Bună! Sunt iar eu, domnul Sony, adică motanul!

portret dl sony

În episodul de azi vă povestesc despre cât de bune şi de pricepute suntem noi, pisicile, să obţinem ceea ce ne dorim, şi cât de nepricepuţi sunteţi voi, oamenii, în a distinge o pisica de un căţel sau de un ursuleţ. Dar pe rând.


În primul rând, adică unu, dar nu la mână ci la pernuţă, noi, pisicile, suntem foarte tari! Şi mereu obţinem ce vrem, fiindcă suntem foarte tari. Şi fiindcă suntem perseverente şi nu ne vă lăsăm până când nu se întâmplă ce ne trebuie nouă. De obicei, atenţie. De cele mai multe, covârşitor de multe, ori, atenţie. Şi alintaaaat! După cum se poate vedea şi în materialul următor:

Am şi eu nenumărate exemple în sensul ăsta. De exemplu, ştiaţi că dacă stau la uşa şi miorlăi suficient de mult vine să deschidă uşa ca să mă plimb pe hol? Sau dacă mă duc lângă ea pe canapea, când are treabă (parcă mereu are!) şi fac faţa aia, nu poate să reziste şi se apucă să mă alinte? Saaaaaau! Când am vrut mult să nu-mi mai dea boabe de dietă? Şi ce mănânc acuma? Aham! Boabe cu gust! Muhaha! Tot universul complotează, aşa să ştiţi, când pisica vrea ceva!

Bine, gata, sper c-aţi înţeles! Acuma să discutăm de cealaltă parte, aia în care voi sunteţi nepricepuţi. Am descoperit azi un site foarte simpatic, Cat or Not, făcut de o băutură acidulată. Mie nu-mi place nici o băutură acidulată, că astea sar din pahar şi-ţi intră în nas. Dar site-ul ăsta mi-a plăcut. Ia vedeţi, câte puncte faceţi?! Ea a făcut vreo 230 după cinci încercări. Hai, frate! Cum să confunzi un motan cu un raton!? Sau cu un căţel?!

Deci să vă jucaţi! Şi dacă nu vă placeeeee… să-mi spuneţi mie Cuţu!

cat raccoon
Voi câte puncte aveţi?! Şi, da, puteţi să-mi spuneţi Cuţu şi pe pagina mea de Facebook, da’ n-o să răspund la provocări! :D

Share: