Deşi nu-mi place shoppingul, când vine vorba de pantofi, botine, sandale, papuci şi alte asemenea, am reuşit o colecţie destul de vastă. Care, colecţie, trebuie să locuiască undeva în casa mea, adesea neîncăpătoare la capitolele: haine, încălţări, cărţi şi, uneori, patruped marca Sony.  Din motivul asta a fost nevoie să gasesc tot felul de solutii ergonomice si sa introduc regula “cumpăr ceva, dau ceva” – care nu se aplică decât la haine şi pantofi, totuşi: pisica şi cărţile rămân!

Totuşi, chiar şi cu regula de mai sus, pantofarul primit săptămâna trecută de la Ikea s-a dovedit a fi echivalentul unei guri de oxigen în marea de pantofi! E îngust, poate fi montat în doua feluri diferite şi e suficient de încăpător pentru a găzui vreo opt perechi. Şi e drăguţ, aşa, serios şi negru, deşi eu ştiu că în el se regăsesc vesele culori şi ameţitoare tocuri.

Iar mie îmi place Ikea pentru că oferă soluţii mai mult decât mobilier şi mobilier mai mult decât fiţe. Îmi mai place pentru că livrează ce promite (ergonomie) şi pentru că, orice accesoriu sau piesă de mobilier aş lua de acolo, mă simt mai ordonată şi mai eficientă în gospodărirea spaţiului din propriul apartament.

Sunt vrăjită de fiecare dată când ajung acolo sau le răsfoiesc catalogul şi văd cum spaţii chiar mai mici decât cele de care dispun eu par atât de confortabile, intime şi vesele, frumos luminate şi colorate. Şi tot de fiecare dată îmi propun să fiu mai ordonată. Ceea ce, admit, nu-mi iese chiar tot timpul. Dar asta e o altă poveste, nu?

Dincolo de mobilier şi idei, îmi mai place Ikea pentru că e o companie care gândeşte şi comunică pe gustul meu. Poate ştiaţi, poate nu, dar au un sistem unic, inventat de ei, pentru a-şi denumi produsele şi poţi afla povestea unui produs chiar de la creatorul ei. Mai mult, fundaţia lor este, neoficial, cea mai mare organizaţie caritabilă din lume, cu un net de vreo 36 de milarde de euro – la pariu că nu ştiaţi asta! Cât despre reclame, mai bine privim:

Deci, da, mie şi domnului Sony ne place Ikea şi, de aceea, vă spunem că zilele astea au şi un concurs!

Dacă se poate? Da, se poate. Noi eram la picnic, alţii erau la sport. Noi ne uitam, alţii năduşeau de mama focului, mai ales în cursul trainerului pe care l-am poreclit Fitness Nazi că le zicea cursanţilor motivaţionale de genul “Aţi obosit? … Nu mă interesează!” şi alte asemenea drăgălăşenii. Şi potrivite, aş adăuga, fiindcă cursul domnului presupunea kicking la greu şi, da, trebuia să te enervezi un pic pentru avânt! Foarte mişto!

Zi de vară până-n toamnă, iar Foto Union a organizat #picnic4, cu papa bun şi leneveală activă, iar alături de noi, după tufişuri, se desfăşura un proiect de sport în aer liber al celor de la World Class. Când am ajuns eu era un soi de aerobic, cu doi antrenori.. pe unul l-am şi răpit niţel ca să facă poze cu noi. După pozat ne-a zis că taxa lui e de 50 de euro… Just kidding! E ok, i-am răspuns, we charge one hundred, mai stai odată! A mai stat! :))

Şi mai era şi trainerul care avea tatuată… O? O? O răţuşcăăăăă! (Ana, m-am gândit la tine!)

După domnul cu umor a urmat un curs de tae-bo sau ce naiba era el, ceva cu muuultă încălzire în prealabil şi apoi cu mişcări de luptă, cred ca era curs de fight clubbing :))

Mişto, dar eu aş fi picat lată în primele trei minute, parol că!

Am fost trei fete pe margine şi, din când în când, Cristi, care ne-a şi făcut poza cu trainerul drăguţ, am dansat, am ţipat şi-am ţopăit şi, mai ales, am râs foarte tare! Nu mai ştiu de când nu m-am mai distrat aşa de tare în felul ăsta, admirând bicebşi, tricepşi şi alţi fesieri în echipament sportiv! Cred că în termeni de online se cheamă trolling, doar că “subiecţii” n-au ştiut toţi că sunt sub observaţie :))

După ţopăiala de pe iarbă, a urmat un curs de spinning (da, ştiu, eu eram la picnic, dar aici era ză ecşiăn, ce vreţi!), unde antrenorul, spre deosebire de Fitness Nazi, folosea o altă tehnică de adrenlinizare şi motivare, respectiv una sex-related, aproape explicită când a pus, ca fond sonor, Sex on Fire şi şi-a turnat nişte apă din sticlă pe el: “Vreau să teeeerminăăăm împreunăăăăă pe cââântecul ăstaaaa! Haaaaai, nuuu teeee ooooopriiiiiiii!”, făcea el şi, ştiţi ceva?!, chiar funcţiona.

Pedalau fetele şi băieţii de zici că erau la Turul Franţei! :))

Nu ştiu când se mai întâmplă chestii din astea, o să mă uit pe site-ul lor, dar e clar ca data viitoare mă duc şi eu cu echipament adecvat, nu cu fustă cum eram azi!

PS Roxana, Diana: you rock!

Pescari serioşi şi amatori, vă invit la Expo Aventuri la pescuit, ediţia cu numărul opt, ce are loc în Piaţa Constituţiei, de mâine (joi) şi până duminică. Zeci de expozanţi, mii de scule (!) şi accesorii, toată lumea interesată de pescuit şi vânătoare musai trebuie să treacă pe acolo.

Şi chiar dacă nu vă pasionează aspectul, doamnelor, tot e rost de mers şi de distrat ca să vedeţi cum arată domnii la shopping de ceva ce-i pasionează, să-i vedeţi cu câtă migală aleg voblere şi cârlige sau cum li se scurg ochişorii după a mai nouă undiţă, lansetă, mulinetă. Parol că e fun! Unde mai pui că, deh!, acolo sunt domni sportivi, le place natura, ştiu să tacă ore întregi dacă trebuie, aduc mâncare pe masă… alea alea! :))
Trio Grigoriu – Pescarul amator

Vezi mai multe video din muzica

De aceea, fiincă eu zic că e cel puţin amuzant dacă nu chiar instructiv şi util să mergeţi, am patru invitaţii la Târg de dat. Ca să câştigaţi, doamnelor şi domnilor, îmi spuneţi voi la comentarii ce momeală sau tehnică trebuie folosită pentru a prinde în mreje un exemplar din zodia Peştilor, doamnă sau domn, după preferinţe. Întrucât eu însămi sunt Peşte (atipic, ce-i drept!), o să mă folosesc de această calitate pentru a alege răspunsurile câştigătoare!

Concursul se închide vineri dimineaţă, cam pe când încep eu plimbarea pe la brandurile clujene! Wireless întins vă urez!

Da, am început să alerg şi încă mă ţin de activitatea asta c-o determinare de care nici eu nu ma credeam capabilă… în sensul ăsta! Apropo, mulţam mult de încurajări: contează mult!

Dacă la început a fost crunt, aproape leşinător (dacă până şi Nadal pică, eu ce scuze aş avea?!) şi după aia n-a devenit cu mult mai plăcut, acum îmi chiar face plăcere alergatul! Şi nu fac pe nebuna, zău că nu! Desigur, acest lucru nu s-ar fi întâmplat nici într-o sută de ani dacă nu descoperam metoda.

Pe scurt, e vorba de 5k running plan, un… ei, da, plan! de jogging care te face să prinzi drag de activitatea asta  pentru că nu-ţi scoate limba de şapte coţi şi te face să prestezi mişcare alertă vreme de 30 de minute pe sesiune. Secretul consta în încălzire, cu mers alert (da’ alert!) vreme de cinci minunte, şi apoi alternarea perioadelor de jogging de 60 de secunde cu acelaşi mers alert vreme de 90 de secunde. Şi uite aşa, exceptând cele cinci minute de mers pentru încalzire şi celelalte cinci pentru “cool down”, ajungi să alergi opt minute din 20, ceea ce, recunoaşteţi, mulţi dintre voi nu prea aţi putea.

Planul 5k creşte progresiv, săptămânal, până te face să ajungi să alergi cinci km (că de-aia îi spune 5k) în nouă săptămâni şi asta fără să suferi. Există şi audio, numai bun de pus in iPod sau în telefon (în cazul meu), cu o voce drăguţă de tanti care-ţi spune când să mergi şi când să alergi şi cu muzică aleasă perfect pentru a se potrivi cu ritmul ce trebuie menţinut. Mai mult, îţi permite, ba chiar recomandă să nu alergi în fiecare zi ci doar de trei ori pe săptămâna. I love it!

Eu încep azi partea a doua, cu 90 de secunde de alergat alternate cu 120 de mers alert + minutele de încălzire şi decelerare a pulsului şi ritmului de la început şi de la final. N-am nici un dubiu că o să pot, după cum n-am nici un dubiu că o să reuşesc, după cele nouă săptămâni (mai am doar opt acum, yey!) să alerg, trop trop, toţi cei 5k. Fiindcă am metodă, na!

PS există şi 25k running plan! :D

Am crezut ceva vreme în teoria asta, că ce are ea trebuie să nu aibă el, iar ce are el ar trebui să nu se regăsească la ea. Cum ar veni, dacă ea e ordonată, e ok ca el să-şi arunce o şosetă în dormitor şi pe cealaltă s-o vâre, pitită bine, în pantof, dacă ei îi place marea e ok ca lui să-i placă muntele, aşa, pentru variaţie, dacă lui îi place rock-ul e absolut în regulă, recomandat, chiar, ca ea să fie fan disco. Gen “se completează”.

Dar e greşit. E atât de greşit încât ar trebui să se inventeze cursuri despre asta şi un cuvânt special!

Oamenii, ca şi animalele, de altfel, trebuie să fie în mediul lor, cu oameni care le seamănă. Hei! E ok ca tu să te zbânţui şi pe disco atâta vreme cât lui nu-i curge sânge din urechi la Modern Talking, dar dacă tu preferi să stai la hotelul de pe malul mării, buda din pădure, confort îndeobşte întâlnit la cazarea din cort în vârf de munte, n-are cum să fie în regulă, nici măcar de dragul amorului. Şi, în ultima instanţă, cum să poţi trăi cu cineva care are gusturi şi obiceiuri opuse faţă de ale tale?!

Nu, nene! Lucrurile pe care le puteţi face împreună tre’ să placă amândurora!  Stăm acasă, ne uităm la film, ieşim la terasă, ne vedem cu prietenii, împreună sau separat, ascultăm muzică care ne gâdilă amândurora urechile într-un mod plăcut şi aşa mai departe.

Aseară, în cadrul Undercloud, am văzut Autobahn după Neil LaBute. Unul dintre cele trei cupluri din spectacol era format dintr-un asistent universitar serios şi o vânzătoare de supermarket sărită, şi nu în sensul bun al cuvântului! La început s-au pupat romantic dar când ea (personajul ei, mă rog) a început să vorbească,  m-a enervat atât de tare încât îmi venea mie s-o pocnesc! Ea vorbea de şoricei de câmp morţi trimişi fostului iubit, iar el vorbea despre Buikul lui de colecţie. Probabil că dacă eram cu ei în maşină i-aş fi zis vreo două! El, săracu, nu apuca, era prea siderat! Dar la început se pupau de mama focului, da?

Poate că opusele se atrag, totuşi, “aspiraţional”. Dar în final se vor respinge cu o forţă direct proporţională cu durata timpului petrecut împreună! În unele cazuri, două ore în maşină sunt suficiente :)

La începutul lui mai am fost, alături de alte câteva doamne valoroase de prin online-ul autohton, la Sighişoara, la un training Farmec pe care l-am câştigat. Adică a fost un concurs, au fost nişte echipe, nişte produse, nişte obiective, iar noi, echipa “Onlineriţe cu Farmec”*, am câştigat concursul. În consecinţă, Farmec ne-a luat şi ne-a dus frumuşel la un weekend de poveste la Sighişoara în care ne-a testat, ne-a alintat şi, mai ales, ne-a explicat în detaliu diverse despre cosmeticale şi nu numai, lucruri pe care orice femeie ar trebui să le ştie dacă ţine la pielea ei.

Doamna Jofi, şefa laboratorului de cercetare Farmec, este una dintre cele mai fermecătoare doamne pe care le-am întâlnit vreodată, o enciclopedie de cosmetică şi chimie, şi a răspuns absolut la orice întrebare i-am adresat. Iar când ne-am pornit noi cu întrebările… Nu ne-am mai oprit două zile!

A fost o campanie cu costuri, fireşte, dar nu o campanie plătită deşi n-am nici o îndoială că informaţiile oferite de echipa Farmec valorează bani buni, măcar prin economiile pe care le fac pentru că ştiu ce cosmetice să cumpăr şi cum să-mi îngrijesc pielea şi părul, ce produse mi se potrivesc şi ce produse nu. Şi, mult mai important, e un brand care a căpătat încredere în social media, iar cei/cele care au reacţionat cu el au căpătat încredere în brand. The beginning of a beautiful friendship, vă asigur, şi dovadă stau mailurile ulterior schimbate cu Cristina Beredea, responsabila de marketing online a companiei.

Astăzi, după declaraţia Mirunei de aici şi după confirmarea faptului că fix la campania Farmec se referea, Raluxa, Nebuloasa, Alina de la TvDeCe şi cu mine am reacţionat şi am punctat, din nou, meritele şi câştigul campaniei Farmec. Fără să ne ceară compania asta ci doar pentru că produsele şi oamenii ei ne-au convins, iar asta nu s-ar fi întâmplat fără campania de care ziceam mai sus. Şi e un bun exemplu despre cum se face PR.

Şi, ca să mai existe o confirmare, dacă mai era nevoie, crema hidtratantă din gama Gerovital Plant, adică fix aia despre care am scris noi, a fost votată Produsul anului de către consumatori iar Gerovital este cel mai cumpărat brand cosmetic!

Până la urmă, Miruna a admis că şi ea foloseşte o ojă Farmec şi că devine aproape invidioasă că n-a participat la acel training. Dragă Miruna, îţi spun nu printre şoapte ci printre rânduri, chiar ai motive de invidie!  :)

Despre bani, bloguri si branding personal vorbim cu altă ocazie.

* Alina, Nebuloasa, Cristina, Diana, Zăineasca, Andreea, Miruna, Denisa, Corina şi Mironeasca.

Toată lumea ştie că, uneori, un plâns bun te descarcă de nervi, de stres, de diverse. Că te enervezi şi plângi şi pe urmă motivul enervării îţi pare mai puţin important. Mă rog, mie aşa mi se întâmplă, în destul de rarele ocazii când se întâmplă. Fiindcă, de cele mai multe ori, când mă enervez, pe mine m-apucă un mare elan de ordine şi curăţenie prin casă! Dar, în general, se ştie: plângi şi câştigi.

Sau, cel puţin, în practică. Pentru că, în teorie, zice psihologul Jonathan Rottenberg, profesor asociat la Universitatea South Florida, nu prea contează vărsatul de lacrimi în procesul de simţit mai bine. În cadrul cercetării sale, profesorul a studiat aproape 100 de femei prin intermediul unui jurnal de emoţii pe care fiecare dintre femei l-a ţinut.

Bref, 61% dintre ele au scris că plânsul nu a ajutat la nimic, 9% au scris că plânsul a făcut mai rău, iar restul au declarat că plânsul le-ar fi ajutat să treacă mai uşor peste momentele grele. Deci, plângem, nu plângem, cam tot aia e! Mai bine un cântec vesel să cântăm!

Dincolo de rezultatele studiului (eu tot o să plâng dacă aşa o să-mi vină!), mi se pare fascinant că Rottenberg ăsta e un fel de expert în plâns. Am găsit un studiu făcut de el, aprofundez, dar până atunci, vă mai zic o chestie: domnii sunt sensibili la lacrimile de damă. S-a demonstrat ştiinţific cum că plânsul le reduce testosteronul. Adică… se înmoaie! :)

Săptămâna trecută, Roxana ne-a invitat la Blogtail, un eveniment Cafepedia cu şi pentru bloggeriţe, cu fructe, barmani, alcool şi combinaţii care mai de care mai trăznite! De altfel, ca şi vremea, la propriu, fiindcă în timp ce noi ne distram de zor cu coctailuri, muzică şi dans, afară tuna, turna şi vijelea!

Am fost întrebată, în prealabil, de fructul favorit şi, deşi mi-a fost greu, am ales afinele pentru că-s parfumate şi nu neapărat foarte dulci. Se ştie de-acum, sper, că nu-s fan dulcegării, nici la propriu şi nici la figurat. Când am ajuns la Cafepedia, zis şi făcut, Alex, barmanul, mi-a pregătit un cocktail cu afine şi vodka. Nu era rău, recunosc, dar nu m-a sedus irevocabil. I-a urmat un Long Island cu vreo cinci tipuri de alcool, cam prea tare pentru gustul meu. Între timp, n-am “şomat”, fireşte, ci am experimentat delicioasele shoot-uri, başca am gustat fiecare de la fiecare într-o veselie indescriptibilă!

Ca în Sex and the City, doar că au fost mai multe prietene!

Până la urmă, combinaţia câştigătoare pentru mine s-a dovedit a fi una cu mere verzi, un cocktail nu foarte tare însă teribil de aromat şi foarte foarte bun! Am admirat mult răbdarea barmanului de a experimenta până când a găsit combinaţia perfectă pentru gusturile mele, lucru atât de rar în cafenelele de azi când, poţi să le zici de şapte ori ce vrei, că tot ce ştiu ei primeşti! Iubesc locurile cu servicii care îmi dau senzaţia că ceea ce vreau eu, client, chiar contează!

De fapt şi de drept, combinaţia câştigătoare a fost seara în sine, cu fete prietene din online, muzică aleasă perfect, loc răcoros şi luminat numai bine pentru încins atmosfera, cocktailuri colorate, fructe proaspete, hăhăială şi o binevenită relaxare într-o seară de miercuri, pe când afară era furtună…

Şi dacă nu mă credeţi, poftim pozele!

PS la finalul serii, am primit şi un card de reducere la Cafepedia, aşa ca ştiţi deja unde ne vedem pentru cafele şi fructails! PS mai ales pentru prietenele mele offline, vă ştiţi voi care, mâncătoarelor de floricele ce sunteţi! :p

Am chiulit data trecută la lecţiile de dans, ştiu, dar a fost un motiv special. Nu sunt mândră de mine, mai ales că, în lipsa mea, fetele au mai făcut o tură de salsa, parcă şi mai caliente decât atunci când am fost şi eu. Mi-a arătat (The) Anne Marie paşii, dar… E greu la dans cu paşii mici! :)

Oricum, ieri mi-am tocit pingelele pe ritmuri de cha cha cha şi, deşi mai rapid şi, deci, mai istovitor, dansul ăsta a fost cel mai pe placul meu de până acum. Poate şi pentru că, după ce am văzut, vinerea trecută, nişte dansatori (mult) mai învăţaţi decât mine, acum parcă seamănă ce-am făcut eu cu ce făceau ei. Lasă figurile add-on, că până acolo mai am muuuult!

După ce-am plecat de la ora de dans, veselă nevoie mare!, m-am trezit că ţopăi pe stradă în acelaşi pas din sală, numărând mai în gând mai cu voce tare un’ doi cha cha cha. Şi, mă rog, mi-am luat un ventilator, dar asta e deja altă poveste :)

Thx, Nico & Co!

Încă o lecţie de dans, încă o experienţă – a mi me gusta bailar! Salsa a fost de data asta şi, spre deosebire de lecţia de vals, acum am avut încălţări (mai) potrivite pentru dans decât papucii de data trecută! Şi a fost numai bine, fiindcă salsa e un dans rapid, alert şi… mai istovitor decât valsul!

Deşi paşii mi-au făcut ceva probleme, că nu pricepeam exact unde intră bătăile alea în ritm, pe numărat şi pe muzică, mi-a plăcut mai mult, e mai în stilul meu, aşa, mai vesel, mai alert! Şi tot mă întreb de unde naiba găseşte Bursucu atâta răbdare pentru a ne îndrepta stângăciile, fraaaate! Candid camera video în sala noastră ar face furori pe net! :))

Un pic de istorie. Salsa e un dans sincretic, o combinaţie între stilurle africane şi cel european (spaniol) şi, aşa cum e acum, are o istorie de vreo sută de ani… Doar imaginaţi-vă cum încercau demoazelele de-acum un secol să imite el ritmo caliente! Ritmul muzical optim pentru salsa e între 160 şi 220 beats per minute – acum înţelegeţi de ce e greu? – şi s-au dezvoltat deja câteva stiluri de salsa, majoritatea în pereche, mai puţin suelta, care e mai de bâţâială, aşa!

Cu excepţia Andrei, care a mai luat nişte lecţii şi se mişcă suuuuper bine, noi, celelalte, cred că am inventat un nou stil, salsa 2.0! Dar, oricum ar fi, ce ziceam data trecută despre rigoare şi disciplină rămâne în picioare, şi ăsta e şi motivul pentru care sunt tentată să mai fac lecţii şi după ce se termină campania pentru Gillette Venus.

Până atunci, însă, lăsaţi grijile şi băgaţi dans!