Hai că dacă tot m-am apucat de acest mic ghid în cinci episoade al cadourilor smart, că mi se spune că mă pricep, nu de alta, știu că am promis că scriu despre ce-și doresc ele, doamnele, după dușul rece de ieri, dar facem un ocol mic pe la ziua iubiului pe rit autohton, să rezolvăm și cu asta, mai ales că încă mai sufăr de pe urma lui Valentin de import care mi-a umplut inboxul, feed-ul și cristalinul cu inimioare și alte diminutive.
Chiar, ăsta ar merge subiect pentru alt text. De ce atâtea diminutive în luna/zodia iubirii, mă, nene, mă? Zici că se comite o lobotomie colectivă!
Dar să revenim la cadouri. De Dragobete. Mâine. Cu mențiunea că nu e musai să vă dați peste cap azi sau mâine în sensul ăsta, o să vedeți de ce zic asta.
Am spus deja ce nu mi se pare vreo idee strălucită de cadou pentru doamnele deștepte și educate cu ocazia lui martie care va să fie, inevitabil – o să revin, cum am promis, și cu sfaturi și cu idei pe tema asta. La capitolul sărbători de cuplu – cum ar fi, cu îndăduință, fie!, și Dragobetele – dar și orice aniversare comună, că e pupatul, mutatul, logoditul sau căsătoritul, cred că cele mai frumoase daruri sunt alea pe care ni le facem, amândoi, nouă, ca să să ne fie viața împreună mai amuzantă, mai picantă, mai ușoară, mai plăcută. Am și o idee pentru fiecare din voi doi, poate încă nu locuiți împreună, dar cele mai multe sugestii sunt pentru cupluri care au ajuns la faza asta.

După cum urmează:

1. Avem platforme de filme și seriale la care ne putem uita legal, prindem și Marte TV cu toate tehnologiile noi, iar uitatul la un sezon întreg odată ar trebui să fie deja probă de bac. Prin urmare, de ce să vă chinuiți pe laptop în loc să vă tratați regește cu super imagine, tehnologie aproape SF, cu comandă vocală – și cam ce doriți să vedeți azi? păi… cam asta – cu ecran mare, da’ MARE, și, bonus mai ales pentru doamna foarte ordonată, cabluri pitite frumos vederii. Pachetul ăsta mai conține și un sound bar, tot Sony, ca TV-ul, pentru toată muzica din lume!
Sau pachetul ăsta (redus la jumătate de preț) cu TV cu ecran curbat și sistem Home Cinema by Samsung. Ce-i drept, are o singură telecomandă, dar când ai comenzi vocale parcă mai contează?!

2. Bine. Cât vă uitați voi la filme și seriale pe noul vostru ecran gigantic, adio beri cu băieții, adio filme cu fetele (glumesc!), cineva trebuie să facă și treburile alea nasoale prin casă. Tocmai de-asta, și pentru că (nici) eu nu mă dau în vânt după gospodăreală, preferând, desigur, filmele și serialele, sau orice altceva, de fapt, ce-ar fi să vă luați un robot care face curat? Unul pe care poți să-l programezi să aspire, perie și ce mai știe (destule, că e Samsung) – totuși nu cred că face și cartofi prăjiți, ăsta pare un minus, dar, hei!, nu le poți avea pe toate, că e și destul de mititel ca dimensiuni. Cum ar fi, ca tot ce ai de făcut atunci când e de curățenie în apartament, să ridici frumos picioarele, ca să aibă robotul loc să aspire? Și voi, desigur, să vă vedeți de timpul vostru împreună!

3. Saaaaau o mașină de spălat rufe nouă, eventual una cu capacitate mai mare, că, deh, o aveți pe a ta sau pe a lui de când erați single și are o capacitate mai mică. Sau n-are uscător. Oricum, dați o tură pe categoria ???mașini de spălat??? și vă decideți cum e cel mai bine pentru voi. Apropo, acolo găsiți și mașini de spălat vase. Ca să nu vă mai certați pe tema asta. Vreodată! Cu plăcere!

4. Iar dacă nu vă trebuie TV, că tocmai ați luat, pot să fac și-o sugestie subiectivă? Uite, eu o fac oricum, vedeți voi dacă vi se potrivește. Sunt ???old school??? în câteva privințe, genul care-și bagă – la propriu! – nasul în cărți și reviste, de dragul mirosului de cerneală tipografică, și din aceeași poveste îmi e sunetul de pe vinil. Ce vreți, am nostalgii de radio secolul trecut! Dar tot ritualul ăla de scos discul din coperta lui, apoi din folia de plastic, pe care le pui frumos, lângă, așezatul pe platan, potrivitul acului, și sunetul! sunetul ăla!, zău că nu se compară cu nimic. În plus, puteți să vă distrați colindând locurile unde se găsesc viniluri și să vă construiți propria colecție. V-am convins? Dacă da, o sugestie de produs e aici. Tot la reducere.

5. Bun, acuma c-am rezolvat cu sufrageria și-am scăpat de curățenie, hai un pic în bucătărie.
E dimineață, au sunat ceasurile, afară e ceață și rece, poate c-ați mai sta nițel în pat, poate că mai mult de cinci minute, dar cineva trebuie să facă și cafeaua. Trageți la sorți? Și, oricum, cine o primește pe prima? Nu mai bine luați un espressor super automat și se ocupă el de cafea la două căni în timp ce voi… ăăăă… treaba voastră!

6. Tot la bucătărie, inevitabil, ce să-i faci, nu ieșim să mâncăm în oraș chiar în fieccare seară, dar nici nu vrem să ne petrecem serile gătind că suntem și-așa obosiți de la birou, uite un grătar electric ce știe câteva programe și gătește aproape singur friptură și garnitură. În timp ce voi vă puteți povesti ziua mai mult de cum a fost ziua ta? ok? si-a ta? ok. Aveți vreme chiar să vă bârfiți șefii sau colegii. Dacă, desigur, nu găsiți altceva mai bun de făcut, ceea ce vă noi vă dorim! Ah! Și pe urmă puteți să-l puneți în mașina de spălat vase, că se poate, am verificat.

7. Gata, ați stat destul în casă, mai ieșim și la plimbare. După viniluri sau ne luăm lumea în cap. Dar, ca să nu vă rătăciți, altfel decât pentru că așa vreți voi, și pentru că lui nu-i place să ceară indicații, iar tu te orientezi în spațiu la fel de bine ca John Travolta în gif-ul faimos, poate vă prinde bine un pachet de navigație cu antenă cu tot, că știu eu pe ce coclauri ajungeți?! As seen on tv! Și la reducere, de asemenea.

via GIPHY

8. Iar dacă plecați prin țări străine, nu uitați, musai, să aveți la voi și un încărcător-adaptor de voiaj. De fapt, luați-l oricum, acuma, că v-am amintit, că la aeroport e mai scump. Nici nu trebuie să-mi mulțumiți!

9. Penultima chestie de pe listă are legătură, cum altfel, tot cu voi, amândoi, și e o imprimantă foto. Facem sute și mii de poze, le transferăm în laptop sau pe harduri externe și acolo zac până-i vremea de apoi. Cred că puteți petrece timp împreună într-o duminică ploioasă ca să retrăiți clipe frumoase din ultima vacanță și să alegeți cele mai faine poze pentru a le imprima. Și puteți să trimiteți un set și bunicilor sau părinților, cu atât mai mult cu cât – fac pariu! – nici nu vă văd prea des.

10. Ultima sugestie de pe listă, cu voia voastră, e și pentru cei care nu locuiesc împreună și mi se pare că e foarte drăguț și romantic. E vorba de smartwatch sau smartband, asortate, eventual, al ei și al lui, ca să vă numărați orele și pașii împreună. Bonus: de fiecare dată când vă uitați la ceas o să vă gândiți unul la altul. Oh, the love! ♥

***

Cam astea au fost ideile pentru îndrăgostiți, unele care să vă aducă mai mult timp împreună, să vă distreze și să vă scape de chestiile nesuferite, să câștige timp doar pentru voi doi și să vă scoată din rutină. Sper că vă plac și vi se potrivesc.

Acesta a fost episodul doi din ghidul meu de cadouri, urmează să aflăm cu toții secretele unui cadou potrivit pentru doamne și domnișoare, ce-și doresc acestea (că le-am întrebat!) și idei concrete pentru tot felul de contexte și destinatare. E o campanie în care am ca partener Flanco pentru că și ei își doresc ca darurile cumpărate de la ei să fie potrivite, inspirate și binevenite, așa că m-au lăsat să-mi fac de cap prin magazinul lor online cu ideile mele.


Share: