Nu știu alții cum sunt, dar eu n-aș putea spune că am avut vreo relație constantă cu televizorul. Totuși, de la cele zece minute de Gala Desenului Animat difuzate sâmbăta și duminica și până la smartul care mi se lăfăie acum în sufragerie e o cale lungă. Parcursă, mai ales, în ultimii doi ani și jumătate. Până atunci am avut un televizor cu lămpi. Uriaș, dar cu lămpi, o veritabilă piesă de muzeu care mira-amuza pe toată lumea care-mi trecea pragul.
– De ce nu-l schimbi?
– Pentru că merge bine-mersi.
Și pe urmă am decis sa-mi iau un TV care să nu ocupe juma` de bibliotecă. Și chromecast, mai apoi, ca mă domnisem și voiam Netflix pe ecran mare. Și pe urmă, acu’, în pandemie, am luat un smart. Dar, suficient de rapid, se poate upgrade și la asta. Cu Vodafone TV. O nouă experiență.
Fără să fiu dependentă de TV în vreo manieră, am reținut, de exemplu, sistemul TiVo, căruia i s-a făcut reclamă într-un sezon de Sex and the City – Miranda își înregistra episoadele dintr-un soap opera și le urmărea seara, după ce ajungea acasă.
Ce tare!, mi-am zis, ce mișto ar fi să se poată și la noi treaba asta, inclusiv cu SATC, la o adică, fiindcă nu mereu mă prindea difuzarea acasă.
Și apoi, nu mai departe de acum vreo lună, mă uitam la ceva film pe TV și m-am dus un pic în bucătărie. Și-am pierdut o fază, câteva minute. Și am pus mâna pe telecomandă, să dau înapoi, obișnuită cu Netflix, Prime ori HBO Go. Și nu s-a putut, desigur. Dar acum se poate. Și se poate și să programezi înregistrarea unei emisiuni ori film ori serial.
Cu Vodafone TV, proaspăt lansat, poți programa înregistrarea, poți pune pauză sau derula în urmă un program live. Spicuiesc din comunicat: ” Prin intermediul funcției Catch-up/Replay, utilizatorii au posibilitatea să aleagă când și unde urmăresc programele preferate, care sunt disponibile timp de șapte zile după difuzare, atât pe televizor, cât și pe smartphone și tabletă. De asemenea, pot controla conținutul vizionat, inclusiv emisiunile TV live, cu ajutorul funcțiilor Pause/Restart, și pot înregistra programele preferate pentru a le putea urmări ulterior de pe orice ecran. Funcția de Căutare permite găsirea rapidă și cu ușurință a conținutului, indiferent dacă este vorba despre conținut TV linear sau On Demand, programe înregistrate sau în curs de difuzare”.
Mi se pare foarte tare că avem și noi așa ceva. Și nu e tot. Vodafone TV aduce și „Kids’ App”, care oferă funcții de control parental, precum și o ofertă extinsă de conținut pentru copii, organizat pe canale sau personaje, cu YouTube Kids și Hopster incluse.
În plus, serviciul e disponibil pe tv, tableta și smartphone, poți, prin urmare, să te uiți la un serial pe telefon în drum spre casă și, odată ajuns acasă, să-l muți, de unde ai rămas, pe TV. Practic, toate ecranele sunt interconectate.
Bașca, și prețul promoțional e bun: o ofertă specială, pentru clienții persoane fizice care optează pentru un pachet de servicii fixe, cu Vodafone TV, Internet fix și Super Wi-Fi de 500 Mbps, HBO & HBO GO inclus timp de 24 de luni, costă 17 euro / lună, cu 191 de canale. Prin comparație, eu plătesc, la altă companie, 19 pentru net și TV cu HBO inclus, dar fără avantajele nou-lansatului serviciu și cu ceva mai puține canale.
Următorul lucru pe care-l visez e ca toate serviciile astea, conținut, on demand, net, tv fix și mobil să vină pe o singură factură și când caut conținut, să-l caute peste tot pe unde am acces ca abonat, și, chiar dacă ideea nu-mi aparține, „un Netflix pentru spectacole și concerte înregistrate”. Mai ales în ultimele șase luni s-a produs și difuzat foarte mult conținut de genul ăsta și mi-ar plăcea să devină accesibil – on demand – într-un singur loc.
***
Tot săptămâna asta, s-a lansat și Vodafone ONE, noi oferte de servicii convergente fix-mobil pentru clienții persoane fizice. Astfel, clienții care optează atât pentru servicii mobile, cât și fixe de la Vodafone beneficiază de oferte și mai avantajoase, cu o reducere de 120 euro la contractele pe 2 ani.
Este bine de stiut, multumesc pentru informatie!
Foarte bune ofertele, se vede foarte bine.