Presupun că toată lumea a aflat deja: continuarea celebrului Sex and the City nu e nici pe departe ce ne-ar fi plăcut să fie sau măcar ceva ce ne-ar plăcea. S-a scris deja despre asta deja, nu mai e o vreo surpriză că recenziile au făcut praf noua producție. Și n-aș fi scris și eu dacă…
…Dacă nu mă nimeream la TV la o știre despre lansare în care cele trei protagoniste vorbeau despre dispariția Samanthei și catalogau felul în care scenariștii au ales s-o prezinte drept ”plină de respect față de personaj”.
Say what??
Înainte de toate vreau să fie clar că „Eu am zis!”, iată, din ianuarie, că noul SATC o să fie o tristețe fără Samantha, dar că aprob și pricep foarte bine de ce Kim Cattrall a ales să nu revină. Sper doar ca Darren Star o să ia în calcul un spin-off cu Samantha. La Londra, unde se presupune că e acum personajul, sau oriunde.
Nu, nu mi se pare deloc plină de respect felul în care s-a scris absența Samanthei. Ce să zic, s-a supărat pentru că, în contextul pandemiei, Carrie i-a spus că n-o mai poate păstra ca publisher. Și nu că s-a supărat o zi-două, nu. N-a mai răspuns la nici un apel sau text, de la niciuna din celelalte trei, și s-a mutat la Londra. Hai, pe bune?! Samantha?!
E atât de incongruent cu personajul așa un scenariu încât nu știu ce-a fost în capul celor care l-au scris și aprobat, dar să mai și spui că asta e o variantă plină de respect față de Samantha mi se pare prea multă ipocrizie. Iar în vârful acestei mizerii stă păturica de flori trimisă la ceremonia pentru Big. Really? După 30 de ani de prietenie așa cum a fost cea văzută în SATC Samantha nu se suie în primul avion, ci trimite un pled de flori. Bleah!
Și asta ca să mă refer doar la una din problemele noii producții. Altfel, e plină de ele cap-coadă. Inclusiv la haine, că stilista din SATC lucrează la Emily in Paris acum. Păcat de bani, de seria inițială, ba chiar și de filme, chiar dacă al doilea a fost aproape de dureros de prost. Păcat.
Am văzut și revăzut SATC nu mai știu de câte ori, pe sărite sau cap-coadă, că e ușurel și, pe alocuri, funny. Cu fiecare vizionare Carrie mi s-a părut mai absurdă, Charlotte mai mironosiță, iar Miranda mai neasumată. Singura care a continuat să-mi placă la fel de mult a fost Samantha.
Însă nu din pricina absenței ei noua serie mi se pare nașpa ci pentru că fake reality e deja prea mult fake și mult prea puțin reality.
Mă rog. Asta nu înseamnă că nu voi continua să mă uit, sunt prea curioasă să văd unde duc povestea. A, și cum rezolvă dispariția lui Stanford. Încă un deces ar fi, totuși, mult prea mult!
Leave a Comment