Despre creativitate am vorbit în această săptămână printre rânduri, cu oameni din diverse domenii de activitate: o profesoară, o avocată, un inginer, o comunicatoare, iar azi e rândul unei specialiste în recrutare, Mădălina Uceanu de la Career Advisor. Într-o piată dificilă, cu un şomaj destul de accentuat şi cu un nivel destul de scăzut al educaţiei, este creativitatea un atu, atât pentru recrutori cât şi pentru cei care doresc un job? Mădălina ştie! :)

Creativitate in recrutare? Da sau nu, si de ce da sau de ce nu.

Raspunsul scurt este: da, dar nu oricum. Urmeaza raspunsul lung :-)

Daca ne gandim la companii, din punctul lor de vedere creativitatea se poate manifesta de la momentul definirii strategiei de cautare a candidatului, respectiv chiar din modul in care definesc ceea ce au nevoie. Cred ca in momentul acesta, cele trei directii in care si-ar putea dovedi utilitatea sunt:

1- sa porneasca in definirea profilului cautat de la rezultatele asteptate de la candidatul respectiv la finalul primului an de activitate, fara sa se limiteze la tipicul limbaj de lemn care spune  min.3 –5 ani de experienta in domeniu,

2- sa defineasca intr-o maniera creativa si non conformista jobul si iin mod special structura anuntului pe care intentioneaza sa il publice,

3- sa foloseasca canale diferite adaptatea specificului jobului pe care il vizeaza (Social Media, Grupuri de interes pe FB/LinkedIn, Forumuri specifice, bloguri de nisa).

Sunt cateva exemple chiar in Romania de campanii de recrutare non conventionale implementate cu succes, cele doua exemple la care ma gandesc acum sunt o campanie de recrutare derulata pe Foursquare, pentru o companie din zona IT, sau o campanie outdoor, cu un anunt imens postat chiar in fata ASE-ului, derulata de un BPO (Business Process Outsourcing Company) international.

Din perspectiva candidatului cred ca are mai degraba de-a face cu o abordare sau o gandire de vanzator, care va aduce cu sine o abordare atipica. Nu stiu cat poate fi definita drept creativitate sau abilitate de vanzare, e de discutat. Cele mai atipice campanii de la noi au presupus atat folosirea contului de FB/twitter pentru derularea campaniei de cautare (vezi Maria Nazdravan sau Marian Ionescu) sau chiar a blogului (vezi Alina Constantinescu).

Exemplul pe care il stiu mai bine este cel al lui Marian, pentru ca am urmarit putin evolutia campaniei lui, el pornind cu campania “Primiti cu creativul” dar nefiind incununata de succes, a continuat cu participarea la diverse concursuri. Toti pasii facuti l-au pus in legatura cu cercuri noi de oameni, ajungand in felul acesta sa isi creasca vizibilitatea si sa ajunga intr-un final in jobul actual, care este in domeniul pe care si-l dorea.

Cifre în USA. Sursa.

Cum se manifesta si la ce ne e de folos creativitatea in HR?

Am dat mai sus cateva forme de manifestare :-), iar utilitatea este lesne de inteles intr-o perioada in care, in ciuda numarului mare de candidati disponibili, exista in continuare provocari in identificarea anumitor talente si sunt destul de multe pozitii greu de acoperit.

Dificultatea cred ca vine tocmai din faptul ca profilele nu sunt neaparat tipice, talentele nu se ascund intotdeauna in spatele unei experiente specifice intr-o anumita industrie sau companie, iar caile clasice utilizate de companii pina acum aduc mai degraba un volum mare de aplicatii, majoritatea nepotrivite cu asteptarile sau criteriile exprimate de companie.

E bine sa ai un CV creativ? Ma gandesc la un film, o pagina pe pinterest, sau LinkedIn, sau altceva, adaptat candidatului si domeniului.

Cred ca depinde foarte mult de industrie si de capacitatea celui care demareaza o asemenea campanie sa inteleaga ca nu se face primavara doar cu o floare :-)

O combinatie de metode clasice si inovatoare cred ca este ideala, profilul de LinkedIn este necesar deja, in plus pe langa CVul clasic, pot avea o forma mai creativa (mai ales daca tintesc advertising sau marketing), pot avea si un film si pagina pe Pinterest.

Intrebarea de baza insa ramane: ce vreau sa transmit despre mine? Daca vreau sa demonstrez creativitate si determinare, pot apela la toate aceste variante, si sa le folosesc diferit in functie de industria/compania careia ma adresez. In momentul asta cred ca este foarte important atat pentru companii cat si pentru candidati sa isi gandeasca o campanie de cautare de job/angajati integrand multe idei care vin din vanzari si marketing pentru a avea succes.

E o piata atipica, o perioada suficient de dificila care cere metode noi. Nimeni nu le poate defini exact, mixul cred ca este specific fiecarei situatii in parte, important este sa realizam nevoia unui alt tip de abordare si apoi ideile sunt sigura ca vor veni.

Women on Web, încă o ediţie, a treia, se întâmplă acum la Howard Johnson. O sală plină de doamne, cu vreo două trei excepţii (maxim trei!) – nişte domni care sunt interesaţi de ceea ce au de spus femeile din online. Smart choice, aş zice, atâta timp cât sunt multe femei în online, iar blogosfera feminină, deşi poate mai puţin vizibilă, nu e deloc de neglijat în spaţiul comunicării virtuale. Şi nu numai!

Moderatoarea acestei prime sesiuni este Sana Nicolau, da, chiar ea, Cireaşa, care are umor şi un top pe care i l-am admirat mult! Primul vorbitor al conferinţei este Tudor Chirilă de la Vama, care povesteşte despre începuturile lui în blogging, menţionând această povestire.

nu cred că femeia online e diferită de cea care e offline. … femeile au acum acces la aceleaşi profesii la care au acces şi bărbaţii, iar rolul lor este din ce în ce mai important. femeile au câştigat independenţă, carieră, carieră, carieră, însă nişte raporturi înte femei şi bărbaţi s-au pierdut. toată independenţa femeii, însă, vine la pachet cu responsabilităţi, se naşte o nouă eră, una în care femeia va conduce din ce în ce mai mult.

Lui Tudor îi sună telefonul. Emilia Popescu răspunde la telefon, în râstele audienţi. Era Gelu Ionescu, clăparul de la Vama :)

soluţia este să ştii să tragi o linie între viaţa personală şi cea profesională. într-o lume în care succesul se măsoară financiar, exclusiv în bani, e important să fii pe internet, dacă trăieşti din asta, dar trebuie să poţi să-ţi spui STOP, măcar pentru două ore!

Vorbind despre femeia de azi, alături de independentă ca atribut Tudor foloseşte mult şi singură. Oare pre(a)ocupate de succesul în carieră, în toate cele multe activităţi în care ne-am băgat, nu cumva uităm, totuşi, ce contează?!

PS despre blog, printre altele, Tudor spune că are un text care l-a inspirat să scrie un cântec de pe următorul album Vama, 2012.

Următoarea vorbitoare e Emilia Popescu, o actriţă mi-nu-na-tă, vă recomand să mergeţi s-o vedeţi jucând, şi ambasadoare Activia de trei ani.  Actriţa vorbeşte despre moderaţie şi echilibru în tot ceea ce face şi ne îndeamnă să abordăm aceeaşi conduită.

Emilia ne spune că nu utilizează foarte mult internetul şi deloc reţelele sociale, şi că cea mai recentă performanţă în acest domeniu e să rezerve bilete de avion online, aşa că ne propune să pună ea întrebări, una dintre ele fiind dacă timpul petrecut online nu ne alienează cumva. Îi răspund câteva dintre cele prezente în sală, fireşte, cu NU!

Îmi e teamă de feedback-ul negativ, de ce să nu recunosc, fiindcă mi se pare că snt mulţi care nu ştiu cine şi cum sunt eu, de fapt, care nu mă văd la teatru, de exemplu, dar care nu se jenează să intre cu bocancii în spaţiul meu.

Cristina Bazavan şi Sorana Savu o încurajează pe actriţă să-şi facă măcar pagină de Facebook, pentru a putea da, astfel, o şansă celor care o admiră, aceea de a-i putea transmite gânduri bune – mi se pare corect şi sper că au convins-o! :)

Următoare vorbitoare este Amalia Enache de la ProTV, care o să vorbească despre Hope and Homes for Children – HHC: Imaginaţi-vă cum ar fi să nu poţi alege cu ce te îmbraci, unde mergi sau ce vrei să mănânci, sunt doar câteva dintre problemele pe care le au copiii abandonaţi în România.

(nu m-am gândit niciodată la copiii abandonaţi din perspectiva asta, e extrem de trist)

Amalia vorbeşte despre activitatea HHC şi despre un copil de opt ani care nu a văzut niciodată iarba, până la opt ani, sau despre tineri, majori, care nu au nici o singură fotografie cu ei înşişi, dar şi despre speranţa pe care această organizaţie o poate oferi prin proiectele lor: au ajutat, până acum, peste 12.000 de copii.

Tot de la Amalia am aflat acum că statul cheltuie aproximativ 1700-1800 de lei pe lună pentru un copil din Casele de copii, un părinte aproximativ generos, dacă ne gândim, cel puţin pe hârtie. Dar de banii ăştia nu le oferă nimeni dragoste şi atenţie, fiindcă sunt prea mulţi în centre şi prea puţini asistenţi.

Aşa arăta dormitorul unei case de copii din Gârdeni, Maamureş, instituţie pe care HHC a făcut eforturi şi a reuşit să o închidă, plasând copiii în case de tip familial:

Urmează acum Cristi Lupşa de la DOR, care ne povesteşte despre femeile pe care le-a cunoscut online. Prima dintre ele este Laura, cu care a început să corespondeze acum 14 ani, pe email, apoi Sabina: musulmană, indiană, punkeriţă, regizor de teatru, anarhistă. Şi surdă.

Cristi Lupşa: responsabilitatea ta ca povestitor e şi să bagi degetele în ochii cititorilor, să le atragi atenţia, să îi expui şi unor situaţii care nu sunt confortabile.

(aflu că a picat Guvernul. Hai, frate, chia nu pot să fiu şi eu atentă un pic la altceva, că pică Guvernul?!)

Cristi continuă povestea femeilor pe care le-a cunoscut online cu Ioana Cârlig (pe care o şi cunosc) şi ne spune câteva vorbe despre proiectul ei, ăsta, un fotodocumentar realizat într-o puşcărie de femei. Are nevoie de ceva bani ca să meargă mai departe, aşa că… Treceţi pe-acolo şi vedeţi ce şi cum. Ioana are nevoie de 10 filme late (250 lei) , 16 cadre film instant (160 lei ), benzină (70 lei). În fiecare săptămâna.

Melania, Mădălina, Bogdana, altă Mădălina… Cristi are o colecţie tare faină de doamne cunoscute online. Şi, cu ocazia asta, am aflat de un site cel puţin interesant: Cine ce a promis. Se referă la primarii din România, da, şi cred că e un instrument foarte util pentru orice alegător responsabil.

Concluzia lui Cristi Lupşa pentru WoW:

Fain!

După pauza de cafea, gustări şi desert, reîncepe WOW, partea a doua, cu Georgiana Gheorghe, Communication Manager la Danone România, care o să vobească despe implicarea brandului Activia în online. Să ciulim urechile, zic, astea-s obiceiuri sănătoase, şi fix despre campania asta vorbeşte acum Georgiana.

Se povesteşte ce a făcut fiecare dintre noi în aceste şase luni de campanie, cu exemple concrete… ocazie cu care îmi dau seama că am făcut o mulţime de chestii faine în aceste şase luni!

Şi…. pot să vă spun o informaţie oferită acum în premieră de Georgiana, şi anume că #obiceiurisanatoase devine platforma de comunicare online a Danone, deci nu doar a Activia. Şi, da, am decis să merg în continuare cu acest brand, o să vedeţi destul de curând despre ce e vorba :)

Urmează acum Cristina Bazavan, despre Cum să trăieşti fericit în online – 10 reguli de best practice.

Premise: Fericirea o constatăm la trecut, mai întâi o trăim, apoi o analizăm, şi Banii aduc fericirea (sau cel puţin confortul), dar pe termen lung bunul simţ te ajută mai mult să te simţi confortabil cu tine.

(apropo, propriile-mi lecţii de fericire (învăţate, nu predate) sunt printre rânduri, pe aici)

Regulile Cristinei:

1. să ai un set de reguli (scrise) la care să te întorci din când în când

2. să renunţi la ego

(acum observ că unul dintre puţinii bărbaţi din sală  speaker, Andrei Barbu. Dar, suficient despre curaj!)

3. să nu crezi că “ţi se cuvine”

4. Să nu te crezi Dumnezeu

Sunt mulţi în mass-media din România care se cred mici Dumnezei şi pierd astfel multe lucruri frumoase în viaţă.

5. să-ţi păstrezi curiozitatea proaspătă

6. să fii onest, dar elegant în critică

E mult mai greu să dai o lecţie frumoasă, într-o formă elegantă, decât să critici brutal.

7. să nu trăieşti ca o căpusă

Sunt oameni care comentează pe blogurile mari doar ca să poată pune acolo un link.

8. să nu invidiezi/bârfeşti

9. să nu te preocupe să fii ceva ci să faci ceva

10. să-ţi aduci aminte mereu că războaiele cele mai mari sunt în mintea ta, nu în afara ei.

După aplauzele pentru Cristina urmează Bogdana Butnar: “eu sunt Bogdana, lucrez la Google, sunt o mini instituţie, am 3000 de prieteni şi 6000 de followers pe twitter, şi-mi e urât pe Internet”.

În încercarea de a fi conectată cu cât mai multă lume am ajuns să pierd conexiunea cu oamenii care contează, spune Bogdana. Daaaar (twistul) internetul e cu oameni, şi odată ce oamenii care fac conţinutul sunt ok, şi acest conţinut e ok.

Intervenţia Bogdanei a dus la câteva discuţii despre falsitatea… sau, hai să-i zicem, exagerarea în ceea ce priveşte informaţiile pe care le împărtăţim despre noi pe reţelele sociale. Astfel, Bogdana spune că facem (postăm) lucruri care ne fac să părem mai grozavi decât suntem, iar unele dintre doamnele din public nu sunt de acord cu asta.

Anca Nistor, Touched Romania, ne-a vorbit despre bijuterii – găsiţi aici detalii – şi despre organizaţia pe care o reprezintă, iar acum la microfon e Iulian Văcărean care o să vorbească despre proiectul “Femei pe Mătăsari“.

Roxana Farca de la Lumea Mare povesteşte acum despre ceea ce e esenţial şi important pentru ea: să ne păstrăm acel timp al nostru pentru noi. Şi, desigur, despre proiectul lor (al ei şi al lui Alex) de travel.

Roxana a anunţat în premieră lansarea unui nou proiect, Slow Ride, pentru “cei care vor să meargă cu motorul dar nu vor neapărat să moară din cauza asta”. Succes, Roxana!

Am plecat înainte de ultimul vorbitor şi înainte să am vreme să-l felicit pe Cristi Manafu şi pe cei de la Evensys pentru eveniment. Încă un eveniment reuşit, adică! O fac acum: felicitări!

Îmi plac florile şi mi se pare fascinantă imaginaţia naturii transpusă în petale delicate. Îmi place să le aranjez, să le alint şi nu prea îmi lipsesc din casă, indiferent de anotimp, aşa că m-a bucurat invitaţia de a participa, ieri, la un atelier de aranjat flori.

Am aflat câteva trucuri pe care vi le povestesc şi vouă, cum ar fi că tulpina florii se taie în diagonală, preferabil sub apă, pentru ca aerul să nu pătrundă în tulpina plantei şi, astfel, să impiedice apa s-o hrănească. Şi neapărat între noduri. Când puneţi floarea în apă, scăpaţi de cât mai multe frunze (aha, deci de-aia ţin mult narcisele, pentru că n-au frunze!), fiindcă acestea putrezesc uşor în apă, iar bacteriile ajung la floare şi îi scurtează viaţa. Trucul cu zahărul?! Uitaţi de el, n-are nici o treabă! Nu uitaţi, însă, să schimbaţi apa florilor voastre în fiecare zi.

Toate lucurile astea le-am aflat de la Ştefan Diţu, medic de felul lui, dar atât de pasionat de flori încât a transformat acest lucru într-un business. S-a specializat în design floral şi face asta atât de bine încât ia şi premii pentru buchetele lui. Şi se vede că iubeşte florile din felul în care le prinde, uşor, în mână, le combină şi le aranjează în aşa fel încât culorile şi formele felurite să se îmbine pentru bucuria privitorului. Ştie toate denumirile de flori, ba chiar şi cum se cheamă celelalte plante ornamentale pe care le avea în faţă, şi ne-a răspuns la întrebări în timp ce lucra la un buchet chiar în faţa noastră. În afară de lalele şi frezii nu ştiu cum se cheamă florile pe care le-a pus acolo, dar buchetul a ieşit vesel şi colorat.

Cu lecţia învăţată, am purces şi noi, “ucenicele”, întru aranjamente florale. Eu, una, n-aş fi ales doar flori din aceeaşi gamă cromatică, aş fi spart rozul şi movul cu nişte galben, de exemplu, dar cum nu aveam galben, am căutat să pun un pic mai mult verde. Ce-a ieşit? Un buchet, fireşte, iar după cum se vede mai jos, domul Sony a fost topit de admiraţie!

O să am ocazia să vă mai povestesc despe flori, aranjamente dar şi despre acest business, întrucât m-am cerut o zi în magazinul lui Ştefan, iar el a acceptat! Nu e ca şi cum aş avea două mâini stângi, aşa că sper să nu regrete! :))

Evenimentul de ieri a avut loc la Lente, o cafenea cochetă de pe lângă Armenească, unde plăcinta cu mere e divină şi unde vă puteţi refugia la un Catan alături de prieteni.

Mi-a plăcut provocarea din invitaţie: dacă te-ai identifica cu o floare, care ar fi ea şi ce culoare ar avea? Eu am ales anemona, elegantă şi totuşi sălbatică, viu colorată însă discret parfumată! Voi ce-aţi alege?

Şi pentru că, de data asta, cine alege, culege, un cititor de printre rânduri va avea norocul şi bucuria de a câştiga un loc la următorul atelier de aranjamente florale, care are loc tot la Lente, tot cu Ştefan, pe 13 mai. Hai cu răspunsurile! :)

Era inevitabil, sper că vă daţi seama, ca în periplul meu prin meandrele creativităţii din variate domenii de activitate, să nu trec şi pe la relaţiile publice. Sigur, poate c-aş fi putut să mă întreb pe mine ce şi cum, dar am preferat s-o provoc pe Sorana Savu să răspundă, pentru că ştiu că unii dintre clienţii Premium nu sunt neapărat în zona în care zburdă creativitatea în comunicare, vezi ALRO sau ArcelorMittal.

Clientii complicati si creativitatea. Cum se impaca? Cum ii facem sa se impace?

Orice client se impaca bine cu creativitatea, doar ca trebuie sa definim ce e aceea creativitate. Pentru noi, creativitatea e un mijloc, o cale inedita de a indeplini mai usor, mai eficient, mai repede un obiectiv. Iar in urma acestei definitii, e clar ca orice client apreciaza creativitatea, doar ca, in multe situatii, ea nu se traduce in evenimente sau mesaje vizibile pentru un public de masa si atunci nu se vede.

Creativitate in PR: e clar ca ne trebuie. Dar exista si niste limite dincolo de care n-ar trebui sa ne avantam? Cat de creativi ne putem permite sa fim, mai ales ca publicurile carora ne adresam, odata cu dezvoltarea canalelor SM, sunt din ce in ce mai variate

Dictonul lui Ogilvy – “We sell or else” mie mi-a intrat bine in cap. Si in publicitate si in PR, creativitatea nu este un scop in sine, ea este cea care ajută să transmitem un mesaj, să modelăm un comportament, să rezolvăm o problemă socială. Nu putem fi “creativi” de dragul creativitatii, pe banii clientului. Orice actiune de comunicare pe care o intreprinzi are un sens si un public tinta.

Social Media creste vertiginos in importanta pentru asa numitele companii “marketing driven”, unde poti “vinde” un produs in 140 de caractere sau intr-un post pe FB. Dar cand business-ul tau consta in sleburi de otel, sau tabla de aluminiu pentru industria aeronautica, nu prea poti sa te bazezi pe cercul de “friends”. Or asta nu trebuie sa uitam. E amuzant cand consultanti locali si internationali sfatuiesc TOATE companiile sa-si lase angajatii sa interactioneze pe Facebook, dar intr-o turnatorie, intr-o fabrica de vopsele sau de textile daca stai sa-ti actualizezi statusul la fiecare cinci minute…

PR-ul in sine e o meserie creativa – ea iti cere zilnic sa gasesti solutii de comunicare SPECIFICE la situatii SPECIFICE. Nu merge cu generalizari.

Exista loc de creativitate in lumea comunicarii corporatiste?!

Sigur ca da – doar ca ea se manifesta in mediul corporatist, pentru ca acestui mediu i se adreseaza. Creativitatea trebuie intotdeauna sa puna in valoare mesajul pe care il avem de comunicat, nu sa-l eclipseze sau, si mai grav, sa-l trivializeze. Intr-o extrema, ne aducem aminte de prezentari sau evenimente corporate pe care nu le-am putut urmari de plictiseala, iar in cealalta avem si exemple de prezentari spumoase din care n-am ramas cu nimic.

Ce incerci sa faci de fiecare data este sa gasesti echilibrul optim (nu indraznesc sa spun perfect) intre mesaj, forma si livrare, in asa fel incat cuvintele tale sa ajunga la tinta, sa fie intelese si asumate. Nu suna deloc spectaculos, dar asta e! ♦

În fine, dacă vă interesează câteva idei şi resurse despre creativitatea în relaţii publice, găsiţi câte ceva într-o carte via CIPR şi în acest document: creativitatea in relatii publice.

Aseară am fost în Joy Pub întru delectare audio-vizuală cu muzici în interpretarea bloggerilor care au nu doar o voce electronică ci şi una potrivită pentru a gâdila urechile oamenilor într-un mod plăcut. Cum ar fi, ca să numesc doar pe câţiva dintre ei, Andra, Oana, Make, Dulea, Copolovici sau… nu ştiu, Chinezu a cântat sau a recitat, ca un veritabil Tudor Gheorghe?! :))

A fost distracţie, ok, dar, dincolo de cântat şi aplaudat, evenimentul ăsta a avut un scop precis, şi anume acela de a aduna nişte bani, cât mai mulţi, pentru a-l ajuta pe Ştefănuţ, iar asta nu prea s-a întâmplat, cei 1500 de lei strânşi nefiind vreo sumă!

În pagina de pe FB a evenimentului de aseara, au fost mulţi care au spus că vin şi n-au venit, printre ei şi bloggeri, unii chiar cunoscuţi. M-a iritat faptul că nu s-au strâns suficient de mulţi oameni şi suficient de mulţi bani şi vreau să cred că asta nu spune nimic despre onor blogosfera autohtonă, despre cum se susţin bloggerii unii pe alţii şi, despre cum, împreună, pot să schimbe ceva. De exemplu, o viaţă mai bună pentru un copil bolnav.

Într-un asemenea context, ba chiar şi într-unul mai larg, cine pe cine înjură, şi de ce, sau cine câte poze pune pe FB de la un eveniment, contează… cum să spun?! Foarte puţin spre deloc!

Pe Bulevardul Gh. Duca din Bucureşti, la doi paşi de Guvern şi la alţi doi paşi de fostul sediu al Primăriei de sector, sunt numai blocuri vechi. Unele de prin anii ’30, altele mai noi, dacă pot spune aşa, având în vedere că aniversează deja vreo cinci decenii, dacă nu şi mai bine!

Tot pe Duca sunt trei dispensare, stomatologic, de adulţi şi de copii, o clinică privată, o bibliotecă publică, un CEC şi un BRD, un Gipo şi încă vreo câteva prăvălii, mai mici. Duca e cel mai scurt bulevard din Capitală şi acolo, undeva, e blocul în care am crescut.

Primele clădiri de pe partea cu soţ sunt vechi ca vremea, fostul magazin Sora, deasupa căruia se înălţa, elegant cândva, hotelul Dunărea. Acum e o ruină la geamul căruia cresc copaci (exact aşa!) şi pe care proprietarii, nişte oameni de afaceri israelieni, cer nici mai mult nici mai puţin decât 2,7 milioane. De euro.

Acum vreo două luni, colţul cu Sora şi nefericitul hotel era împrejmuit de bandă alb-roşie pe care, din loc în loc, atârnau foi pe care scria că pică tencuiala. N-a ţinut mult avertismentul, presupun că cineva avea nevoie de banda aia alb-roşie. Iar azi, asta:

Ghinion pentru bietul posesor de maşină. Dar dacă pica în capul cuiva?!

***

În fiecare an primesc o scrisoare – dare de seamă de la primarul Chiliman din care aflu ce chestii grozave s-au întâmplat în sectorul meu. Cred că în curând o să-i scriu şi eu o scrisoare, aici, printre rânduri. Nu de alta, dar vin alegerile şi poate vrea să ştie de ce nu prea l-aş vota. Nici pe el şi, cu siguranţă, nici pe Oprescu.

Ingineria şi contabilitatea, iată cel puţin două domenii de activitate care par să aibă relativ puţine, spre deloc!, legături cu creativitatea. Mă rog, nu că n-aş fi cunoscut destui maketeri lipsiţi de acest atribut. Sau PRi, sau chiar artişti… De jurnalişti nu mai vorbesc! Contabil n-am găsit (am cunoscut aseara unul care pretinde că e creativ, dar e prea târziu pentru serialul ăsta!) însă inginer aveam de-acasă, şi chiar unul care e destul de creativ în viaţa lui… civilă! Un dubios, în sensul bun, dar nu mai puţin inginer. Ce zice şi ce crede el despre ingineria creativităţii şi creativitatea ingineriei, vă invit să citiţi mai jos.

Tu esti inginer de felul tau! Cum se impaca un spatiu relativ strict si riguros, surubul 13 langa piulita cu acelasi numar, cu creativitatea?
Si cam cum se manifesta creativitatea asta intr-un asemenea domeniu?

1 si 2 pentru a iti face o analogie intre surub + piulita si alte obiecte din alte domenii as spune ca surubul + piulita sunt in inginerie ceea ce:
– pixul si mina sunt pentru literatura
– produsul si brandul sunt pentru publicitate
– mesajul si publicul sunt pentru PR
– proiectorul si ecranul sunt pentru cinematografie.

E adevarat ca ingineria pare si este un domeniu foarte riguros. Aceleasi rigori insa se intalnesc in orice alte domenii de activitate. Creativitatea incepe exact dincolo de aceste rigori dar cu conditia ca rezultatul final sa fie cel putin functional. Daca vrei, ia de exemplu un soft de facut animatie.
Artistul animator are posibilitati neasfarsite. Poate combina infinit forme si culori, miscare si sunet. Nimic insa nu este posibil fara calculator, iar calculatorul nu ar exista fara soft, fara electricitate, fara componente. In interiorul intregului univers mentionat mai sus nu exista decat doua piese suficiente si necesare, doi biti: 0 si 1. Adica trece curent sau nu trece curent, adica adevarat sau fals.

Un inginer creativ este un individ care gaseste solutii la niste nevoi concrete folosindu-se doar de ce are la indemana. De asemenea, o alta componenta cel putin la fel de importanta a creativitatii in inginerie este inventarea acestor nevoi. Adica formularea, descoperirea lor.

Curentul electric a fost inventat, produs si utilizat de ingineri. Racheta, avionul, foenul, hidrocentrala. Exista chiar si o inginerie a sistemelor tehnologice care se refera la un domeniu aparent mai abstract si anume de creearea, descoperirea, formularea de nevoi de sisteme de productie, de creativitate daca vrei.

Ingineria nu este numai a strange suruburi. Asta se numeste asamblare, mentenanta si intr-adevar, prea multa creativitate nu gasesti. Ingineria este a sta cu plansa goala in fata, sau cu un servetel de hartie si de a trasa primele linii ale unui mecanism (sistem) ce raspunde/rezolva o problema existenta sau imaginata dar totusi reala.

Ex: cum ar fi sa nu trebuiasca sa ma duc pana la televizor daca vreau sa schimb canalul sau sa dau mai tare? Mi-ar trebui fie sa aduc butoanele in pat, prelungite cu fire, fie daca nu vreau sa am fire prin casa sa gasesc ceva intangibil. O lumina? (asa au aparut telecomenzile cu infrarosu), o unda radio? (asa au aparut telecomenzile cu bluetooth sau prin wi-fi). Dar as putea folosi puterea gandului sau alte gesturi? (asa au aparut si sunt in teste dispozitive fie citesc curentii din creier la anumite ganduri fie miscarile globului ocular si sunt folosite in aplicatii militare. Deocamdata).
Alt ex: cum as putea sa spal rufele si sa imi iasa aproape uscate? (asa a aparut centrifuga de la masina)
Abia dupa ce toate aspectele inventarii, folosirii si producerii acestor dispozitive au fost puse la punct, se trece la fabricarea lor, la asamblarea lor deci la surub + piulita.

In afara de a se scarpina in crestet, ca noi toti, ce face un inginer cand ajunge in pana de creativiate?!

Cand un inginer e in pana de creativitate incepe sa nege tot ce a afirmat si a stabilit in prealabil. Doar ca negarea tb facuta in asa fel in sa fie coerenta si perfect supusa regulilor fizice, matematice etc si bineinteles sa fie plauzibila.
Daca nici asa nu iese nimic isi noteaza toate ideile, isi inventarieaza toate insemnarile si declara problema deschisa.
El nu renunta niciodata.

Nu pot să editez textul în titlu, că puţin ăsta ar fi fost scris cu italice, fiindcă e ironic.

Azi am pus pe FB link către povestea tristă a unui copil care e tare bolnav şi ai cărui părinţi ar vrea să-l vadă sănătos şi cineva a reacţionat deplasat (şi neaşteptat), de parcă ar fi vina cuiva că copilul e bolnav sau că părinţii n-au sute de mii de euro în bancă!

După aia am plecat de-acasă în papuci. Noroc că erau unii cu care am putut defila pe stradă, fără să se uite lumea dubios la mine. Că ştiam eu că sunt papuci.. ei, asta e altceva! După aia m-am întâlnit cu cineva care mi-a povestit că într-un proiect în care suntem amandoi implicaţi iar s-au modificat modificările. A ţâşpea oară, de-a ajuns omul să ia rudoteluri, şi cred că nici eu nu mai am prea mult!

La radio era o discuţie despre cancer şi despre sistemul sanitar din România care e aşa cum e. Vorbit la rece, fără melodrame, sec, cu cifre şi statistici, de mi s-a ridicat părul în cap. Brrr!

Am reuşit să ajung un pic mai târziu la întâlnirea de încheiere a Creative Fitness Studio însă, pentru vreo două ore, lumea a căpătat culori mai rozalii. Deşi… concluzia era că multora le era teamă de creativitate. Eu chiar am lovit-o cu logica peste cap, biata creativitate! Şi am rezolvat problema cu un măr şi cu un LEGO, poftim! Şi am cunoscut un contabil creativ. Şi m-am simţit un pic precum Alice în Ţara Minunilor.

Şi nu mai plec la mare, că nu se aliniază corespunzător planetele. Şi nici la Homoseea.

În drum spre casă am decis să fiu normală ca oamenii normali şi să nu iau taxiul ci troleul. Eram în centrul oraşului, pe Kogălniceanu vizavi de Mec. Safe area. Dincolo de faptul că am aşteptat de mi s-au lungit urechile, în staţie erau tot soiul de personaje. Un om la vreo 40 de ani, c-o sticlă de bere într-o mană, c-o ţigară în cealaltă, afumat bine, care le spunea, clar şi limpede tuturor celor din staţie, că el a ales viaţa. Chiar aşa. Fără să ridice tonul, fără să declame asta, dar foarte convins, exact aşa: “Am ales viaţa”. Mda. Nu părea ca şi cum, aşa că mi-am mutat privirea. Un tânăr tuşea şi strănuta de mama focului, fără să pună mana sau vreo batista la gură. Un alt nene, chiar binişor îmbrăcat, servietă, cravată, pantofi ok, se clătina nesigur pe picioare. Afumat şi el. Rău!

Chiar în faţa mea, un el şi o ea. Ea e blonda, el e înalt. Se sărută, el îi pune mâna pe fund. Heh, amorul.. Când se mişcă un pic, observ că ea nu e majoră, el e. De ceva timp, vreo 15 ani cel puţin.

Un cerşetor inspectează coşul de gunoi, un câine se îndreaptă în aceeaşi direcţie. Face pipi, şi pe stâlp şi pe cerşetor. Ăla râde.

În fine, vine troleul. În faţa mea urcă două doamne. N-am cum să nu aud ce-şi spun. Una dintre ele vorbeşte despre credinţa în Dumnezeu şi curăţenia sufletească. Peste două staţii se urcă patru voci. “Să moară familia mea” s-a repetat mult prea des. “Bag cuţitul în el” a intervenit mai rar, dar hărmălaie au făcut în tot troleul. Mă făcusem mică în scaun, gândindu-mă că s-ar putea să coborâm la aceeaşi staţie. Mă gândeam ce dracu’ am prin geantă care ar putea funcţiona ca armă. Când m-am dus la usă, m-am uitat spre ei. Nici unul nu cred că avea mai mult de 14 ani.

În bloc, liftul a coborât până să-l chem eu. Din el a ieşit un bărbat care m-a salutat, politicos.

– Bună seara.

– Bună seara.

Primul semn de normalitate dintr-o zi întreagă. Cred c-am să citesc ceva. Poate nişte Fraţii Grimm. Cred c-ar merge. Sau un cântec vesel. Ca de exemplu:

V-am promis săptămâna asta o serie de articole despre creativitate şi mă ţin de cuvânt. Am stat de vorbă cu profesionişti din mai multe domenii pentru a afla daca şi la ce e bună creativitatea în domeniul lor şi pentru a ne inspira din felul în care îi ajută pe ei acest proces.

Apropo de proces, după ce ieri am discutat cu o profesoară, Mihaela Mureşanu, azi aflăm ce şi cum de la o avocată,  Adriana Puşcaş, partener la SPV Legal, care a răspuns celor trei întrebări despre creativitatea… juridică! Fără dubii, unde e lege nu prea e tocmeală şi, în consecinţă, probabil că nu e nici loc de prea multă inovaţie atunci când vine vorba de a proteja sau impune drepturile legale. Dar să vedem ce spune avocatul…

Se zice ca unde e lege nu e tocmeala. Dar creativitate? Are loc asa un termen printre articole de lege?

Creativitatea in domeniul serviciilor juridice (caci nu doresc sa vorbesc de creativitatea puterii legislative sau a celei executive in domeniul legilor – toti stim cat de periculoasa a devenit concentratia de “minti creative” cu apetit exagerat de legiferare) nu e tocmai o virtute din punctul meu de vedere. Si asta pentru că legea nu prea lasa loc pentru creativitate.

Totusi, acolo unde legea permite spatii mai largi de manevra este loc si de inovatie si de orginalitate DAR cu masura si cu acceptul clientului. Asadar, sursa de creativitate si inovatie este cel mai adesea clientul, caci numai el e in masura sa decide daca demersurile pe care doreste sa le urmeze le doreste orientate spre originalitate sau spre rezultat.

Trebuie sa precizez ca atunci cand serviciile juridice ajung sa fie prestate in directa legatura cu cei care spun dreptul (magistratii), originalitatea unei argumentari de natura juridică este adeseori tratata cu suspiciune, deoarece inovatia nu prea face casa buna cu dreptatea si cu atat mai putin cu adevarul si cu echitatea. Oricum originalitatea de dragul originalitatii e la fel de periculoasa si in drept ca si in orice alt domeniu, mai ales ca misiunea principala a unui jurist este aceea de apara drepturile si interesele legitime ale clientului sau, in scopul de a-i fi recunoscute sau protejate.

Cand vorbim de originalitate cred ca in zilele de azi originalitatea consta tocmai in simplitatea si claritatea expunerii, sintetizării si argmentarii unei probleme de natura juridica.

In ce maniera poate fi creativ un avocat? E vorba de interpretarea legilor, sau, in fine… Cum functioneaza asta?

Cred ca orice jurist care castiga un proces poate fi considerat creativ, deorece un proces e similar unui conflict militar in care cel mai bun tactician si strateg (nu neaparat si cel care detine cele mai performante si scumpe echipamente) reuseste sa tina piept unui adversar cu multe “decoratii”.

Din pacate, si pe acest teren apar teroristii, acei juristi care se arunca in lupta cu orice pret, chiar si cu cel al originalitatii sau, mai rau, al popularitatii, fara sa-si doreasca sa poarte tratative de pace si fara sa fie dispusi sa faca minime concesii pentru ca pacea sa triumfe. Teroristii sunt putini, dar au multi adepti inflacarati. Deseori sunt apreciati si de catre magistrati si de catre puterea executiva si administrativa pentru ca ei lupta cu arme menite sa aduca teama. Asa incepem sa ne facem ca-i iubim pentru ca ne intimideaza si, mai periculos, pentru ca ne temem sa le spunem cine sunt cu adevarat.

Care ar fi legislatia autohtona in vigoare care protejeaza oamenii creativi?

Legea nu protejeaza oamenii creativi, ci operele originale, marcile, desenele si modelele industriale, inventiile si descoperirile etc. Pentru a beneficia de protectie operele originale trebuie publicate (in orice medii), iar marcile, desenele si modelele industriale, programele si aplicatiile de calculator si telefonie, inventiile si descoperirile trebuie inregistrate.

Legislatia care reglementeaza protectia drepturilor de autor  si a celor de proprietatea intelectuala este deosebit de vasta si ar fi nevoie de cateva pagini pentru a fi prezentata♦

Ei bine, nu avem câteva pagini pentru asta şi, cu siguranţă, nici nu cred c-ar folosi la ceva simpla menţionare a legilor şi normelor care reglmentează aceste aspecte! Bag seama, ca o concluzie, că infractorii şi “teroriştii” dau dovadă de mai multă creativitate decât le este permisă avocaţilor, în litera şi spiritul legii :)

Cu o sapitamana in urma am fost la Universitatea Bucuresti, la invitatia Mihaelei Mureşanu, pentru a discuta cu masteranzii de la cursul ei despre cum să abordezi un blogger. În mod corect. Si pprietenos. Şi am primit un mail.

Cu vreo doua saptamani in urma (sau aşa ceva( am primis de la Coca cola HBC si Nect advertising următoarea provocare

Cum se leaga toate astea? se leaga. Fiindca scriu blond acum, si asta e si motivul petru acare am renuntat la diacritice, sa pricepeti, totusi, ceva din ceea c escriu. sper!iar subiectul de care vreau sa scriu e taman felul in care anordezi bloggerii.

de exemplu, next si coca cola hnc – ASA DA! mi/au oferit o experient, respectic posibilitatea de a intra la Targsor, puscaria de femei. apoi mi’au trimis informatii despre resursele limitate de apa ssi banca de apa. apoi scrisarea pe are o vedeti mai sus, insotita de cea mai simpatica blind ceva, chestia aia care se [une l ochi sa impiedice lumina sa te deraneze dimineaa. stiti voi ce zic! apopo, cea pe care am primit’i eu are pisici pe ea, deci cu atat mai eprsonalizat. si, poftim, scriu despre asa, chit ca scriu, sunt sigura, cu o tona de greseli.si pe urma am primit, tot e la ei, o invitatie, si si aia avea schepsis.

exemplu de Assa NU vine de la o adresa de yahoo, foarte profi, un butic de cratie, sapte idei prenumele sau, care mi’a trimis un mail nepersonalizat, atat de nepersonalizat ca nici macar nu are o formula de adresare! i mail sunt anuntata ca sapte idei astia s’au desis sa fie alaturi de cultura iar eu sunt intrebata aca stiu de noaptea muzeelor si daca as vrea sa fac parte din campania de promovare online a evenimentului. tot ce am d facut e sa scriu un articol frumusel si sa’l postez pe blof.

dara alte detalii despre evniment in afara de o harta cu muzeele implicate. si data. fara link la un site, fara semnatura, dara nimic. si, promit, fara alt efect in aara acestui post. sper ca e destul de frumusel! :D

vreti sa stiti ce le’am spus celr de la mster depre felul in care se construieste relatia cu un bloffeR? le’am zis asa: personalizai si targetati. cu exemple concrte. asa cum a remarcta si mihaela, profesoara lor.

linkurile l/am pus uitandu’maa, nu de alta, dar imi era teama sa nu sterg tot postul!

PS am mai scriu despre asta si aici, tot ca reacţie la un mail foarte inspirat.