Ce-ar fi dacă, din când în când, am face gesturi frumoase fără să ne gândim ce ne aduc nouă şi fără să ne lăudăm cu ele? Doar aşa, pentru că ni se par fireşti. Ce-ar fi dacă am ajuta fără ca asta să fie despre cât suntem noi de minunaţi? Fiindcă e mai normal să ajuţi decât să n-o faci. Ce-ar fi dacă am face lucruri bune fără ca ceilalţi să le privească cu neîncredere?

Am văzut clipul ăsta de dimineaţă şi după aia m-am mai uitat de vreo două-trei ori şi mi-a plăcut tot mai tare. Cred că şi altora, de vreme ce dimineaţă erau puţin peste 100.000 de vizualizări, iar acum sunt aproape de trei ori mai multe. Priviţi:

E o reclamă, vrea să creeze emoţii, vrea să vândă. Dar te face să te gândeşti şi ce-ar fi dacă…
(vedeţi aici reclamele lor din alţi ani, dacă sunteţi curioşi)

Mi s-a întâmplat de mai multe ori, lucrând ca om de comunicare pe proiecte cu o componentă culturala, să nu găsesc informaţii suficiente sau bine structurate despre actorii implicaţi într-un proiect sau altul. Mi s-a întâmplat asta şi ca om care duce informaţia mai departe, către public, sau chiar ca “simplu cetăţean” care încearcă să afle mai multe despre un actor văzut pe ecran sau la teatru. În ce a mai jucat? Ce proiecte mai are? Unde mai pot să-l văd?

Poate o să vă surprindă, dar uneori răspunsul la întrebări atât de simple când vine vorba de un artist nu e deloc uşor de găsit. Din motive care îmi scapă, cei mai mulţi actori aleg să nu facă nici măcar lucrurile de bază când vine vorba de (auto)promovarea lor. Şi e păcat!

Mă gândesc că e bine să ştiţi că aveţi un serviciu nou la dispoziţie, se cheamă Peditel şi ar putea rezolva micile probleme medicale cu asistenţă via telefon, fără să mai mergeţi la spital cu cei mici.

Citez din comunicatul de presă:

“Peditel, primul serviciu telefonic de sfat medical pediatric de urgenta din Romania, functioneaza in regim permanent, 24/24, 7 zile pe saptamana, la Spitalul de Urgenta pentru Copii, Cluj-Napoca. Printr-un apel la numarul scurt 1791, parintele este indrumat, de catre un medic specialist, cum sa intervina, sa monitorizeze si sa amelioreze simptomele copilului sau, in situatii medicale cu risc minor. Aproximativ 30 de medici specialisti – medici pediatri si medici din sistemul de urgenta ai Spitalului de Urgenta pentru Copii Cluj – lucreaza in ture pentru a asigura serviciul functional.

Domnilor, iată că inevitabilul se produce din nou şi, prin urmare, aşa cum a venit, cu daruri pentru doamne şi domnişoare la categoria Impuse, aşa se şi termină fatidica lună martie, pentru că, vorba poetului, ce e val, ca martie trece! Şi, mă rog, nu e vorba doar de domni, dar mai ales de ei, că ei se vaită şi se plâng cum dă primăvara (calendaristic, cel puţin!) că, vai!, iaaar treeebuieee săăă luăăăm caaadoooouuuuri!

Dar, o ce veste minunată!, 31 martie e aici. De-acum şi până la anul nu mai trebuie, nu? Nu! Greşit!

Poate ştiţi, poate nu, dar, de câţiva ani, agenţiile româneşti de relaţii publice sunt abonate la premiile internaţionale. Fireşte că e un lucru bun din multe motive, printre care şi acela că poate aşa sunt mai uşor de convins companiile străine să nu mai vină cu PR de-acasă ci să se autoservească din ceea ce are de oferit industria autohtonă – că are! Cu bune şi rele deopotrivă, că nimeni nu-i perfect. Şi, nu în ultimul rând (ci poate chiar în primul!), socoteala de la firma mamă nu se potriveşte cu publicul de la reprezentanţa naţională.

Azi a fost publicată lista finaliştilor la Sabre Awards şi sunt şi câteva campanii şi agenţii din România pe listă – o vedeţi mai jos. Bravo!

Într-o epocă în care clienţii au voce proprie, indiferent dacă aleg să folosească asta sau nu, companiile ar trebui să facă eforturi pentru a le facilita accesul către informaţii, în aşa fel încât cel de la Client Service are vreme să bea un pahar cu apă din când în când, iar oamenii de la Call Center pot chiar să respire! Sigur că reţelele sociale ajută, pot fi chiar o parte importantă a procesului, dar site-ul rămâne, totuşi, prima opţiune a oricui te caută.

Din motivul ăsta, câteva milioane de clienţi Cosmote pot fi de-acum mai bucuroşi, pentru că, ta daaaa!, compania a anunţat lansarea noului site: mai atractiv, mai modern, mai intuitiv, mai prietenos.

Ieri am fost toată ziua la PR Forum, cel mai mare eveniment al industriei autohtone de comunicare. De altfel, mi se pare că a fost şi cea mai amplă ediţie de până acum, cu sala plină, un panel de start în care s-au spus lucruri pe bune apoi unul foarte puternic cu invitaţi străini şi seminarii cu teme interesante.

Am notat câteva lucruri din conferinţă, pe care le redau mai jos, şi voi reveni cu seminarul despre PR-ul viitorului şi nişte conclzii.

Ieri citeam aici despre un trist divorţ, cel dintre modă şi stil. Cum că prima ar fi luat-o razna, potrivind alandala rochii de seară cu pantofi de alergat, de exemplu, iar stilul, săracu’ de el, s-a simţit oripilat de asemenea manifestări. Seara m-am uitat la Premiile Gopo, iar azi dimineaţă şi la ţinutele de pe covorul roşu. Sunt, ce bucurie!, multe potrivite, dar şi mai multe care n-aveau ce să caute la un eveniment cu ştaif.

Să zicem, totuşi, că vedetele ar putea avea scuza că-şi doresc să şocheze. Treaba asta, însă, nu e valabilă la conferinţe şi la întâlniri de afaceri.

Îmi place să gătesc, preferabil nu doar pentru mine, fiindcă în cazul ăsta, culmea!, mă pornesc mai greu la sofisticării culinare. De obicei, o salată sau altceva simplu de făcut e suficient pentru meniul meu zilnic dar dacă am musafiri imi las imaginaţia să zburde şi nu economisesc timp sau energie. Cum nu sunt mare amatoare de dulciuri, pe de rost ştiu să fac doar cremă caramel, lapte de pasăre şi reţeta universală de chec, cea mai simplă, dar care, depinzând de combinaţii, poate deveni un desert minunat când adaugi mac şi sirop de lămâie, sau un tort de neuitat, când ai (multă) rabdare.

Nu, nu eu :)

Oricum, ideea e că îmi place să gătesc şi, mai mult de-atât, îmi place să experimentez tot soiul de combinaţii inedite. Dar ce o să vedeţi mai jos nu poate avea alt titlu decât ăsta pe care l-am pus. De la cum e filmat până la culori, texturi… Tot!

În ultimii doi ani am văzut două montări ale piesei D-ale Carnavalului, una la Sibiu, în regia lui Silviu Purcărete, şi una la Naţionalul bucureştean, ca parte a spectacolului D’ale noastre în regia lui Gigi Căciuleanu. Ambele m-au încântat peste măsură, fiecare cu argumentele sale; e o bucurie să vezi asemenea spectacole, vă spun! Vi le recomand cu căldură pe amândouă!

Cu acest entuziasm nestăpânit şi o răceală devastatoare m-am dus, joi, la Teatrul Mic, să văd premiera unei noi montări a textului scris de Caragiale, un spectacol semnat, de această dată, de Dragoş Galgoţiu. Iar dacă menţionez şi răceala e pentru că a fost (şi) asta o sursă constantă de enervare în timpul celor două ore (cu pauză) de spectacol.