Gelozie

Camelia deschise larg uşile sifonierului, întrebându-se, mai mult decât de obicei, ce haine să aleagă. Spectacolul avea să fie pus în scenă destul de curând şi avea emoţii, în ciuda faptului că Otilia, prietena ei, o asigurase că scenariul şi regia sunt perfecte!

– O să iasă bine, o să vezi!

În definitiv, nu avea nimic de pierdut, nu? Era preocupată, însă, că ultima şansă se juca, la propriu. Un rol, o interpretare, un monolog construit din replici şi gesturi convingătoare, destinat unui unic spectator. Încă mai avea timp să dea înapoi, dar nu avea energia necesară de a-i rezista Otiliei. Prietena ei putea fi extrem de convingătoare şi, pe deasupra, trebuia să admită asta, argumentele ei păreau valide.

O, la naiba cu asta. O s-o fac cum zice Otilia, şi basta! Şi o să mă şi distrez!, îşi spuse, apoi se întinse să ia de pe umeraş rochia roşie, cu spatele adânc decupat. Dacă ea avea să-şi piardă inspiraţia ori replicile, rochia avea să vorbească în locul ei!

Cosmin, partenerul ei, părea extrem de sigur pe el. Şi, mmm, arăta şi mirosea foarte bine! Îi sărutase mâna, galant, apoi i-o asezase uşor pe braţul lui. Nimic forţat, putea foarte bine să fie doar un prieten. Sau poate că nu…  În definitiv, o curta de vreo câteva săptămâni, aproape de când îi devenise coleg.

Toată gaşca era deja acolo, iar prietenii lor păreau că se distrează. Sigur, întârzierea lor era regizată, la fel surâsul ei misterios, braţul lui, rochia roşie. La drept vorbind, chiar erau o apariţie, ştia asta, şi spera ca intrarea lor să fie remarcată cum trebuie. Începea spectacolul!

Oh, da, chiar se distra! Cosmin îşi juca la perfecţie partea şi aproape toate fetele o întrebaseră despre el. Alexandru se limitase la câteva priviri lungi şi un dans în care o ţinuse foarte aproape de el, atât de aproape încât, pentru câteva momente, îşi uitase rolul. Noroc că intervenise Otilia: Oh, aici erai? Te caută Cosmin.

Mult după miezul nopţii, petrecerea era încă în toi. Cineva a propus clasica vizionare a răsăritului la malul mării, gaşca entuziastă, împărţirea pe maşini, cine conduce, cine n-a băut, totul se întâmpla atât de repede că n-a avut vreme să se dezmeticească. Doar când au ajuns pe plajă, în ritmuri de Lost Song, iar Otilia îl ţinea de mână pe Alexandru, a înţeles.

***
– Gelozie. Înţelegi? Nu are cum să nu reacţioneze când o să te vadă cu altul. E imboldul de care are nevoie ca să ştie că vrea să fie cu tine. Iar Cosmin o să fie perfect pentru rolul ăsta.
– Dar eu nu cred în gelozie, Otilia. Nu are sens să fie gelos, mie îmi place Alexandru, nu Cosmin. Şi dacă totuşi mi-ar plăcea Cosmin, atunci ce-ar mai putea rezolva Alexandru cu gelozia?
– O să vezi, gelozia funcţionează.

***

Departe de malul mării, Camelia nu-şi mai reţinu lacrimile. Da, gelozia funcţiona, fir-ar a dracului să fie de treabă!