Mă fascinează zâmbetul şi efectele sale benefice asupra noastră şi asupra celorlalţi. E un gest simplu şi totuşi ne găsim mult prea rar motivaţii pentru a-l face, fără să ne dăm seama că atunci când zâmbim lucrurile chiar devin mai bune. Vă uitaţi la oameni, pe stradă ori în metrou? Rar îi vezi zâmbind, cel mai adesea sunt încruntaţi, preocupaţi, stresaţi. Dacă îţi zâmbeşte cineva, însă, o să faci şi tu la fel, e ca la căscat, se ia! :)

Iar ăsta e doar unul dintre beneficiile zâmbetului, lista e (mai) lungă!

De exemplu, sunt studii care leagă zâmbitul de îmbunătăţirea sistemului imunitar, de tensiune, stres şi dureri – când zâmbim secretăm enforfină (un antialgic natural) – dar şi de popularitate sau chiar atracţie. Astfel, un studiu a arătat că bărbaţii găsesc că o femeie nefardată dar care zâmbeşte e mai atrăgătoare decât una fardată care nu zâmbeşte.

Însă pentru un zâmbet atrăgător ar fi indicat să nu existe carii ori dinţi mult prea îngălbeniţi şi nici vreun “parfum” de igienă orală deficitară. În sensul ăsta, v-am mai spus de programul Colgate de educare pentru igienă orală şi un zâmbet sănătos, de parteneriatul lor cu medicii stomatologi, şi sper că vor avea succes, astfel încât, la următorul sondaj, numărul românilor care nu s-au spălat niciodată pe dinţi să fie mai mic decât cel de-acum!

Dar cei de la Colgate nu s-au limitat la o simplă campanie Spală-te pe dinţi, române! sau aşa ceva, ci propun şi două aplicaţii de facebook prin care puteţi afla care este varianta completă de îngrijire orală pentru voi (recunosc, eu am primit de ziua mea un pachet de MaxWhite!) dar şi să luaţi la întrebări un medic stomatolog

Cititi şi comentariile deja existente, s-ar putea ca problema voastră sa aibă deja un răspuns :)

De asemenea, ca să vă dea motiv să zâmbiţi, cei de la Colgate pun la bătaie un premiu de 10.000 de euro cu care să vă împliniţi una, două, şapte, nouă sau 99 de dorinţe!

10.000 de motive pentru un zâmbet sănătos! :)

Dacă zâmbetul şi beneficiile sale nu vă motivează destul să vă preocupe sănătatea danturii, poate premiul ăsta o face! Altfel, eu aş prefera lumea zâmbitoare în locul mutrelor încruntate care-ţi taie cheful de viaţă!

Probabil nu e o coincidenţă că pe 20 martie e Ziua Internaţională a Fericirii, dar şi Ziua Mondială a Sănătăţii Orale. Aţi văzut voi fericire cu dureri de dinţi?! Nu există aşa ceva!

Share: