Guest post by Domnul Sony, adică eu, motanul!

Cică azi e Ziua Internaţională a Pisicii, da, exact, aşa se scrie cu P mare, de la Perfecţiune, pentru că noi suntem fiinţe superioare! Am căutat pe internet despre ce şi cum vine treaba dar n-am găsit nici o explicaţie, nici măcar pe Pisipedia sau cum i-o zice.

Motivul, cred, e destul de simplu, şi anume că nu e nevoie să spună oamenii că avem şi noi o zi personalizată, fiindcă, în mod internaţional, ziua noastră e în fiecare zi!

Oricum, azi am primit cadou un plic de Royal Canin Intense Beauty – observaţi, da?, că a vrut să fie ironică, de parcă eu ar trebui să mănânc preparate d’astea ca să fiu intensiv de frumos! Şi de deştept, da, corect, mulţumesc! Preventiv, însă, l-am mâncat pe tot! Nu mai sunt nici eu tânăr, deh… Prevenirea e mama frumuseţii intensive!

Deci, la mulţi ani pisicilor internaţionale din toată lumea universală! Miau!

Azi, cum veneam spre casă de la o întâlnire, pe una dintre străzile din spatele blocului, am auzit ţipete şi urlete care veneau dinspre curtea unei case, chiar înainte să trec prin dreptul porţii. Întâi am crezut că se ceartă nişte adulţi, dar după aia am înţeles că era o femeie care ţipa la un copil şi-l altoia corespunzător. Nu ştiu ce făcuse, dar femeia, probabil mama lui?, era foarte nervoasă, iar palmele pe care le-a încasat copilul au fost atât de sonore încât aproape că m-au durut şi pe mine.

Nu sunt genul care asistă liniştit la faze din astea, dar poarta şi gardul erau înalte, deci oricum nu puteam vedea exact ce se întâmplă, şi ce-aş fi putut să fac? Să sun la poartă şi să spun Doamnă, nu-l mai bateţi?!, să chem poliţia care, probabil, nici nu poate să se bage în aşa ceva? Ce să fac?

Am trecut mai departe, dar mi-a rămas cumva în minte dorinţa de-a o fi făcut pe femeia aia să înceteze.

Acum, sigur, eu nu ştiu prea multe despre copii, şi nici nu-mi dau seama dacă vorbele sunt suficiente să te asculte de fiecare dată, pot doar să presupun că uneori se mai impun şi corecţii gen o palmă peste fund. Dar de asta şi până la ce am auzit eu azi e ceva distanţă, zău! Şi ce poţi să faci? Ai dreptul, tu, trecător, să te bagi între părinte şi copil? Ai dreptul tu, trecător, să rămâi indiferent?

Dilema serii. Acu’ ziceţi şi voi cum e mai bine, ca să ştiu data viitoare când trec pe acolo! :)

Se ştie că practicarea sportului nu e chiar printre preocupările principale ale politicienilor români. În afară de faimoasele săli, proiectul de acum câţiva ani care a cheltuit, ineficient, o grămadă de bani, ar mai fi doar baterea prietenească pe umăr a sportivilor care obţin rezultate remarcabile la competiţiile internaţionale şi nişte prime care nu re ridică la nivelul performanţelor. Ah, da, şi ignorarea unor modificări propuse la Legea Sponsorizării, lucru despre care, printre altele, povesteşte Violeta Beclea Szekely aici.

Tocmai de aceea, în perioada asta de efervescenţă olimpică, ţin să le mulţumesc acelor companii care au înţeles să sprijine Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi nu doar ca să se laude cu asocierea acum, când atenţia tuturor e îndreptată spre Londra, ci de un an, doi, sau chiar mai mulţi. Sponsorii principali ai COSR sunt: GDF Suez, Vodafone, Dedeman, Renult România, Gerovital, Piraeus Bank, P&G, Fundaţia Alexandrion şi, pe unii dintre ei i-am rugat să răspundă la trei întrebări privind acest parteneriat: de ce, cum şi cum îl comunică.

Înainte să vă povestesc ce am aflat de la Farmec, compania care are brandul Gerovital, aş vrea să vă atrag atenţia asupra faptului că există, în România, branduri care fac mai mulţi bani decât cele menţionate şi care, dintr-un motiv sau altul, aleg să nu se implice pentru comunitate. Acesta este motivul acestei mini-serii de articole, şi sper să apreciaţi companiile astea, pentru că, în vremuri nu prea prietenoase pentru economie, au ales să… le pese! De ce, cum, şi cum comunică acest lucru, aflăm acum de la Farmec!

De ce ati ales sa va implicati?

Intrucat sportul a fost intotdeauna un domeniu care a dus numele Romaniei mai departe in lume, avem toate motivele sa ne mandrim cu participarea Echipei Olimpice a Romaniei la Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra. Este o mare onoare sa fim sponsorii principali ai echipei noastre de campioni si sa-i sustinem, prin intermediul campaniei Hai sa aducem Romania acasa!, in periplul lor de a aduce cat mai multe titluri Romaniei, pentru ca fiecare roman sa fie mandru de renumele adus tarii noastre.

În ce constă această implicare?

Implicarea noastra este cat se poate de concreta. Gerovital desfasoara in perioada 1 iunie – 12 august 2012 promotia Aur, Argint si un Bronz perfect, prin intermediul careia 1% din vanzarile gamei Gerovital Sun vor fi directionati catre Echipa Olimpica a Romaniei. Implicarea Gerovital in sustinerea Echipei Olimpice a Romaniei este o initiativa inceputa inca de anul trecut, cand  1% din vanzarile acestei marci din perioada 14 octombrie – 14 decembrie au fost directionati catre pregatirea echipei nationale pentru Jocurile Olimpice de la Londra.

In plus, prin participarea la aceasta promotie, consumatorii vor avea ocazia sa castige 10 medalii de aur in valoare de 1.000 de euro fiecare si 3.504 medalioane de argint, sub forma de pandantiv –  detalii.

Cum este comunicată această implicare?

Comunicam prin mai multe medii. In primul rand, avem un site de campanie, in cadrul caruia exista o sectiune speciala actualizată zilnic cu informatii despre sportivii romani. De asemenea, site-ul dispune de o sectiune video unde puteti urmari testimoniale de la campionii nostri, precum si spoturile TV pentru gama Gerovital.

(mai jos, Sandra Izbaşa spune cum a ajuns să facă gimnastică)

Pe pagina noastra de Facebook se gaseste o aplicatie speciala prin intermediul careia oricine isi poate crea un banner cu un mesaj de sustinere pentru sportivii romani. Aceste bannere pot aduce participantilor din aplicatie unul din cele 10 tricouri semnate de sportivii Lotului Olimpic Roman, dar si un set de produse Gerovital Sun sau un medalion de argint. De-a lungul campaniei, pot fi castigate tricouri cu semnaturile campionilor nostri si prin intermediul partenerilor nostri din radio si online, precum si prin intermediul catorva bloguri.

Ambasadorul oficial online al campaniei este bloggerul Cristian China-Birta, caruia ii revine misiunea de a transmite in timp real, chiar de la fata locului, performantele sportivilor nostri. El va avea acces la toate probele si premierele timp de 3 zile (8-11 august) si va scrie atat pe blogul personal, chinezu.eu, cat si pe webiste-ul sportlocal.ro, dar si pe Facebook sau Twitter. In plus, blogalinitiative.ro gazduieste un concurs pentru bloggeri mici si mari cu premii constand in medalii  si produse Gerovital Sun ♦

A răspuns fermecătoarea Alina Crancău, specialist PR online – mulţumesc, Alina!, şi mulţumesc, Farmec, pentru că aduceţi România acasă… cu medalii cu tot! :)

Mie îmi plac urşii de jucărie, cu urechile lor rotunde, pufoşi, cuminţi, prieteni de nădejde. Într-o vreme aveam obiceiul să adun tot soiul de obiecte-urs, o colecţie din care, între timp, am donat mare parte (există şi o întâmplare haioasă legată de asta, dar nu e vremea ei acum), aşa că plecăm de la premisa că-mi plac urşii, inclusiv ăia de pluş, da?

Ispitită de ursul Ted, erou principal în filmul cu acelaşi nume, şi de promisiunea că e mare glumeţ, m-am dus să-l văd pe film. Mă aşteptam la o comedioară uşoară, cu umor măcar din când în când şi cu un scenariu oarecât înduiosător fiindcă, dăăăăă!, vorbim de un urs de pluş aici!

Ei bine, n-ai să vezi! În afară de câteva replici mai distractive, ursul ăsta e aproape enervant. Bea bere, fumează iarbă, pipăie femei, înjură ca un birjar, şi poate că asta n-ar fi cel mai rău lucru dacă n-ar fi băgăcios, egoist şi nesuferit! Povestea cu băiatul de 35 de ani care nu e-n stare să se maturizeze nici măcar cu riscul de a-şi pierde iubita (şi cine vrea s-o piardă pe Mila Kunis?!), iubita care e VP la o firmă de PR, frumoasă, deşteaptă şi sufletistă, care stă, de mai bine de patru ani, alături de un tip (Mark Wahlberg) care o arde toată ziua cu ursul plin de obiceiuri proaste (aka prietenul cel mai bun din copilărie) şi ursul Ted care, deşi e un urs magic, vorbitor, nu e în stare să scoată nici un ban din asta!

Mă rog, filmul a reuşit încasări de aproape patru ori mai mari decât bugetul şi recenzii mai degrabă pozitive. Mie, însă, nu mi-a fost pe plac, în ciuda unor replici şi momente funny. Ea e exagerat de răbdătoare, el e exagerat de iresponsabil, ursul e exagerat şi-atât. Necâştigător!

PS Voi puteţi, totuşi, să încercaţi, dar să nu vă treacă prin cap să vă luaţi copiii la Ted. O să aveţi cam multe vorbe şi faze de explicat… :))

Zilele astea toată lumea e contaminată cu febra olimpică: urmărim competiţiile în care sunt sportivii români cu sufletul la gură, cu pasiune, cu speranţa că, prin ei şi medaliile lor, putem regăsi un dram din mândria de a fi români, în schimbul dezamăgirii şi dezgustului pe care ni-l provoacă situaţia politică şi săritura cu prăjina a cursului valutar.

Puţini au rămas indiferenţi la desfăşurarea Jocurilor Olimpice şi, după cum era de aşteptat, ne exteriorizăm susţinerea olimpicilor inclusiv pe reţelele sociale. De exemplu, dacă-i urmăriţi pe Andrei Cismaru sau pe Papen vedeţi relatări aproape live ale competiţiilor în care sunt români, iar aseară, la finala de la sabie, puţini dintre cei pe care îi urmăresc nu comentau în legătură cu asta. Asta ca să nu mai spun că responsabilii cu comunicarea de la Londra au făcut o treabă foarte bună cu site-ul oficial şi cu integrarea acestuia în reţelele sociale, încurajând şi un soi de competiţie a susţinătorilor echipelor olimpice pe twitter -România e pe locul 50 acum, cu 666 de twitturi, la maaaare distanţă de Mongolia (!), însă, pe locul 1, cu 391.823 de ciripeli.

Totuşi, dincolo de mesajele postate de fiecare dintre noi pe reţelele sociale, sunt câţiva “specialişti” social media ressponsabili de conturile de FB ale unor diverse companii, care încearcă pe cât se poate să profite de “febra olimpică”, postând până la saturaţie poze ale ecranelor TV în care se văd reprezentaţii României, cu îndemnuri de genul “Like dacă vă bucuraţi de medalie, Share dacă sunteţi mîndri de sportivii români”.

A devenit enervantă insistenţa cu care diverse companii (şi persoane) au înţeles să profite (că nu fac altceva) de interesul pe care îl avem faţă de Jocurile Olimpice, postând poze şi statusuri simple, fără să aducă în plus nici un fel de informaţie dar fără să uite să ceară Like and Share.

Şi asta nu se rezumă doar la posturile despre Olimpiadă, nu!, că asta ar însemna că se termină odată cu competiţia, dar nu! Orice poză, orice status se transformă în ceva teribil de agasant odată cu îndemnul Like şi Share vă rugăm, sau Like şi Share dacă şi voi nu ştiu ce!

Mă scot din sărite disperaţii ăştia, mă scoate din sărite faptul că, în ciuda faptului că sunt mulţi care-şi bat gura explicând că obiectivul Social Media nu e să ai mulţi Like, că Like nu se transformă în bani, şi că Share nu creşte valoarea acţiunilor, aşa-zişii specialişti nu renunţă la această practică extrem, da’ extrem de enervantă!

Like şi share, ziceţi? Muriţi, mă! (am început să marchez cu spam genul ăsta de postări, indiferent de conţinut)

UPDATE: meşteşugita lui jupân Matache de azi zice despre acelaşi lucru, în stilul său clasic:

Probabil ştiţi deja: de la anul o să avem un card de sănătate despre care citesc acum că nu o să aibă scrise nici bolile cronice, că aşa vor asociaţiile de pacienţi, nici CNP-ul, că nu e sigur, şi nici măcar grupa de sânge, decât dacă asiguratul dă cu subsemnatul în acest sens.

Dar, de departe, cea mai tragicomică obiecţie referitoare la bucata de carton s-a referit la cuvântul “card”, şi asta pentru că mai multe organizaţii religioase (nenumite) au observat ca, scris invers, CARD devine DRAC. Iar Casa Naţională de Asigurări şi Ministerul Sănătăţii au ţinut cont de această obiecţie!

Ne prostim pe zi ce trece, zău dacă nu! Auzi tu, drac! Şi mai ce?!

Cică se amână pentru 12 septembrie. OK, până la jumătatea lui august avem Olimpiada. După aia, nu ştiu voi, dar eu plec la Ideo Ideis. Şi după aia?! Cum o să reuşim să-i suportăm şi să ne suportăm într-un spaţiu public atât de dezbinat?!

E absolut incalificabilă decizia asta şi iresponsabilitatea cu care cei care au putere de decizie în frumoasa patrie se şterg cu ea prin părţile dorsale. E paradoxal cum, în ţara asta, toată lumea vrea putere dar nimeni nu şi-o asumă! Şi, în fine, e incredibil că-i suportăm! Nu pe ăla sau pe ăla ci pe toţi!

Nici nu ştiu dacă să râd a neputinţă, să mă revolt sau să mă prefac că nu-mi pasă, pentru că, oricum, nu mai rămăsese prea mult de pierdut pentru România! Hai cu medaliile, olimpicilor, că în voi e singura speranţă să zâmbim zilele astea, altfel decât amar!

Dacă n-aveţi program la toamnă, vă face unul – şi încă bun! – Toamna Orădeană, un festival cum trebuie, care creşte de la ediţie la ediţie! Cu vreo două excepţii, Gabriel Dorobanţu printre ele, deşi probabil m-aş distra de numa’ şi la un concert al trubadurului din “gara noastră mică”, propunerile Toamnei Orădene sunt de bifat, fie că vorbim de muzică clasică, dans contemporan, show de improvizaţie, rock, jazz… de toate pentru toţi! Felicitări organizatorilor pentru alcătuire şi ne-om vedea sănătoşi la Oradea cândva între 1 şi 14 octombrie! :)

Apropo de asta, pentru că vin şi cei de la Ternipe, la al căror spectacol din Bucureşti am fost şi eu acum câţiva ani, am intrat pe vechiul meu blog şi am extras postul referitor la asta, fiindcă e cu un vis de care uitasem, dar care mi-a smuls hohote de râs!

am visat! dupa nici nu mai stiu cat timp, am visat – sau imi aduc aminte ce’am visat.

am visat ca promisesem unui client institutional (real) ca alifantis si cu mine vom pilota avioanele care ii duc intr’un team building si ca eu uitasem sa’l anunt pe alifantis. dimineata, suna telefonul (chiar suna, era alarma) in draci si eu nu raspundeam pentru ca nu stiam ce sa zic dar si pentru ca faceam ordine in frigider. in frigider, unde erau numa’ cutii cu pantofi si sandale.

oamenii aia erau imbracati tiganeste si asteptau cu arme si bagaje, ma’ntelgeti, sa vina alinfatis sa le piloteze avionul. si cu mine, care io stiam sa pilotez, cica, da’ nu mai facusem asta de ceva vreme. kind of naspa. cumva, nush cum, ma uit la ceas, se schimba cadrul.

mai multi artisti de la Folk You se aflau in bucataria mea, era foarte mare, exact bucataria aia unde poa sa stea prietenii la povesti, si faceau salata de vinete. au gatit asa de prost ca m’am trezit.

pe seara am fost la ternipe, la polivalenta, cu tiganci dansand. foarte fain. eu, ca de obicei, atenta la public. mi’ar fi placut in aer liber, poate la arene, ca miroase a tei (“lasa’ma sa te miros ca mirosi frumos”), da’ a fost ok si’asa.

După ce am intrat în clădirea Comitetului Olimpic Român, o tânără amabilă mă întreabă pentru cine am venit, apoi formează un număr de interior şi spune, vesel: “Vio, te caută cineva”.

“Vio” e Violeta Beclea Szekely, director de marketing al COSR, pe care am întâlnit-o – nu fără emoţii – cu câteva zile înainte să plece spre Londra, la Olimpiadă, pentru a vorbi un pic despre partenerii COSR*, marketing, presă, legislaţie şi… creativitate.

Îmi făcusem lecţiile, citind şi ascultând interviuri cu marea noastră sportivă, dar, din documentare nu reuşisem să aflu cum e Violeta Beclea Szekely ca om şi, nu ştiu de ce, poate pentru că a reuşit atâtea performanţe, mi-o închipuiam un pic rece şi foarte riguroasă, aşa că nu mă aşteptam la… “Vio”. Ei bine, aveam să fiu surprinsă!

Violeta Beclea Szekely e înaltă, elegantă, cu o ţinută şi o condiţie fizică pe care nu poţi să nu le invidiezi: are 47 de ani şi arată impecabil! Mi-a strâns mâna ferm (manichiura perfectă), apoi s-a scuzat că nu are prea mult timp pentru dialog – se pregătea pentru plecarea la Londra în câteva zile. Cu toate astea, după ce am terminat interviul, m-a condus până la parter unde am mai stat de vorbă vreo zece minute, despre viaţă, despre valori. Partea asta din întâlnire îmi rămâne mie, însă, alături de plăcerea de a fi cunoscut un om frumos! Pentru voi am interviul de mai jos şi sper să vă placă!

– Cum au fost selectaţi partenerii COSR? În funcţie de suma cu care au contribuit, în funcţie de valorile pe care le susţin?

– E o combinaţie. Sigur că au contat şi banii, dar în primul rând am căutat şi am fost deschişi la parteneriate cu acele companii care au valori apropiate de cele ale Comitetului Olimpic.

Am beneficiat de sprijinul celor de la Momentum (n.a. parte a grupului McCann), care poartă titlul de „agent de marketing??? pe partea de distribuire şi negocieri a propunerilor, dar pachetele au fost create aici, la COSR.

Practic, am creat nişte paliere de sponsorizare. Majoritatea sunt sponsori principali, avem şi parteneri care, practic, sunt direcţionaţi spre servicii, cum e Groupama, cum e Taromul. Avem şi un partener media, Radio România Actualităţi.

– Sunt parteneri tradiţionali sau sunt alături de COSR cu ocazia Jocurilor Olimpice?

– N-aş putea spune că au venit acum, doar pentru această competiţie. Majoritatea companiilor sunt parteneri tradiţionali, din 2009, din 2010, au venit alături de echipa olimpică.

Oricum, însă, Jocurile Olimpice crează aşa, o nebunie în jurul lor, şi devin un punct de interes pentru mulţi, indiferent dacă au sau nu vreo legătură cu mişcarea olimpică în restul timpului.

Sunt multe companii care, în această perioadă, crează program şi proiecte care folosesc cuvinte ce sunt mărci înregistrate, cum sunt „Jocurile Olimpice???, „echipă olimpică??? şi aşa mai departe.

– Sunt, printre companiile partenere ale COSR, şi unele străine, care în ţara lor de origine, nu au realizat un asemenea parteneriat, ca de exemplu GDF Suez sau Renault Romania. Cum vi se pare acest lucru?

Ambele companii susţin mişcarea sportivă în ţara lor de provenienţă, şi probabil că parteneriatul cu noi este o chestiune de opţiune, fiindcă noi acoperim toate sporturile din România, este fenomentul care întregeşte tot ce înseamnă sport pe teritoriul României. Nu în ultimul rând, multinaţionalele au şi o latură de implicare socială importantă, lucru care, din păcate, nu prea se întâmplă la companiile româneşti.

Cu toate astea, până la un anumit punct, sunt înţelese şi companiile româneşti, neexistând o lege foarte clară a sponsorizării, care să-i ajute şi în business-ul lor. De aici şi reticenţa de a sprijini nu doar COSR-ul, ci, în general, le limitează implicarea.

– Faceţi lobby în acest sens?

 – Facem mai mult decât lobby, chiar am propus o modificare legislativă, dar, din păcate, ea nu a fost luată în seamă. Sunt convinsă, totuşi, că într-un timp cât mai apropiat ea va fi luată în considerare, pentru că evoluţia societăţii ne obligă să dăm posibilitatea companiilor mari să se implice în dezvoltarea domeniilor în care ele îşi dezvoltă activitatea. Astfel, şi bugetul de stat s-ar mai relaxa un pic, deoarece, sunt convinsă, sunt companii care vor să investească în sănătate, în sport, în cultură, în mai multe domenii, de aceea cred că cu această lege putem ajuta mai mult şi companiile şi statul.

 – În ziua de azi, mulţi dintre reprezentaţii mass-media sunt mai degrabă interesaţi de fotbal şi scandaluri din sport decât să scrie, altfel decât odată la patru ani, despre efortul depus de sportivii de la alte discipline, poate cu excepţia gimnasticii. Încercaţi să le faceţi şi un minim de educaţie, în sensul ăsta, jurnaliştilor cu care colaboraţi?

– Ei, mass-media funcţionează aşa cum funcţionează, cu parametri setaţi în funcţie de gradul de audienţă, de tiraj şi aşa mai departe. Este foarte greu să faci educaţie, pentru că, până la urmă, şi ei conştientizează că, poate, românului ar trebui să i se aducă în atenţie alte informaţii legate de sportivi. Contează şi politica ziarului, a trustului, iar jurnaliştii nu pot decât să se conformeze.

Dacă vrem să avem o societate sănătoasă şi dacă vrem să trăim într-un mediu corect cu alţii şi cu noi înşine, cred că presa, fiind un factor de educaţie, pentru că acesta ar fi rolul său într-o ţară civilizată, ar trebui să scrie lucruri frumoase, să creeze modele şi exemple pentru generaţia care vine din urmă. Din păcate nu face în totalitate lucrul ăsta şi acesta este, din punctul meu de vedere, unul din motivele pentru care întreaga societate românească este în declin, pentru că nimeni, din orice domeniu al societăţii noastre, nu mai are un model, pe care să încerce să-l concureze, să-l ajungă sau chiar să-l depăşească.

– … aşa cum se întâmplă deseori în sport.

– Exact!

– Cred că ar fi incorect să întreb dacă aveţi favoriţi la medalii în echipa României, nu-i aşa?

– Pentru mine toţi sportivii sunt egali, n-aş putea spune că am favoriţi. Dar, fireşte, am şi eu pronosticurile mele personale, care ţin de mine ca individ, nu de mine ca reprezentant al COSR. Cred că fiecare dintre noi ne punem speranţe în anumite performanţe sa în anumite sporturi care, practic, au creat istorie de-a lungul Jocurilor Olimpice. Şi eu cred tot în sporturile care au demonstrat, de-a lungul anilor, că pot face faţă unei competiţii de acest fel.

– E vreo diferenţă între presiunea unei competiţii de mai mică amploare şi cea de la Jocurile Olimpice?

– Orice competiţia are sistemul ei de emoţii şi fiecare sportiv le percepe în felul lui. Emoţiile ţin, practic, de psihicul fiecăruia, de nivelul de pregătire şi de experienţă. Asta nu înseamnă că nu există emoţii, indiferent de nivelul sportivului care intră într-o competiţie sportivă sau alta. Jocurile Olimpice, prin dimensiunea lor, prin faptul că se întâmplă odată la patru ani, că, o lună de zile, întreaga activitate sportivă se opreşte, inclusiv fotbalul, care nu mai are activitate în această perioadă, face ca întreaga atenţie a lumii să fie îndreptată spre Olimpiadă, şi atunci se crează un alt gen de presiune.

Jocurile Olimpice reprezintă pentru fiecare sportiv absolutul unei cariere şi o medalie olimpic reprezintă foarte mult, pentru că Olimpiada e odată a patru ani, iar celelalte competiţii importante, Europenele sau Mondialele, au loc odată la doi ani, deci ai mai multe posibilităţi să remediezi un eşec, comparativ cu Jocurile Olimpice, şi de aici şi dimensiunea emoţiilor. Dar un sportiv bine pregătit poate face faţă şi poate transforma aceste emoţii într-o conduită pozitivă a evoluţiei. Cine spune că nu are emoţii nu e sincer cu sine. Emoţiile sunt constructive pentru sportivii buni care reuşesc să le exploateze pentru a realiza performanţe extraordinare.

sursa

 – Într-o notă mai personală, ştiu că sunteţi absolventă de TCM, apoi aţi făcut sport de performanţă vreme de mai bine de două decenii, iar acum v-aţi reprofilat şi faceţi marketing şi comunicare. Cum aţi învăţat marketing?

– Eu cred că dacă eşti un elev silitor, poţi învăţa orice. Eu am făcut câteva cursuri la Universitatea Bucureşti pentru a reuşi să acumulez câteva cunoştinţe de bază: redactarea unui comunicat, pentru a putea ţine legătura cu mass-media, şi alte asemenea.

Dacă vrei să ţii pasul cu evoluţia şi vrei să-ţi găseşti un loc în societate, asta faci: înveţi!

 – De final, pentru că am făcut o serie de interviuri despre creativitate, aş vrea să vă întreb şi pe dumneavoastră acelaşi lucru: există creativitate în sport?

 – Eu cred că nu poţi să atingi performanţe mari dacă nu eşti şi un pic creativ. Sigur, nu mă refer la a picta sau ceva de genul ăsta, dar creativitatea ţine de inteligenţa motrică şi este o componentă ce completează celelalte inclinaţii, calităţi şi dorinţe care pot să te ajute în marea performanţă ♦

* Sponsorii principali ai Comitetului Olimpic şi Sportiv Român sunt: GDF Suez, Vodafone, Dedeman, Renult România, Gerovital, Piraeus Bank, P&G, Fundaţia Alexandrion. Cu unii dintre ei am realizat câteva interviuri, aşa că o să puteţi citi mai pe larg ce, de ce şi cum au realizat şi comunicat parteneriatul lor cu COSR. E felul meu de a mulţumi acestor companii că ne susţin olimpicii!

Avem aur olimpic, în a treia zi în care România concurează! La tir (puşcă cu aer comprimat, 10m), prin Alin Moldoveanu! Care, în calificări, a egalat şi recordul olimpic. Sunt mândră de sportivii români şi aş vrea să conteze mai mult pentru toată lumea participarea şi rezultatele noastre la Jocurile Olimpice de la Londra decât participarea şi rezultatele la referendum!

Alin are 29 de ani şi e albsolvent de psihologie, lucru despre care spune că îi e foarte util în practicarea (cu succes, iată!) acestei discipline sportive, “pur psihică” (de aici), şi care câştigă “un picuţ peste salariul mediu pe economie”. Are sens să vă spun că un parlamentar are mult mai mult? Cred că nu.

Pentru performanţa de astăzi, Alin a câştigat aurul olimpic, admiraţia românilor şi un Megane Latitude. Sper că toate acestea compensează zecile de ore de antrenament! Bravo, Alin!

foto