Nicuşor Dan pentru Primăria Capitalei

Am “cetăţenie” de Bucureşti prin naştere, îmi curge Dâmboviţa prin vene, vorba aia!, şi chiar dacă avem o relaţie cu năbădăi, eu (încă) îl iubesc pe oraşul ăsta! Are multe hibe pentru că de-a lungul anilor s-au trezit tot soiul de venetici sa-l pună în ordine, însă fără drag de el şi de bucureşteni, altfel decât în vremea alegerilor.

Şi mai are hibe pentru că celor care locuiesc aici nu prea le pasă de oraş: îl murdăresc, îl poluează, nu-i respectă istoria, nu-i observă frumuseţile şi nici nu-şi bat capul să le păstreze, ba din contră: sunt unii care, dacă ar putea, ar “rade” tot ce e vechi, pentru că, nu-i aşa, un bloc de 10 etaje aduce venituri mai mari decât o casă boierească de la 1800 toamnă.

Sunt foarte sensibilă la clădirile vechi ale Bucureştiului, dar şi la celelalte probleme, aşa că ştiam cine e Nicuşor Dan de la Asociaţia Salvaţi Bucureştiul şi, fireşte, de candidatura lui la Primăria Bucureştiului. De aici şi până la a accepta invitaţia de a-l cunoaşte, în acest context, nu a fost decât un pas mititel, aşa că aseară am stat un pic de vorbă, alături de alţi câţiva bloggeri.

Sediul campaniei electorale e într-o clădire veche de pe lângă Facultatea de Drept. Când am intrat în curtea interioară şi apoi pe scara antică, de lemn, mă aşteptam un pic la altceva, nu neapărat mai luxos, dar…Nu ştiu, diferit! Probabil tricicleta de plastic şi câteva boarfe înşirate pe-acolo m-au descumpănit :)

Duţu, un Security Manager foarte prietenos

Pereţii din casa scării erau scorojiţi şi, pe alocuri, se zărea cărămida. Din loc în loc se mai vedea câte un poster care îmi indica faptul că sunt pe drumul cel bun. Am intrat într-o cameră, nici prea mare nici prea mică. Primul care mi-a ieşit în cale a fost Duţu, un dulău extrem de prietenos care seamănă leit cu Lăbuş din Toate pânzele sus! M-am aplecat pe vine să-l mângâi.

– El cine e?, am întrebat fără adresă, pe oricine-o răspunde

– E Security Manager-ul, îmi spune râzând un bărbat, după care adaugă:

– Are şi blog. Blog de câine! (e pe bune, am verificat, el e cătelul. Îl cheamă Duţu Maxim)

“Bună, sunt Nicuşor Dan”

Mă ridic în picioare. În faţa mea e chiar Nicuşor Dan. Fără fasoane, îmi intinde relaxat mâna şi mă salută. Ne prezentăm şi ne tutuim, fără să ne cerem permisiunea în sensul ăsta. Pentru mine e un semn că nu e gomos, iar ăsta e un semn că e bine!

Mă aşez pe un fotoliu verde, cam ostenit, ceilalţi patru stau pe o canapea care, şi aia, a prins vremuri mai bune. Pe pereţi sunt afişe electorale, două modele de tricouri, două modele de sacoşe de pânză şi nişte variante de fluturaşi. Într-un colţ, pe o sobă cu plăci albe de teracotă sunt puse post-it-uri cu numere de telefon, un fel de organigramă. Un laptop şi un desktop sunt pornite pe un birou, mai încolo, pe două rafturi sunt răsfirate tot soiul de materiale şi câteva cărţi. Văd istoria Teatrului Naţional din Bucureşti şi alte câteva cărţi despre Catedrala Sfântul Iosif, încă una, ceva cu urbanism, am uitat titlul. Mai sunt şi altele, tot despre oraş.

Cei prezenţi sunt tineri, toţi, pe unul dintre ei îl şi cunosc şi schimbam câteva vorbe. Duţu se învârte în jurul cozii, nu-şi găseşte locul. Revin pe fotoliu, mai schimb câteva vorbe cu Simona şi cu Elena şi mă gândesc că ar trebui să fie mai mulţi bloggeri la întâlnirea asta, însă cu voce tare nu zic nimic. Candidatul este aşezat în faţa noastră pe un scaun, dar nu pare să fie deranjat de postura asta, de student în faţa unui panel de examinatori. De fapt, pare să fie relaxat şi stăpân pe sine, egal cu el însuşi.

Discuţii libere despre un oraş sufocat

Începem. Ne spune că ne admiră şi că avem o responsabilitate mare în contextul mediatic de astăzi, pentru că mesajele noastre sunt nepervertite şi sincere. Nu ştiu dacă l-a învăţat cineva să spună asta, dar cred că e destul de hârşit prin media cu Salvaţi Bucureştiul ca să ştie cum e treaba cu mass-media la noi!

Discutăm deschis, despre schimbările pe care le-ar face în primul şi în primul rând la Primărie şi sunt puţin surprinsă când, la întrebarea mea, referitoare la candidaţii de sector pe care îi sprijină spune că acolo nu e prea important, că sectoarele sunt ale partidelor. Vorbim despre trafic, despre câinii maidanezi şi, ce mă doare pe mine, despre clădirile de patrimoniu. Aflu lucruri noi despre zona Berzei-Buzeşti pe care Oprescu a pus-o la pământ chiar dacă nu avea dreptul legal de a face asta, şi mi se pare aproape incredibil atunci când Nicuşor Dan pronunţă cuvântul “reconstrucţie”.

Cu oamenii din stafful de campanie

Nu avem foarte mult timp de vorbit, pentru că în maxim o oră trebuie să plece pentru a fi prezent în stdioul unei televiziuni. Treburi electorale, deh. După ce a plecat, am mai stat la poveşti cu staff-ul de campanie şi mi-a făcut plăcere să aflu detalii. Chiar dacă am refuzat toate propunerile de campanii politice de când fac PR, tot îmi place adrenalina unei campanii electorale.

Adrenalina se simte şi aici, chiar dacă nu e fix cum mi-aş fi imaginat-o, totuşi pot să simt vibe-ul: e unul bun, ponderat dar decis, elegant, de bun simţ, dar ferm. Ştiu sigur că la un alt sediu de campanie aş fi fost înconjuată, zăpăcită cu mesaje şi zâmbete “profi”, cu trimiteri la platforma electorală, cu bătăi puternice în piept şi strigăte tarzaniene, iar cafeaua fierbinte ar fi curs lejer, ba poate că ar fi fost şi nişte platouri cu pateuri şi fursecuri. Şi aş fi primit tricouri, plase şi insigne branduite electoral.

Dar nu sunt proastă şi, mai ales, nu sunt manipulabilă – lăsaţi-mă să-mi ofer atâta credit! Eu mă uit la om, nu la politician. Şi vreau altceva pentru Bucureşti, altceva decât ce am avut până acum, fiindcă, privind în jurul meu, pe stradă, nu mă bucură ce văd.

Nu-mi trebuia întânirea asta ca să mă conving că Nicuşor Dan e altceva, de-asta nici nu insist cu soluţiile lui, sunt pe site şi pe pagina lui de facebook – uitaţi-vă şi singuri. Eu am vrut doar să văd dacă ar putea să facă ce spune, că nu e demagogie, că omul ăsta e suficient de determinat pentru aşa o misiune. Şi, da, cred că este.

Deci o să-l votez. Şi, dacă vă e drag de oraşul ăsta, poate faceţi şi voi la fel. În definitiv, cu ceilalţi m-am lămurit deja şi, oricum, mai rău n-are cum să fie. Aşa că eu am să dau o şansă bunului simţ fiindcă îmi vreau oraşul înapoi!

Şi duceţi-vă la vot! Altfel nu aveţi chiar nici o scuză când o să vă plângeţi!