Filmul Domestic şi motanul domesticit

by Domnul Sony

Ieri seară ea a fost să vadă filmul Domestic şi, pentru că e cu animale, am rugat-o frumos să mă lase să scriu eu despre acest film. M-a lăsat. Deci acum o să citiţi o recenzie scrisă de un motan cultural. Şi, că veni vorba, orice greşeli fac, sunt intenţionate, na!

Sigur, eu am un auz mai fin decât are ea, aşa că, probabil, aş fi putut pricepe ceva mai mult din replici. Nu ştiu dacă a fost de vină sala de la Arcub sau chiar e destul de rău sunetul la filmul ăsta, însă unele dialoguri s-au pierdut. Oricum, filmul e despre realitatea la scară de bloc, despre oameni şi animale, despre cum noi îi schimbăm pe oameni (fie la propriu, fie ca pretext) şi facem ca relaţiile dintre ei să se schimbe, de asemenea.

Filmul începe cu o discuţie despre un căţel care e cuminte şi bun şi locuieşte pe preşul unei locatare. Desigur, vecinii ei, oameni câinoşi, vor să plece căţelul de acolo fiindcă a lătrat sau a dat din coadă. Oameni nebuni! Mie mi-a plăcut căţelul, am ţinut cu el şi, până la urmă, e adoptat şi o să trăiască foarte fericit cu stăpânul lui pe care o să-l facă un om mai bun.

Alt animal, dacă pot să spun aşa, e un porumbel. Şi de el mi-a plăcut şi am simţit că mi-ar fi plăcut să particip la filmări datorită lui. Porumbelul ăsta îl împrieteneşte pe un tată cu fiul lui, asta după ce un iepure, care a fost mâncat, îi pusese la cuţite, fiindcă băieţelul îl iubea pe iepure şi tatăl lui a zis că e de mâncare, aşa că l-au făcut tocăniţă! Pe iepure, nu pe băieţel, of!, de ce nu înţelegeţi?!

Iepurele e in farfurie sub forma de tocanita

Şi după aia e vorba de o pisică (partea mea preferată) pe care o cheamă Ţiţi şi care, cumva, reuşeşte să împace doi părinţi care şi-au pierdut copilul şi, ulterior, unul pe celălalt. Ţiţi e o birmaneză care se caţără pe pian – vreau şi eu un pian, cred că sunt talentat, apropo.

Şi e şi un final pe care vă las să-l descoperiţi singuri când vă duceţi la Domestic, începând de vineri, 22 martie.

Căţelul drăguţ, pisica Ţiţi şi o înaripată dimpreună cu trei personaje din film

Dar eu nu voiam să vorbesc despre film foarte mult ci despre faptul că o pisică la casa omului este foarte utilă, vă zic eu doar câteva motive:
Vine la uşă şi zice Bună dimineaţa/ziua/seara, după caz
Face tot felul de mutre caraghioase
Scrie posturi de blog (dacă aveţi blog, dacă nu, să vă faceţi!)
Se vâră în toate pungile, genţile şi cutiile chiar dacă uneori îi rămâne fundul afară şi e convinsă că a devenit invizibilă!
Face Miau şi nu se aude la vecini; nimeni nu e deranjat de pisică
Nu trebuie scoasă la plimbare de două ori pe zi
Nu trebuie tunsă, rasă ori frezată, n-are nevoie de haine şi îşi face singură toaleta
Îşi ascute ghearele pe canapea Stă cuminte pe canapea
Toarce. Vibraţiile de la tors sunt antistres
Doarme foarte mult şi e deşteaptă, cuminte, ascultătoare, cântă la pian, găteşte, pictează, programează maşina de spălat şi te ajută să speli mai repede farfuriile*

OK, bine, am exagerat un pic. Dar filmul Domestic e de văzut. Chiar dacă nu iubiţi pisicile. Deşi nu văd cum să nu. În acest sens, al filmului, nu al pisicilor, iată şi o declaraţie (tot despre film, nu despre pisici) a regizorului, Adrian Sitaru:

Să ne uităm puţin în jurul nostru: câţi oameni sunt în parcuri şi pe străzi cu animale, câţi dintre vecinii noştrii nu au măcar un acvariu sau un papagal, uitaţi-vă cât de mult sunt prezente în viaţa noastră animalele, de la reclamele TV, în cântece, sigle, în numele de familie, poveşti, filme etc. Mă gândesc că avem o mare nevoie de animale şi ele de noi, de aici am realizat cât de mult ne iubim şi mâncăm în acelaşi timp la propriu animalele, iar la figurat între noi oamenii.

Mai multe detalii despre film aici.

* în sensul că pe unele le sparge!