March 6

Tata n-a plâns la mine în braţe

Eu l-am văzut pe tata plângând de două ori, şi niciodată în braţele mele. Prima dată a fost când şi-a pierdut mama, pe bunică-mea, după ce o îngrijise, prin rotaţie cu fraţii şi surorile lui, zi de zi, vreme de patru ani. A doua oară când l-am văzut pe tata cu lacrimi în ochi a fost pe holul secţiei Chirurgie a Spitalului de Urgenţă, când au scos-o pe mama din operaţie, încă intubată şi inconştientă. Ştiam amândoi că o să fie bine, dar imaginea aia…

Sunt sigură că a mai plâns şi când şi-a pierdut fratele şi două surori, dar s-a ferit s-o facă în faţa mea. Şi, cu atât mai puţin, în braţele mele! Pentru mine tata a fost mereu un reper de curaj, uneori inconştient, poate, dar curaj, oricum ar fi.

Mare parte din copilăria mea a fost în comunism. Dar tata n-a plâns niciodată pentru că nu putea să-mi ofere banane şi portocale, aşa cum orice copil are astăzi, n-a plâns pentru că m-au făcut pionieră şi eu, în prostia mea, chiar am fost mândră de asta, n-a plâns când mergeam la pregătire pentru olimpiadele de istorie sau constituţie, ambele pline de elogii pentru epoca de aur, minciuni cu care tata – el însuşi profesor de istorie – nu avea să fie de acord niciodată, iar eu le turuiam pe de rost, n-a plâns când cărţile bune se dădeau pe sub mână şi eu citeam Povestiri istorice cu eroi comunişti, n-a plâns pentru că şcoala de-atunci avea tablou pe perete şi în manuale cu tovarăşul, la dracu’, n-a plâns nici pentru că am fost selectată să dau flori pe la congrese în timp ce el le-ar fi împărţit mai marilor, şi chiar cu generozitate, niscaiva proiectile mortale!

© Tom Wang | Dreamstime.com
© | Dreamstime.com

Nu, n-a plâns, ca să nu-mi strice mie o brumă de normalitate, câtă şi cum era ea în epocă. Şi nici nu mi-a spus vreodată că învăţ prostii. Mi-a povestit, însă, istoria altfel, mi-a ales cărţile bune pentru mine, m-a învăţat acasă ce nu învăţam la şcoală, că nu spunem Tovarăşa ci Doamnă, că părinţii şi bunicii lor – ai lui şi ai mamei – au fost furaţi, iar casele şi pământul lor confiscat de Partid, mi-a oferit instrumentele necesare pentru a gândi singură într-un context în care asta era mult mai greu şi mult mai periculos decât este acum.

Şi, repet, n-a plâns niciodată în braţele mele. Şi pentru asta – ca şi pentru multe altele, de altfel – o să-i mulţumesc toată viaţa! Fiindcă, dacă ar fi făcut-o, probabil că eu nu eram nici jumătate din ceea ce sunt astăzi!

(Am scris textul ăsta fiindcă m-am enervat niţel. De asta)

Update: între timp, autorul a şters textul patetic şi lacrimogen care m-a înfuriat. Dar eu l-am salvat, ca să nu creadă careva că m-am enervat aşa, aiurea. E aici.


Tags: , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 06/03/2014 by ruxandra in category "ganduri printre randuri

22 COMMENTS :

  1. By Laura on

    Doamne, cate truisme in textul ala original. Stiam eu de ce nu dau click pe el chiar daca multa lume ii da share. M-am cam plictisit de demonizarea asta a scolii. Hai sa crestem o generatie de impletitori de cosuri care n-o sa fie niciodata in competitie cu nimeni pentru ca nu stiu ce-i aia. Mie mi se pare ca de la parinti porneste problema. Parintii le spun copiilor ca scoala e dracul si atunci si copiii o privesc la fel. Imi pare rau, dar eu nu pot fi de acord cu asa ceva. Da, scoala e dezumanizanta, are multe defecte, dar fara scoala nu esti nimic in societatea in care traim. Competitia din scoala se traduce ulterior in competitia pentru un job bun, pentru o viata mai buna etc. Ar fi multe de spus aici, dar mai bine nu ma dezlantui la tine pe blog :)

    Reply
  2. By Anca on

    you are missing the point!!! Ca plang sau nu parintii, ca le ofera sau nu copiilor educatie acasa, SISTEMUL NOSTRU EDUCATIONAL este de RAHAT!!! Studiat, verificat si demonstrat la nivel european!!

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      da, si dupa ce ca sistemul e vai de capul lui, nici acasa copilul ala n’are parte de ceea ce ar trebui sa aiba. basca, plansul in baie, in bratele copilului, rezolva perfect sistemul! asta e solutia, frate!

      Reply
  3. By Anca on

    Clar plansul in baie nu rezolva nimic, si sincer, mi-e greu sa cred ca tatal a plans asa precum descris in articol. Articolul este un semnal de alarma pentru viitorii parinti, pentru parinitii cu copii ce de abia de acum intra in sistem. Eu asa vad toata treaba.

    Reply
  4. Pingback: Nimeni nu are nevoie de un bărbat care se comportă ca o femeie

  5. By Mihaela Ivan on

    Oare cum am reușit să fim, să acceptăm, să învățăm în sistemul ăsta? CUM? Simplu… pentru că părinții nu ne-au plas de milă, ne-au lăsat pur și simplu sa invatam SA FiM in lumea asta…
    noaptea minții…

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      mihaela, sistemul e de plans si empatizez din tot sufletul cu un parinte disperat CARE LUPTA, ba chiar cand si daca pot, ii dau si eu o mana de ajutor, ca asa mi’a aratat mie tata: sa lupt, nu sa plang!

      Reply
  6. By Mihaela Ivan on

    păi da…sistemul e hâd, dar luptăm cu el! Eventual ne plângem ca să atragem atenția că are bube, facem ceva în sensul ăsta, dar, la naiba, nu ne zmiorcăim că nu rezolvăm nimic.
    Nu mă dau și nu mă las! :) mă face pe mine un sistem…tule mama lor :p

    Reply
  7. By oana on

    Deși sunt de acord că un părinte nu ar trebui să plângă pe umărul copilului său, pentru că așa se inversează rolurile și nu e sănătos deloc, îmi pare rău că bărbații sunt așa de mult sancționați social când exprimă emoții. Creștem băieți cu limite enorme în înțelegerea și gestionarea propriilor emoții și asta este un minus la fel de mare ca cel pe care îl produce sistemul de învățământ.

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      sa stii ca eu, una, nu am nici o problema cu barbatii care isi exhiba emotiile. mi se pare chiar barbateste sa’ti poti exprima si asuma emotiile. dar in cazul de fata e vorba de o slabiciune.

      Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      patru gradinite si patru scoli pana la 11 ani! cand ii era lumea mai draga si se obisnuia cu colegii dar si ei cu el, puf, ne mutam!

      Reply
  8. Pingback: Puțin despre rolul tatălui, înainte de ziua mamei | Bialog

  9. By Laura on

    Si-a inchis blogul domnul respectiv de raul nostru : )))) N-a suportat oprobiul public!

    Reply
  10. By camelia on

    Sincer, ca parinte al unui prescolar ma regasesc in ipostaza tatalui, nu ma apuc de bocit dar inlauntrul meu urlu, ca de 20 si ceva dea ni nu vedem nici o schimabre in bine, ba mai mult copii nostri sunt cobai ai unor ilustri conducatori care ce viseaza pun in aplicare fara a avea o viziune clara a ceea ce vor

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      camelia – nu cred ca e vreun om sanatos la cap care, parinte au ba, n’ar plange la gandul sistemului de invatamant de la noi. dar sa plangi in hohote in fata copilului pentru asa ceva… nu. nu. si tot nu!
      (si maine daca ma intrebi, sau peste o saptamana sau c’o zi inainte sa mor, tot nu!)

      Reply
  11. By Bogdana on

    Da, societatea ne invata ca baietii nu plang. Baietii nu au voie sa dea semne de slabiciune, iar plansul este primul lucru care le este reprimat de cand sunt mici. Offff, offff, offf….

    Uita-te aici: http://www.youtube.com/watch?v=hc45-ptHMxo

    sa ajungi ca barbat sa plangi in societatea de azi, care anatemizeaza aceasta slabiciune inseamna sa ai mai multe c #$%e decat un barbat care isi reprima toate trairile din teama de anu fi considerat slab. my two cents, si nu numai ai mei, ca mai am linkuri la gramada si studii.

    stii care e culmea? ne invatam baietii sa nu mai planga dupa care ne plangem ca barbatul nu ne intelege si nu e empatic :))))

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      asta nu are nici o legatura cu barbatii care plang si cu exibarea emotiilor la un barbat. si stii asta :)

      Reply
  12. Pingback: Tata pr intre randuri | printreranduri.eu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *