Am citit azi o scrisoare deschisă adresată femeilor acestei țări, prin urmare și mie, și cred că ar fi politicos să răspund, mai ales că obiceiul ăsta, al scrierii scrisorilor, e aproape apus – ce păcat!

Așadar…

Firește că nu m-am dus la nici o plimbare azi. Nu mi se pare că libertatea presei ar fi amenințată zilele astea în vreun fel, nu mi se pare că a confiscat cineva postul tv pe care apare precizarea „post confiscat???. Dar m-am uitat, pentru că am fost curioasă să văd ce au de spus oamenii ăia care au ieșit la ???plimbare???, una care, desigur, nici nu a fost un protest organizat. Desigur.
Și-ar mai fi și amărâții care au tot așteptat – și încă așteaptă, probabil – mijloacele de transport comun de suprafață care n-au putut să mai circule pe lângă Cotroceni fiindcă, na, erau unii care, absolut întâmplător (adică nu organizat, aia zic), s-au trezit cu chef de plimbare prin zonă.

În fine, cât m-am uitat, asta au zis unii și alții dintre cei ieșiți la ???plimbare„ azi:

Înainte să ajung pentru prima dată la Timișoara, și sunt vreo 12-13 ani de-atunci, stăteam la povești c-o gașcă veselă la Casa Eliad. Printre oamenii de bine, și Mircea Baniciu, care mi-a zis: Abia prima dată la Timișoaraaa? Ce mișto, să vezi, o să-ți placă mult!

Ce-i drept, mi-a plăcut mult, chiar dacă, ocupată fiind, nu prea am avut vreme de plimbări și vizitat orașul.  Și l-am sunat pe Mircea să-i spun că e fain orașul lui natal doar că… Măi, Tetea, aici nici măcar câinii nu fug! În schimb, sunt oameni care n-au răbdare să-și termine cuvintele! Îmi amintesc perfect că unul dintre oamenii cu care trebuia să mă văd acolo, o jurnalistă, a întârziat câteva minute și, când a ajuns, mi-a zis: amfoamesamânoînghedecioco. Așa, într-o suflare, într-un singur cuvânt! Ceeeee? Am fost la Mec să mănânc o înghețată de ciocolată, mi-a tradus ea mai apoi. Și era coadă.
Mno!

Revenind la Mircea Baniciu, l-am provocat, zilele trecute la o scurtă discuție despre Timișoara. Că, vorba aia, azi acolo, mâine în toată țara!

Îmi plac poveștile, alea adevărate, dar și alea care sunt exclusiv produsul imaginației, pornind de la te miri ce detaliu observat de autor. Mă distrez uneori, mai ales în mijloacele de transport în comun, făcând un întreg scenariu dintr-un accesoriu, o privire sau o frântură de discuție. Poate că și aici aș scrie mai multe povești închipuite dacă viața n-ar bate, atât de frecvent, filmul, oferindu-ne o grămadă de subiecte întru dezbatere!

Dar acum am primit o provocare! Mai precis, o istorie cu pasiune și dramă, ta na naaa!

Tocmai am citit, pe HotNews, scrisoarea deschisă, sau ce-o fi ea, a unor anteniști pentru Dan Voiculescu. O să citez un mic fragment: “… apărat inseamna si ceea ce s-a intamplat in anii de criza, cand posturile TV au cazut unul dupa altul, iar noi am ramas in picioare (…) Noi am putut sa ne continuam, normal, vietile. “Normal” in Romania de astazi este un privilegiu de care putini s-au bucurat. Noi, da”.

După cât de mult mi-a plăcut concertul The Cat Empire de la Timișoara, cu ploaie cu tot, sau, poate, mai ales cu ploaie și dansat corespunzător până la starea de udă fleașcă, nițel m-am gândit că ce mișto ar fi să plouă și ieri la concertul lor. M-am îmbrăcat conștiincios c-o fustă albă și mi-am întins părul, în ideea că de obicei plouă fix când fac oricare dintre lucrurile astea! Din păcate, însă, n-am reușit să ocolesc Legile lui Murphy, așa că n-a plouat aseară ci azi când, desigur, nu prea mă mai interesa subiectul!

Noi, fetele, avem o grămadă de creme, balsamuri, șampoane, geluri, măști, loțiuni, farduri, batoane, rujuri, pensule, și tot soiul de astfel de jucării care ne împodobesc băile și nu numai. Și nici măcar nu le folosim pe toate! Adică, de fapt, nu știu voi, dar eu nu apuc să le folosesc pe toate! Ceea ce, firește, nu mă împiedică să încerc mereu produse noi, chiar dacă am – deja! – câteva favorite de la care nu abdic.

Și încă n-am zis nimic de cutia cu muuuulte sticle de ojă! Și până la urmă, ce?! E vina noastră că ăștia de la Farmec tot ies pe piață cu produse și tentații noi, toată ziua, bună ziua?!

Ideo Ideis este cel mai minunat* dintre festivalurile despre care scriu în fiecare an și, înainte să se supere colegii din TNRS & FITS, echipa faină de la TIFF, Plai sau Comedy de așa superlativ, o să spun că e așa pentru că toate celelalte de care am zis mai sus se întâmplă în orașe cu teatru și cinema, cu tradiții culturale și cu autorități care se implică în viața culturală a urbei. La Alexandria, însă, nu existau premisele pentru un festival de teatru fiindcă în oraș nu există o astfel de instituție.

Exista, în schimb, o trupă de teatru de liceeni, iar unii dintre ei și-au spus că nu e prea mult să organizeze un festival de teatru tânăr chiar la ei în oraș. Zis și făcut! Și așa a apărut Ideo Ideis, iar când spun că e minunat mă gândesc că, da, e aproape de-o minune festivalul ăsta, de la simplul fapt că există și cum a pornit, de la oamenii care îl alcătuiesc și-i calcă pragul, an de an, mentori, prieteni, parteneri, gazde până la oricine caere se lasă atins de magie și devine parte din povestea asta!

Aducerea pe lume a unui copil e o decizie importantă în viața fiecărei femei, a fiecărui cuplu. Cu toate astea, vârsta la care femeile decid să devină mame a fost împinsă tot mai mult după 30 de ani. Motivele sunt multe și de înțeles, iar cariera, condiții economice, existența unei relații stabile sunt doar câteva dintre ele. Nu în ultimul rând, suntem atât de prinse încât, de multe ori, nici nu mai auzim alarma ceasului biologic, ori poate că stresul, zgomotul și presiunile la care suntem supuși ne fac mereu să apăsăm un imaginar buton de snooze.

Doar că anii trec și, uneori, când simți că, Gata!, acum e timpul!, constați că nu mai e atât de simplu să aduci un bebeluș în viața ta. Și ce-i de făcut? Păi, în primul rând, te informezi! Și, între noi fie vorba, ar fi fost foarte bine s-o faci cu niște ani în urmă! Povestesc mai jos de ce.

Înțeleg că e simplu să-ți pierzi răbdarea cu cineva care nu poate fi atent prea mult timp, nu știe și nu înțelege lucrurile și, uneori, nici ceea ce-i spui, cu cineva care pur și simplu nu are suficientă experiență de viață pentru a face lucrurile mai bine și nici nu te ascultă tot timpul.

Dar când ție ți se pare că nu e atent, că îl poți ignora, că-i poți spune că e prost, că-l poți amenința că i se vor întâmpla lucruri rele dacă nu ascultă, ba chiar treci la fapte, el, de fapt, e acolo.