M-am tot gândit zilele astea la tradițiile de Crăciun. Ce mai e tradițional și ce mai reprezintă tradițiile în cotidianul nostru cu alergat de colo-colo pentru mancare, brad, cadouri, înjurat traficul, apoi gătit casa, gătit masa, mâncat mai mult decât e cazul și, aproape inevitabil, zăcut.
N-am apucat să fac mai nimic pentru Crăciunul ăsta. Am luat ce îmi trebuie pentru puținele lucruri pe care le gătesc ???tradițional??? în perioada asta: friptura cu fructe, salata de andive, cozonacii mei mici în formă de briosă, pâine de casă. Atât. Brad nu fac. Mi se pare deprimant să am unul de plastic, mi se pare încă și mai deprimant să-l arunc pe cel natural la finele sezonului sărbătoresc. Coronițe și o creangă mai sănătoasă la care să nu ajungă Maxine Jazz plus alte câteva decorațiuni și beculețele, dacă-mi amintesc pe unde le-am pitit. Dacă nu, nu!
Probabil un CD cu un mix de colinde străineze și coverul lui Baniciu, A venit iarc Crăciunul, apoi niște Strauss, în pregătirea concertului de la Viena. Vin și vin fiert. Belșug pentru una din babe, cea mai săracă – și asta e o tradiție. Un cadou maaare pentru o prietenă dragă – e un dar din dar, o să vă povestesc. Alți prieteni. Oameni dragi. Oamenii de care îmi pasă.
Ah, și un bol mare cu bomboane Bucuria pentru colindatori. Pe care, de anul ăsta, am decis că nu-i mai ascult. Nu-mi trebuie, oricât de urâcios ar suna. Le dau bomboane pentru că-s copii și se bucură, dar, pe bune, care mai e sensul colindatului într-un ???sat??? cu câteva milioane de oameni care stau la bloc? La țară are o noimă, sunt copiii din comunitate, sunt cunoscuți și chiar cântă, știu versurile și le e drag să facă asta. La oraș, e doar o formulă de a aduna dulciuri și bani. Cam ca la popii cu care te trezești la ușă, că-ți aruncă pe pereți și pe tine niște apă via pămătuful de busuioc și-ți vâră sub nas mâna la pupat în timp ce dascălul întinde discret găletușa să-i pui acolo banii.
Nu. N-am să mai fac lucrurile astea, doar pentru că ???așa se face???, nu le văd sensul.
Crăciunul meu e despre daruri și generozitate, e despre cei dragi și surprize, e despre gândurile cu care am ales daruri pentru ei, despre zâmbete și căldură și râs și bucurii, e despre magie și minuni pentru că, deși nu mă duc la biserică, nici la propriu, nici la figurat, încerc să-mi amintesc că toată povestea asta are la origini o minune. Și, chiar dacă imaculata concepție nu mă convinge, aleg să cred în energiile bune care se adună când trebuie.
Iar dacă aveții dubii, întrebați orice copil, mai mititel, așa, dacă el sau ea crede în Moș Crăciun! O să vă convingă și pe voi!
1. Un brad în ghivechi ai încercat? Sunt în trend în ultima perioadă.
2. Nepoții mei cresc în Moș Crăciun. Ce concluzie să trag? Sau nu se pune dacă nu sunt din metropolă?
1. da, doi ani. se usuca.
2. ca esti batran, desigur, daca ai nepoti :)))