Domnilor, iată că inevitabilul se produce din nou şi, prin urmare, aşa cum a venit, cu daruri pentru doamne şi domnişoare la categoria Impuse, aşa se şi termină fatidica lună martie, pentru că, vorba poetului, ce e val, ca martie trece! Şi, mă rog, nu e vorba doar de domni, dar mai ales de ei, că ei se vaită şi se plâng cum dă primăvara (calendaristic, cel puţin!) că, vai!, iaaar treeebuieee săăă luăăăm caaadoooouuuuri!
Dar, o ce veste minunată!, 31 martie e aici. De-acum şi până la anul nu mai trebuie, nu? Nu! Greşit!
Noi ştim că vom primi flori şi mărţişoare în martie, aşa e obiceiul, iar dacă a fost nevoie să existe o Zi Internaţională a femeilor este pentru ca unii domni uneori uităm să apreciem femeile speciale din preajmă şi ni se pare că ni se cuvine să se poarte frumos cu noi, fie că sunt mame, surori, bunici, ori iubite şi soţii.
Aşa că ar fi drăguţ acum, că s-a terminat luna alinturilor impuse, să facem daruri nu pentru că trebuie. Să ne amintim de prietena care îşi detestă pistruii şi probabil deja se bate cu ei acum, c-a dat soarele, de mătuşa de la ţară care nu mai stă cât îi ziua de lungă, trebăluind prin grădină (pentru cămara noastră de toamnă!), iar mâinile ei se usucă şi se aspresc. Ori de bunica, draga de ea, care ne spunea poveşti când eram copii în timp ce deschidea flaconul cu cremă Doina – oare ştie că produsul ei preferat are acum mai multe variante?!
Dar mama, care se plânge tot timpul, că nu-i mai stă părul nicicum, poate şi ei i-ar prinde bine nişte măşti sau niscaiva fiole cu lichid miraculos special pentru regenerarea părului, hm?! Şi surorile mai mici, of, nici nu ştiţi câtă nevoie au să nu dea banii de buzunar pe lacuri de unghii… şi totuşi au nevoie, vai!, atât de tare!, de acele sticluţe colorate cu substanţă de vopsit unghiile. În culori cât mai turbate, dacă se poate – vor fi recunoscătoare dacă le ajutăm să economisească bugetul pentru un suc cu fetele! Iar de soţie sau iubită nu mai spun! A dat soarele iama, aşa că o cremă cu SPF e numa’ bună, garantez!
Eu taman i-am dat azi uneia din babele mele o cremă Aver, că se plânge mereu că o cam dor picioarele – cred şi eu, are 80+ la ani şi cam tot atâtea kilograme! Aşa, fără motiv! Şi s-a bucurat teribil!
Nu e un capăt de ţară, preţurile de la Farmec sunt mai mult decât decente, ba chiar au şi promoţii săptămânale, aşa că faceţi o bucurie! Tocmai pentru că nu trebuie! :)
© Auremar | Dreamstime.com
are mai mult farmec atunci cand nu trebuie…cel putin atunci e din suflet!:)
eu m-am sarbatorit cu un pic de “farmec” de ziua mea cu putin ajutor din partea sotului meu: crema favorita ultralift… si tocmai mi s-a terminat samponul anticadere deci… la cumparaturi
eu sunt mai intarziata din fire, s-a ales castigatorul la consursul farmec din martie?
nu, eu sunt mai intarziata din fire :))
azi.