Am văzut World War Z aşa, într-o doară, curioasă mai degrabă să mă lămuresc pe ce s-au strans vreo 450 de milioane de euro din toată lumea şi ce face Brad Pitt, atât ca actor cât şi ca producător. Nu e rău. Dar a fost sub aşteptări.
Înainte să văd filmul, am citit un pic despre cartea cu acelaşi nume, cea care stă la baza filmului, scrisă de Max Brooks. Din câte am înţeles, se punea destul de mult accent pe partea socio-politică a epidemiei de zombi… Ei, în film nu e aşa. Filmul e un film de acţiune corect făcut, chiar admirabil făcut pe alocuri (faza cu zombii care se caţără pe gardul israelienilor, de exemplu), cu un Brad Pitt care joacă ok, şi cam atât.
Update. Aproape că uitasem ceva important: muzica e semnată Muse!
Pe scurt, Pitt Gerry Lane, e un fost agent ONU care s-a retras şi îşi vede de familie: o nevastă şi două fete. Într-o bună zi, e prins în trafic, dar, ce să vezi?!, nu e doar o problemă de circulaţie ci un atac de zombi. Mulţi zombi, şi răi şi muşcăcioşi! După câteva confruntări, Lane îşi duce familia la adăpost dar, pentru ca aceasta să nu fie trasferată în afara zone sigure, trebuie să accepte să rezolve problema mondială cu epidemia de zombi. Reuşeşte ceva pe lângă, suficient pentru un final cu îmbrăţişări de familie regăsită, dar şi pentru o partea a doua – de altfel, se aşteaptă ca World War Z să fie o trilogie. The End.
Totuşi, dincolo de acţiune şi de mutrele pofticioase de zombi, nu poţi să nu te întrebi dacă lăcomia şi comercialul nelipsit din viaţa noastră nu ne dezumanizează suficient încât să ne transforme în… altceva.
Eu am apreciat mult mai mult filmul cand l-am privit din urmatoarea perspectiva: este World War Z vazut prin ochii lui Gerry Lane, asa cum in carte sunt prezentate povestile atator oameni pentru a-ti crea imaginea completa.