Tot nu mă umplu de veselie iarna şi zăpada, însă cumva, în seara asta, când în Bucureşti ninge viscolit, siberian, şi după ce am fost nevoită să ies un pic pe vremea asta, mi-am amintit cât de bine e să te întorci acasă din frig şi nămeţi, acasă e unde e cald şi bine şi miroase a coji de portocală şi scorţişoară, unde totul e familiar şi prietenos şi ai loc să visezi! Fiindcă “dacă nu visăm, vom muri”.
Daca nu visăm, vom muri
De alb, daca visăm
Vom muri de plecări.
Acum vine prietenul
Cu braţele terminate în vâsle,
Acum vine femeia
Cu stelele terminate-n priviri.
(…)
Începe aventura.
Începe un nou rasarit.
Ferestrele sunt spoite negru
De noapte, fata femeii
E spoită ca un surâs
Pentru sine. Prietenul schimbă
Vasla cu schiul, tu schimbă paharul,
Tu schimba visul, tu schimbă trenul.
Cine nu schimba nimic
Se schimbă pe sine.
Du-te, pasăre,
Şi adă din planeta vecină
Un drum pentru prietenul meu.
Fiecare să viseze pentru celălalt,
Eu voi visa cu zăpada
Pentru fiecare din voi.
Poezia e scrisă de Anghel Dumbrăveanu, un poet care mie îmi place mult, iar pictua poartă semnătura lui Alexander Volkov.
Leave a Reply