Acu’ vreo zece zile 30 de oameni, dar nu chiar, că e vorba de bloggeri, am mers să vizităm fabrica Danone. Am scris deja un text despre asta, însă acum, că s-a scurs ceva timp, vraja pe care ne-au făcut-o acolo îşi pierde efectele, aşa că pot să vă spun cum a fost cu adevărat.

Întâi de toate, nu ne-am deplasat cu un autocar ci cu o locomotivă care a poluat foarte tare oraşul. Ceaţa aia de acum câteva zile, o mai ţineţi minte? Era de la locomotiva Danone! Apropo, tot ei sunt de vină şi pentru gropile din oraş. Nu ştiu cum, dar sigur ei sunt, nu credeţi?

Ce magie, ce vrăjitorie au făcut, nu am de unde să ştiu, dar cerul era senin şi se reflecta frumos în clădirea de sticlă unde compania îşi are sediul şi birourile. Ba era chiar soare, ca s-o zic p-a dreaptă! Fireşte, ceea ce nouă ni s-au părut tablouri cu copii erau, vezi bine, nişte poze cu diavoli tasmanieni care rânjeau. Dar na, noi, toţi 30, eram spălaţi pe creier chiar în acele momente, aşa că noi am văzut lumină, curăţenie şi zâmbete. A, şi pentru că veni vorba, fata de la recepţie mânca seminţe şi se uita la un meci de fotbal!

Georgiana, Bogdan şi toţi ceilalţi pe care i-am întâlnit acolo s-au concentrat tare mult pe parcursul întregii vizite în aşa fel încât nouă doar să ni se pară că gemul de fructe, fix ăla care se pune în iaurt, are gust bun, de fructe. De fapt, probabil am mâncat nişte lipici Pelicanol amestecat cu cerneală!

Iar în fabrică… De fapt, care fabrică? Câmp viran, nu e nici o fabrică, puteţi să mergeţi să vă convingeţi că nu e acolo clădirea! Nici rezervoarele imense în care şade laptele, nici maşinile care aduc lapte. De fapt, care lapte, nu?, că există atât de mulţi deştepţi pe internet care ştiu ei mai bine că nu există lapte în Danone decât pe etichete, că ditai firma internaţională, cu aproape 350 de milioane de consumatori la nivel mondial, s-a strecurat abil, din 1919 încoace, prin legislaţia a aproape 50 de ţări din lumea asta mare! Probabil au avut noroc, nu?

În fine. La fabrică se schimbă foaia, ne dau şoşoni, halate, căşti şi ochelari de protecţie, şi noi, neştiutorii, ni le punem, fără să ne dăm seama că ăsta e modul în care urmează să vedem, ştiţi voi, o fabrică de lactate şi nu ceea ce era, de fapt, acolo!

În primul rând, toate recipientele uriaşe pentru lapte, pasteurizare, separare şi toate ţevile sunt din carton vopsit cu argintiu, nu din metal. Fireşte, aşadar, că prin ele nu trece nici un lichid, altfel s-ar face terci. Logic, nu? Toţi oamenii aia pe care i-am văzut făcându-se că muncesc în fabrică erau actori de mâna a şaptea angajaţi cu ziua, ca să ni se pară nouă treaba treabă! Sunt aproape sigură că pe unul din domnii din camera de control l-am văzut într-un film semnat Sergiu Nicolaescu, era pe un cal şi încasa o smetie de la Mihai Viteazu!

Pentru că, na, chiar şi figuranţii, sau mai ales figuranţii!, sunt scumpi, nişte scumpi!, nu erau prea mulţi. Ceilalţi erau, după cum urmează: nişte marmote care lipeau etichete, o pereche de pinguini responsabili cu depozitele frigorifice, care zburau din raft în raft cu agerimea cu care prind peşte în ocean, două pisici responsabile cu CTC-ul, nişte urşi koala care dansau graţios în jurul dulceţurilor, şi, în fine, un vultur care supraveghea tot şi despre care am aflat că se numeşte MIG Brother! Nu sunt foarte sigură, dar cred că erau şi cei doi krilli din Happy Feet 2, lupul din Scufiţa Roşie şi alte personaje care există doar în binecuvântata imaginaţie a scriitorilor de basme!

De fapt, abia la SMS Bucureşti, când ne-a arătat Georgiana filmul mi-am dat seama că se turna un film, vedeţi bine, am avut dreptate cu asta, că nimic din ceea ce se vede mai jos nu e, nu are cum, vorba aia!, să fie adevărat! Apropo de asta, când nu vă uitaţi la ele, iaurturilor Activia le cresc nişte dinţi mici şi ascuţiţi, Actimelurile dansează cadril, cât despre smântână, ce pot să spun?! Ciorba pe care am dres-o cu smântâna Danone săptămâna trecută m-a ajutat să lipesc toate cărţile din casă între ele şi apoi, pe toate, de tavan, atâta aracet conţine!!!

In vizita la fabrica Danone from razvanbb on Vimeo.

Mă simt datoare să spun că acest text a fost sponsorizat de Institutul pentru Încurajarea Libertăţii de Exprimare din Coreea de Nord în colaborare cu un grup de veveriţe vesele din Narnia. Charlie şi Fabrica de Ciocolată sunt, de asemenea, responsabili şi, la fel, Fraţii Grimm.

NB Ca să nu existe discuţii, ce-aţi citit mai sus e un pamflet. Adevărul despre ce am văzut la Danone e în articolul ăsta.

Anul trecut, de ziua mea, eram pe coclauri cu Redescoperă România. Dincolo de petrecerea pe care au organizat-o colegii din haită, mă gândeam că e primul an în care nu ajung la mama să-i spun Săru’ mâna că mi-a dat viaţă (şi s-a şi chinuit ceva cu ocazia respectivă!), fiindcă, deşi ziua noastră, eu cred că mamele sunt eroinele din poveste. Până la urmă, eu n-am nici o amintire de atunci, cu siguranţă nici un merit!, n-am făcut altceva decât să vin şi să ţip!

Aşa că, anul trecut, de pe coclauri, cu ajutorul lui Mugur Frunzetti de la Floria, i-am trimis mamei un buchet de flori, mulţumindu-i că exist şi, da, s-a lăsat cu lacrimi.

Anul ăsta, dacă nu mă răpeşte vreun extraterestru sau ceva, sunt acasă de ziua mea, deci pot să livrez personal florile, nu e vorba despre asta, ci despre ideea celor de la Nokia care mi-a adus alte amintiri în minte:

În şcoală, în gimnaziu, am avut o super dirigă, profesoară de muzică, Valeria Bartzer pe numele ei. Se ocupa, cu multă energie, de corul şcolii (eram solistă la vocea 1 şi, da, mai ştiu şi acum cântecul cu care am câştigat nush ce Cântarea României), de formaţia de block flute şi de noi, nişte neastâmpăraţi curioşi care se credeau buricul pământului. Ziua dirigii era chiar pe 8 martie, aşa că noi îi organizam, în fiecare an, o petrecere-surpriză care, vă daţi seama, numai surpriză nu era! Şi ne chemam şi mamele, că era o serbare mixtă, Ziua Dirigii şi Ziua Mamei. Cântam, făceam mici scenete, spuneam poezii şi ne înghiţeam, foarte des, nodurile din gât.

De acord cu voi, poate că 8 martie, decretată zi a femeii, e o sărbătoare comunistă, trecută la “impuse”, exerciţiu de răbdare masculină şi profit pentru florărese. Dar, dacă le mai aveţi prin preajmă, trimiteţi mamelor voastre nişte flori mâine sau măcar o fotografie recentă cu voi – uite, Cristi şi Radu de la Foto Union sunt specialişti în Portret (de femeie).

Garantat, mamele se vor bucura la fel de mult, dacă nu şi mai mult fiindcă, ştiu eu, le e mai dor de noi decât ne spun nouă! Ca să nu ne supere, cumva :)

Fiindcă uneori şi fetele serioase chicotesc. Mylene Farmer a vândut mai mult de un milion de copii din fiecare dintre albumele ei, iar când a făcut clipul ăsta avea 47 de ani. Una dintre cele mai de succes artiste şi totuşi a reuşit să rămână în atenţia publicului fără scandal şi fără să facă public nici un detaliu despre viaţa ei personală. Despre care nu se ştie nimic. Adică nu e cu VEZI AICI, îmi pare rău!

Mi-ar plăcea să aibă un concert în România, deşi nu mi-e foarte clar cam câtă lume ar veni..

Mi se pare incredibil! În plin centru al Bucureştiului, la Perla, ziua, pe lumină, un tip intră într-un coafor, scoate arma, un pistol, şi trage! Şase răniţi, doi morţi! Pac, pac, pac!

Atacatorul este soţul gelos al uneia dintre coafeze, şofer pe o ambulanţă a Ministerului de Interne, se afla în concediu medical după ce fusese internat la Psihiatrie. E drept, arma lui nu era una din dotare, era arma lui, proprietate personală! Dar oare dacă ar exista un sistem de monitorizare al celor care au armă această dramă n-ar fi putut fi evitată? Nici nu vreau să mă gândesc câţi nebuni au armă cu acte în regulă în ţara asta!

În altă ordine de idei, că, de fapt, despre asta am vrut să scriu, la Realitatea TV a vorbit, în direct, Tudorel Butoi, un psiholog care a făcut carieră în media pentru declaraţii pe care nu le gândeşte, cum ar fi asta: mare parte din victime (ale asalturilor sexuale) sunt niste pitipoance si femei cu caracter de „lelita balcanica???! Femeile ar trebuie sa fie atente pe unde umbla si cu cine intra in vorba, nu sa dea buzna dupa aia la politie c-au fost violate!

Domnul ăsta care are diplomă şi cabinet de psihoterapie s-a dat cu părerea domniei sale pe larg despre eveniment. Personal, mi se pare că abera cu graţie, dar asta e mai puţin important faţă de faptul că a spus că la el la cabinet vin tot soiul de dilii care au tot soiul de porniri când sunt părăsiţi de partener. Băi, nene! Oamenii care au probleme de sănătate mintală sunt oameni bolnavi. Boala creierului e la fel de boală ca cea de inimă, rinichi sau ficat, nu e nimic de râs şi, în nici un caz, unui medic n-ar trebui să i se permită să facă mişto de pacienţii săi în direct la TV!

Alo, Colegiul Psihologilor! Se aude acolo, pe norişorul vostru pufos?!

(foto)

S-au scris multe posturi despre Social Media Summit Bucureşti, evenimentul Revistei Biz, unul care creşte din ce în ce mai mult la fiecare ediţie, mai ales în termeni de subiecte şi prezentări, iar aceasta recentă ediţie, prima din Capitală, a fost, după parerea mea, cea mai bună de până acum!

De obicei, la fiecare astfel de eveniment, doar o parte din prezentări sunt foarte bune dar, de data asta, îmi e greu să fac o selecţie, pentru că fiecare dintre vorbitori nu doar că a venit cu abordări foarte ok, dar au crescut şi calităţile de speakeri!Au fost, totuşi, două care mi-au plăcut în mod deosebit, nu spun care, vă prindeţi voi din text, dacă e. Nu e musai, oricum, toţi au fost buni!

Mi-a plăcut Bogdana, incisivă ca de obicei, cu o prezentare în care a vorbit despre conţinutul de pe reţelele sociale, în special pe FB, şi a atras atenţia că Social Media nu e şi nici nu trebuie să devină un alt canal tip televiziune. Senzaţional, VEZI AICI prezentarea ei! Iar dacă lucrezi sau vrei sa lucrezi în domeniul ăsta, musai citeşte. Şi gândeşte! Vidra care se roagă la Dumnezeu pentru mâncare pândeşte la fiecare colţ! Şi e periculoasă!

Victor Kapra, riguros ca de obicei, a vorbit mai aplicat pe PR, cu un exemplu concret de comunicat de presă pe care-l primise pe bune, dar care era sinistru conceput şi pe baza căruia a prezentat câteva Aşa NU-uri şi Aşa DA-uri. Concluzia? Treceţi de la monolog la conversaţie!

Dragoş Stanca a continuat ideea Bogdanei cu o prezentare intitulată “Comunicaţi, nu faceţi doar publicitate!”: online nu înseamnă „altă media??? ci „un nou mediu???. Publicitatea online va muri, treptat, şi va fi înlocuită de comunicare eficientă de brand. Brand nu înseamnă doar produs, înseamnă stare, persoană, univers de valori. Copiii digitali nu seamănă cu noi, cei trecuţi de 25 de ani. Dacă nu comunicaţi în limba lor, n-o să le vindeţi. Nimic. #truestory, din nou, pentru cine are urechi de auzit!

(apropo, nu pricep de ce unii încă folosesc new media când se referă la online. Oameni buni! Nu mai e new de ceva vreme, deja!)

A urmat Marko Njavro, Director Marketing Bergenbier SA, despre provocările marketingului digital. Pe scurt: try, learn, move forward! GG! Alex Negrea a vorbit, aşa cum ne aşteptam, despre facebook, dar aducând în discuţie ideea de concept editorial pe pagina de brand. Ce e de reţinut? Creştere naturală şi conţinut premium.

A fost apoi rândul lui Mugur Pătraşcu (La mulţi ani!, că e ziua lui azi!) pe care nu cred că l-am mai auzit la prezentări dar pe care aş vrea ca organizatorii de astfel de evenimente să-l ia în calcul, fiindcă mi-a plăcut mult şi ce-a zis şi cum a zis şi de aia redau aici toate notiţele pe care mi le-am luat în timpul prezentării lui:

Mugur Pătraşcu, şeful de la iLeo: We Come A Long Way

2006 – experimente
2007 – ar trebui să ia bloggerii bani?
2008 – primele campanii importante, primii lideri
2009 – liste, campanii mari, monitorizare
2010 – democratizarea SM, atât din perspectiva celor care au adoptat acest canal cât şi din perspectiva clienţilor
2011 – anul facebook şi au apărut alte două agenţii digital
2012 – facebook rămâne, bloggerii încep să aibă iniţiative proprii, the M-lister.

Profesionalizarea Social Media: pareneriat între bloggeri şi branduri. Cum e azi?
Hit & Run (coooooreeect!) – ai scris, ai terminat, next! Şi nu e ok!
Toată lumea face de toate (face, scrie…)
Totul se face în acelaşi fel …
De către aceleaşi persoane…
Care au cam uitat cine sunt cu adevărat.

Ce trebuie?
Să înţelegem comunicarea de brand, clienţii, acţionarii etc, asumarea responsabilităţilor, angajament faţă de brand şi campanie, nu toată lumea trebuie să scrie despre orice.

Profesionistul SM Partner: îi place, identfică şi lucrează cu/pentru 2-3 branduri, full time. Lucrează împreună cu agenţia, planul de branding al clientului, definesc strategia SM împreună, e parte din procesul de comunicare, primeşte „performance bonus???, înţelege bine brandul…

This is a soul business (abia aici aş fi întrebat dacă pentru agenţii sau pentru bloggeri, dar a sunat de recreaţie!)

Partea a doua a debutat cu Vlad Petreanu şi cu al său speech care a făcut furori. Totuşi, am impresia că Vlad a fost poate o idee prea subtil, paralela pişcotar Michelangelo/Van Gogh nefiind doar ca să se simtă unii şi alţii (mai) bine cu ei înşişi!!! Apoi a spus câteva lucuri despre conţinut, după cum urmează: 1. Nu există o formulă simplă de a scrie poveşti: trebuie să citeşti un mormănoi de cărţi vreme de vreo 30 de ani şi după aia, da, poate e mai simplu. 2. Lăsaţi producătorul de conţinut să decidă asupra poveştii pe care o livrează pentru brandul vostru.

Răzvan Baciu a vorbit despre ROI din conţinut video şi cineva a făcut un video cu asta, aşa că poftiţi de vedeţi şi singurei, iar Cristi Manafu a vorbit despre Pinterest, o chestie cu care, din lipsă acută de timp, n-am ajuns să mă împrietenesc. Încă! Tot Cristi a lansat o nouă modă, respectiv poze cu bebeluşi a la Anne Geddes în prezentări. Vechea modă era lansată de Costin şi era cu pisici! Awwww!

A urmat Georgiana Gheorghe de la Danone, momentul sponsorului! :) Georgiana povesteşte despre faptul că Danone a susţinut iniţiativele Social Media Summit încă de acum un an, dar şi proiecte ale bloggerilor, cum a fost Transalpina.
Trei campanii de promovare a brandurilor în blogosferă: Tu alegi, BlogJuan (de la care vedem şi un studiu de caz) şi Obiceiuri sănătoase – se ştieeeeee! :)) Şi calendarul cu Super Fete, care a fost o combinaţie!
Offline: Women on Web şi vizita la fabrica Danone.

Gabriela Lungu, Managing Partner The Practice, The elephant in the (board)room: clienţii ştiu avantajele Social Media! Nouă, însă, ne-a luat ani buni să convingem clienţii să intre în SM, cu unii încă n-am reuşit, pentru că le e frică de acest mediu, iar asta se întâmplă deoarece sunt conştienţi că nu sunt perfecţi şi le e teamă că în social media ar fi mai aspru taxaţi pentru orice greşeală, cât de mică.
Canale proprii, SM Team, Tracking, Plan de reacţie – gândiţi-vă să bifaţi lucrurile astea când intraţi în SM, şi când zic „bifat??? mă refer (şi) la asumare! Bonus advice de la Gabi: criza în SM e când ajunge în mainstream!

După asta a vorbit Marius Tudosiei de la Băcănia Veche care a transformat pasiunea pentru gătit şi preocuparea de hrană sănătoasă într-un business, unul a cărui dezvoltare s-a făcut şi cu ajutorul prietenilor de pe facebook, unii de a căror părere Marius a ţinut cont chiar şi când a luat decizii de business. Winner! Şi ne-a adus şi cornuleţe… la care am fi ajuns cu mult mai repede dacă domnul Refresh nu s-ar fi pus în calea noastră cu prezentarea studiului BR 2011, da, chiar ăla care vorbeşte despre cei 450.000 de euro cheltuiţi cu bloggerii autohtoni anul trecut, cifră despre care, apropo, eu cred că e mai mică decât în realitate. Mai multe despre studiu aici şi, dacă aveţi chef să vă spuneţi cuvântul, cred că încă se poate, aici!

După asta a fost pauza de masă şi am părăsit clădirea, iar la întoarcere am mai stat un pic la nişte poveşti cu câteva persoane, aşa că n-am prins începutul, însă tot am reţinut că facebook o sa introducă, în loc de sau pe lângă like: vreau, am folosit, am cumpărat. Apropo, foarte mişto prezentarea Adinei Vlad de la Unlock, o găsiţi aici – este una dintre acelea în care se dau xemple Aşa NU cu nume!

Până la urmă am făcut o trecere în revistă a vorbitorilor, chiar dacă nu asta intenţionam. Cumva, ceea ce s-a spus la SMS Bucureşti m-a făcut să scriu textul cu Blogging in the wind. Dincolo de concluzii, însă, voiam neapărat să fie scris aici, negru pe alb şi printre rânduri, Bravo, Marta & Co, reconfirm admiraţia şi respectul pentru toată munca pe care o faceţi cu, în şi pentru Social Media de la noi. Şi nu numai! Chapeau bas!

Aveam aproape un an când s-a petrecut cutremurul din ’77, nu am amintiri de atunci. Eram acasă, în pătuţul meu de copil, genul ăla cu plasă metalică pe laterale ca să nu evadeze plodul. De pat îmi aduc aminte, fiindcă am dormit în el până a devenit prea scurt pentru mine şi la finele experienţei noastre comune era desenat peste tot cu carioci!

La cutremur, mama s-a panicat rău – presupun că partea cu calmul absolut în situaţii de stres o moştenesc de la tata! – dar s-au repezit toţi trei – mama, tata şi Nica (bona) – în camera mea, să mă ia de-acolo. Tata, eroul meu!, s-a postat în dreptul bibliotecii, una masivă, cu geam de sus până jos, s-o împiedice să cadă. Mama l-a tras de acolo în timp util, altfel l-ar fi făcut praf, iar Nica a fost cea care m-a smuls pe mine din pătuţ. În ultimul moment: biblioteca pe care tata n-ar fi putut, oricum, s-o ţină, s-a prăbuşit, iar pe locul unde fusesem cu o secundă mai devreme zăcea un maldăr de cioburi şi cărţi. Aş  fi murit dacă Nica întârzia chiar şi o secundă.

A fost vânătă câteva săptămâni, pentru că, ferindu-mă pe mine, s-a expus pe ea, iar în cădere, biblioteca i-a atins o parte de spate. Mulţi ani mai târziu, îmi povestea că pe moment nici n-a simţit durerea, iar eu, încântată de atâta atenţie, mă apucasem să râd şi să mă joc cu părul ei! Dar cred că am fost singura care s-a distrat în momentele alea!

După cutremur, s-au dus toţi trei la o prietenă a mamei care stătea la casă, la doar câteva minute de noi. Speriată de eventuale replici, mama nu s-a gândit decât cum să mă scoată mai repede din bloc şi să mă ducă la adăpost, aşa că n-a mai stat să mă îmbrace pentru stradă deşi afară erau puţine grade. În drum spre ieşire, totuşi, a înşfăcat un preş pe care l-a pus peste mine până am ajuns la prietena ei.

Râd şi acum de mama pe chestia asta, când îmi aduc aminte, şi-i zic c-ar fi trebuit să-mi schimbe numele în Cleopatra dacă de mică m-au înfăşurat în covor. Tata, care e profesor de istorie, mustăceşte, şi spune că regina Egiptului n-a avut, totuşi, o soartă prea fericită şi că oricum mie nu-mi plac şerpii.

Ai mei n-au mai pus niciodată geam la biblioteca aia, iar preşul s-a pierdut pe undeva…

***

Cutremurul din 4  martie 1977, a avut 7,2 grade pe scara Richter, a început la 21.22 şi a durat 55 de secunde. Peste 1500 de oameni au murit atunci, au fost mai mult de 11.000 de răniţi şi peste 33.000 de locuinţe distruse. În caz că vă întrebaţi, 35 de ani mai târziu, autorităţile locale au reuşit să expertizeze 1.205 imobile şi să reabiliteze seismic doar 20 de clădiri, ceea ce face ca potenţialele pierderi, în caz că 4 martie ’77  s-ar repeta, să fie cam de patru ori mai mari.

Traveler’s Digest a făcut un top al oraşelor cu cei mai mişto bărbaţi din toată lumea, top realizat pe baza răspunsurilor de la cititoare, şi care arată cam aşa:

10. Tel Aviv (Israel) – Ok, poate sunt culţi, poate sunt bronzaţi datorită apropierii de Mediterană, dar… serios?! În top 10?!

9. Milano (Italia) – hm, cu asta poate aş putea să fiu de acord, dacă nu mi-ar displăcea autosiguranţa afişată: “bella, e imposibil să-mi rezişti!” :))

8. Berlin (Germania) – uhm… No comment! :))

7. Madrid (Spania) – recunosc că am fost mai interesată de FNAC-ul lor, fiindcă era prima dată când intram într-unul, dar au fost vreo câteva dăţi în care era să-mi sucesc gâtul pe stradă!

6. Sidney (Australia) – Hugh Jackman. Need to say more?! Trebuie doar să te decizi dacă-l vrei în varianta Lipton sau Heineken! :))

5. Buenos Aires (Argentina) – aştia nu-s mai dansatori, aşa, de felul lor?! Jose Armando şi cum i-o mai chema, dacă te uiţi prin telenovelele lor, nu vezi decât bărbaţi bine. Se califică!

4. Lisabona (Portuglia) – nu pot să spun că mi-am sucit gâtul pe străzile lor, dar poate n-am avut eu prea multă vreme să observ. Până la urmă, eram acolo pentru nişte berlinezi aka Rammstein, şi cu lăul necesal în preajmă (tre’ să zic asta, ca să se simtă şi el bine!)

3. Amsterdam (Olanda) – mă, da! Erau! Mulţi! Nu ştiu dacă e de la legislaţia lor permisivă cu anumite aspecte, şi de care am profitat mereu când am fost acolo, dar… da! Îmi amintesc de un barman după care băleau toate clientele dar pe care numai românca asta a avut curaj sa-l întrebe dacă stă… pentru o poză! Mulţimea în delir! :))

2. New York (SUA) – cred şi eu! Cu atâta populaţie e imposibil ca numărul e frumuşei să nu fie impresionant.

1. Stockholm (Suedia) – uite că până acolo n-am ajuns, dar mi se pare suprinzător întrucâtva, poate şi pentru că blonzii nu se află neapărat pe locul 1 în topul personal. Dar Cristina Bazavan, care a fost acolo, zice că rata de bărbaţi mişto pe stradă e cea mai mare, eu o cred.

Acum trebuie să caut o agenţie de voiaj dispusă să sponsorizeze o călătorie ca să vedem la faţa locului ce şi cum! Despre bărbaţii români, nici un cuvânt în lista celor de la Traveler’s Digest, da’ io zic că avem şi noi frumuşei autohtoni, zău că!

În topul similar referitor la doamne, bulgăroaicele din Varna se află pe locul 5, iar româncele nicăieri!

Îmi place martie, luna în care femeile sunt şi se simt un pic mai alintate decât de obicei: ieri am primit flori şi mărţişoare, azi la fel, şi îmi place să văd, pe stradă, că doamnele şi domnişoarele sunt, parcă, mai vesele, mai încrezătoare, mai zâmbitoare! Obiceiuri sănătoase, nu? :)

Totuşi, oricât de faine şi vesele pretexte ar avea domnii să ne alinte, în fiecare primăvară şi nu numai, motivele supreme de mulţumire sunt tot în interiorul fiecăreia dintre noi, atunci când ne simţim sigure pe noi, când ne autorespectăm, iar lucrul ăsta fără o îngrijire constantă a stării de sănătate nu se poate, indiferent dacă vorbim de minte, zâmbet sau trup.

A fost o iarnă nesuferită, încă mai avem zăpadă pe străzi iar azi dimineaţă citeam că vântul iar o să-şi facă de cap, un context în care, ştiţi prea bine, florile şi mărţisoarele, oricât de drăguţe, nu ne ajută prea tare! Tocmai de aceea, prietenii de la Clinica Medas, au decis să ofere, mai mult decât o floare, un buchet de oferte speciale pentru Luna Femeii.

Mai concret, până pe 10 aprilie, puteţi suna la Medas (021 9232 sau *9232) pentru a beneficia de super reduceri la dermatologie cosmetică, de exemplu, peeling şi epilare cu laser, pentru ca pielea să fie perfect pregătită pentru razele soarelui ce va să vină… cu căldură cu tot! Nici reducerea la jumătate a preţului pentru o consultaţie cu un profesor universitar, specialist în nutriţie, nu sună rău, nu?, fiindcă nu mai e mult până scăpăm de cojoace, iar lipsa verdeţurile din dieta de iarnă se cam vede… Ei, nu e grav, ştiu, doar pe ici, pe colo! Dar n-ar fi drăguţ (şi sănătos!) să scăpăm de surplusuri… şi încă la ofertă!?

Pentru că e Luna Femeii şi suntem mai alintate decât suntem de obicei, avem şi mai multe motive să zâmbim, aşa că o consultaţie stomatologică gratuită şi un tratament de albire profesională cu 50% reducere se prind, de asemenea, în buchetul de oferte Medas din Luna femeii. În acelaşi buchet se află şi un program de relaxare şi detoxifiere care include terapii anti-îmbătrânire & anti-stress şi reflexoterapie, toate la jumătate de preţ! Ar vrea şi domnii aşa ceva, dar nu e pentru ei, sîc!

De asemenea, Medas oferă reduceri substanţiale pentru mamografii (50%) iar Medas Feminis a pus la cale un pachet special de 150 de lei (67% reducere) ce include un consult ginecologic, ecografie şi examen Babeş Papanicolau, toate acestea pentru ca să vă puteţi bucura fără griji de primăvară! Nu cred că e cazul să vă spun că astea-s chestii obligatorii pentru orice femeie care se respectă, sper, şi nici care e incidenţa cancerului la sân ori a celui de col uterin, sau faptul că orice neregulă depistată la timp vă poate salva viaţa!

Aşa că profitaţi de această ofertă Medas (twitter, facebook) care ţine, cum spuneam, până în 10 aprilie. Eu am de gând să încerc măcar partea cu reflexoterapia şi să văd şi un nutriţionist, şi o să vă povestesc ce şi cum a fost. Iar pentru voi, cititori şi cititoare de printre rânduri, am un prim concurs prin care puteţi câştiga o consultaţie gratuită, la alegere, la oricare dintre specialităţile pe care le are Clinica Medas. De la alergologie la psihoterapie, de la pediatrie la geriatrie, pentru orice problemă de sănătate nu vă lasă în pace, puteţi găsi un medic specialist la Medas.

Pentru a câştiga această consultaţie, gratuită pentru unul din voi, aş vrea să-mi spuneţi regula pe care v-aţi impus-o şi pe care o respectaţi, indiferent de circumstanţe, pentru a vă păstra sănătatea, până marţi, 6 martie, la ora 18. Eu am mai multe, dar câteva dintre ele ar fi că beau în fiecare zi minim 2l de apă, cel puţin o zi pe săptămână mănânc numai fructe, legume şi seminţe, preferabil crude, îmi fac cel puţin de două ori pe an un set complet de analize şi… încerc să mă enervez cât mai puţin! Mă rog, la ultima dintre reguli încă mai am de lucrat! :))

Mă iubeeeeşteeee feeeemeeeileeeee! Uite-aşa aş putea să cânt totă ziua, dacă, în loc de asta, n-aş cânta

Sunt un diavol,
Sunt un înger,
Unii spun ca sunt un sfânt
Sunt mândria “mamei” mele, mă iubeşte vrând-nevrând
Sunt în visele pisicilor de pe acest pamânt
Şi a ajuns să-mi placă viaţa asta fiindcă ştiu cine sunt!

Am primit flori azi, nişte narcise şi nişte violete, şi cum sunt un suflet sensibil le-am amuşinat cu speranţa (deşartă) că îmi iese şi mie de-o gustare la faza asta – no way, sunt amare! Poate să fac un ceai din ele, crude nu-mi plac!

Apoi am primit un (şnur de) mărţişor pe care era să-l mănânc… Acu’, serios şi pe bune, cum să-i dai unei pisici respectabile ciucurei şi să te aştepţi să stea cuminte cu ei la gât?! A durat ceva până m-am prins dar, trust me!, nici un mărţişor nu poate să-mi reziste! Dar altceva voiam să zic, nişte sfaturi pentru alţi motani, cum să facă şi să dreagă, vă învăţ eu mintenaş!

1. Dacă te cheamă, nu te duci! Las-o să te strige, să simtă cine-i şeful, să afle că are nevoie de tine! Excepţie: când te cheamă la masă! Atunci te duci, că altfel s-ar putea să rămâi flămând!

2. Te duci când nu te cheamă! E clar că se gândeşte la orice altceva, mai puţin la tine! Deci trebuie să-i reaminteşti cine e şeful!Împăunează-te un pic pe-acolo ca să pară că ai motiv!

3. Foarte important: du-te peste ea mai ales când are treabă, fiindcă e prea ocupată să te dea la o parte. În subconştient, însă, cu toţii ştim asta: apreciază întreruperea. Dacă poţi să te bagi între ea şi un anumit obiect numit laptop, cu atât mai bine!

4. Uneori nu e nevoie de cuvinte. Orice-ar face, te duci şi te faci pled la picioarele ei. Daca te ţine şi te pricepi, poţi să şi torci! Treaba asta are succes garantat!

5. Nu uita s-o faci să râdă, chiar dacă te pui tu în situaţii caraghioase. Mie îmi iese în mai multe feluri chiar. Fie faci o moacă haioasă, fie alergi o muscă, fie îi cari papucii prin casă. Dacă râde, n-are cum să nu te iubească!

Toate astea sunt probate, în timp, aşa că trebuie să mă credeţi pe cuvânt! Până la urmă, dintre noi toţi, cine s-a mutat la în casa ei din prima zi în care v-aţi întâlnit, şi cine are parte de cele mai bune cine deşi nu merge niciodată la piaţă?! Aham, EU!

În fine, darul meu pentru voi sunt chiar eu:

Să aveţi o primăvara superlativă!

Sunt filme despre care aş scrie entuziast chiar în timp ce le văd – ei bine, Tatăl fantomă nu face parte din categoria asta! Tatăl fantomă e un film pe care trebuie să-l vezi (asta e clar!), dar trebuie să-l vezi pe tot, genul de film muncit ca o artisticărie culinară: dacă iei doar o înghiţitură n-ai cum să-i simţi complet savoarea, fiindcă aceasta e dozată meşteşugit în toată porţia!

Bineînţeles, totul ţine de ingrediente: povestea lui Barry Gifford, faină, pentru că e parte imaginată, parte trăită, şi, desigur, actorii: Marcel Iureş, Mihaela Sîrbu, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Mihai Constantin, Mimi Brănescu, Mirela Oprișor şi alţii, de… “bucătărie“: echipă, peliculă, sunet, editare, toate de o calitate ireproşabilă, fiindcă chef-ul, regizorul Lucian Georgescu, e tare atent cu detaliile astea, dar şi de inspiraţie, fiindcă mare parte din dialog este improvizat! Muzica este un personaj separat, distinct, şi ăsta e singurul “spoiler” de care o să aveţi parte în textul ăsta:

(HINT, apropo de asta: nu plecaţi la generic!)

Am zâmbit, pe toată durata vizionării în cerc restrâns la care am avut plăcerea să particip, pentru că e Iureş, care joacă într-un mare fel (cum altfel?!) şi nu poţi să nu zâmbeşti, iar partenera sa de pe ecran, Mihaela Sîrbu, îi dă replici pe măsură. Am zâmbit pentru că Mariana Mihuţ pune “tchorba” pe masă şi întrebări indiscrete, iar Victor Rebengiuc laudă calităţile ţuicii… “Sănătate curată!”, îi explică lui Robert Traum (Iureş), profesorul american venit să-şi caute strămoşii prin Bucovina, şi care nu pricepe o iotă româneşte! Wonderful, wonderful, yes, great, excellent, thank you! 

Râzi cu poftă încă de la prima scenă, una care are un racord perfect mai târziu, în film, tragi cu ochiul pe geamul autobuzului cu care se plimbă Iureş de la Cluj la Suceava, te distrează Mimi Brănescu cu planurile lui turistice şi îţi place Mihaela Sîrbu pentru că e pur şi simplu foarte mişto! Povestea în sine e o aventură dar firul roşu nu are legătură cu arhivele Bucovinei atât cât are cu descoperirea faptului că poţi pur şi simplu să te bucuri că eşti pe un drum, într-o motocicletă cu ataş, cu gâsca, cu fata, peisajele, uneori dezolante, alteori fermecătoare, şi cu prezentul.

Şi, pe tot drumul ăsta, nici o fantomă! Sau, mă rog, aproape nici o fantomă!

După vizionare mi-a făcut plăcere să-l cunosc pe Marcel Iureş şi, deşi cumva mă aşteptam să fie mai degrabă distant, deferent (să mă iertaţi, domnul actor, pentru prejudecată!), am avut plăcerea să descopăr o persoană caldă, atentă la detalii, cu mult umor şi care ne-a permis, elegant ca un majordom al propriei intimităţi, să trecem pragul personajului Robert Traum pentru a-l cunoaşte pe actor, pe omul care i-a dat viaţă pe ecran. Mi-au plăcut şi Mihaela Sîrbu, pentru că nu pare să-i piară zâmbetul de pe buze, dar şi Lucian Georgescu, fiincă e atât de pasionat de filmul pe care l-a făcut.

Tatăl fantomă este un film dedicat lui Ovidiu Bose Paştina, fiindcă Bose ar fi trebui să-l regizeze dacă nu se grăbea să facă nişte proiecte în altă lume…  Iosif, băiatul lui cel mic, apare în film, jucându-l pe copilul Robert Traum.

Mai multe detalii şi trivia găsiţi pe site-ul producţiei (să citiţi, fiindcă-s faine şi întregesc povestea) şi puteţi să-i daţi un Like (şi) pe Facebook. Filmul are premiera în această seară, de mâine e prin cinematografe iar eu zic aşa: mergeţi să-l vedeţi! Vă garantez că e o trataţie cinematografică gourmet.

CONCURS!!!

Fiindcă mie chiar mi se pare un film de văzut, vă trimit la vizionare… din partea casei. Astfel, am două invitaţii duble pentru voi, în săptămâna 2-8 martie, la Cinema City din AFI Cotroceni şiiiiiiiii… mai am şi două afişe cu autografele protagoniştilor (sunt de colecţie şi le puteţi avea doar de printre rânduri!), adică patru premii! Ca să mi le luaţi, fie îmi spuneţi de ce vă place oricare dintre actorii aflaţi în distribuţia filmului (unul, doi, toţi!), fie îmi povestiţi cea mai haioasă întâmplare pe care aţi păţit-o voi într-o călătorie în frumoasa noastră ţărişoară! Concursul ţine până mâine la ora 16. Succes!

UPDATE câştigători: Monica şi Andra, mergeţi la film şi primiţi şi câte un afiş! :)

(trimit email în seara asta către voi şi organizatori şi vă aştept cu comentarii să-mi spuneţi cum a fost!)