După un prim episod cu bune și rele, terminat cu agonia de la Pensiunea Onelia din Gârda de Sus, reiau povestea locurilor prin care am dormit și mâncat în vara asta. Unele pentru că merită recomandate, iar altele pentru că merită evitate!
Iar dacă prima parte se termina, după cum am povestit, cu o agonie, a doua parte continuă cu un extaz!
Sebiș, Pendiunea Ladyna
Ar fi trebuit să terminăm traseul zilei în Moneasa, dar, nu se știe de ce, am ajuns să dormim la Sebiș, adică vreo 20 de kilometri mai încolo. Cu toate astea, a fost, probabil, unul dintre cele mai faine locuri… nu neapărat pentru condițiile de sute de stele ori margarete, ci pentru că proprietarii pensiunii, soț și soție, fac parte din categoria celor care se dau peste cap pentru ca celor pe care îi cazează la ei să nu le lipsească nimic.
Curtea avea gazonul perfect tăiat
Prin urmare, ne-au gătit, ne-au alintat cu clătite, au restartat router-ul de fiecare dată când a fost nevoie, ne-au făcut cafele nenumărate, iar cineva din grup – nu zic cine, dar o știți! – a primit chiar și un foarte prețios nes! Și, foarte important, ne-au spălat hainele! Haine multe, înșirate pe suporturi speciale, prin cuier, pe marginea scaunelor, care pe unde! Și pe care le-au lăsat peste noapte să se zvânte în pensiune, iar a doua zi, foarte de dimineață, le-au mutat frumos în curte, să le bată soarele. Fără să le cerem asta, și fără să ne ceară ajutorul. De la ei, așa, pentru că și-au dat seama că, fără niște soare, aveam să plecăm cu hainele umede.
E mai mult decât au făcut patronii sau angajații oricărui alt loc pentru noi în tura asta! Și, ca să nu fie vreun dubiu, și condițiile au fost foarte bune!
Ghioroc, Pensiunea Konak
Îmi vine să râd când mă gândesc la locul ăla și, mai ales, la camera mea, cea care, pentru tot restul traseului, avea să poarte numele de ???camera de curve???. În primul rând pentru că era minusculă (dar pentru activități recreative între două curse cu tirul nici nu cred că-și trebuie mai mult de câțiva metri pătrați de pat, nu?), apoi pentru că tabloul de pe perete era destul de explicit în același sens și, nu în ultimul rând, pentru că în baie, pe marginea chiuvetei, trona un gel de duș cu indicații de folosire pentru zone… intime! Cred că nu era mai evidentă destinația camerei nici dacă-i puneau o plăcuță pe ușă!
Altfel, ceva de mâncare, parcă niște piept de pui, dar pe care l-au mâncat pisicile drăguțe din pensiune, pentru că mie nu mi-a inspirat suficientă încredere, și o piscină care a fost mintenaș acoperită înainte să se întunece.
Probabil e locul în care am râs cel mai mult, pe de-o parte fiindcă ne-am uitat la niște filmulețe făcute cu GoPro-ul, în care protagonistul nu știa că e filmat (Pățăști!), pe de alta pentru că… miere! – glumă internă, nepovestibilă! Și am avut cei mai simpatici colegi de balcon! Care balcon, apropo, era semnificativ mai mare decât camera mea, cu baie cu tot! Fără AC, singura soluție de aerisire a fost, firește, ușa de la balcon! Not funny!
Prin urmare, eu nu m-aș mai întoarce acolo vreodată! Dar pisicile – vezi mai sus – erau simpatice și foarte prietenoase!
Timișoara, Check Inn
Din nou, genul de hotel curat, cu camere suficient de mari, cu AC și net funcționale, dar care nu te seduce pentru că nu are nimic special, de fapt. Prin urmare, n-am ce altceva să spun!
Arad, Hotel Maxim
Nici aici n-aș avea vreo mențiune specială de făcut, exceptând faptul că au o cameră de bagaje care parcă e din Wonderland-ul lui L Carroll, în sensul că e sub scări și nu mai înaltă de 1,50 m, și de al cărei prag am dat, inevitabil, cu capul, și că au pești exotici în hotel, sub un ???podeț??? pe care treci ca să urci (doar pe scări) către camere. Ah, da! Și s-au strofocat și ei un pic ca să avem hainele spălate.
De mâncat, am mâncat la ștrand, la restaurantul Ratio. Una peste alta, nu rău, dar sub așteptări. Adică serviciu mișto, toate alea de pe lângă – pâine, olivieră șamd – ok, dar mâncarea nu chiar cea mai cea. De exemplu, cartofii cu rozmarin n-aveau rozmarin, iar mușchiul împletit era mai degrabă o bucată de carne cu model. Dar, cum ziceam, una peste alta, a fost decent.
Salonta, Hotel Restaurant Millenium
Aici, spre deosebire de Konak, am primit camera de mături, îmi imaginez, pentru că era strecurată între alte două de mărime decentă, dar nu era mai mare decât o debara. Fără aer condiționat, cu un geam care se deschidea doar vreo câțiva centimetri, în spatele televizorului, o baie cât o mașină de spălat haine, și o singură priză. Meh!
Cu toate astea, au o grădină minunată în spate, cu un lac mititel și loc de joacă pentru copii, și cu o mini grădină zoologică, ceva lebede, și albe și negre, o lamă, câteva capre și câșiva iepuri și un caprior foarte înalt pentru vârsta lui, habar n-am ce neam de ierbivoră era, dar era simpatic.
Am făcut poze multe acolo și am admirat un apus superb!
Poate nu pentru cazare, dar pentru grădină și mâncare merită să vă opriți. Aveau chiar și lapte de pasăre!
Oradea, Hotel Impero
Iar genul ăla de hotel căruia nu ai nimic să-i reproșezi, dar care nici nu se remarcă prin ceva special. Camere decente, băi curate, personal amabil. Din păcate, chiar înainte să plec cu o părere ok despre loc, de dimineață, la micul dejun, li s-a stricat aparatul de cafea, iar o licoare cu ceva cofeină a durat secole!
În schimb, pot să recomand, la rândul meu, un restaurant care se cheamă La Papi și care mi-a fost și mie recomandat. Ne-a servit o super tanti, porțiile au fost generoase, mâncarea cu gust, iar prețurile mai mult decât corecte.
După aia am dat o fugă la ștrandul din Băile Felix, la Apollo, unde n-a mai fost chiar așa de simpatic – chiar dacă noi ne-am distrat – pentru că lipsa de chef de muncă a personalului de-acolo e atât de evidentă încât, dacă nu te apucă lehamitea, te apucă dracii.
Practic, oamenii ăia se apucaseră să târâie șezlongurile de pe marginea bazinului cu mai mult de juma de oră înainte să se termine programul, făcând o hărmălaie teribilă, și nu s-au oprit nici după ce le-am atras atenția. Ba, mai mult, tot înainte să se termine programul, cu oameni în și pe lângă bazin, s-au apucat să tropească cu clor pe-acolo. Really?! Muriți în faliment ASAP!
Ciucea, Hotel Route 60
Uite, aici am uitat complet cum a fost camera. Mă uit la ei pe site și nu sună nici un clopoțel! În schimb, îmi amintesc de amabilitatea personalului și mâncarea ok, de faptul că ne-au spălat hainele și că ne-au lăsat să facem photoshooting pe terenul lor de fotbal, fără să ne ceară bani pentru asta.
Turda, Motel Sun Garden
La ei pe site zice că e hotel, dar, în spate, au și un motel – acolo am stat. Din fericire, camerele au aer condiționat. Și prize. După tot felul de experiențe ca astea pe care vi le-am povestit, n-ai nevoie de foarte multe, vorba cântecului!
Am mâncat la ei în restaurant, unii mai bine, alții – ca mine – am tras paiul scurt. Tartarul de somon era o sălățică dubioasă, iar desertul cu mere, nuci și stafide nu conținea nici măcar o urmă de strugure uscat. Le-am primit, separat, după aia. Meh. În schimb, mi-au plăcut – mult! – caii lor verzi de pe pereți.
Turda by night e dezmăgitoare rău. Două terase cu fețe lungi și aproape triste, o plimbare de vreo 20 de minute și cam atât. Sau poate n-am știut noi pe unde să ne rătăcim, o fi și asta o explicație!
La salină, a doua zi, altă treabă, însă! N-am mai fost de ani buni și mi-a plăcut să mă plimb prin diversele camere, pe lângă pereții de sare. De vizitat!
Și cu Turda se termină și partea a doua a poveștilor de dormit și mâncat prin România. Urmează – curând – partea a treia și ultima, dimpreună cu vreo câteva concluzii despre turismul încununat cu/de frunza lui madam Udrea!
Leave a Comment