Voi nu știu, dar eu cred în vampiri. Bine, nu în stilul doamna Maia care o perturbă sangvin pe Oana Pellea, ca în promo-ul TIFF de anul ăsta, o triplă referință, ci în ăia care pur și simplu îți sug timpul sau energia. Știți ce zic? Sunt oameni care te consumă cu problemele lor, care au numai drame și doar despre asta vorbesc. Sunt obositori până la epuizare și, din păcate, soarele, usturoiul sau țepușele din lemn nu funcționează împotriva lor. Nu că aș fi încercat altceva decât să-i evit.
Dar Tokyo Vampire Hotel e un film cu vampiri pe bune și mie mi se pare că e de văzut la TIFF, mintenaș zic și de ce.
În primul rând, Sion Sono e ușor dus, în sensul bun al cuvântului, deci oricum e de văzut ce face el. Dar TVH are niște extra chestii care-l recomandă. Filmul a fost gândit la vizita regizorului la TIFF 2016. Nu știu dacă știa sau doar atunci a aflat că Țepeș, aka Dracula, orice-ai face!, a fost prizonierul lui Matei Corvin, dar asta e firul istoric pe care a început să construiască povestea. Ulterior a fost sedus de Cluj și împrejurimi, a fost la Salina Turda, a fost și la Bran, și uite-așa, mai cu o imagine, mai cu niște documentare i-a încolțit în minte ideea filmului. Care, până la urmă, a fost dezvoltat într-o miniserie cu 8+1 episoade (ultimul e ???spart în două părți).
Hotelul a fost construit pe platou în Japonia și, dacă asta nu era destul ca bugetul să fie relativ impresionant, s-a filmat și în România, în locurile de care ziceam mai sus. Totuși, costurile au primit aprobarea Amazon Prime, care a produs seria și i-a oferit bugetul de care o astfel de serie avea nevoie. Ei, din seria asta s-a montat și varianta de doua ore și ceva pentru marele ecran, e chintesenta, la creme de la creme sau cum s-o zice în japoneză la cireașa de pe tort!
Și mai e o chestie care mi-a plăcut: Sion Sono a distribuit în film și unul dintre actorii români care au făcut parte, în 2016, din programul Zece pentru Film din 2016, Cristi Rigman. Și mult sânge: pe o scară de la 1 la Tarantino filmul este cotat peste domnul Kill Bill. Asta ca să nu mai spun că proiecția se întâmplă la Bonțida, duminică seara, cu lună plină și after party.
Later edit: a fost epic. Vampirii japonezi sunt the shit iar accentul lor românesc este absolut delicioooooos! Deci musai de văzut, dacă l-ați ratat la Bonțida, pe 2 iunie, la 12, la Florin Piersic. Adică, pe bune, nici nu știu ce altceva merge mai bine decât un film dement cu vampiri japonezi sămbătă la ora aia! Poate o friptură în sânge!
Leave a Comment