Ieri, după doi ani, am fost la primul eveniment cu presă – dacă nu punem la socoteală festivalurile la care am lucrat între timp. A fost un loc deschis, cu grădină generoasă și a fost grozav că m-am revăzut cu multă lume cunoscută. La drept vorbind, cred că Vodafone, că ei au organizat, ar fi putut să anunțe și lansarea unui telefon cu taste, că tot m-aș fi bucurat de eveniment. Firește, însă, au anunțat ceva cu adevărat foarte tare și important, zic eu.

La puțin timp după ce am semnat actele, mi-am făcut cadou de casă nouă un soundbar asortat cu TV-ul. Are și subwoofer, prin urmare situația de sunet cere două prize. A treia e ocupată cu televizorul, a patra alimentează cutia cu net si cablu. Deci patru, plus un prelungitor, iar în casa nouă priza care ar fi trebuit să le alimenteze pe toate nu mergea!
Dar s-a reparat între timp, așa că am mai adăugat o jucărie media, pentru că de ce nu?
Introducing: Vodafone TV Mediabox!

Cineva întreba zilele trecute pe FB cine ce nick-uri avea pe mIRC, chestie care m-a aruncat în preistoria personală și relația mea cu netul și facturile uriașe care veneau la telefon și cum stăăăăăteaaaaaaai să te conectezi la dial-up-ul ala de-ți venea rău!

Nu știu alții cum sunt, dar mie mi s-a întâmplat uneori să găsesc buluc de apeluri părintești ratate, mai ales de la mama. Avea obiceiul ăsta să sune până răspund sau măcar de suficiente ori încât să-mi producă un veritabil mini-infarct când ajungeam, în cele din urmă, la telefon și vedeam atâtea apeluri ratate.
– Ce e? Ce s-a întâmplat?
– Aaaa, nimic. Voiam sa te întreb ce faci/ daca ai idee de/ai vazut… [ceva total neimportant și care nu era, după nici un standard, vreo urgență]

Nu știu alții cum sunt, dar eu n-aș putea spune că am avut vreo relație constantă cu televizorul. Totuși, de la cele zece minute de Gala Desenului Animat difuzate sâmbăta și duminica și până la smartul care mi se lăfăie acum în sufragerie e o cale lungă. Parcursă, mai ales, în ultimii doi ani și jumătate. Până atunci am avut un televizor cu lămpi. Uriaș, dar cu lămpi, o veritabilă piesă de muzeu care mira-amuza pe toată lumea care-mi trecea pragul.
– De ce nu-l schimbi?
– Pentru că merge bine-mersi.

Până pe 2 februarie, iubitorii sportului alb urmăresc meciurile Australian Open, cel mai tânăr, istoric vorbind, dintre cele patru turnee majore de Grand Slam, alături de cel francez, britanic și american.
România mai are în turneu doi băieți, la juniori, pe Monica Niculescu, care joacă runda a doua la dublu pe 25 ianuarie cu japoneza Misaki Doi, împotriva altor două japoneze, și, desigur, pe Simona Halep, care joacă la noapte (ora 3.30) împotriva Yuliei Putinseva din Kazahstan, locul 38 în ierarhia mondială.
Și, dacă nu știți unde sau cum sa vedeți meciurile, vă zic eu, că am aflat!

Zilele trecute am ajuns la Constanța, dar nu la mare ci la spital. Mai precis, la Județeanul constănțean unde a fost anunțată finalizarea renovării secției de terapie intensivă neonatală, un proiect care a durat aproape trei ani de la gând la desăvârșire și care a fost realizat prin munca și donațiile unei fundații – Vodafone – și a două asociații – Dăruiește Aripi și Inima Copiilor.

Povesteam acum vreo lună și ceva de achiziția UPC România de câtre Vodafone, odată cu anunțul lor oficial despre finalizarea tranzacției, și estimam că vor urma oferte interesante pentru abonații ambelor companii.
Ieri, într-o conferință de presă, cei doi directori – consumer & business – și CEO-ul Vodafone, Murielle Lorilloux, au anunțat aceste oferte și noua campanie de comunicare.

După ce, acum două săptămâni, Uniunea Europeană dădea undă verde tranzacției de 18,4 miliarde de euro între Vodafone Group și Liberty Global, prin care Vodafone Group preia activitățile companiei din Germania, Cehia, Ungaria și România, astăzi compania a anunțat oficial finalizarea procesului de achiziție.

Anul trecut, cam pe vremea asta, am avut nevoie de sânge. Nu pentru mine,și oricum nu contează pentru cine în context, sunt sigură că situația ar fi fost – este! – aceeași cam pentru oricine. ???Destinatarul??? se pregătea de o operație serioasă și avea nevoie de sânge preventiv, în caz că. Internarea și operația au fost, cumva, condiționate de procurarea a trei pungi cu prețiosul lichid, donate în numele celui în nevoie.
S-a rezolvat (mulțumesc, încă o dată, celor care au sărit în ajutor!!!), și sper să nu mai trec vreodată prin stresul ăsta, cu atât mai mult cu cât eu însămi nu pot dona – e frustrant cumva să nu poți ajuta.

Am făcut-o, însă, pe vremea când mi se permitea,  acum vreo zece ani, și îmi aduc aminte că am fost surprinsă de felul în care arăta centrul de transfuzii – aparatura, pereții, scaunele. Dacă n-aș fi fost atât de determinată să ajut, m-aș fi gândit de două ori dacă nu plec mai puțin sănătoasă decât am venit.