor momente de răscruce, când cred că lacrimile merită să fie vărsate. Mama zice foarte bine că lacrimile sunt scumpe și nu merită să le verși pe orice. Call me old dar asta e.
acu’ depinde: plangi de descarcat sau (iti) plangi de mila, de nervi, de.. diverse, depinde si de plans, cred.
aaa… old! :))
Zic atunci să plângem de fericire.