Azi a fost o zi specială, zi bonus, vorba Raluxei, aşa că am profitat de ea şi m-am recompensat cu câteva obiceiuri sănătoase după o perioadă foarte încărcată. M-am trezit târziu, le-am lăsat destul răgaz cerealelor să se înmoaie bine în Cremosso, m-am alintat cu o super mască pentru păr, apoi am luat prânzul cu o doamnă faină într-un loc cu multe fructe de mare (yummy!) şi pe urmă am hoinărit “de voie” prin curtea Muzeului Ţăranului Român ca să văd colecţia de mărţişoare 2012.
Se poartă pisicile, fără nici un dubiu vă spun că asta e moda! Mie îmi plac mărţişoarele simple, ca pe vremea copilăriei, iar de purtat nu-l port, oricum, decât pe cel de la tata, însă mi-e clar că anul acesta pisicile sunt mărţişoare, iar mărţişoarele sunt pisici! Se mai poartă şi diverse forme florale din pâslă, macrameuri, tricotajele, dar… pisici! De altfel, până şi doamna cu care am luat prânzul purta, deja!, tot un mărţişor cu coadă şi mustăţi.
Poftim de le vedeţi!
Dacă nu şi-ar lăsa blana pe hainele-mi, probabil că aş putea să-l port şi eu pe domnul Sony dimpreună cu un şnur alb roşu… Deşi cred că şnurul ăla n-ar avea viaţă prea lungă!
În afară de mâţe, am mai văzut mărţişoare realizate prin metoda quilling, foarte muncite: am aflat că producţia la răţuşte e de 3-4 pe oră:
Mie mi-au plăcut astea, în dulcele stil clasic, un fir roşu şi unul alb:
Am mai văzut unele cu vedete, la o adică, dacă-ţi plac tare, tare, ai putea prea bine să le porţi şi la piept… Sau nu? Cred că nu! :)
Mai originale – sau cel puţin eu le văd prima dată, au fost mărţişoarele Eugenii şi Like:
Tot din seria haioase erau şi cele pe care le puteai personaliza:
Fireşte, nu lipsea taraba cu turtă dulce şi nici florile uscate:
Pisici, flori, fete, filme sau băieţi, până la urmă nu contează! Important e că mâine vine vine primăăăăvaraaa!, că e martie, că începe luna cadourilor pentru Ruxandra (1, 8, 9 şi, mai ales, 12, mulţumesc anticipat!) şi că asta cu Mărţişorul e tradiţia mea populară preferată!
Totuşi, după aşa o revărsare de modele, m-am gândit ce fel de mărţişor ar fi eu dacă aş fi un mărţişor şi, ştiţi ceva? Cred că tot o pisică aş fi! O pisică albastră :))
În 2006, când am început joaca asta cu bloggingul, eram director de comunicare la cel mai citit – pe vremea aia – cotidian quality din România. Îmi făcusem blog pe defuncta reţea yahoo360 mai mult din joacă, din dorinţa de a experimenta un mediu nou de comunicare în nume propriu dar, curând, ideea m-a cucerit şi, în octombrie 2006, lansam, pe aceeaşi platformă, un blog colectiv al unui proiect pe care îl desfăşuram împreună cu colegii mei: culisele unei aventuri ce avea să ne ţină pe Dunăre aproape o lună. În articolele care apăreau în ziar, pe print şi în varianta online, adăugam un PS cu blogul ăsta al nostru şi am fost foarte încântată când am avut primele comentarii acolo. Aşa, pe genunchi (şi pe invertor, prietenii ştiu de ce!), probabil asta a fost una dintre primele campanii în blogosferă :)))
O pasiune cu istorie
Schimbările au venit greu, deschiderea old media către new media şi mai greu, iar eu admit că fac parte dintre cei mai degrabă tradiţionalişti şi am nostalgia hei-rup-ului jurnalistic pe print. Cu toate astea, am continuat să scriu pe blogul ăla şi, mai apoi, când 360 a murit, să mă mut pe blogspot şi chiar să merg la o întâlnire de bloggeri, ceva cu karaoke în Coyote Club, unde cred că ştiam maxim două persoane! Din offline!
Cumva, odată cu prezenţa tot mai constantă pe reţelele sociale, scrisul sub pseudonim pe blogspot nu a mai fost suficient, însă mi-a luat mai bine de şase luni să mă decid să-mi cumpăr un domeniu al meu, iar ezitarea asta nu era legată de “Cine naiba o să citească ce scriu eu şi de ce?”, ci de responsabilitatea pe care ştiam că mi-aş fi asumat-o odată cu un domeniu propriu. Aşa mi se părea mie, că dacă Ilinca Dima (pseudonimul meu) nu scrie trei zile, cinci, zece, nu e mare lucru, că e Ilinca Dima, o joacă, însă un domeniu propriu, asumat, mi se părea o super responsabilitate, aşa că mă tot foiam, chipurile, că nu mă decid la domeniu, ba că nu ştiu suficient wordpress şi tot aşa.
Primele posturi, prima campanie printre rânduri
Am făcut-o, în cele din urmă, şi chiar în mare grabă, odată cu demararea campaniei cu brazii de Crăciun pentru Salvaţi Copiii, una în care mă implicasem ca PR, atenţie, nu ca blogger, că blogger fără blog nu s-a mai văzut! OK, scriam pe Pandora’s, dar nu era acelaşi lucru! Şi mi s-a părut atât de incredibil atunci că eu, cu blogul meu de câteva zile, am obţinut ajutorul celor de la Air France! Sigur, strângeam bani pentru nişte copii, dar chiar şi aşa, Air France?! Da, pentru că le-a plăcut foarte mult ideea şi au avut încredere în buzz-ul pe care îl poate face licitarea lui Brăduţ Florescu pe post de brad de Crăciun.
Am continuat să scriu pe blog aproape zilnic, am căutat alte unghiuri de abordare (cele mai multe legate de comunicare şi PR, pentru că asta e ceea ce ştiu să fac cel mai bine), am experimentat şi m-am jucat (Mr Twitter, #retroparty şi altele) şi am încercat ca tot ce se citeşte pe blogul ăsta, inclusiv articolele din campanii, să fie autentic. Au fost zile – ca şi asta, de altfel! – în care n-am avut chef să scriu sau am fost prea obosită, dar m-am documentat şi am scris, ca exerciţiu de autodisciplină… ceea ce mă duce la una dintre concluziile acestei experienţe, şi anume că una dintre condiţiile pentru a face blogging pe bune este (auto)disciplina, iar asta, apropo de starea actuală a blogosferei, despre care m-a rugat Cristi să scriu un post, e ceva ce nu se vede pe toate blogurile.
E o introducere lungă, dar am scris-o fiindcă aş vrea să fie destul de clar care e experienţa mea cu şi în lumea asta şi că, deşi rămân PR, dintr-o joacă am ajuns să tratez blogul cu o constanţă la care nici măcar eu însămi nu mă aşteptam. Şi fiindcă acum urmează să scriu chestii care nu vor pica bine unora şi care ar putea părea întrucâva arogante. Totuşi, ele sunt bazate pe experienţă şi observarea atentă a blogosferei.
Cum se văd lucrurile de printre rânduri
Sunt convinsă de faptul că pentru mulţi bloggingul ăsta e (încă) un hobby, unul care le aduce poate nişte venituri suplimentare şi câteva beneficii: filme în avanpremieră, ceva produse de testat, poate nişte servicii, petreceri… Nu e rău! Dar nu e suficient dacă pretenţiile cresc!
Mulţi dintre cei care au blog vor mai mult decât un film sau o pungă de pufuleţi: vor bani, iar cei care au şi sunt dispuşi să plătească aceşti bani vor să li se livreze calitate la schimb. Nu în ultimul rând, şi cititorii vor mai mult: să ştie că au pentru ce să revină pe un blog, să ştie că acolo unde azi citesc un text sclipitor se pot întoarce şi mâine şi nu doar că vor găsi un text nou, dar şi ăla o să fie sclipitor, egal cu autorul şi cu stilul său consacrat.
O mulţime de Dacă, şi încă nu sunt toţi
Ai blog? Atunci gândeşte-te, te rog, dacă blogul este pentru tine un hobby sau e o responsabilitate constantă, asumată ca un (al doilea) job. Dacă e doar un hobby, atunci nu mai avea pretenţia să faci bani cu el. Dacă scrii din an în Paşti, uită de bani. Dacă advertorialele tale sunt un pomelnic de minunat! şi extraordinar! doar ca să mulţumeşti clientul, uită de bani. Dacă nu (mai) eşti autentic şi SEO te preocupă mai mult decât conţinutul, uită de bani. Dacă nu pricepi de ce, atunci când eşti chemat la un eveniment, trebuie să povesteşti repede pe blog, uită de bani. Dacă siluieşti limba română şi mai faci şi aroganţe pe tema asta, uită de bani! Dacă nu respecţi o minimă igienă a comunicării publice, uită de bani!
Poate îi faci acum, dar asta n-o să mai dureze prea mult!
Bloggingul nu mai e Terra Nova, deja nu doar agenţiile s-au prins de cum e treaba ci şi clienţii (de cititori nu mai spun!), aşa că profesionalizarea asta despre care se tot vorbeşte o să se impună din ce în ce mai mult, blogosfera se va împărţi între bloggeri şi oameni cu blog, iar influenţei i se va fi adăugat o nouă componentă, cea de implicare.
Perioada Flower Power în blogging se apropie de sfârşit fiindcă, până la urmă, “how many times can a client/agency/reader turn his head pretending that he just doesn’t see?”. Not so many times!
Curând, blogging in the wind n-o să mai fie fredonat nici de clienţi, nici de agenţii şi nici de cititori.
Tatăl fantomă este o producţie cinematografică autohtonă ce-l are în centrul poveştii pe Marcel Iureş aka profesorul american Robert Traum care-şi ia concediu un an pentru o călătorie prin nordul României în căutarea mai multor informaţii despre tatăl şi unchiul său.
Azi am plăcerea de a merge la avanpremiera filmului unde vor fi prezenţi o parte din actori* şi realizatori, printre care şi regizorul Lucian Georgescu, un nume care s-ar putea să vă fie cunoscut, dar nu din cinematografie ci din publicitate. La baza scenariului stă o nuvelă de Barry Gifford, scenaristul preferat al lui Lynch, cu care a lucrat două filme, dar şi admirator al lui Jack Kerouac şi Allen Gibsberg.
* Alături de Marcel Iureş şi Mihaela Sîrbu, în film mai joacă Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ (împreună din nou pe marele ecran dupa 30 de ani!), Mihai Constantin, Mimi Brănescu, Mirela Oprișor şi alţii, şi v-am spus asta gândindu-mă că poate aveţi întrebări chiar şi aşa, la rece, fără vizionarea filmului! Înţeleg că diseară stam de vorbă cu regizorul, cu Marcel Iureş şi cu Mihala Sîrbu.
Bună dimineaţa! După o noapte albă, iată lista completă a câştigătorilor celei de-a 84-a ediţii a Premiilor Oscar, eveniment ce tocmai a luat sfârşit. Găsiţi multe multe poze de pe Covorul Roşu aici şi desfăşurarea decernării premiilor + câteva discursuri de mulţumire aici.
BEST PICTURE
“The Artist???
LEAD ACTOR
Jean Dujardin, “The Artist???
LEAD ACTRESS
Meryl Streep, “The Iron Lady???
BEST DIRECTOR
Michel Hazanavicius, “The Artist???
BEST SUPPORTING ACTOR
Christopher Plummer, “Beginners???
BEST SUPPORTING ACTRESS
Octavia Spencer, “The Help???
BEST ORIGINAL SCREENPLAY
Woody Allen, “Midnight in Paris???
BEST ADAPTED SCREENPLAY
Nat Faxon, Alexander Payne and Jim Rash, “The Descendants???
BEST ANIMATED FEATURE
Rango
BEST FOREIGN FILM
A Separation (Iran)
ART DIRECTION
“Hugo???
CINEMATOGRAPHY
“Hugo??? Robert Richardson
COSTUME DESIGN
“The Artist??? Mark Bridges
DOCUMENTARY (FEATURE)
“Undefeated???
DOCUMENTARY (SHORT SUBJECT)
“Saving Face???
FILM EDITING
“The Girl with the Dragon Tattoo???
MAKEUP
“The Iron Lady???
MUSIC (ORIGINAL SCORE)
“The Artist??? Ludovic Bource
MUSIC (ORIGINAL SONG)
“Man or Muppet??? from “The Muppets??? Music and Lyric by Bret McKenzie
SHORT FILM (ANIMATED)
“The Fantastic Flying Books of Mr. Morris Lessmore??? William Joyce and Brandon Oldenburg
SHORT FILM (LIVE ACTION)
“The Shore??? Terry George and Oorlagh George
SOUND EDITING
“Hugo??? Philip Stockton and Eugene Gearty
SOUND MIXING
“Hugo???
VISUAL EFFECTS
“Hugo???
(Echipa The Artist în culise, după câştigarea premiului pentru Cel mai bun film)
The Artist – 5 Oscaruri
Hugo – 5 Oscaruri
The Iron Lady – 2 Oscaruri
The Help -1 Oscar
Midnight in Paris – 1 Oscar
The Descendants – 1 Oscar
A Separation – 1 Oscar
The Girl with the Dragon Tattoo – 1 Oscar
Gata, au venit Angelina şi Brad, s-a terminat cu covorul roşu, începe ceremonia de decernare a premiilor Oscar, ediţia cu numărul 84, a cărei gazdă este Billy Crystal!
Evenimentul începe cu o serie de parodii după cele mai importante filme realizate anul trecut, parodii în care Billy Crystal apare în tot soiul de momente cruciale şi amestecă Tin Tin cu Puss in the Booth şi Mission Impossible. Funny! Probabil că filmul o să fie mâine pe Youtube, aşa că o să-l vedeţi şi voi! Shhhht! Gata, începe!
“That was extremely loud and incredibly close. Extremely loud and incredibly close: That’s how my relatives are watching the show.” – prima poantă.
E a noua oară când prezint Oscarurile, aşa că în noapea asta să-mi spuneţi War Horse. Suntem parte dintr-o industrie minunată, una care distrează oamenii. Filmele au fost mereu aici pentru noi, pentru a plânge, a râde, a trimite mesaje. Aşa că în seara asta distraţi-vă… şi începe să cânte… Ei bine, nu chiar! Ba da! :) Candidatele la Cel mai bun film au parte de o prezentare la grămadă, foarte funny, îmi pare rău, e de văzut, nu pot să relatez! “That’s nine, that’s nine! Nine is the new five!”
Tom Hanks pe scenă. Arată bine. Mai bine decât anul trecut. Prezintă premiul pentru
CINEMATOGRAPHY “The Artist??? Guillaume Schiffman
“The Girl with the Dragon Tattoo??? Jeff Cronenweth “Hugo??? Robert Richardson – WINNER! (al treilea Oscar)
“The Tree of Life??? Emmanuel Lubezki
“War Horse??? Janusz Kaminski
şi pentru
ART DIRECTION
“The Artist???
“Harry Potter and the Deathly Hallows Part 2″ “Hugo??? – WINNER
“Midnight in Paris???
“War Horse???
Dante Ferretti şi Francesca Lo Schiavo îi mulţumesc lui Scorsese.
Billy Crystal revine şi spune că acum putem să ne uităm la filme pe orice device, chiar şi pe telefon, şi că vrea marele ecran înapoi Adică, adaugă, iPad-ul! :)
Pe ecran se derulează câteva scene celebre din filme la fel de celebre. Le pofteşte apoi pe scenă pe Cameron Diaz şi Jennifer Lopez. Ambele poartă aproximativ aceeaşi culoare. Nominalizări pentru cele mai bune costume şi, nu-mi dau seama prea bine, dar aşa pare, cumva, un mic accident vestimentar pentru JLo.
COSTUME DESIGN
“Anonymous??? Lisy Christl “The Artist??? Mark Bridges – WINNER. Primul Oscar.
“Hugo??? Sandy Powell
“Jane Eyre??? Michael O’Connor
“W.E.??? Arianne Phillips
Mark mulţumeşte listei obişnuite, producător, Academie, actori… nimic memorabil!
Cele două artiste continuă cu prezentarea premiului pentru machiaj şi par să se distreze teribil.
MAKEUP
“Albert Nobbs???
“Harry Potter and the Deathly Hallows Part 2″ “The Iron Lady??? – WINNER. Prima nominalizare, primul premiu.
Mark Coulier şi J. Roy Helland îi mulţumesc lui Meryl Streep şi familiei.
“Prima mea experienţă la cinema”,urmărim declaraţii despre asta de la Ben Stiller, Morgan Freeman, Adam Sandler, Reese Witherspoon, Brad Pitt, Steve Carell, Hilary Swank, Tom Cruise, Helen Mirren, Barbara Streisand.
Sandra Bullock prezintă Cel mai bun film străin, zice că vorbeşte în chineză, dar o face… în germană! E haioasă.
BEST FOREIGN FILM A Separation (Iran) – WINNER! (Era favorit)
Footnote (Israel)
In Darkness (Poland)
Monsieur Lazhar (Canada)
Bullhead (Belgium)
“I proudly offer this award to the people of my country, a people who respect all cultures and civilizations and despise hostility and resentment”
Christian Bale prezintă Cea mai bună actriţă în rol secundar! Go, Octavia Spencer!
BEST SUPPORTING ACTRESS
Berenice Bejo, “The Artist???
Jessica Chastain, “The Help???
Melissa McCarthy, “Bridesmaids??? Octavia Spencer, “The Help??? – WINNER!
Janet McTeer, “Albert Nobbs???
Toată sala o aplaudă în picioare, Octavia plânge! Mulţumeşte Academiei, pentru că a pus-o în aceeaşi cameră cu cei mai tari tipi din lume, familiei, “I’m freakin’ out!”. Cât mă bucur pentru ea!
Intră în scenă Tina Fey şi Bradley Cooper, prezintă premiul pentru
FILM EDITING
“The Artist???
“The Descendants??? “The Girl with the Dragon Tattoo??? – WINNER!
“Hugo???
“Moneyball???
E al doilea Oscar consecutiv pentru această echipă, după ce anul trecut au câştigat cu The Social Network.
SOUND EDITING
“Drive??? Lon Bender and Victor Ray Ennis
“The Girl with the Dragon Tattoo??? Ren Klyce “Hugo??? Philip Stockton and Eugene Gearty – WINNER!
“Transformers: Dark of the Moon??? Ethan Van der Ryn and Erik Aadahl
“War Horse??? Richard Hymns and Gary Rydstrom
SOUND MIXING
“The Girl with the Dragon Tattoo??? “Hugo??? – WINNER!
“Moneyball???
“Transformers: Dark of the Moon???
“War Horse???
Miss Piggy şi Kermit au momentul lor pe scena Oscarurilor prezintă momentul Cirque du Soleil, o nebunie cu acrobaţii, dans, ţinută, echilibru în bunul stil al canadienilor, parte din Iris. Impresionant.
Gwyneth Paltrow şi Robert Downey jr. intră acum pe scenă. Apropo, ea rămâne alegerea mea pentru Best Dressed. Prezintă Cel mai bun documentar. Hai Pina!
DOCUMENTARY (FEATURE)
“Hell and Back Again???
“If a Tree Falls: A Story of the Earth Liberation Front???
“Paradise Lost 3: Purgatory???
“Pina??? “Undefeated??? – Winner!
Acum pe scenă Chris Rock, prezintă filmul pentru Cea mai bună animaţie, spune că e mişto să faci animaţie şi că e cel mai uşor job din lume: intri într-o cabină şi faci ca personajul, şi apoi primeşti un milion de dolari! Iată nominalizările şi câştigătorul.
BEST ANIMATED FEATURE
A Cat in Paris
Kung Fu Panda 2
Puss in Boots
Rango – WINNER!
Chico & Rita
Era favorit. Eu n-am avut răbdare să-l văd. Poate ar fi trebuit? :)
Emma Stone şi Ben Stiller prezintă premiul pentru
VISUAL EFFECTS
“Harry Potter and the Deathly Hallows Part 2″ “Hugo??? – WINNER!
“Real Steel???
“Rise of the Planet of the Apes???
“Transformers: Dark of the Moon???
Melissa Leo prezintă premiul pentru
BEST SUPPORTING ACTOR
Kenneth Branagh, “My Week With Marilyn???
Nick Nolte, “Warrior??? Christopher Plummer, “Beginners??? – WINNER!
Jonah Hill, “Moneyball???
Max von Sydow, “Extremely Loud & Incredibly Close???
La 82 de ani, Christopher Plummer devine cel mai în vârstă actor care câştigă un Oscar. Primul. “eşti cu doi ani mai bătrân ca mine, dragă, unde ai fost până acum?!”, spune actorul privind statuia, şi adaugă: Atunci când m-am născut, repetam deja discursul pentru Oscar. Noroc că de-atunci l-am uitat, însă nu şi cui trebuie să mulţumesc. Le mulţumeşte celorlalţi nominalizaţi pentru companie, partenerilor din film, cu care, spune că ar împărţi premiul dacă ar avea o urmă de decenţă, dar nu are!, soţiei, care cică merită Nobelul pentru pace pentru că l-a salvat în fiecare zi din viaţa lui.
Cel mai bun discurs de până acum!
Penelope Cruz şi Owen Wilson prezintă premiul pentru
MUSIC (ORIGINAL SCORE)
“The Adventures of Tintin??? John Williams “The Artist??? Ludovic Bource – WINNER!
“Hugo??? Howard Shore
“Tinker Tailor Soldier Spy??? Alberto Iglesias
“War Horse??? John Williams
Hai şi cu premiile pentru cel mai bun cântec, doar două nominalzări anul ăsta. Will Ferrell şi Zach Galifianakis cam penibili. Mă rog, de ce m-ar mira asta?! :)
MUSIC (ORIGINAL SONG) “Man or Muppet??? from “The Muppets??? Music and Lyric by Bret McKenzie – WINNER!
“Real in Rio??? from “Rio??? Music by Sergio Mendes and Carlinhos Brown Lyric by Siedah Garrett
“Am crescut în Noua Zeelandă şi mă uitam la The Muppets la TV Habar n-aveam că voi ajunge să lucrez cu ele. Am fost înmărmurit când l-am întâlnit pe Kermit, dar după ce ajungi să-l cunoşti îţi dai seama că e un broscoi cam ca oricare altul”. După care continuă cu mulţumirile clasice.
Billy Crystal o prezintă pe Angelina, “adevărata fată cu un dragon tatuat”. Angelina stă cam şui şi cam forţat ca să i se vadă un picior (în consecinţă, 3,399 de twitts pe minut!) şi prezintă premiul pentru
BEST ADAPTED SCREENPLAY Nat Faxon, Alexander Payne and Jim Rash, “The Descendants??? – WINNER!
Aaron Sorkin and Steven Zaillian, “Moneyball???
John Logan, “Hugo???
George Clooney and Grant Heslov, “The Ides of March???
Bridget O’Connor and Peter Straughan, “Tinker Tailor Soldier Spy???
Alexander Payne vorbeşte şi dedică premiul mamei sale pentru că l-a lăsat să chiulească de la şcoală ca să meargă la film. Drăguţ!
BEST ORIGINAL SCREENPLAY Woody Allen, “Midnight in Paris???– WINNER!
Asghar Farhadi, “A Separation???
Michael Hazanavicius, “The Artist???
Kristen Wiig and Annie Mumulo, “Bridesmaids???
J.C. Chandor, “Margin Call???
Woody Allen nu e în sală.
Avem parte şi de un moment dedicat românilor Petru Pop şi Radu Corlan, doi dintre inventatorii camerelor digitale ultrarapide, care primesc un Oscar pentru tehnologie. Vedem şi un moment scurt de la premierea lor, pe ecran. Cool!
Mi s-a cam făcut somn dar nu mai e aşa de mult. Hai, copii, să terminăm şi noi noaptea asta lungă!
Fetele din Bridemaids prezintă, toate şase, premiile pentru “shorts”. Cu glumele de rigoare, fireşte.
SHORT FILM (LIVE ACTION)
“Pentecost??? Peter McDonald and Eimear O’Kane
“Raju??? Max Zähle and Stefan Gieren “The Shore??? Terry George and Oorlagh George– Winner!
“Time Freak??? Andrew Bowler and Gigi Causey
“Tuba Atlantic??? Hallvar Witzø
DOCUMENTARY (SHORT SUBJECT)
“The Barber of Birmingham: Foot Soldier of the Civil Rights Movement???
“God Is the Bigger Elvis???
“Incident in New Baghdad??? “Saving Face???– WINNER!
“The Tsunami and the Cherry Blossom???
SHORT FILM (ANIMATED)
“Dimanche/Sunday??? Patrick Doyon “The Fantastic Flying Books of Mr. Morris Lessmore??? William Joyce and Brandon Oldenburg – WINNER!
“La Luna??? Enrico Casarosa
“A Morning Stroll??? Grant Orchard and Sue Goffe
“Wild Life??? Amanda Forbis and Wendy Tilby
Michael Douglas prezintă premiul pentru
BEST DIRECTOR Michel Hazanavicius, “The Artist??? – WINNER!
Alexander Payne, “The Descendants???
Martin Scorsese, “Hugo???
Woody Allen, “Midnight in Paris???
Terrence Malick, “The Tree of Life???
Nice, Michel îi mulţumeşte şi lui Uggie, căţelul: Nu ştiu dacă pricepe ce spun, nu ştiu dacă e atât de bun, dar eu îi mulţumesc! În rest, mulţumirile clasice, pentru echipă şamd
Meryl Streep anunţă Premiile Speciale:
Jean Hersholt Humanitarian Award: Oprah Winfrey.
Honorary Award: James Earl Jones.
Honorary Award: Dick Smith.
Gordon E. Sawyer Award: Douglas Trumbull.
Award of Merit: ARRI cameras.
Memorial. Corul cântă pentru cei care au plecat să facă filme în altă lume. Poate una mai bună… Şi nu sunt chiar puţini. Peter Falk, Liz Taylor şi Whitney Houston sunt printre cei amintiţi. Şi Steve Jobs. Emoţionant. Se cântă Wonderful World.
Între timp, cineva a făcut contul de twitter @angiesrightleg, iar #jolieleg se umple de mesaje. Au şi de ce să fie ironici, postura AJ chiar a fost cam forţată:
Ia, gata cu zâmbetele, c-a venit tanti Portman să dea Oscarul pentru Cel mai bun actor.
LEAD ACTOR
Demián Bichir, “A Better Life???
George Clooney, “The Descendants??? Jean Dujardin, “The Artist??? – WINNER!
Gary Oldman, “Tinker Tailor Soldier Spy ???
Brad Pitt, “Moneyball???
Thank you! I love your country! Mulţumeşte Academiei şi scoate un discurs pregătit de dinainte. Dacă George Valentin ar putea vorbi ar spune: Genial, merci beaucoup, formidable! Simpatic :)
Colin Firth prezintă premiile pentru Cea mai bună actriţă!
LEAD ACTRESS
Glenn Close, “Albert Nobbs???
Viola Davis, “The Help???
Rooney Mara, “The Girl with the Dragon Tattoo ??? Meryl Streep, “The Iron Lady??? – WINNER!
Michelle Williams, “My Week With Marilyn???
Sala în picioare! A 17-a nominalizare (deţine recordul, al treilea premiu). Când mi-a spus numele, am avut senyaţia că jumătate din America zice “Ah, nu, nu ea. Iar?!”. Îi mulţumeşte partenerului de viaţă, apoi celuilalt partener, Roy Helland, care s-a ocupat de părul şi machiajul ei de 37 de ani încoace. Şi prietenilor, bla bla.
Tom Cruise prezintă premiul pentru Cel mai bun film.
BEST PICTURE
“War Horse??? “The Artist???– WINNER!
“Moneyball???
“The Descendants???
“The Tree of Life???
“Midnight in Paris???
“The Help???
“Hugo???
“Extremely Loud & Incredibly Close???
Fain moment cu mulţumiri, şi căţelul Uggie s-a urcat şi el pe scenă! Şi poartă papion!
Acestea fiind zise şi scrise, revin imegiat cu lista completă a câştigătorilor şi mă duc să dorm!
A început. Unul dintre cele mai importante evenimente anuale, decernarea premiilor Oscar, a început deja prin sosirea primilor invitaţi pe covorul roşu. Nenumărate informaţii, întrebări, presupuneri şi mini interviuri, fani şi artiştii pe care îi iubim şi îi admirăm!
O cană mare de cafea, nişte Red Bull, just in case, şi mă pregătesc pentru o noapte albă la finele căreia vom cunoaşte împreună câştigătorii ediţiei cu numărul 84 a premiilor Academiei Americane de Film, iar eu voi premia câţiva cititori de printre rânduri pentru cele mai bune predicţii.
Neplăcut, una dintre actriţele care e abonată la Best Dressed în fiecare an, Halle Berry, nu va fi prezentă la această ediţie din pricina piciorului pe care şi l-a rupt toamna trecută. Halle Berry era una dintre prezentatoarele serii, alături de mulţi alţi artişti cunoscuţi.
Printre primii sosiţi se alfă Miss Piggie şi Kermit the Frog
Milla Jovovich in Elie Saab
Penelope Ann Miller în Badgley Mischka cu pantofi Louboutin
Berenice Bejo (The Artist) în Elie Saab – este nominalizată pentru rol secundar.
şi soţul ei, Michel Hazanavicius, regizorul The Artist şi, cred, unul dintre favoriţii la premiu
Jane Seymour Nu ştiu ce naiba poartă, nu mi se pare cine ştie ce rochia, dar… frate! are 61 de ani!!!
George Clooney şi Stacy Keibler (cu cel puţin o palmă mai înaltă decât el) în Marchesa, impecabilă. Actorul a declarat că e “destul de calm” pentru că are 50 de ani, deh, şi dacă se agită prea tare o dă în atac de cord. Pare calm, în orice caz. Şi, dacă nu câştigă, partenera lui, în rochia aurie, e un trofeu la el de bun – serios, arată într-un mare fel!
Jessica Chastain, de asemenea nominalizată, pentru rolul din The Help, în Alexander McQueen
Viola Davis, foarte emoţionată, în Vera Wang, impecabilă şi… fără perucă! Spune că a simţit o mare responsabilitate jucând rolul din The Help.
Michelle Williams (My Week With Marilyn) în Louis Vuitton, e de fashion police, “aşa nu”. Spune că Marilyn era mai simpatică şi mai deşteaptă decât îţi imaginase înainte să studieze pentru acest rol. În plus, plic roz şi sandale aurii?! Nu cred!
În schimb, Rooney Mara, nominalizată în acest an, spune că şi-a ales rochia (Givenchy) chiar în această dimineaţă. Ei bine, a nimerit-o! :)
Glenn Close in Zac Posen. Îi ţin pumnii strâns, strâns, sper să câştige, merită fiecare gram din statuia aia! Spune că transformările prin care a trecut pentru rolul Albert Nobbs au fost la fel de complicate ca pregătirile pentru covorul roşu! Cumva, n-o cred, i-a luat 15 ani să facă filmul ăsta! :)
Cealaltă actriţă favorită la Oscar în această seară (favorită pentru mine) este Octavia Spencer, în Tadashi Shoji. A mărturisit că are emoţii, mi se pare atât de drăguţă şi de autentică!
Emma Stone (The Help) arată minunat în Giambattista Valli
Jennifer Lopez arată într-un mare fel în Zuhair Murad. Favoritul ei? The Help!
Iat-o şi pe favorita tuturor (aparent) la premiul pentru cea mai bună actriţă, Mery Streep, in Lanvin:
Şi o altă candidată la Best Dressed în seara asta, Cameron Diaz, în Gucci Premiere. Wow!
Şi la fel de fabuloasă e Gwyneth Paltrow, în Tom Ford. De altfel, după cum povesteşte reporteriţei de la HBO, ea şi Cameron s-au pregătit împreună pentru seara asta. Minunat alegeri, pentru amândouă!
În schimb, Natalie Portman are o rochie de mămăiţă, cu buline de la Dior. Nu-mi place
Întrebat ce a făcut după ce a terminat The Artist, Jean Dujardin, favoritul pentru Cel mai bun actor, spune că şi-a ras mustaţa, asta după ce a salutat reporterul cu I’m not a puppet! :) Se pare că între timp şi-a îmbunătăţit considerabil şi accentul, acum chiar se înţelege ce vorbeşte în engleză!
Penelope Cruz în Armani
Sandra Bullock în Marchesa. Hate it or love it? Vorbeşte foarte frumos despre Tom Hanks cu care a jucat în Extremely Loud & Incredibly Close.
Pam pam! Iat-o, în sfârşit, pe Angelina Jolie, în Atelier Versace. Ea şi Brad Pitt (nominalizat la Cel mai bun actor) sunt însoţiţi de părinţii actorului.
În noaptea asta are loc decernarea premiilor Oscar pentru filmele din 2011, eveniment urmat de câteva petreceri de după şi precedat, fireşte, de nelipsita defilare pe covorul roşu de la Kodak Theater – este pentru ultima dată când acest loc poartă acest nume, din pricina falimentului companiei.
Vă voi ţine la curent şi în acest an cu ce se întâmplă la noapte, dar până atunci mă gândeam să vedem împreună câţi dintre favoriţii voştri vor pleca acasă cu mult râvnitele statuete şi să premiez pe cei care ghicesc cei mai mulţi câştigători cu un exemplar din Totul despre Oscar, volum apărut la Editura All, în care găsiţi practic orice informaţie doriţi despre aceste premii, de la statistici interesante despre nominalizări şi câştigători, istorie, discursuri memorabile de acceptare… cum ziceam, un soi de enciclopedie în vreo 500 de pagini despre acest eveniment.
Vă redau, de acolo, extrase dintr-un scurt îndrumar pentru actorii nerăbdători să obţină un Oscar:
– joacă rolul unui excentric, al unui geniu sau chiar al unui nebun
– poartă haine ciudate
– joacă rolul unui alcoolic
– mori pe ecran într-o moarte tragică
– evită subtilitatea şi delicateţea
Mai în glumă, mai în serios, spune autorul, Emanuel Levy, dacă reuşeşti să faci toate aceste lucruri şi încă vreo câteva într-un singur rol, te poţi aştepta cel puţin la o nominalizare.
Aşadar, pentru a afla Totul despre Oscar din volumul cu acelaşi nume, iată nominalizările la principalele şase categorii, să vedem cine câte ghiceşte. Dacă e egalitate, o să suplimentez numărul premiilor cu maxim patru cărţi, ok?
BEST PICTURE
“War Horse???
“The Artist???
“Moneyball???
“The Descendants???
“The Tree of Life???
“Midnight in Paris???
“The Help???
“Hugo???
“Extremely Loud & Incredibly Close???
LEAD ACTOR
Demián Bichir, “A Better Life???
George Clooney, “The Descendants???
Jean Dujardin, “The Artist???
Gary Oldman, “Tinker Tailor Soldier Spy ???
Brad Pitt, “Moneyball???
LEAD ACTRESS
Glenn Close, “Albert Nobbs???
Viola Davis, “The Help???
Rooney Mara, “The Girl with the Dragon Tattoo ???
Meryl Streep, “The Iron Lady???
Michelle Williams, “My Week With Marilyn???
BEST DIRECTOR
Michel Hazanavicius, “The Artist???
Alexander Payne, “The Descendants???
Martin Scorsese, “Hugo???
Woody Allen, “Midnight in Paris???
Terrence Malick, “The Tree of Life???
BEST SUPPORTING ACTOR
Kenneth Branagh, “My Week With Marilyn???
Nick Nolte, “Warrior???
Christopher Plummer, “Beginners???
Jonah Hill, “Moneyball???
Max von Sydow, “Extremely Loud & Incredibly Close???
BEST SUPPORTING ACTRESS
Berenice Bejo, “The Artist???
Jessica Chastain, “The Help???
Melissa McCarthy, “Bridesmaids???
Octavia Spencer, “The Help???
Janet McTeer, “Albert Nobbs???
Am şi eu, fireşte, favoriţii mei, dar despre asta voi avea vreme să scriu toată noaptea ce urmează! Restul nominalizărilor, aici. Mai jos, puteţi vedea care au fost favoriţii la Oscar, de-a lungul timpului, ai celor care sunt nominalizaţi la ediţia din acest an!
UPDATE: bravo, cetitori de printre randuri, sunt mandra de voi toţi şi, în special, de cei care au ghicit 6/6 căştigători la principalele categorii: Bogdan, Bloooo, Teo Năstase, Iulia C. Un mail e pe drum spre voi, imediat ce vorbesc cu cei de la Editura ALL, bine?
Felicitări şi mulţumiri tuturor pentru că aţi acceptat să ne jucăm de-a Oscarurile!
Îmi place mult seria “How It’s Made” de pe Discovery, mi se pare foarte tare să vezi procesul tehnologic prin care o materie primă se transformă în produsul finit pe care-l cunoşti, indiferent dacă vorbim despre jeleuri, păpuşi sau palarii de paie. Azi, însă, e despre iaurt, iar How It’s Made nu a fost înregistrat, ci live, chiar sub ochii mei, la fabrica Danone, pe care am vizitat-o ieri. Apropo, ăsta e un articol destul de tehnic, dar vă recomand să-l citiţi, mai ales cârcotaşilor şi celor care cred că ştiu ei mai bine deşi habar n-au ce vorbesc!
În primul rând, ne-am echipat cu halate, chestii de prins părul şi şoşoni de unică folosinţă, iar doamnele au fost rugate să renunţe la cercei şi alte podoabe pe care le-ar putea rătăci prin procesul tehnologic pe undeva. Ca să fiu onestă, la final asta mi s-a părut o precauţie cam mare, fiindcă nu-mi dau seama unde, în procesul de fabricare a lactatelor Danone, orice corp străin s-ar fi putut întâlni cu produsul, dar presupun că mai bine mizezi pe prevenire decât să-ţi pară rău apoi.
200 de tone de lapte intră zilnic în fabrică, pentru ca, la final de zi (se lucrează în trei schimburi), aproximativ un milion patru sute de mii de iaurturi şi deserturi să fie produse şi stocate apoi, nu mai mult de o zi jumate, până când pleacă spre magazine şi consumatorii finali.
Siguranţa şi prevenirea oricăror accidente par să fie printre cele mai importante aspecte în munca celor de aici şi încă de la intrare văd un afiş care spune că s-au scurs 804 zile fără nici un accident, iar în camera de control – una dintre ele, cel puţin – sunt o sumedenie de grafice cu lucruri care se întâmplă în fiecare zi cu masa albă – adică laptele pasteurizat, şi CPC-uri, adică “Cât Pe Ce”, un indicator de risc pe care angajaţii sunt preocupaţi să-l controleze şi reducă la maxim.
Rezervoarele (tanks) în care intră laptele sunt impresionante prin mărime, aflu că cele mai mari dintre ele au capacitate de 100.000 de litri, şi au pereţi dubli pentru a izola laptele de temperaturile exterioare. De aici, laptele merge la pasteurizare, la aproape 100 de grade, şi, în acelaşi timp, la separare, care se realizează pe bază de centrifugare. Totul e automatizat şi totul e curăţat, dupa fiecare ciclu de producţie. Un detaliu la care nu m-aş fi gândit este unghiul în care sunt făcute ţevile prin care se plimbă laptele, smântâna şi iaurtul, respectiv nu există unghiuri ascuţite, pentru ca să nu se înghesuie, în nici un loc de pe parcurs, grăsimi care ar putea fi, apoi, mai greu de curăţat. Pe bune?! Pe bune!
Tot ce văd e interesant, ok, fiindcă pricep că aici e lapte crud, aici se separă, aici se pasteurizează, aici se răceşte, dar nu vă imaginaţi că ţevile ori rezervoarele astea ar fi transparente sau asa ceva, încât să vedem laptele sau smântâna rezultată, nu. Vedem, în schimb, nişte ambalaje tetra pak în care au stat, la congelator, bacteriile lactice care se pun în lapte pentru ca acesta să devină iaurt. Sunt câţiva producători importanţi de asemenea culturi în toată lumea, aşa că ceea ce diferă, de la un producător de iaurt la altul, ţine de felul în care acestea sunt combinate pentru diferite grade de aciditate, textură şi consistenţă. Pentru iaurtul probiotic se adaugă în plus o cultură mixtă de bifidobacterii, Lactobacillus acidophilus şi/sau Lactobacillus casei. Toate, repet: toate!, aceste bacterii sunt obţinute din produse lactate şi mi se pare o dovadă de stupiditate chiar să-ţi imaginezi altceva!
După fermentare şi răcire, iaurtul clasic pleacă spre ambalare şi/sau amestecare cu gemuri sau cereale, iar cel “de băut” este mai întâi omogenizat.
Fructele care se pun în iaurt au trecut deja printr-un proces de fierbere, sau, mai simplu spus, sunt livrate fabricii sub formă de gem. Odată ce iaurtul este gata, se amestecă cu acesta în proporţii perfect controlate, şi apoi se ambalează. Din 20 în 20 de minute, câte un pahar cu iaurt pleacă la laborator pentru a se controla dacă produsul respectă specificaţiile şi, de asemenea, dacă maşinăria are orice problemă, procesul de fabricare se opreşte automat până la remediere. Şi, da, se adaugă şi zahăr, pentru că onor consumatorul nu doreşte să servească iaurturi acrişoare, le preferă pe cele dulci. Oricum, gustul variază de la o ţară la alta, iaurturile bulgăreşti, de exemplu, sunt mai acre, cele franţuzeşti mai dulci şi tot aşa.
La ambalare e cam aşa: paharul este uscat şi dezinfectat, apoi umplut, acoperit, sigilat, ambalat în baxuri. În cazul ambalajelor pe care maşinăria le produce acolo, în fabrică, în acest proces mai intervine şi o lumină ultravioletă, o formă suplimentară prin care producătorul se asigură că paharul sau sticla sunt perfect curate. Baxurile se “cuplează” în paleţi, iar aceştia merg într-un depozit uriaş, în care temperatura este, de asemenea, controlată, şi nu depăşeşte patru grade.
Văd un asemenea palet care are indicaţia “Brodus blocat. Nu se livrează”, aşa că întreb care-i problema lui. Nu e o problemă, e doar o precauţie: câteva mostre din acest iaurt sunt deja la laborator. Dar de ce?, insist. Pentru că în lotul ăsta produsul a ajuns în pahare cu întârziere de o secundă, mi se răspunde. Nu e absolut nici un pericol, dar maşinăria a mărturisit eroarea, iar aici, la Danone, nimeni nu vrea să-şi asume riscuri aiurea. Aşa că se verifică, pentru orice eventualitate.
Fiindcă mă bazez pe faptul că am cititori deştepţi, singura întrebare la care mă gândesc să vă răspund este cea legată de conservanţi: nu există aşa ceva. Secretul termenului extins de garanţie ţine de respectarea a trei indicatori de bază: ingrediente, igienă, lanţ de frig.
De aici, camioanele frigorifice duc lactatele Danone spre consumatori… Dar despre marketing şi Danone corporate, într-un episod viitor, curând. Întrebări?!
(fireşte, să vezi cu ochii tăi cum se prepară ce mănânci e, de bună seamă, un obicei sănătos!)
Poate e iarna, poate sunt piticii mei de pe acoperiş, programul anapoda din ultima vreme şi toate lucrurile la care ar trebui să mă gândesc în slow motion, timpul pierdut cu chestii neimportante, viaţa care nu mă întreabă ce scrie în agendă daţ mi-o programează, şi o lipsă totală de inspiraţie şi de chef. Şi multe chestii, başca oameni!, de care nu reuşesc să fac abstracţie, cu toate că ar trebui!
Nu m-am aşezat cuminte într-un colţ ca să aştept să-mi treacă, dar pândesc cu interes momentul şi, dacă mi-aş da seama cum, l-aş şi grăbi. Idei?! Motive de veselie, de optimism? Veşti frumoase? Bancuri? Muzica?
PS la mine nu funcţionează cu ciocolata! Şi nu, nu sunt tristă. Sunt… aşa :))
Îi ştiu pe domnii de la Holograf de nişte ani buni, ca oameni şi ca artişti, şi mi-s dragi, aşa că m-am bucurat mult când au acceptat ca trei fani şi bloggeri să poată veni să-i cunoască “la ei acasă”, în sala de repetiţii de la Stage Expert.
De fapt, întâlnirea nu a fost în sala lor obişnuită de repetiţii, ci în hala de la Stage, fiindcă Holografii repetau pentru super concertul de lansare a albumului Love Affair, eveniment ce urmează să aibă loc mâine, de la ora 19.30, la Sala Polivalentă. I-am mai văzut la probe dar la repetiţii, până acum, nu, aşa că a fost o experienţă inedită şi pentru mine, nu doar pentru cei trei invitaţi, Anca, Monica şi Cristi.
Ne-a întâmpinat basistul Iulian “Mugurel” Vrabete, apoi cei trei bloggeri i-au cunoscut, pe rând, şi pe ceilalţi: Dan, Tino, Romeo, Edi, pe Mihai şi Emil, doi muzicieni minunaţi, colaboratori permanenţi Holograf. Practic, parte din trupă, ce să mai!
Gheaţa s-a spart repede fiindcă artiştii sunt deschişi, glumeţi, relaxaţi, apoi s-au schimbat şi daruri: cei trei au primit câte un CD cu autografe, iar eu am oferit fiecărui “holograf” câte un calendar cu Super Fete din blogosferă, că-s fete frumoase cu obiceiuri sănătoase, ce! :)
Ne mai foim un pic şi gata, începe repetiţia. Apare şi Claudiu Ionescu, cel care are în grijă mixerul, un om special şi un super profesionist. Îl văd şi pe Adi, unul din tehnicii trupei. Mai încolo e Titi, care se asigură că setul de tobe e bine aranjat. Dincolo, la mixerul de monitoare (boxele pe care voi le vedeţi pe scenă, întoarse cu faţa către artişti), e alt Adi. Apare şi Dan, vesel, plin de energie. Cu toată lumea la posturi, repetiţia poate începe.
Cântă, se opresc, îşi socotesc intrările, iar cântă, iar se opresc, se mai umblă la monitoare, se numără măsuri. Edi dă startul din nou: doi, trei, şi! Aşa apuc şi eu să ascult piesele de pe noul album, sună excelent – o să le iubiţi! Nu e nici un inel mare cât o inimă pe albumul ăsta, dar piesele sunt aşezate, lucrate, sunt frumoase, au un sound plin, matur, şi nu e greu de intuit că aşa sunt şi experienţele ce au dat naştere versurilor din acest album.
Se aud acordurile de la “Umbre pe cer” şi nu pot să nu cânt şi eu odată cu ei (încet, că doar nu eram acolo să stric repetiţia oamenilor!), se cântă şi alte piese mai vechi, unele reorchestrate, şi versurile îmi vin pe buze fără ca măcar să-mi propun asta. Claudiu, de la mixer, cântă şi el, ceea ce mi se pare super tare, fiindcă ştiu că e cu ei de 19 ani! 19 ani de studio şi de concerte, iar Claudiu continuă să fredoneze piesele, în timp ce face reglajele fine ale mixerului care e cam cât masa pe care o au ai mei în sufragerie!
La repetiţii se mai fac şi glume dar, dincolo de asta, poţi să-ţi dai seama că sunt extrem de preocupaţi să fie totul fără cusur. Se repetă alte piese, mai noi sau mai puţin noi, se încearcă o variantă unplugged, dar li se pare că nu le iese destul de bine, aşa că reiau refrenul şi ultima strofă… Timp de vreo două ore şi ceva nu fac decât o pauză scurtă. Eu mai ies, mai intru, mai vorbesc la telefon, dau mesaje pe Twitter şi pun poze pe facebook, mai răspund la un email, dar ei continuă să repete. Şi nu e pentru că n-ar cunoaşte fiecare silabă şi măsură din cântecele lor ci pentru că sunt preocupaţi ca totul să iasă perfect vineri! Da! Şi ei au emoţii!
Mai trag, când şi când, cu ochiul la cei trei invitaţi, Anca, Monica şi Cristi. Dacă Anca şi Chinezu au ceva apropiere de scena muzicală, pentru Monica experienţa pare cu adevărat extrem de specială, şi nu pot decât să mă bucur că printre obiceiurile sănătoase pe care le încurajez şi, iată, aranjez, de vreo câteva luni, am avut ocazia să ofer şi aceste emoţii.
“Nu mai e timp”, se spune în noul hit al celor de la Holograf. Poate că nu mai e, nu pentru tot ce ne-am dori să facem, în orice caz! Dar pentru emoţii frumoase, dragilor, să faceţi bine să vă găsiţi timp! Nu pentru că vă spun eu, nu pentru că asta înseamnă să ai obiceiuri sănătoase, ci pentru că fără emoţii… degeaba e timp!
Bonus track, cum s-ar zice, una dintre piesele mele favorite de la ei:
Să nu uit: dacă vă place Love Affair, dacă vă plac cei de la Holograf, să ştiţi că îi găsiţi şi pe facebook! În caz că vreţi să le spuneţi ceva :)