Știți momentele alea în care ai nevoie să iei o pauză de la gândit? Una în care să te scoți din priză vreme de jumătate de oră. Nu să dormi, doar să faci ceva care nu te provoacă prea tare sau chiar te liniștește.
Mă rog, poate vouă nu vi se întâmplă, felicitări! Mie, însă, îmi trebuie. O să povestesc despre chestii potrivite mie pentru astfel de evadări, dar aștept și alte idei, dacă aveți.
Prima descoperire în sensul ăsta sunt concursurile de pe Food Network. Un soi de Masterchef, varianta concentrată și hardcore, pentru că toți concurenții sunt bucătari, iar un episod-concurs cap-coadă durează vreo jumătate de oră.
Ei bine, în jumătatea asta de oră, la Chopped începem cu patru concurenți și un juriu, apoi rămân trei concurenți și, în finală, doi. Câștigătorul pleacă acasă cu 10.000 de dolari. Nu e fix puțin, dar presiunea e imensă. Și nu e doar de gătit în timp record (au 20 sau 30 de minute/preparat), nu asta mi se pare fascinant. 
Fascinant e că au niște ingrediente-anume pe care trebuie să le folosească, diferite pentru fiecare probă – asta e adevărata provocare. De exemplu: rubarbă, covrigei sărați, crenvurști și pișcoturi. Sau bere de nushcare, o ciozvârtă de oarece animal, acadele și patru feluri de brânză. Na, gătește cu toate astea în jumătate de oră ceva care să fie nu doar comestibil, ci chiar delicios, echililibrat și mai bun decât concurenții tăi. Mi se pare, dincolo de orice altceva, o super lecție de creativitate și gândire out of the box.
Un alt concurs de la același post e Băcănia lui Guy (GGG), tot așa, cu mai mulți concurenți la început, din care pleacă unul câte unul până rămâne câștigătorul. Toată povestea se desfășoară într-un hypermarket, concurenții își iau singuri incredientele de la raft, au jumătate de oră pentru asta ȘI pentru gătit, așa că presiunea e, de asemenea, foarte mare. Și aici există reguli, dar sunt un pic diferite și variate. De exemplu, trebuie să gătească doar cu ingrediente care încep cu litera Cutare, sau cu cel mult 2,5kg pentru toate ingredientele, sau un anumit tip de mâncare (cină fancy sau comfort food, de ex) cu un tip de preparare impus, sau alte asemenea reguli trăznite. Băi, și cumva, deși ți se pare că n-o să aibă timp, reușesc să pună pe farfurii mâncare delicioasă și prezentabilă. Sigur, pentru 20.000 de dolari premiu, dar asta nu schimbă condițiile și faptul că, din nou, e nevoie de multă creativitate. 
În fine, ultima astfel de competiție de care vă zic (mai sunt vreo două la care mă uit dacă se întâmplă la TV când simt eu nevoia de o pauză, nu știu la ce ore se difuzează fiecare) e un concurs de gătit dulciuri în care concurenții sunt copii cu vârste cuprinse între 8-9 ani și, din câte am văzut, cel mult 13 ani. 
Aici încep mai mult, 8 sau 10, n-am văzut niciodată o competiție cap-coadă, doar episoade, de-aia nu știu. Copiii primesc o temă – un anumit tip de aluat sau desert, adesea însoțită de o provocare adiacentă: să fie în formă de animal, ori cu un anume ingredient, ori alte rigori trăznite.
Eu nu prea gătesc deserturi, cel mai adesea prefer fructe sau comand înghețată, dar, nene, ce pot să facă și să știe despre gătit acești copii de aproximativ 10 ani!!! Și nu-s copii-tocilari, din ăia de să zici că-i țin părinții legați de cuptor cu lanțul ca să câștige premiul de 25.000 de dolari. Nu. Se distrează, au și alte pasiuni, că povestesc despre ele, dar știu diferența între cremă de unt americană și crema de bezea elvețiană, știu la câte grade trebuie să fierbi nuș’ce cremă ori să coci nu știu ce aluat și alte treburi din astea SF. Și-mi plac la nebunie! :)
***
Asta e prima parte de plăceri vinovate. Mai am. O să mai povestesc, dar între timp puteți să ziceți și voi dacă aveți așa ceva.
Felicitări pentru un articol interesant.
Există partea amuzantă şi educaţională(în special pentru copii) a concursurilor de bucătarie dar pe lîngă asta mai este şi partea mai puţin discutată.
Eu îmi pun întrebarea de ce se ţin astfel de concursuri peste tot în lume, de ce este atît de modern să se organizeze concursuri de gătit, concursuri în care persoanele care participipă se luptă să pregătească o masă gustoasă cît mai repede posibil. Pînă acum 20-30 de ani, un bucătar era doar o persoană care facea de mîncare, era un tehnician specializat în domeniul culinar, nimic altceva, era similar unui dentist care tratează dinţii pacienţilor fără a fii lăudat pentru lucrul pe care îl face.
În ziua de azi, un bucătar nu mai este considerat doar un tehnician, el este un “artist”, e ridicat în slăvi.
Un aspect interesat a idolatrizării bucătarilor este faptul că asta a constat unul dintre semnele subtile de decădere a imperiilor, a fost cazul imperiului persan, celui spaniol, celui otoman, etc. Este asta oare un semn al decăderii civilizaţie vestice? Sper că nu, sper că este un fel de marketing pentru a vinde cărţi şi ustensile de bucătărie. De exemplu, Jamie Oliver ca şi faimos şi exigent bucătar englez vinde o grămadă de carţi, programe la TV, tigăi, cuţite şi tacîmuri dar nu a fost în stare să organizeze un grup de restaurante în Anglia, mîncarea era banală şi servirea proastă, si totul s-a terminat prin a da faliment.
Ar fii interesant să vedem concursuri şi în alte domenii, dentişti care se întrec în a pune cea mai perfectă plombă, masori care dau cel mai bun masaj, sau politicieni care prezintă cea mai bună cuvîntare.