Tehnic vorbind, în timp ce scriu rândurile astea, porțile Muzeului Satului Bănățean, locul care găzduiește Plai, s-au deschis pentru participanți, deci festivalul a început.
Dar headlinerii încă nu se cunosc, și fix despre asta voiam să scriu, mai ales că am văzut o discuție pe FB în care cineva se plângea că anul ăsta nu știe ce artiști vin.
Mie, una, nu-mi pasă! Vin la Plai de câțiva ani – deja! – și, deși la fiecare ediție au fost artiști pe care îi știam, și alții, pe care i-am descoperit și mi-au plăcut, am înțeles, cumva, de la început că festivalul ăsta nu e neapărat despre muzică ci despre toată atmosfera de-acolo. Despre trei zile în care experimentezi lucruri noi, înveți, te joci, dansezi, cunoști oameni faini și multe povești.
Și, nu în ultimul rând, dacă e să ne gândim la artiștii aduși la Plai în cei zece ani de când e festivalul, Patrice, Zaz, Mariza, Al di Meola, Asian Dub Foundation, Subcarpați cu orchestra (proiect făcut special pentru Plai) și mulți alții, e clar că organizatorii știu să aleagă bine artiștii, și că nu e ca și cum, fix la ediția în care au ales să nu anunțe headlinerii, o să aducă Guță sau 3SudEst.
Așa că chill! O să fie super mișto la Plai și anul ăsta!
___
Festivalul PLAI 2015 este organizat în parteneriat cu Casa de Cultură a Municipiului Timişoara şi cu susţinerea Consiliului Judeţean Timiş.
Sponsori: Grolsch, Raiffeisen Bank, Continental, Accenture, Draxlmaier, Kathrein, Aqua Carpatica, Institutul Francez Timișoara, Digi Mobil, Elba, Sar Security
Parteneri media: Digi24 și UTV
Leave a Comment