Azi a fost Manic Monday, şi mă tem că următoarea perioadă tot cam aşa o să fie, între discuţii, negocieri, comunicări, articole şi toate cele legate de Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu- FITS, ştiţi voi!

(Aş minţi dacă aş spune că nu-mi place! Îmi place la nebunie!)

Totuşi, o să mă străduiesc să scriu zilnic pe blog, ca un exerciţiu nonstop de autodisciplină şi pentru că mi-e cumva aiurea dacă trece o zi fără să scriu – cât de ciudat e asta?! :)

Sunt aşa de aiurită şi cu mintea în atâtea părţi că azi era să uit de un spectacol de teatru la care fusesem invitată, noroc că eram pe lângă casa celei care mă invitase şi-am sunat-o s-o întreb dacă iese la o cafea, că nu mai prinsesem de ceva vreme o jumătate de oră, aceeaşi jumătate de oră, bifată în agendele amândurora. Sper că sunt iertată!

Iar pe seară, după spectacol (încerc să vă povestesc mâine de el), o discuţie de-a dreptul tonică şi mişto cu Marius Manole – e foarte plăcut bunul lui simţ! – după care am plecat spre casă mult mai zâmbitoare, ca şi cum azi n-ar fi fost fix o zi de luni demnă de acest nume!

PS am anunţat câştigătorii concursului Vama. Ştiţi voi, cei care merg în Garajul Europa FM. Sunt aici, la finalul articolului.

Unul dintre aspectele care îmi plac la freelancing este că dacă vrei să mergi într-o zi din timpul săptămânii, joi, să zicem, la o audiţie featuring vioara Stradivarius, poţi. Fireşte, cu condiţia să n-ai treabă fix la momentul respectiv şi, de asemenea, cu condiţia ca cineva, Alexandru Tomescu, de exemplu, să facă un asemenea concert chiar atunci, în sala de audiţii a Conservatorului din Bucureşti. Spre norocul meu, întocmai aşa s-a întâmplat!

Evenimentul (un eveniment, clar!) a fost avanpremiera la ediţia 2012 a Turneului Stradivarius, o serie de spectacole susţinute de vioara Stradivarius Elder-Voicu, Alexandu Tomescu şi doi tineri actori, Ana Pepine şi Paul Cimpoieru – foarte buni pe teatru-dans. Puteţi să mă credeţi pe cuvânt la asta, întrucât am văzut unele dintre cele mai bune companii şi spectacole de teatru-dans din lume, aşa că am termen de comparaţie!

Pentru această ediţie a Turneului Stradivarius, Alexandru Tomescu a ales Integrala Sonatelor pentru vioară solo de Eugène Ysaÿe, iar muzica se combină în cel mai fericit mod cu momentele şi costumele celor doi tineri actori dar şi cu scenografia, simplă însă foarte sugestivă şi inspirată, semnată Oana Drăgulinescu.

În acest an, turneul se opreşte în Braşov, Târgu Mureş, Cluj Oradea, Arad, Timişoara, Craiova, Piteşsti, Galaţi, Tulcea, Constanţa, Bacău, Focşani, Iaşi, Botoşani, iar pe 29 mai revine la Bucureşti într-un spectacol găzduit de Opera Română – bilete aici, şi vă recomand, vă rog şi chiar v-aş obliga să mergeţi, dacă aş putea, fiindcă e cu adevărat o bucurie să asişti la aşa ceva!

Cât despre mine, adaug şi tai deja din agendă şi acest eveniment bucureştean, pe lângă concertul Pink Martini şi lansarea noului album Vama, dar şi invitaţia de la BIZ SMS Braşov, pe motiv de Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) la care, după cum poate ştiţi, muncesc cu drag şi spor şi în acest an! Mă gândesc serios, însă, că aş putea să dau o fugă la Piteşti pe 17 mai ca să mai ascult odată vioara minunată! Nu de alta, dar pică tot într-o zi de joi! :D

Ceea ce, în dulcele stil clasic de printre rânduri, vă doresc şi vouă!

Mi-a plăcut ideea cu OBR – Organizaţia Bărbaţilor din România, eforturile domnilor de a se remarca sunt amuzante. La fel şi regulile lor, de care noi nu prea o să ţinem cont, oricum. Dar e ok, cred, să aibă o ocupaţie, în definitiv uneori prea se exagereaza cu discriminarea femeilor, iar regulile astea de la OBR mai echilibrează un pic balanţa.

Yeah, right! :)))))))))))

M-ar fi bucurat, însă, ca OBR, să se ocupe un pic şi de chestii mai serioase, cum ar fi un pic de educaţie a domnilor, fiindcă unii dintre ei mai au şi obiceiuri rele. Poate urmează, cine ştie…

În rest, rămâne cum am stabilit. Cum am stabilit noi, adică :p

Intimacy, honesty, commitment… sounds familiar?! Şi zice şi de bere, poftim!

Nu, nu e pentru mine, ci pentru amicul Alex, care m-a sunat luni sau marţi, în zilele alea libere, iar eu n-am avut când să-i răspund, aşa că i-am întors apelul abia ieri. După ce mi-a dat un SMS că e urgent – scuze, Alex!

Bref, Alex mi-a zis că e disperat niţel, fiindcă el şi Alexandra, iubita lui, trebuie să se mute, şi nu găseşte nimic care să-i convină şi ei. Ştiind pasiunea Alexandrei pentru cosmeticale, l-am întrebat, în glumă, de ce nu închiriază Casa Poporului sau Baia Griviţa, fiindcă îmi imaginez că acolo ar avea Alexandra suficient spaţiu, în baie, pentru a-şi aranja toate sticlele şi sticluţele, borcănaşele, loţiunile, cutiuţele…

Da, nene, fata asta are un arsenal întreg de cosmetice, chestie care la prima vedere ar putea părea un pic enervantă, mai ales pentru Alex, care în baia comună are loc doar pentru periuţa de dinţi! Daaaaar! Când mergem în gaşcă la mare cine are şi cremă de plajă, şi după plajă şi cu vreo trei feluri de SPF? Şi farduri în toate culorile, din care se alimentează toate fetele?! Aham! Alexandra! Şi când ai nevoie de un sfat despre ce ţi s-a potrivi, pe cine suni?! Aham! Tot pe Alexandra!

De altfel, dacă mă uit în baia mea, chiar nu pricep foarte clar de ce mi se plânge Alex. Mă rog, exceptând fapul că toţi agenţii imobiliari din oraş îi spun că nu prea are şanse să găsească un apartament de 75 de metri pătraţi în care baia să fie, aşa, de vreo 50 de metri pătraţi. Ca să aiba Alexandra suficient spaţiu!

Serios, dacă ştiţi un apartament decent cu o baie foaaaarteeee maaaaareeee, ajutaţi-l pe Alex, îl găsiţi pe facebook, aici. Cei doi plătesc preţul pieţei şi se grăbesc să se mute, iar eu am promis că scriu pe blog ca să-l ajut.

Aseară am fost la IMAX să văd The Avengers, sau Răzbunătorii, cum îi zice în română, echivalentul culinar al unui Big Mac: nesănătos dacă e consumat în exces şi exclusivitate, dar delicios dacă e o poftă satisfăcută când şi când, alături de cartofi prăjiţi şi cola, ca să ştim o treabă!

Ca să fiu sinceră, nu mă aşteptam la cine ştie ce, dar după aproape două ore şi jumătate de caft susţinut şi efecte speciale am plecat bine dispusă. Reţeta e simplă: se iau câteva caractere cunoscute fanilor genului, Hulk, savantul care devine mare şi verde când se enervează, Captain America, băiatul bun cu freza impecabilă şi costum demodat, Iron Man- the yummy Robert Downey jr, un super agent care super trage cu un super arc cu nişte super săgeţi aka Hawkeye, un zeu, adică Thor, şi, în fine, o super agentă, Natasha (Scarlett Johansson) care se bate ca nimeni alta, are, cum altfel?, costum mulat, şi e adesea filmată din spate… :)

Cam aşa:

Aparent, zeul cel rău, Loki, are chef de joacă şi de cucerit lumea pământenilor, aşa că face o alianţă cu un tip care are probleme cu dantura, primeşte o suliţă cu lumină albastră care transformă oamenii ok în oameni nu neapărat ok, deschide un portal pin care vin nişte sopârle metalice să-i facă praf pe pământeni. De aici… ei bine, trebuie să vedeţi filmul!

Şi câteva faze la care am râs în hohote. Pe bune. Aşa că mergeţi să-l vedeţi. În felul/genul lui, e foarte bun.

În aprilie am participat la cursurile Creative Fitness Studio, organizate la Fundaţia Friends for Friends (sau FFFF, pe scurt), ca să aflu mai multe despre cum să-mi canalizez pornirile creative în aşa fel încât să nu ma mai împiedic de oprelişti gen “buget” dar să le duc la un bun final, semnat, parafat, contractat!

Vreme de patru săptămâni, am ne-am antrenat pentru creativitate cu Sandra şi Vlad şi am ascultat ce au de spus pe subiectul ăsta diverşi invitaţi. Seria în care am participat eu a avut ca inspiaţie Copilul, iar următoarea, care începe pe 15 mai, şi la care vă recomand cu căldură să vă înscrieţi, are ca temă Nebunul – detalii.

Revenind, însă, la invitaţii seriei anterioare, unul dintre ei a fost Tudor Chirilă, actor şi solist al trupei Vama, care a pus pasiunea în ecuaţia creativităţii şi, recunosc, mi-a cauzat un zâmbet pe care n-am putut să-l sterg pe toată durata discuţiei cu el, fiindcă oamenii vorbesc rar cu atâta pasiune şi cu entuziasm molipsitor despre ceea ce fac şi sunt.

Tudor despre creativitate

Încerc să-mi dau seama când am fost eu cel mai creativ ca să pot relua un pattern (…) Primul impuls poate să fie cel mai bun, cel mai corect, dar dacă ai două opţiuni, fă-le pe amândouă (aici vorbeşte Tudor-compozitorul).

Creativitatea se deblochează mult în întâlniri, iar presiunea mă ajută foarte mult. Trebuie să consumi clişeele ca să te eliberezi de ele şi apoi poţi fi creativ (…) În tot procesul creativ cel mai mişto lucru este speranţa.

Aici primim şi un exemplu menit să ne inspire, povestea unui bărbat din Ohio care, la 92 de ani, s-a apucat sa înveţe să scrie şi să citească,  iar acum, la 98 de ani, şi-a scris autobiografia şi, dacă vreţi, găsiţi aici varianta pentru kindle. Cam cât de tare e asta, ha?!

Creativitatea e o adresă în Berceni, un loc în care trebuie să ajungi pe jos, fără hartă. Ce faci? Întrebi!

Creativitatea e o iluzie. Există talent, dar creativitatea = muncă + talent. Şi ceea ce nu-ţi iese, îţi arată ceea ce poate ieşi.

Tudor despre muzică şi Vama

Forma noastră de a trăi este cu muzica asta pe care o facem, aşa cum o facem. Am lucrat trei ani la un album, lucrăm mai bine de două luni pentru două ore de concert.

Cum fac eu să-ţi spun să visezi? Cum spun asta altfel, că s-a tot spus! Emoţia e nouă.

Pentru mine sunt mai multe lucuri importante la o piesă decât sunt pentru public. Eu sunt atent la structură, compoziţie, orchestraţie, versuri…  Mă preocupă foarte mult structurile pieselor. De exemplu, Nu am chef azi  nu are refren.

S-a pus totul pe discul ăsta, tot! Avem super emoţii pentru el şi aşteptăm reacţiile. E un produs pentru care am făcu tot ce am putut noi mai bine

Tudor a mai vorbit animat despre Vama Veche, trupă şi loc, despe începuturi şi ne-a mai spus şi o poveste a cărei protagonist e Doina Levintza, designerul care îi ajută pe cei de la Vama să recreeze spaţiul de la Sala Palatului pentru super concertul trupei din 28 mai – Da, ştiu cum o să fie. Nu, nu vă spun :p

Nu prea au fost întrebări, nici nu l-a întrerupt nimeni vreme de aproape două ore, dar eu am vrut să ştiu cum se naşte un cântec. Adică… nu ştiu, e ca şi cum stai la semafor sau la sală sau aiurea, şi-ţi vine în cap o linie melodică şi gata?! Sau e ca la scriitori, trebuie să te aşezi în faţa laptopului şi pur şi simplu să începi să scrii?

Tudor a zâmbit şi a scos din buzunar telefonul: uite, la asta m-am gândit la un semafor. Apasă pe un buton şi începem să-l auzim fredonând un cântec. Pe fundal se aude zgomotul inconfundabil de trafic. Apoi se ridică şi se duce la pian (de la 6.34)…

Dacă vă place Tudor, dacă vă place Vama, vreţi să vă lăudaţi că aţi ascultat în premieră câte ceva de pe albumul 2012 şi i-aţi cunoscut pe componenţii trupei, vă anunţ că marţea viitoare, pe 8 mai, de la ora 19, merg în garajul Europa FM pentru o întâlnire cu cei de la Vama şi 2012, şi pot lua cu mine doi cititori.

Pentru aşa experienţă exclusivistă şi inedită, trebuie să-mi spuneţi de ce vreţi să participaţi. Până luni, 6 mai, la ora 18, ca să aveţi timp să vă pregătiţi întrebările pentru întâlnirea cu artiştii! :)

PS tot de la Tudor zicere: Când îmi vine o idee bună mă sperii de ea, mă opresc şi mănânc un măr, de parcă mi-ar fi teamă să n-o stric.

UPDATE: aş vrea să vă iau pe toţi la această audiţie, mi-e drag de voi că sunteţi fani, faini şi frumoşi, dar nu pot lua decât doi dintre cititorii mei, şi i-am ales pe Marius şi pe Ramona. Mai găşiţi, însă, câteva invitaţii la Oana, aici.

LATER UPDATE: Din păcate, Ramona nu mai poate ajunge, aşa că o să vină Andreea Dincă.

Christian Louboutin este, pentru mine, The Shoe Designer! Nu Manolo Blahnik, nu Jimmy Choo, ci Louboutin. Talpa roşie şi tocurile ameţitoare ţin creaţiile designerului pe primul loc în preferinţele mele şi nu văd vreun motiv pentru care designerul francez ar putea fi detronat! Nici măcar de faptul că neruşinaţii de la YSL au folosit şi ei talpa cea roşie iar Louboutin i-a dat în judecată!

High heels are pleasure with pain he says. If you can’t walk in them, don’t wear them. Consider yourselves told ladies! But what about the men?! Men in high heels? That’s a prosthesis. But I sympathise. Women have these giant heels. They get taller and taller. The men need help. But a man in heels is ridiculous – Louboutin, în exclusivitate pentru Grazia.

Azi, de 1 Mai, designerul inaugurează, la Design Museum din Londra, o expoziţie în care celebrează creaţia de încălţăminte, la 20 de ani de la primul Louboutin lansat pe piaţă. Expoziţia este susţinută de Martini (cu sloganul “Luck is an attitude” – smart!) şi oferă privitorului nu doar o retrospectivă a creaţiilor francezului ci şi o explorare a felului în care sunt create modelele sale, de la design şi până în rafturile magazinelor – virtuale sau nu.

De asemenea, pe lângă Atelier, în expoziţie poate fi vizitat şi Fetish, un spaţiu ce explorează sexualitatea (şi colaborarea designerului cu David Lynch) şi în care apare, pentru trei minute, la fiecare jumătate de oră, o hologramă a Ditei von Teese.

Şi, desigur, pentru că Design Museum din Londra nu e doar despre admirarea exponatelor ci ştie şi cum să facă bani (hello, se aude la managementul muzeelor din România?!), la magazinul muzeului s-a lansat, odată cu expoziţia, şi o colecţie numai bună de luat acasă pentru orice fashionistă, după cum urmează:

Magneti

Notesuri (vreaaaaaaaau!)

Postcards

sau tatuaje tempoare (câtă ironie e în desenele astea?!)

Şi, piesa de rezistenţă, o carte semnată de designerul francez, state of art, desigur, cu o super copertă şi detalii despre colaborările sale celebre, design, călătorii şi inspiraţie! prefaţa cărţii este semnată de nimeni altul decât celebrul John Malkovich care, în caz că nu ştiaţi, e super pasionat de modă şi are o linie de costume! Wow, cum tre’ să fie cartea asta! Sunt extrem de tentată să mi-o cumpăr, chiar dacă e 85 de lire, au!

Şi, da, ăsta e unul din momentele alea în care aş vrea să trăiesc şi eu într-un oraş un pic mai cool. Şi, da, fix azi, când aroma grătarelor “înnobilează” atmosfera, mi-am găsit şi eu să am pretenţii d-astea neproletare!

Data de 1 Mai a ajuns să fie sărbătoare internaţională a muncii de pe la finele secolului al XIX-lea, mai precis în 1886, când sute de mii de manifestanţi au protestat pe întreg teritorul Statelor Unite pentru a impune ziua de muncă de opt ore. La Chicago, în Haymarket, câteva zile mai târziu, lucrurile s-au încins, astfel că s-a lăsat cu morţi şi răniţi (sute!) atât de partea muncitorilor cât şi de partea forţelor de ordine.

În SUA, în 1888, s-a stabilit că ziua de 1 Mai avea să rămână dedicată susţinerii programului de lucru de opt ore, însă în Internaţionala a II-a a cârmit, destul de rapid semnificaţia acestei zile, de la program spre “cererile de clasă ale proletariatului şi pacea universală”. De manifestările comuniste n-are sens să mai discutăm, poate doar nostalgicilor comunismului să le lipsească!

Ce e ironic în povestea asta?! Faptul că astăzi sărbătorim Ziua Muncii prin nemuncă (oficial, cel puţin, că eu muncesc azi) şi că programul de lucru de opt ore e legal dar nerespectat, în sensul că ştiu destul de puţini oameni care lucrează doar opt ore pe zi, asta ca să nu mai spun că telefoanele deştepte te ţin legat de birou cu mult mai mult de-atât!

Altfel, încingeţi grătarele, tovarăşi, puneţi micii şi hălcile la pârlit, ridicaţi tricourile peste burţi şi pantalonii de training peste glezne, dezlegaţi decibelic maneaua şi puneţi-vă-n cap cu bere la pet! Make some noooooise!

Am învins!!!

În ultimele şase luni am experimentat, alături de Activia, ce va să însemne să ai obiceiuri sănătoase şi v-am povestit despre toate acestea, am promovat şi am oferit, sper, premii, experienţe şi idei pentru ca lucrurile faine care vi se întâmplă, sau pe care le faceţi să se întâmple, să devină şi mai multe…

… sau voi să deveniţi mai conştienţi de ele fiindcă unul dintre lucrurile pe care le-am învăţat în aceste şase luni de campanie este că uneori ni se întâmplă lucruri faine peste care trecem fără să le băgăm în seamă. E ca şi cum, atunci când îţi faci ordine în şifonier descoperi o cămaşă fabuloasă pe care nici nu mai ştiai c-o ai şi te simţi de parcă ai fost la shopping şi-ai adus acasă un lucru grozav pe care n-ai cheltuit nimic!

Mi-am propus, în astea şase luni, să fiu mai atentă la ce am şi la ce pot să învăţ, mi-am propus să fac mai multe lucruri “pentru minte, inimă şi literatură” şi să vă îndemn şi pe voi să faceţi acelaşi lucru cu menţiunea că lipsa timpului este, de cele mai multe ori, doar un pretext pentru a rămâne în zona personală de confort.

Şi, da, am fost tentată să sar peste cursul de modelaj în lut în seara în care a nins de-a blocat oraşul, dar m-am mobilizat şi am mers, iar în cele două ore petrecute acolo, concentrată asupra bulgărelui de clei, ninsoarea a încetat să mai fie o problemă. Am fost tentată să sar şi peste alte lucruri pe care mi-am impus să le fac, cu diferite pretexte, mai mult sau mai puţin străvezii, însă n-am făcut-o: comoditatea NU e un obicei sănătos. Şi cu atât mai puţin comoditatea de a nu trăi experienţe noi!

Nu, n-am de gând să fac o recapitulare a lucrurilor pe care le-am şi le-aţi scris în aceste şase luni: le puteţi regăsi, pe toate, aici, şi cele scrise de mine, dar şi ideile voastre, fiindcă unul dintre lucrurile pe care mi le-am dorit de la participarea mea în campania asta a fost nu doar expunerea obiceiurilor mele sănătoase, ci să învăţăm, pe cât se poate, unii de la alţii.

Un sfârşit e un început

Vineri, la Women on Web, Georgiana Gheorghe, directorul de comunicare Danone, a anunţat că Obiceiuri Sănătoase devine platforma generală de comunicare Danone în social media, extinzându-se, astfel, de la comunicarea unui singur brand, Activia, la comunicarea tuturor brandurilor Danone în acest mediu. Admit că am fost un pic mândră că am reuşit, împreună cu voi şi cu celelalte colege din această campanie, Alina de la TVdece, Denisuca, Nebuloasa, Raluxa, Tomata, să încurajăm dialogul sub această umbrelă. Deci Obiceiuri Sănătoase continuă, chiar dacă această campanie este acum la final.

Cât despre mine, ei bine, am ales să rămân în continuare alături de Activia, pentru că m-au convins eforturile lor de promovare a ceea ce este şi ar trebui să fie bine pentru noi, pentru sănătatea noastră. Nu în ultimul rând, preocuparea asta pentru ce-i sănătos mă face să mă simt bine cu mine, aşa că în următoarele trei luni urmează noi provocări, atât pentru mine cât şi pentru voi!

Aţadar, rămâneţi… printre rânduri! Şi, pentru că, aşa cum am spus, sfârşitul ăsta e un început, am un ultim dar pentru voi în aceast campanie, via Editura All, şi anume Enciclopedia Alimentelor, un volum ce conţine 2500 de termeni şi 1700 de alimente, dar şi peste 100 de pagini dedicate alimentaţiei sănătoase, de la timpul de digerare şi asimilare pentru diverse grupe alimentare până la diete recomandate în diverse afecţiuni. În fine, e chiar genul de carte pe care vrei s-o ai la îndemână.

Ce trebuie să faceţi pentru a intra în posesia acestui volum?! Să-mi spuneţi care e acel obicei sănătos care vă face viaţa mai frumoasă, în ficare zi, fie că e vorba de sunat un părinte, vreo dietă specială, sport sau renunţarea la fumat acum ceva timp! :)

UPDATE: vă mulţumesc tuturor pentru inspiraţie şi idei şi pentru ca mi-aţi povestit ce obiceiuri sănătoase aveţi – le trec frumos la e-catastif. După cum au decis prietenii mei de pe FB, Enciclopedia Alimentelor de duce de la Editura All via printre rânduri la Rocksanne. S-o citeşti sănătoasă!

Se pare că frumuseţea nu e neapărat în ochii privitorului ci în detalii… matematice! Un grup de cercetători britanici (!) a calculat, calculit şi calculot cum că a mai frumoasă faţă şi fată ar trebui să aibă distanţa dintre pupile cam jumătate, sau şi mai bine 46%!, din lăţimea feţei, de la o ureche la alta. De asemenea, tot matematic, s-a mai stabilit că distanţa ideală între ochi şi gură trebuie să nu fie mai mare de o treime din lungimea feţei, măsurată de la bărbie până la linia părului.

O firmă, Lorraine Cosmetics, a luat de bune studiile şi s-a pus pe căutat şi a tot măsuat vreo 8000 de chipuri până a găsit-o pe Florence Colgate ale cărei “dimensiuni” sunt 44, respectiv 32,8 la sută. Adică ea:

După cum se vede, Florence mai are câteva calităţi ce ţin de frumuseţea feţei: ochi mari, pomeţi înalţi şi buze pline şi, potriveala potrivelii, trăsăturile ei sunt aproape simetrice.

Eu nu zic, e frumoasă de frumoasă, dar ce s-a întâmpla cu “vino încoacele”?! Oricât de frumoasă o faţă, asta e ceea ce ne atrage sau nu cumva contează şi personalitatea?! Spre norocul ei, Florence pare o fată în regulă, căreia desemnarea ca frumuseţe ştiinţifică nu i s-a urcat la cap! Dacă era româncă…. ehei!