După aproape trei luni nepisicești, dar cu dor de Domnul Sony, am fost din nou sedusă de o pisică. Un pui de mâță care a ajuns la mine pe căi nu chiar drepte și care, teoretic, era motan, numai că s-a dovedit a fi o fetiță. Și pentru că trebuia să poarte un nume, i s-a spus Lady Maxine Jazz from House of Gardiunor.

Suntem împreună de două săptămâni, e mică, plină de energie și idei, exasperantă pe alocuri, lipicioasă când are chef, vorbăreață și… ăăă, am zis că e zvăpăiată rău?! Are, cu aproximație vreo trei luni, și a ajuns la mine pentru că fosta ei stăpână a dat-o afară din casă pe motiv că a spart o vază.


Un om bun a recuperat-o din scara blocului, unde plângea, a postat poze cu “motănelul” pe FB, alți oameni de bine mi-au arătat pozele (eu eram la Timișoara, la Jazz), ba chiar am fost sunată să mi se atragă atenția asupra ei. Cineva a renunțat la ea în favoarea mea, altcineva a primit-o în gazdă până am revenit eu acasă. O grămadă de oameni și energii bune au făcut, deci, ca pitica asta să ajungă la mine. Chiar dacă nu e motan, ci pisică. Firește, eu îmi doream motan dar, până la urmă, asta mică a reușit să mă cucerească.

Ea e, într-unul din puținele momente în care stă cuminte, nu vă luați după aparențe:

MJ

Și, da, o sa aibă și rubrică pe blog, după ce învață să scrie. Deocamdată nu se poate discuta serios cu ea, așa că se antrenează cu pagina ei de Facebook :)

Share: