Pe ce mai cheltuim 6.535.888,10 lei (fără TVA), adică aproape un milion și jumătate de euro? Păi pe o campanie din care să aflăm că diversele chestii publice sunt, de fapt, pe banii contribuabililor. Suficient de ironic, ni se dau ca exemplu autostrăzi, chestiile alea care la noi se construiesc cu viteza melcului și prețuri nefiresc de mari, școli, și cu toții știm cum e educația în România, și asistență medicală, un alt subiect extrem de trist în frumoasa țărișoară.

Iată spotul, pentru edificare:

Printre altele (citiți aici), proiectul de informare propune și ???Derularea unui curs practic privind organizarea unor campanii media pentru 45 de funcționari publici (Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea, Oradea)??? – pardon?!

Bașca, mie mi se pare că la final se aude ???taxe letale???. Cred că se merge pe principiul Ce nu te întărește, te omoară!

Le aștept cu interes în fiecare an și scriu despre ele cu credința că printul nu moare și speranța că poate îi inspiră și pe jurnaliștii de la noi să-și respecte (mai mult) profesia și publicul. Sigur, asta nu prea se întâmplă, dar, ca idee, speranța moare ultima. Adică după print!

Ca de obicei, mai mult decât lista premiaților, găsiți în textul meu și linkuri către materialele lor, și vi le recomand pe toate, ca mostră de jurnalism bine făcut, dar și pentru subiectele alese. De asemenea, n-ar fi rău să citiți și scrisorile cu care editorii și-au însoțit candidaturile.
Iar acum să vedem câștigătorii celei de a 99-a ediții a premiilor Pulitzer!

Din ’99 încoace, revista americană TIME face un Top 100 Cei mai influenți oameni, clasament împărțit în cinci categorii: Titans, Pioneer, Artistis, Leaders, Icons. Astăzi a apărut ediția din acest an și, spre plăcuta mea surprindere, Nadia Comăneci este unul dintre cei invitați să scrie laudatio pentru una dintre laureatele acestui an: balerina Misty Copeland.

Anul ăsta am avut parte de multe gânduri, daruri și surprize de ziua mea, dar cele mai prețioase două daruri au venit din familie. Unul dintre ele e o carte miniatură cu fabule franțuzești; are copertă de os și margini ale filelor aurite. N-am reușit să stabilesc exact anul apariției, dar e estimat cândva în a doua parte a secolului al XIX-lea. Îmi aminteam de ea din copilărie, în casa lui Darly, dar crezusem că s-a pierdut. Am plâns când mi-a dat-o mama, a fost ca și cum aș fi primit-o de la Darly, chiar dacă ea e acum prin alte zări.

Îmi plac pisicile și nu e un secret. Sigur, dacă aș fi avut o curte sau măcar mai mult timp probabil mi-aș fi luat (și) un cățel. Cățeii sunt simpatici. Dar nu mă plâng. Pisicile sunt pufoase, fițoase, haioase, încăpățânate și au personalitate cu carul! Așa că îmi plac pisicile. Și, din motivul ăsta, sunt sensibilă la chestiile care au legătură cu ele și, normal!, la mesajele și darurile pe care Maxine Jazz le primește din când în când.

Zilele trecute, de exemplu, a primit flori de hârtie și o jucărie de la Catelier, și, pe lângă daruri (mulțumim!), era și o scrisorică, din care vă arăt și vouă câteva pasaje.

A trecut prima zi de aprilie, aia dedicată păcălelilor, așa că ce zic acolo, sus, în titlu, e cât se poate de real. Atâta doar, că, deși directorii de marketing din zece companii mari de pe la noi se schimbă, se schimbă între ei, treaba asta are loc în cadru organizat și durează doar o zi.

Pe scurt, echipa de la Biz a mai venit c-o idee trăznită, respectiv aceea de a provoca zece directori de marketing să conducă, pentru o zi, departamentul de marketing al unei alte companii.

Probabil ați aflat deja că povestea lacrimogenă a deținutului care a primit patru de DA la cea mai recentă ediție de ???Românii au talent??? nu e chiar adevărată. Dacă nu, a scris Simona Tache la ea pe blog, citiți acolo faptele.

Din start, și ca să nu existe dubii, spun și eu că ce a făcut ProTV e de neiertat, indiferent dacă producătorii au știut sau nu adevărul, și anume că, de fapt, tăinuirea de care se jena public și lacrimogen românul ???talentat??? este, de fapt, complicitate la o crimă, și încă una sângeroasă.

Dar nu despre asta vreau să scriu, c-a zis Simona ce era de zis, ci despre reacții.

Anul ăsta ziua mea m-a prins cu dreapta în mânușă ghipsată, așa că am reportat sărbătorirea în cadru eventual festiv, alături de gașca de prieteni, pentru vremuri mai bune, mai ales că mă gândesc la o variantă outdoor, la iarbă verde. Prin urmare, cine a vrut să-mi ureze ceva, a venit, a sunat, a trimis curieri, a fost la liber. Dar eu nu am organizat nimic.

La vreo săptămână dupa ziua mea și două zile dupa ce-am scăpat de ghips, una dintre prietenele mele m-a rugat să vin până la ea și să stau de vorbă cu o cunoștință care avea nevoie de niște consultanță pe comunicare pentru un proiect.

Fierbe-n clocote opinia publică referitor la controalele ANAF-ului care a amendat și închis pentru 30 de zile multe locuri în care există casă de marcat, în cea mai mare parte restaurante, baruri. Cafenele și scandaluri, vorba cântecului!

Cel mai des se rostește sau scrie cuvântul ???Abuz!??? când vine vorba de controalele cu pricina, mai ales că e vorba și de greșeli cu sume mici, de câțiva lei.

Se discută mult zilele astea despre legislația împotriva fumatului și mă gândeam aseară că e, de fapt, o legislație împotriva fumătorilor! În realitate, singura campanie anti-fumat de care pot să-mi amintesc e aia cu Mihaela Rădulescu care întreba lumea de pe niște afise cât blocul dacă fumatul e singura plăcere și care, în cel mai bun caz, ca fumător, putea să te ducă cu gândul la ???tigara de după???. Make sex not smoke! Meh…

Dar , dincolo de interzicerea fumatului în diverse locuri, prin alte țări calul se sare cu un avânt pe care eu nu reușesc să mi-l explic logic. Vorbesc despre pachetele generice.