Cred că e prima dată în mulți ani când nu mă bucur că se termină vara, probabil pentru că pe asta chiar am simțit-o foarte puțin ca fiind anotimpul… vacanței! Nu mi-e dor de lumina blândă de toamnă, de serile parfumate cu miros dulce-amărui de must și nuci verzi și încă visez la câteva zile petrecute la malul mării, departe de lumea dezlănțuită.
M-am uitat acum pe prognozele meteo și se pare că vom avea un septembrie cald și calm, cu temperaturi de plajă, fără cine știe ce ploi, și mă gândesc că, poate, reușeșc să mai fur măcar câteva zile. Însă la cum se vede agenda pentru luna asta, șansele sunt mici.

Dacă tot am colindat atâta în ultima vreme, zic să adun cumva toate informațiile despre locurile în care am dormit și unele în care am mâncat, poate vă folosesc în cazul în care plănuiți excursii prin frumoasa țărișoară. Așadar, unde dormi și unde mănânci pe plaiurile mioritice – primul episod!

S-a făcut final de august iar eu n-am simțit mai deloc vara asta, și nu mă refer doar la canicula care ne-a cotropit ci și la relaxare. Lasă că oricum nu sunt genul care știe să-și ia vacanță din aia cu telefonul închis și mail cu autoresponse, și oricum toată lumea care știe cât m-am plimbat vara asta crede că am fost într-o vacanță de aproape trei luni – ceea ce, mă credeți sau ba, chiar nu e cazul, că am prestat piarește și/sau blogosferic pe toate coclaurile pe care am fost.

Mai rău, sunt în urmă cu cititul fiindcă seara, frântă fiind, limita era de cel mult o pagină până să-mi pice tableta din mână, iar eu în mașină nu pot să citesc, fiindcă mi se face rău.

Mi-am dorit mult să ajung anul ăsta la Electric Castle, în special pentru a mă revedea cu unul din mai noii mei prieteni, un tip pe care l-am cunoscut anul trecut la Jazz TM și cu care am legat o prietenie mai degrabă virtuală, ținând cont de distanța care ne separă în viața reală – domnul locuiește hăăăăt! în Australia! Virtuală, dar prietenie, oricum ar fi. Ne-am revăzut, tot anul trecut, la București, când mi-a tocit pingelele insistând să-i arăt cât mai mult din oraș, și apoi anul ăsta la Cluj/Bonțida.

După TIFF și FITS, însă, ideea de drum dus-întors cu trenul până la Cluj mi se părea la fel de incitantă ca locuitul la etajul 10 într-un bloc fără lift și cu adaos de caniculă, și eram aproape gata să renunț la experiența EC și, mai ales, la revederea cu prietenul meu.

Până la urmă, însă, MasterCard a intervenit și a salvat situația, așa că am ajuns la Cluj într-o oră, după un zbor perfect cu avionul. Mi-am oferit un sejur aproape fițos la un hotel de cinci stele iar la scenă și dincolo de ea, am ajuns cu van-ul care a dus și trupa la Bonțida.

Apropo, trupa e The Cat Empire, iar domnul de care vorbeam e Felix Riebl, solistul lor, cu care puteți citi un interviu mai jos. Mărturisesc că de-acum a trecut nițel timp de la întâlnirea noastră, iar interviul a fost făcut pe email fiindcă amândurora ne-a plăcut atât de mult la EC încât am ajuns înapoi la hotelul din Cluj abia pe la 4 dimineața, cu doar câteva ore înainte ca avionul lor să plece. Și că Felix e încă și mai mișto decât se poate înțelege din răspunsurile lui.

Enjoy!

După mai multe ore petrecute pe drum, am ajuns ieri spre seară la Anonimul, cu dor de Deltă și mare și soare, dar și de o porție sănătoasă de cinema fiindcă, după o lună de Românie live îți cam vine să te refugiezi nițel în imaginația altora – preferabil unii pricepuți la asta!

Talentat la imaginat, ba chiar dăruit de-a binelea!, e și regizorul grec Yorgos Lanthimos, un tip de mintea căruia m-am amorezat plenar aseară, târziu, în timp ce urmăream filmul de deschidere al festivalului, și anume The Lobster. Care, printre altele, a luat Premiul Juriului la Cannes anul ăsta.

Ieri, pe barcă, venind încoace (sunt la Sfântu Gheorghe, în Deltă, la Festivalul Anonimul), mă gândeam ce fain, ce plenar, pur și simplu perfect e locul ăsta, cu apă dulce și apă sărată, cu stuf și lemn, cu liniște și hărmălaie de păsăret și broaște, cu lotci dar și cu motoare, cu canale imense dar și poteci de apă pitite sub sălcii, cu gospodine guralive care știu a face cel mai desăvârșit borș de pește dar știu – le-am ascultat aseară, în deschiderea Festivalului – și vechile cântece îngânate de pescari, pe când bărcile leagă prietenie cu apa, în zori…

Nici nu m-am întors bine acasă după o lună de preumblări (care, apropo, a urmat altor preumblări prin țară, în așa fel încât, practic, sunt plecată de-acasă cam de pe la finele lui mai), că am primit o provocare de nerefuzat de la Miruna Berescu, doamna faimoasă care face Anonimul să se întâmple:

Hai la festival!

Și n-a fost doar atât, ci a și pus țara la cale, cu aranjări de transport & cazare, că antrenul e asigurat de mare, Dunăre și, mai ales, zecile de filme din programul acestei ediții.

Nu pot și nici nu vreau să rezist unei asemenea provocări, astfel încât, iaca, îmi fac bagajul din nou, printre rânduri, și promit iar povești festivaliere de la mal de apă dulce și sărată.

N-am mai fost acolo de patru ani, așa că dacă aveți ponturi despre unde se mai mănâncă zilele astea ăl mai bun borș de pește la Sântu Gheorghe, rogu-vă să le lăsați frumos la comentarii, cu mulțumiri anticipate!

De mult, prea mult :)!

PS Da, cred că mai am pisica! Maxine Jazz e încă în tabără!

Caut să am un scor mic la regrete în viață, în general, presupun că toată lumea face asta, dar sunt unele pe care nu pot să le evit, cum ar fi, de exemplu, faptul că nu am ajuns la Summer Well și la Ideo Ideis în perioada în care am fost alaturi de turul României Active cu Ciuc Radler.

Probabil că aș fi putut să mă împart cumva și, la fel de probabil, n-aș fi putut avea o experiență completă nicicum. Aș fi stat la festivaluri cu gândul la cei de pe traseu, tot așa cum, plecată fiind, m-am gândit adesea la cele două evenimente pe care le ratam. Decizii..

– Am crezut ca te-ai mutat, imi zice Coana Florica, brânzăreasa, cu un început de reproș în voce. Uite copiii, au fost în Corfu, vrei sa vezi poze? Îți dau brânză de vaci din aia dulce, de care îți place ție? Mi-a mai rămas puțină, parcă știam că vii azi!

***

– Vaaaai, domnișoară, da’ stiu ca v-ati luat ceva concediu!, imi zice si nenea de la care cumpar pepeni de ani de zile, în fiecare vară. Dar n-ați fost la mare, că nu sunteți bronzată. Vă dau unul galben, nu-i așa? Ăsta are tot soarele în el!

***

Sunt de aproape trei saptamani plecată creanga prin țară și, așa cum vă ziceam data trecută, dorm în fiecare noapte în alt hotel, cabană, pensiune. Pe repede înainte, doar vreo șase ore de somn în medie, dar suficient cât, cu un nes, să pot funcționa până la următoarea pensiune, cabana, hotel…

Dar aseară…!