Am un prieten care susţine că raiul pe pământ ar fi să trăiască la hotel! Din fericire pentru el, amicul meu nu a stat niciodată la un hotel mai mult de, hai să zicem, zece zile odată. Şi mie îmi place ideea, dar eu am stat cu săptămânile prin delegaţii şi nu e atât de bine pentru că într-un hotel, oricât de cosy, ideea de intimitate sau de acasă lipseşte, iar după două săptămâni m-am rugat de tantiile de la bucătărie să mă lase şi pe mine să-mi fac măcar o cafea! Îmi lipsea bucătăreala, ca să vezi!, şi-mi lipseau hainele lăsate acasă, oricât de multe mi-aş fi cumpărat între timp – şi mi-am cumpărat ceva!
Dar e bine, pentru o vreme, ca locul în care ajungi seara, târziu, să sclipească de curăţenie şi toate să fie puse frumos la loc fără ca tu să faci ceva în sensul ăsta. Şi e drăguţ, de asemenea, ca micul dejun să fie acolo, gata pregătit, iar o faţă prietenoasă să te întrebe dacă nu vrei şi cafea. Că tu vrei, asta e clar!
La Continental Oradea, “faţa prietenoasă” are un nume: doamna Maria, şi nu mi-aş fi iertat dacă nu vă spuneam ce eficientă e şi cum, chiar din a doua mea zi de şedere acolo, a ştiut că îmi place papara nu omleta, ca beau fresh combinat, de portocale şi grapefruit, că vreau doua brioşe mici, delicioase, nu cu ciocolată ci cu stafide şi, în fine, că îmi beau cafeaua – fără lapte, cu un plic de zahăr – într-o cană mare, pe terasă, la ţigară, în timp ce răsfoiesc presa locală. Nu sunt prea simpatică înainte de cafea, dar doamna Maria m-a făcut să zâmbesc în fiecare dintre dimineţile petrecute la Oradea. Aveţi idee ce important e asta când eşti departe de casă?!
Mi-a plăcut mult la Continentalul din Oradea, la fel de mult ca acum aproape zece ani, când am stat tot acolo, şi a fost primul hotel în care am avut parte de halat şi papuci – mi s-a părut foarte tare asta. Am lucrat nonstop, îmi amintesc prea bine, într-o sală de conferinţe cu vedere la piscină – fatalitate, însă, nu am ajuns să mă bucur de ea, şi era să nu ajung nici acum, într-o săptămână, că aşa era programul, încărcat, cu relatări festivaliere şi poveştile aduse aici alătui de Cosmote! Am cerut şi am avut voie, însă, să mă bucur de ea într-o noapte, pe la 1, când revenisem de la concerte obosită şi îngheată, şi a fost de nepreţuit!
E greu să iei “acasă” după tine oriunde pleci, chit că se spune că acest “acasă” e cu tine, acolo unde eşti tu. Dar când stai la hotel, eşti musafir şi basta!, şi, oricum, mereu ai vrea ceva ce n-ai împachetat, fie din grabă fie din neatenţie. Aşa că, dragi hotelieri, cine n-are o doamna Maria să-şi cumpere! Am zis! :)
***
E o practică des întâlnită prin hotelurile noastre, aceea de a ţi se asigura curăţenia şi mai ştiu eu ce servicii, eventual, însă nu şi senzaţia aia de “binevenit” şi amabilitatea care trece dincolo de fişa postului. Aş vrea ca hotelierii din România să-şi dea seama ca amabilitatea asta face diferenţa. Altfel, paturile sunt cam peste tot la fel…
Leave a Comment