Aşteptam de (prea) multă vreme un film românesc care să-mi placă mai mult decât Balanţa (1993) lui Pintilie şi, în fine!, miercuri seara l-am văzut! Şi nu oricum, ci chiar la avanpremiera-i de gală, dimpreună cu toată echipa de producţie şi toată distribuţia, alături de câteva sute de alţi invitaţi! Se numeşte UNDEVA LA PALILULA, iar scenariul şi regia poartă semnătura (şi amprenta) lui Silviu Purcărete! (un interviu, aici)

Aveam ceva emoţii dar şi aşteptări foarte mari, pe de-o parte pentru că ştiam că regizorul nu e pe deplin mulţumit de rezultat (nu cred că e vreodată!) şi, pe de altă parte, pentru că am o mare admiraţie pentru munca sa în teatru – cine i-a văzut spectacolele ştie despre ce vorbesc, iar cine nu… Să facă bine să le vadă!

UNDEVA LA PALILULA (site | FB | twitter | YT) mi-a întrecut cu mult aşteptările, însă, poate şi pentru că, în afara de ceea ce ştiam despre film de la regizor însuşi şi de la o parte dintre cei implicaţi în producţie, nu m-am uitat, înainte de proiecţie, la trailer, poze sau interviuri, la nimic, de fapt, pentru că am vrut să fiu influenţată. Filmul este, fără îndoială sau exagerare, o super realizare cinematografică şi, indiferent de reacţia pe care publicul mai puţin cult(ivat) o va avea, unul dintre cele mai mişto pe care le-am văzut!

Palilula asta e o amărâtă de comună din Dolj în care a primit repartiţie medicul pediatru Serafim (??ron Dimény cu vocea lui Marius Manole), cel care are dublu rol, de personaj, dar şi de povestitor. E noapte, ninge de rupe, iar Serafim se îndreaptă către Palilula, urmând o linie de tren din mijlocul nicăieriului. O locomotivă veche se opreşte milimetric până la el şi din ea coboară Ilie Tudorin (George Mihăiţă), administratorul spitalului, care a venit, cu locomotiva, să-l recupereze şi transporte la destinaţie pe bunul doctor.

De aici păşim pe tărâmul imaginaţiei realizatorilor filmului şi orice legătură cu realitatea pe care o (re)cunoaşteţi voi se cam întrerupe. E bine să ştiţi asta ca să nu căutaţi repere liniare, facile, banale şi meschine, pentru că o să vă stricaţi, voi înşivă!, plăcerea de a urmări acest film. Locomotiva în care intră Serafim e anticamera Palilulei, cu o parte din personaje, cu leandru şi lăutari, absolut orice te-ai aştepta să NU existe într-o locomotivă care traversează nicăieriul într-o noapte!

Odată ajuns la destinaţie, încet-încet, aştepările lui Serafim sunt alterate de Palilula şi personajele locului iar tu, ca spectator, cu logica ta de-acasă, cauţi nişte repere, cât de cât! Le găseşti şi nu prea, aşa cum v-am avertizat, dar dacă accepţi să intri în jocul propus, nu te mai poţi opri din zâmbit şi din râs. Nu că fresca imaginată de Silviu Purcărete ar fi neapărat o comedie, însă comicul nu lipseşte deloc, întocmai ca la Caragiale. Totul e o băşcălie mustind a balcanism, dar o băşcălie ale cărei tuşe sunt perfect trasate, uneori dramatică, alteori chiar duioasă, presărată cu frunze de leandru, futuluşi în poeniţă, un spectacol de operă ori un festin pantagruelic cu pui de baltă.

Fiecare caracter are povestea lui şi nu vreau să vă iau din plăcerea de a le descoperi singuri, în felul vostru dar nu pot să nu notez distribuirea Ofeliei Popii* în rolul Leana Mică, cea care tentează bărbaţii cu tocăniţă şi alte bunătăţi, “ba chiar şi cu icre”.

Altfel, oricât ar putea părea de aberante personajele sau întâmplările, nimic nu e nerotunjit sau lăsat la voia întâmplării, disecţia (nu autopsia!) acestui organism se face complet, plenar, iar lumea Palilulei se închide aproape matematic, ca o miniatură ce redă la scară un univers complex şi complet. Smintit, poate, dar nu mai puţin perfect.

La senzaţia asta contribuie din plin muzica lui Vasile Şirli dar şi extraordinarele soluţii scenografice şi decorurile propuse de echipa Dragoş Buhagiar – Helmut Stürmer, şi costumele Liei Manţoc. Filmările s-au realizat la Republica (alt univers!), într-o uriaşă hală dezafectată: acolo a trebuit să încapă toată Palilula, cu tot cu lac, prăvălii, Grandiflora, Boema, spitalul sau maternitatea, ba chiar şi locomotiva, măgarul şi broaştele!

Nu pot să vă spun că un actor joacă mai bine decât altul, fie pentru că distribuţia e fără greş, fie pentru că actorii aleşi oricum au intrat atât de bine în pielea personajelor pe care le interpretează. Mie mi-a plăcut în mod special Constantin Chiriac, dar s-ar putea să fiu un pic subiectivă, poate şi pentru că-l cunosc pe omul din spatele actorului***, şi mă gândesc că nu i-a fost deloc uşor să compună rolul tovarăşului Trotzky, idiotul secretar de partid al spitalului.

Apropo de comunism, care nu putea lipsi, fiindcă filmul e plasat, temporal, în perioada “luptei pentru pace” (cât de aberant sună sintagma asta?!), Silviu Purcărete nu se fereşte de el, ba dimpotrivă!, dar nici nu-l transformă în balaurul dialectic al vremii ci îl umple de un ridicol… multilateral dezvoltat şi dus pe cele mai înalte culmi ale progresului, absolut delicios***, care ajunge până la certări de genul “Înjuri partidul de lup?!”sau anunţul: “Din cauza vremii nefavorabile, lupta pentru pace se ţine la morgă”.

Aş putea să scriu încă pe-atât**** despre universul palilulian (sic!) însă nu vreau să ridic decât un pic cortina pentru a vă lăsa, fiecăruia dintre voi, plăcerea întâlnirii, descoperirii şi îndrăgostirii de acest loc, de vremea şi de oamenii săi. Şi când vă duceţi, fiindcă o să vă duceţi la Palilula, mai devreme sau mai târziu, să-mi trimiteţi şi mie o vedere de-acolo!

Începând de azi, filmul e pe ecrane, atât în cinematografe cât şi, atenţie!, în unele teatre. Eu vă urez drum bun spre Palilula! uuuu huuuuuu!

____________________

* Ofelia Popii a jucat rolul Mefisto într-unul dintre cele mai apreciate spectacole puse în scenă de Silviu Purcărete, Faust, la Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu.

** Constantin Chiriac, directorul celui mai important festival de teatru din România (FITS), joacă în filmul produs de Tudor Giurgiu, directorul celui mai important festival de film din România (TIFF), ha! :)

*** spre deosebire de cei mai mulţi dintre regizorii autohtoni care au făcut filme despre România din perioada comunistă şi care, în opinia mea, legându-se prea mult de trista realitate şi de moştenirea ideologică, au exagerat şi, astfel, eşuat lamentabil din punctul ăsta de vedere.

**** nu pot să nu felicit organizatorii pentru evenimentul de miercuri. În ciuda faptului că am îngheţat niţel în hala aia, detaliul cu broscuţele de hârtie primeşte o mare bilă albă!

Vă ziceam că săptămâna trecută am experimentat o perioadă mai albastră, nu neapărat în sensul vreunei tristeţi abisale cât a unei lehaminte de mărimea postului ce tocmai s-a terminat! Nu ştiu (decât vag) de la ce mi s-a tras, însă unul dintre momenele care m-au făcut să mă extrag din starea dubioasă a avut loc vinerea trecută, în Starbucks-ul de la Victoriei.

Eram acolo să mă întâlnesc cu Diana, aflată deja la o masă, pe terasa cafenelei, şi când mă pregăteam să merg să-mi iau şi eu o cafea, poc-poc, cineva din interior bate în geam. Ridic privirea, era Tudor Chirilă. Abia ce ne văzusem la Creative Fitness Studio, super-năzbâtia celor de la FFFF, dar m-am bucurat să-l revăd, aşa că m-am dus până la masa lui.

Tudor era foarte încântat fiindcă abia ce primise pe mail clipul de promovare a concertului din 28 mai, cel care marchează lansarea lui 2012. Nu, nu se schimbă data Revelionului, ci chiar ăsta e titlul noului album Vama. Mi-a pus căştile, a dat drumul filmuleţului: Îţi place?!, m-a întrebat.

Da, mi-a plăcut, şi mi-a plăcut chiar mult. Dincolo de clip, însă, entuziasmul lui faţă de acest nou album, de piese, de concert şi de toate pregătirile e atât de mare încât m-a molipsit şi pe mine în ziua aia, într-o aşa manieră că nici nu mai ştiu de la ce mi s’a tras starea imaterială de plictis! Nu i-am zis atunci că-i mulţumesc pentru asta, dar îi zic acum, poftim! :)

Pe 28 mai eu sunt la frumosul Festival Internaţional de Teatru de la Sibiu, aşa că n-am să pot merge la acest concert, după cum nici la Pink Martini nu pot ajunge. Dar voi să vă duceţi, fiindcă s-a pus în el multă pasiune şi multă muncă, iar piesele de pe noul album sunt mişto! Nu le-am ascultat pe toate, dar o să am ocazia să mai ascult câteva înainte de concert, şi asta e valabil şi pentru doi cititori de printre rânduri. Dar să nu anticipam!

Şi, dacă vă roade talentul, vă mai spun că cei de la Vama fac un concurs pentru a alege trupa care o să cânte în deschiderea acestui concert-eveniment! Aşa că… Succes!

FB | twitter – aici îi gasiţi în caz că vreţi să le trimiteţi vreun gând bun care să le mai potolească emoţiile! :)

My Immortal e una dintre piesele mele favorite de inimă albastră şi o postez aici nu că acum ar fi albastră (inima) ci pentru că mi-am adus aminte de un răsărit şi pentru că îmi e dor de mare.

dor din ăla.

Când eram eu mică, cred că aveam vreo cinci ani, tata, care era prieten cu Mihai Costiniu, unul dintre antrenorii emeriţi de înot ai României, m-a dus la bazin, la “23 August”, să învăţ să înot sau măcar să nu cresc cu teama de apă. Nu cred că am învăţat cine ştie ce atunci, pentru că Mihai se ocupa de elevii săi care chiar se antrenau pentru tot felul de competiţii, aşa că eu mă amuzam teribil aruncând colacul în apă şi apoi pe mine în el: pleosc! Îmi plăcea la nebunie!

Şi mai mult, însă, îmi plăcea să mă aducă Mihai acasă, şi asta pentru că avea un Beetle, o maşină verde despre care ştiam că se cheamă Broscuţă, era mică şi caraghioasă, şi era favorita mea între toate maşinile din lume! De fapt, în secret, îmi plăcea Broscuţa mai mult decât îmi plăcea maşina tatei, Iubi, un Trabant, “maşină nemţească nu fiare de la România”, cum mă apăram în faţa răutăţilor colegilor de grădiniţă sau de joacă. Copii răi, ce vreţi!

De-a lungul anilor, într-un fel sau altul, prin muzică, reclame, amici cu Broscuţă, maşina asta şi-a păstrat locul în sufletul şi-n amintirile mele, şi se află în wishlist, atunci când o fi să-mi iau eu o maşină. Până acum, recunosc, era pe locul doi, după Mini, însă odată cu #ziuaminunilor, cred că trece pe primul loc, şi asta pentru că am fost sedusă de noul design dar, mai ales, pentru că am fost sedusă, din nou, de pasiunea, istoria şi bucuria care vin la pachet odată cu Noul Beetle. Flower Power!

Nu mă pricep prea bine la maşini, aşa că ar fi o prostie să mă apuc să vă povestesc de capacităţi cilindrice şi de ampatament ori de farurile cu bi-xenon, însă vă pot spune că designul e modificat, că Broscuţa a pierdut un pic din înălţime, e mai lată şi mai lungă (sau aşa pare!), iar parbrizul să se duce destul de mult spre plafon. Care, plafon, dacă vreţi – şi de ce să nu vreţi?! eu aşa aş vrea! – poate fi dotat cu trapă panoramic glisantă. Na, că v-am zis-o!

Pot, însă, să spun că bordul e aproape neschimbat în ceea ce priveşte designul, şi că parte din elemente sunt asortate cu culoarea maşinii (12 variante, apropo, mie îmi place Denin Blue), că sistemul de sunet are pile la Fender şi că portbagajul e generos.

Şi ştiţi ce-mi mai place foarte mult?! Felul în care se face comunicarea pentru această maşină. Am primit, la evenimentul de săptămâna trecută, cartea-catalog-artisticărie de prezentare a maşinii. E… wow!, mai mult decât ai putea să-ţi doreşti pentru orice brand/client de care te ocupi dacă bugetul (mereu bugetul!) n-ar fi o problemă. E genul de carte pe care o citeşti, o răsfoieşti, o admiri, cu care te joci şi pe care o atingi, pentru că, din loc în loc, vine cu o nouă textură menită să scoată şi mai bine în evidenţă caracterul jucăuş al Broscuţei, fără nici un fel de limite la capitolul creativitate, exceptând, poate, limitarea fizică, a dimensiunii hârtiei. Deşi… :)

Pentru că nu mă îndur să renunţ la exemplarul meu, am rugat frumos şi am primit unul şi pentru voi, cetitorii de printre rânduri, fiindcă mie îmi place tare şi vreau să împart cu voi asta. În schimb, vreau să-mi spuneţi trei cuvinte pe care le asociaţi cu maşina despre care v-am povestit azi, fie că-i ziceţi Noul Beetle sau Broscuţă sau cum vreţi voi! Până joi :)

Pentru inspiraţie, beetle.com şi veenue.com, dar campania de promovare e impresionantă (take The Journey) aşa că o să găsiţi idei şi pe twitter ori facebook.

Nu prea sunt ordonată, poftim, recunosc! Asta ar fi partea rea. Partea şi mai rea e că dezordinea îmi înhibă creativitatea şi concentrarea, aşa că, vreau nu vreau, dacă fac dezordine, musai să remediez! Şi repede!

Weekendul ăsta e dedicat, însă, reorganizării casei, aşa, de primăvară, cu spălat de geamuri, cu rearanjat detalii, cu aruncat de nu s-a purtat (nici) iarna trecută, cu pus rafturi noi… În fine, ce să mai zic: revoluţie! Ca să fiu sinceră, eu aş fi mutat şi ceva mobilă, dar faptul că oricum tre’ să zugrăvesc vara asta m-a oprit – asta ca să vă faceţi o idee despre cât avânt am avut!

Şi cu toate că am muncit toată ziua, cu muzică cu tot a fost chiar ok şi… vesel! Mă rog, până mi-am despicat buricul unui deget, atunci n-a fost prea vesel, dar asta s-a întâmplat acum, seara, deci nu se pune! Mâine urmează revoluţia şifonierelor – nici nu vreau să mă gândesc, asta chiar e o chestie care nu-mi place!

Dar ideea de primenit casa, geamuri strălucitoare, aer curat, nou, e bună, e foarte… #obiceiurisănătoase-ish! Din când în când se cere, pentru minte, inimă şi literatură – parte din rafturile noi sunt pentru cărţile primite şi cumpărate în ultima vreme! Şi e bine, e bună o zi din asta în care faci chestii fizice şi nu te mai gândeşti la proiecte, idei şi bugete! Fiindcă, suprinzător s au poate că nu prea, exact când nu te gândeşti la ele, ideile (bune) apar!  :D

Şi cântecelul de seară, fără legătură cu ce e mai sus, alta decât ce-a cântat Narcis Ianău la Românii au talent în seara asta, Scarborough Fair, adică, şi care mi-a adus aminte cât îmi place I am a rock şi că nu-l mai ascultasem de ceva vreme! :) Enjoy!

Încă e dezastru prin casă, însă prefer să mă gândesc la asta ca la un preview al armoniei ce va să vină! :))

Când se lansează un nou model al unei maşini cu multă şi simpatică istorie în portbagaj, oricum ar fi, că e vorba de o maşină, te gandeşti că ar trebui să faci un eveniment mai degrabă pe placul domnilor. Tot ce se poate, nu zic nu, dar Premium PR şi Porsche InterAuto au fost de altă părere când a venit vorba de Noul Beetle şi uite-aşa am primit o invitaţie la balul unui prinţ german!

“Trebuie să-mi iau, deci, rochie de bal şi să scot tiara din safe-ul de la bancă?”, am întrebat-o, mai în glumă, mai în serios, pe Sorana, regina de la Premium PR. Foarte serioasă, ea mi-a zis că se impune fustă de bal, dar de tiară să nu-mi fac probleme! Măi să fie! Deja eram foarte curioasă! Şi avea dreptate, uite câte tiare:

Duminică m-am prezentat la portiera dovleacului fermecat, vrăjind prinţese care mai de care cu bagheta mea “magică”, una din aia de jucărie pe care o răpisem cu o seară înainte de la un domn: dîng! Cu dovleacul am ajuns la palatul Porsche Nord, unde am intrat într-o altă lume, pregătită minuţios pentru a fi pe placul oricărei prinţese! Ne aşteptau make-up artişti (Alina Brăilescu & Co), porţelanuri fine de la Wagner (chiar colecţia Poveşti cu zăpadă – v-am spus că detaliile au făcut diferenţa), condurii cei mai frumoşi de la Dan Coma şi, nu în ultimul rând, fandacsiiileeeeeee! Adică nişte pălării cordeluţă absolut delicioase şi răvăşitoare, o mulţime de modele şi idei din care, parol de prinţesă, era foarte foarte foarte greu să alegi – vezi foto de mai sus!

Pe lângă toate astea, un bar cu fresh-uri şi cafele bune, sub nasul prinţeselor, prajituri mmmmm!, brioşe cu răvaşe, mere fermecate, multe concursuri în urma cărora prinţesele norocoase au pleacat acasă cu diverse trofee, tartine minuscule pe pat de miez de pâine, fără coajă, să nu tuşească prinţesele şi, din când în când, spre hazul nostru, domnii de la Obligo, o trupă de teatru care face, bine!, improvizaţie. Portretişti de soi la curte au fost Cristi Şuţu şi Radu Bădoiu de la Foto Union, super inspirată alegere, pentru că, vezi bine, prinţesele bloggeriţe nu sunt deloc crispate când vine vorba de pozat pentru ei… şi nici ei pentru/cu ele! :)

Şi, în fine, PRINŢUL! Prinţul e Noul Beetle, mai mare, mai mândru şi mai frmos, păstrând, însă, liniile clasice ale modelului care a făcut deliciul multor generaţii de aproape şapte decenii încoace! Dar, despre prinţul german, într-un post separat, că sunt multe de spus, acum vorbim despre evenimentul #ziuaminunilor, şi chiar vorbim, pentru că i-am luat un scurt interviu Soranei Savu, regina de la Premium PR, artizanii acestei întâmplări de poveste pe care ţin să-i felicit pentru idee şi execuţia flawless!

1. Masinile sunt jucarii mai ales pentru baieti, asa ca lansarea unui nou model ar trebui sa presupuna ca sunt si baieti invitati. Nu, insa, si la #ziuaminunilor. Cum asa? Care a fost… brieful clientului? Se pozitioneaza Beetle ca “masina de fete”? Nu de alta, dar are si motorizare cu 200 bidivii putere, am vazut eu!

Sorana: Of, prejudecatile! E adevarat ca Noul Beetle e un print cat se poate de macho, noua lui conformatie te duce cu gandul la Porsche, dar asta nu inseamna ca fetele nu-l pot aprecia. Nu degeaba prima cerere a printeselor, dupa ce am dezvelit Printul Broscuta in showroom a fost sa ridicam capota, sa se uite la motor! Evenimentul nostru a fost o poveste pe dos, pentru printesele din zilele noastre, care apreciaza o caleasca nu numai pentru carozzerie, dar si pentru numarul de cai putere care o urnesc din loc. It’s a boy – printul nostru, dar cum e si simbolul Flower Power, e ultimul care sa se tina de discriminari :)

2. Evenimentul a presupus o gramada de parteneriate cu branduri princess like si un scenariu fără cusur! Cat a durat pregatirea acestui eveniment si cati oameni din agentie (si de la client) s-au ocupat de asta?

Sorana: Nucleul a fost format din cinci oameni – trei de la noi, doi de la client. Cristina Popovici si Amelia Rusu de la Porsche Inter Auto au fost mai mult decat partenere de discutie, au raspuns imediat la ideea evenimentului si au plusat cu sare, piper, condimente, la fiecare intalnire. Toate discutiile de brainstorming au fost o mare distractie, inclusiv cele din agentie. Intalnirile de organizare s-au intins pe mai bine de o luna, dar ideile de baza s-au adunat in cateva ore, intr-o singura intalnire. Doamna Dana Cortina, Director General la Porsche Inter Auto (vezi ca scriu Doamna cu D mare nu pentru ca e la inceput de propozitie) ne-a dat unda verde cu tot si, la final de eveniment, ea a deschis sampania pentru toate printesele.

Echipa noastra a fost la vedere – PrintzeSonia Nalba, Cristina Carp si nici eu nu m-am putut abtine. La eveniment l-am avut pe post de Print Fermecator si pe Ionut Tecuceanu, care in blogosfera nu mai are nevoie de prezentare
(n.a. True Story, n-are, d’aia nici nu pun poză cu el ci cu Sonia! Care, Sonia, a fost premiată de Premium cu un iPad pentru isprava ei profesională – Bravooooo!)

3. Cum ati ales celelalte branduri incluse in eveniment si care au fost reactiile lor la propunere? A lipsit cineva?

Sorana: Am ales brandurile in asa fel incat sa se integreze fara gres in povestile pe care voiam sa le evocam. Eram asa de incantate de firul evenimentului, incat cred ca am reusit sa-i molipsim si pe partenerii nostri si toti au inteles imediat si au raspuns peste asteptari. N-a lipsit nimeni de la apel. Stiu ca suna ca din carte, dar asa s-a intamplat – echipa de makeup a venit, fara sa ne mai spuna, in formula extinsa, ca sa ne putem incadra in timp si sa putem sa ne rasfatam toate cu un machiaj profesionist. Ana si Irina Wagner au umplut showroom-ul de culoare cu portelanurile lor superbe, Ana petrecandu-si multa vreme la mise-en-scene, sambata seara, cand lumea, de obicei, nu munceşte.

Doamna Doina Levintza si domnul Dan Coma ne-au lasat sa ne alegem piesele de décor pe care le-am dorit din atelierul lor, inclusiv ghetutele istorice si masuta cu picioare in cizme de bronz, care este o piesa unica si foarte veche si foarte grea.

Nu in ultimul rand, Cosmina Nicolescu – care a fost o recomandare din partea clientului si care scrie niste mail-uri cum n-ati mai citit – a acceptat rolul de Mad Hatter in povestea noastra si a plusat la premiile acordate, in afara scenariului. Si trupa Obligo, printii fermecatori care au tinut in priza evenimentul, tot o idee a clientului a fost, iar cand i-am cunoscut si i-am vazut pe YouTube si pe scena am inteles si noi imediat de ce. Si ne-am mai prins ca avem un client pe masura, capabil sa inteleaga un joc si sa-l joace alaturi de noi oriunde ne-ar duce muzica. Tu chiar ai poze cu un domn de la Privileg Catering care insuruba cu rabdare ravasele noastre in briose inainte de eveniment – (chiar aşa e, am! iat-o!)

Cristian Sutu si Radu Badoiu au fost partenerii evidenti pentru un eveniment “de blogosfera???, au fost si gazde si invitati, si bloggeri si fotografi si cred ca s-au distrat si ei toata duminica. Nu mai sunt asa de sigura ca s-au distrat duminica noaptea, cand au avut de prelucrat sutele de poze pe care le-au facut in timpul evenimentului, si pe care toate printesele le asteptau cu maxima nerabdare :)

(din nou, are dreptate! Cei doi au trimis peste 600 de imagini de la eveniment şi toate sunt faine, deci pot doar să-mi imaginez câte au făcut dacă au ales atât de multe bune!)

4. E clar ca Noul Beetle a fost in centrul atentiei…Si totusi nu ne’a facut nimeni capul calendar cu simpatica masina si beneficiile ei! Is less becoming more in PR? :))

Sorana: Parerea mea – nu de ieri, de azi – e ca oamenii trebuie lasati sa experimenteze si sa-si traga singuri concluziile. O concluzie care iti apartine e o concluzie pe care o sustii, convingator, mai departe, cu propriile tale argumente. Daca e una servita sau si mai rau, fortata, e una pe care abia o inghiti tu, cu suspiciune, daramite s-o mai si transmiti. Nu neaparat “less is more??? ci “ce tie nu-ti place altuia nu face??? e deviza.

5. A venit multa lume, dar au fost si bloggerite care au lipsit. E un risc in a organiza evenimente duminica?

Sorana: Este, cu siguranta, un risc, dar ne-am zis “daca-i bal, bal sa fie???. 1 Aprilie pica duminica, conceptul se invartea prea mult in jurul acestei date, in plus aceasta era ziua in care tot showroom-ul ne statea la dispozitie fara interferente, si ne-am gandit ca toate participantele se vor distra si ca va merita efortul. Nu mi-am permis in 12 ani de PR sa chem pe nimeni la un eveniment de lucru duminica, nu era sa incep sa fac asta acum :)

6. In fine, ce’a zis printul dupa ce s’a terminat #ziuaminunilor?! I’a placut de/cu noi? :))

Sorana: Printul, alaturi de “comitetul de organizare??? e intr-o continua incantare de duminica incoace – primim impresii si de la oameni care au participat si care n-au participat, energia pozitiva generata de Broscutza e incredibila. Am realizat ce ne-am dorit – un eveniment care sa trezeasca din nou magia modelului Beetle – intr-o noua perspectiva, intr-o ipostaza auto-ironica, asa cum i-a stat bine masinii asteia de cand se stie ea!

Carmen şi Prinţul cu care a plecat acasă. La ea!

Asta e, dragilor, istoria “secretă” a unui eveniment minunat, ca la carte! Şi, că veni vorba de carte, mâine am pentru voi, Te Beetle Book, o operă de artă la capitolul execuţie, exact aşa cum ar trebui să aibă orice brand care se respectă! Până atunci, uitaţi-vă şi jucaţi-vă pe site!

Bine, e un fel de-a spune. Sună-mă noaptea doar dacă nu ai încotro, bine? Altfel, ascultă la Olăraşu:

Sămbătă, zi cu soare, numai bună pentru dat în mintea copiilor! Aşa că am fost la Circ, dar nu oricum, ci la un spectacol în premieră, şi nu singură, ci am luat şi alţi copii cu mine, mai mari si mai mici! :)

După cum am mai povestit, vizita recentă la Globus, alături de cei de la Cirque du Soleil, mi-a produs, pe lângă plăcerea de a-i cunoaşte pe canadieni, uimirea cu privire la calitatea spectacolului pus în scenă de circul nostru: strălucitor, închegat, cu poveste, cu numere foarte bune, muzică şi umor! Aşa că mi-am propus să revin la circ, şi să iau şi pe alţii cu mine, pentru că – mă gândeam eu, şi nu greşeam – mulţi am rămas cu o părere neactualizată despre Globus Circ & Variete!

Zis şi făcut! Şi pentru că mi s-a părut că mersul la Circ şi revenirea, pentru câteva ore, la anii copilăriei, se încadrează cu brio la capitolul Obiceiuri Sănătoase, Activia a fost, de asemenea, la faţa locului, prin reprezentanţi de marcă: genţi frigorifice personalizate şi produse de care s-au bucurat participanţii la mica mea acţiune!

Distracţia a debutat înainte de spectacol, fiindcă dacă tot era cu dat în mintea copiilor, cei care au răspuns invitaţiei mele au primit chestii din alea (habar n’am cum să le zic altfel!) cu care poţi să faci baloane de săpun, şi asta au şi făcut, Andrei fiind, după cât de pare, cel mai priceput!

(desigur, am respectat regula cu minim doi brăileni la fiecare eveniment, de data asta Andrei, Andreea şi Raluxa!)

După ce ne-am distrat cu baloanele de săpun, ne-am ocupat locurile în public, în sala plină, aşteptând cu nerăbdare să înceapă spectacolul. Între timp ajunseseră şi întârziaţii Piticu şi Auraş. Urma să vedem premiera spectacolului D-ale Bibicilor,  un show cu texte din piesele lui Caragiale, numere de acrobaţie (unele chiar foarte spectaculoase!), dresură de căţei, porumbei, capre, cai, tigri şi foci, cu artişti de circ, dar şi cu actori profesionişti dintre care îi amintesc pe Manuela Hărăbor, Magda Catone, Anca Sigartău, Monica Davidescu şi pe Bogdan Stanoevici, Bogdan Vodă, Silviu Biriş sau Ovidiu Popa!

N-aş putea să vă spun ce mi-a plăcut mai mult: caii care dansau (bine, Auraş, nu dansau, doar făceau trop-trop în ritmul muzicii, na!), numărul de acrobaţie cu primăvara – într-adevăr, cu nimic mai prejos faţă de ce am văzut la Cirque, faptul că nu m-am prins cum naiba făcea Iozefini numărul cu cercurile, statuile umane dresura de tigri, cea de foci sau numărul “mexican” cu corzile colorate?! Totul e atât de bine gândit şi regizat încât nimic nu a fost în plus sau în minus – poate doar durata spectacolului, fiindcă aş mai fi putut să stau lejer cel puţin o oră peste cele două cât a durat D’ale Bibicilor!

După spectacol, invitaţii mei şi cu mine ne-am bucurat de o întâlnire în exclusivitate cu Brânduşa Novac, Directoarea Globus, dar şi regizor + scenarist al spectacolului pe care tocmai îl văzusem, cu Monica Davidescu (e chiar mai frumoasă în realitate decât la TV), cu una dintre acrobatele din spectacol (Ana, de 15 ani artist al Circului!) şi cu doi domni, actori din distribuţie: Bogdan Stanoevici şi Bogdan Andreescu Lazăr, iar apoi am mers să vizităm locul în care se antrenează artiştii de la Globus şi să-i felicităm pentru spectacolul pe care tocmai îl văzusem.

(poza şutită cu neruşinare de la Raluxa, că pe mine mă lăsase bateria!)

Am aflat multe lucruri interesante, printre altele faptul că misiunea Brânduşei de a păstra tradiţia Circului în România e îngreunată de faptul că nu există o şcoală în acest sens şi nici fonduri (sau interes din partea autorităţilor), că Globus ia premii pe bandă rulantă peste tot pe unde se duce în străinătate, dar în România e mai puţin promovat şi (re)cunoscut fiindcă TVR, de exemplu, vrea să i se garanteze ratingul difuzării unui spectacol ca să-l difuzeze (gratis, fără să plătească drepturi!!!), că înainte să-i fie alocat un buget cât de cât decent, a trebuit, vreo doi sau trei ani la rând, să dubleze veniturile din bilete, ca să fie luaţi în serios, şi că dresura animalelor din Circ nu constă în a le obliga pe ele să facă ce n-ar avea chef, ci în descoperirea a ceea ce le place să facă şi realizarea numărului de circ în jurul personalităţii animalului iar la finele vieţii artistice, animalele de la Globus se pensionează într-o rezervaţie!

A fost distracţie la Circ, parol, Bibicilor, curat distracţie!, şi vă recomand să acordaţi circului Globus două ore din timpul vostru fiindcă n-o să vă pară rau! Până în toamnă se joacă D’ale Bibicilor, iar în toamnă se pregătesc alte două premiere!

De final, fiecare dintre cei care au participat sâmbătă la mica mea acţiune (alături de cei amintiţi mai sus,  Mădălina Uceanu şi Claudiu Ciobanu, dimpreună cu fiicele: Ana Mădălinei, Ana şi Sara lui Claudiu) a primit câte o scrisorică colorată şi personalizată, cu speranţa că nu vor uita anii copilăriei şi că, din când în când, îşi vor aminti că uneori, doar uneori, e bine să nu te iei aşa de tare în serios! Obiceiuri sănătoase, cum ziceam! :)

Mulţumesc, tuturor, pentru participare, Globus pentru deschidere şi Activia pentru darurile pe care le-am oferit!

Pe cuvântul meu de onoare dacă ştiam că zăpăciţii de la Army of Lovers sunt suedezi! Suedezi au ba, io am chef să ascult cum e cu plaja de la St Tropez fiindcă soarele ăsta mă binedispune teribil! Şi pentru că mi-e dor de mare! Dor din ăla!

Madonna a lansat cel mai recent videoclip al său, unul în care revine la imaginea de sex simbol care a consacrat-o via Vogue şi Erotica. Cel mai recent album al artistei, MDNA, care urmează să fie lansat peste două zile, este primul care nu este asociat cu Warner Bros. Records ci cu Live Nation Entertainment. Titlul albumului reprezintă, fireşte numele artistei, dar este şi o abreviere pentru DNA of M(adonna).

Primul extras pe single a fost deja lansat în februarie featuring Nicki Minaj şi se numeşte Gimme All Your Luvin, probabil că îl cunoaşteţi deja. Dar să revenim la proaspăt lansatul videoclip, Girl Gone Wild, care arată o Madonna reinventată – pentru a câta oară, deja! – fresh, sexy, hot şi… alb negru, şi este regizat de Mert Alas şi Marcus Piggott, doi fotografi de modă şi mai vechi colaboratori ai lui Material Girl.

Its official! I need to move. I need to sweat. I need to make new music! Music I can dance to. I’m on the lookout for the maddest, sickest, most badass people to collaborate with. I’m just saying – acesta este mesajul afişat la finele lui 2010 pe pagina de facebook a Madonnei prin care aceasta îşi anunţa intenţiile cu privire la noul album.

Mi se pare super incredibil felul în care Madonna a reuşit să se reinventeze de-a lungul anilor, de la Holliday, extras de pe primul album, prin Like a Virgin şi Like a Prayer, de la imaginea prostituatei la imaginea simbolului naţional (Evita). Are 53 de ani!!!