Fiindcă îmi place mult Mylene, şi pentru că azi părea un moment potrivit pentru cântecul ăsta…

Ar trebui să ne bucurăm că viaţa ne oferă momente incredibile în perfecţiunea lor sau să regretăm că ele nu se pot prelungi?

N’aie pas de regret
Fais moi confiance, et pense
A tous les no way
L’indifférence des sens
N’aie pas de regret
Fais la promesse, tu sais que
L’hiver et l’automne n’ont pu s’aimer

În orice firmă cu minime pretenţii, cei care aplică pentru un post executiv sunt trecuţi şi prin ciur şi prin dârmon, cu teste de personalitate, de aptitudini, de engleză, computer şi ce s-o mai testa prin companii. La Guvernul României, însă, nu e cazul. Dincolo de ăia care au sau au avut dosare penale, dincolo de incompatibilităţi, mincinoşi şi plagiatori dovediţi, avem una bucată ministru care nu ştie nici gramatica de bază: Maria Grapini.

Pe pagina ei de FB e plin de tot soiul de mostre în sensul ăsta:

“Oamenii au fost generosi si au donat s-au au licitat” sau “Vreau sa anunt ca ii voi sterge din lista sau ii voi bloca pe toti cei care injura ,foloseste un limbaj neadecvat unei discutii civilizate sau nu are curajul sa-si puna poza si datele de indentificare .”

Şi sunt multe asemenea exemple, suficiente cât să fie clar pentru oricine că ministra e certată cu gramatica limbii române şi cu ortografia.

Nu pot sa fiu de acord insa ,ca vom putea schimba omul prin hotarari de guvern ci prin educatie ,cultura ,asezarea corecta a scarii valorilor etc.Ca sa putem investi in educatie ,cultura avem nevoie de bani si de aceea avem nevoie de locuri de munca de economie sustenabila (…) – eu aş vrea să ştiu cum putem schimba omul ăsta din guvernul ăsta. Mă mulţumesc şi cu o HG, de data asta…

Nu de alta, dar e incorect faţă de toţi cei care termină acum generala sau  liceul şi sunt la fel de certaţi cu gramatica. Ei nu au cum să intre în Guvern: sunt prea mulţi!!!

Guest post by Domnul Sony

Pisicile au fost şi rămân o inspiraţie în tot soiul de manifestări artistice. De la faptul că egiptenii ne venerau până la polidactilele lui Hemingway, Aristocats, Cheshire Cat şi o mulţime de alte mâţomuze care i-au făcut celebri pe stăpânii sclavii lor.

Săptămâna asta avem veşti din modă, cu Choupette Lagerfeld care l-a inspirat pe celebrul său “tată” să vină cu o colecţie de accesorii pentru toate fiţele. Preţurile sunt între 45 (căciula) şi 340 de euro (geanta) şi toate obiectele au mustăţi şi urechi, după cum se poate vedea:

Pentru că octombrie este luna în care au (re)început cursurile în facultăţi şi, prin urmare, un nou stol de tineri comunicatori se va îndrepta spre piaţă în căutarea unui job în domeniul pentru care s-au pregătit teoretic. Şi pentru că socoteala din bancă nu se potriveşte aproape deloc cu cea din biroul de consultant ori specialist în comunicare. Şi pentru că încă am întâlnit tineri care se prezintă Ionescu Ionel, nu ştiu să pună o întrebare dar se cred buricul pământului doar pentru că au terminat o facultate cu perspective mişto.

Pentru toate astea, dar nu numai, am făcut această serie al cărei ultim episod îl are ca protagonist pe Tudor Dăescu, Managing Partner la People – mulţam, Tudor, pentru răspunsuri!

Am o admiraţie profundă pentru cei care au avut curajul antreprenorial la o scară mai largă, cei care şi-au asumat un rol în comunitate şi, mai ales, şi-au asumat că nişte oameni – viitorii lor angajaţi – vor depinde, financiar cel puţin, de salariul pe care aceşti antreprenori trebuie să-l producă în fiecare lună, inclusiv cei 80% care pleacă spre stat – încă mă deprimă acest procent, apropo!

Şi nu mă refer doar la cei care croiesc un drum pornind de la o idee către un produs şi, ulterior, la o companie care – vor nu vor! – trebuie să continue inovaţia, ci şi la cei care şi-au asumat rolul de a schimba mentalităţi, percepţii, de a face lumea mai bună şi a ne oferi, nouă, celorlalţi, motive de optimism, la cei care au viziune şi, în fine, la cei fără de care toate acestea nu ar ajunge către public, nu suficient, nu “tradus” pe înţelesul oricui.

Încet ne apropiem de finele acestei serii de interviuri dedicată studenţilor de la comunicare. Este un demers prin care mi-am dorit să le ofer o seamă de sfaturi şi resurse de la practicieni de seamă din industria autohtonă a comunicării, în speranţa că vor înţelege că PR-ul nu e o meserie uşoară şi că dacă se mulţumesc exclusiv cu pregătirea teoretică, la finele şcolii nu vor putea face mai nimic din ceea ce presupune activitatea de PR.

În penultimul episod, le-am invitat pe Eliza Rogalski – Head of Corporate şi Alina Damaschin – Creative Leader la Rogalski Damaschin să vă spună câteva lucruri din experienţa lor. Ca de obicei, vă îndemn să citiţi, să vă implicaţi şi să întrebaţi!

Probabil cea mai mare provocare cu care m-am confruntat ca freelancer a fost partea de new business, fiindcă, deşi n-aş spune deloc că-s vreo timidă, îmi repugnă ideea de a mă duce peste unii sau alţii ca să-i întreb dacă nu cumva le trebuie un PR. Telefonul sună, totuşi, aşa că e ok. Poate că dacă n-ar suna ar trebui să mă educ în sensul unei autopromovări cu ceva agresivitate inclusă, poate chiar să trimit (şi acum sunt ironică, da?) un newsletter cu o invitaţie către diverse firme care să se întreacă pentru bunele mele servicii…

Eventual o invitaţie cu formulari de genul “să ne prezentaţi brandurile pe care le reprezentaţi” şi “ataşat găşiţi brieful (pe care am uitat să-l ataşăm acum)” – ha ha ha, hi hi hi, ce ne-am distrat şi ce o să ne mai distrăm!

Da! Ce? Nu se face aşa? Ei, bine, iată că se face!

Exact! Golden!
A! Sper că n-am fost prea subtilă. N-aş vrea să înţelegeţi că mi se pare ok un asemenea demers, de la idee la execuţie!

Ritmul ultimelor zile, cu bătut Londra la pas de dimineaţa până seara, dar şi cu publicat unul-două articole pe zi, a fost suficient de epuizant pentru ca azi, revenită în ţară, să-mi doresc doar să dorm. În loc de asta m-am trezit frumuşel de dimineaţă şi, de atunci, am făcut pauză doar preţ de o scurtă vizită şi pentru prepararea cafelei cu numărul doi. Şi mâine e la fel, vineri, de asemenea. Iar în weekend trebuie să citesc mult ca să recuperez lectura pentru premiul Augustin Frăţilă.

Cu toate astea, tot ce-mi doresc, e un somn cât cuprinde. Aş putea, doar sunt freelancer, recuperez mâine. Dar nu merge aşa, există o autodisciplină impusă care trebuie respectată. Fiindcă, da, e mult mai simplu să dormi decât să n-o faci, e mai simplu să asişti decât să te implici, e mai simplu să aştepţi decât să meriţi. Dar nici una dintre aceste atitudini n-o să vă asigure, dragi studenţi, jobul la care (doar) visaţi!

Azi vedem ce sfaturi are pentru voi Iulia Tănase, Managing Partner la IMAGE PR – mulţumesc tare mult, Iulia, pentru răspunsuri! Citiţi şi procesaţi pentru că, aşa cum spune (nu numai) ea, un bun practician NU trebuie să se limiteze niciodată doar la ce știe, la cum ştie.

Poate ştiţi, poate nu, dar metroul londonez a împlinit 150 în 2013, prilej cu care Metrorexul lor, care se cheamă, simplu, London Underground, a produs şi distribuit o mulţime de broşuri cu poezii. Una dintre broşurile astea a ajuns la mine zilele trecute via Piccadilly Circus iar conţinutul şi, mai ales ideea, m-au sedus fără doar şi poate.

Fiecare petrecem mai mult sau mai puţin timp în metrou, ne uităm la ceilalţi sau, dimpotrivă, citim, ascultăm muzică, ne gândim la ale noastre, şi dacă toate astea inspiră la poezie, de ce nu?

Ai muncit, ai intrat la Comunicare, crezi că de-acum viața ta e aranjată, un post de PR undeva, salariu bun, condiții mișto de lucru, carte de vizită drăguță și invidia prietenilor care au ales meserii mai puțin cool. Nu știi acum, că ești abia la început, dar ca să ajungi la cartea de vizită de invidiat, vor mai trece mulți ani, mulți ani în care o să trebuiască să muncești, să muncești pe bune, adică, să te implici, nu doar să te limitezi la a sta și a aștepta ca lucrurile să se întâmple. Fiindcă acum, dacă doar mergi la școală, iei notițe cu minte în altă parte și-ți exersezi semnătura de șef de agenție de PR pe marginea cursului, nu se cheamă că muncești pentru visul tău.

În episodul 7 al seriei cu sfaturi și resurse pentru studenții la comunicare, personajul principal e Ioana Mănoiu, Managing Partner la GMP PR, și vorbește exact despre cum socoteala de acasă NU se potrivește cu cea din târg – mulțumesc, Ioana, pentru răgazul de a răspunde la întrebări! :)