Bunicii mei din partea mamei s-au cunoscut în ’39 la un bal. Era toamnă, nu cu mult timp înainte de majoratul bunica-mii, majorat care, pe vremea aia, se întâmpla la 21 de ani. Darly era fiică de moșier, moștenitoare bogată, educată la cel mai bun pension din Capitală și cu Bacalaureat. Bunicul era fiu de învățători cu stare, inginer școlit pe la institute nemțești, consultant priceput în sisteme de încălzire – sunt câteva gări în țară al căror sistem de termoficare e proiectat de el.
S-au cunoscut, cum ziceam, la un bal, și a fost dragoste la prima vedere, chiar dacă diferența dintre ei era destul de mare, de 16 ani. A curtat-o ca la carte, cu vizite la casa părintească, flori și un cadou prețios de logodnă care e pe la mama, pe undeva: un ceas mic, delicat, de aur.
Nunta au făcut-o pe 14 ianuarie, în 1940. Rochia a fost dintr-o dantela cu catifea iar buchetul din liliac alb. Bunică-mea n-a conceput altă variantă, cu toate că era ianuarie, iar bunicul, pentru că o iubea atât de mult, i-a adus liliac taman din serele vieneze. Peste un an și jumate avea să apară și Magdalena, fiica lor, adică mama.
Viața n-a fost blândă cu ei, însă. Au trăit din plin, toți trei, ???beneficiile??? comunismului, cu părinții bunică-mii trimiși în domiciliu forțat, cu toată averea naționalizată, dați afară din casă în jumătate de oră. Părinții bunicului aveau una dintre cele mai mari biblitoeci din zonă, iar cand au venit cei din regimul comunist au considerat normal să-i ardă cărțile. Tatăl lui a făcut infarct atunci și a murit într-o săptămână.
Și asta nu e tot chinul prin care familia mea a trecut în vremurile comuniste, d-aia mie mi se ridică instant tensiunea când îi aud pe unii că era mai bine atunci. Poate o să scriu și povestea asta cândva, dar nu e vremea ei, nu azi.
Azi sunt 75 de ani de când s-au căsătorit bunicii și, cu toate că nu-i mai am în preajmă pe nici unul dintre ei, mama mi-a arătat invitația lor de nuntă:
S-au iubit mult, în ciuda greutăților prin care i-a trecut viața. Darly i-a supraviețuit 34 de ani și s-a semnat mereu Virginia N. Păsculescu, N. fiind inițiala bunicului, Nicolae. Nu vorbea des de el dar când o făcea i se lumina toată fața. Și sper că azi, la 75 de ani de la nunta lor, valsează pe undeva împreună.
emotionant