Category: evenimente

  • Săptămâna campionilor la AFI: Interviu cu Sandra Izbașa

    O știți, cu siguranță, e una dintre campioanele României la gimnastică sportivă, una dintre fetele de aur care ne-au adus atâtea bucurii și motive de mândrie: Sandra Izbașa. Deși s-a retras din activitatea competițională, nu s-a îndepărtat de sport, iar acum se ocupă de comunicarea CSA Steaua – nici nu se putea o alegere mai bună!

    Săptămâna aceasta, Sandra și colegii ei de la Steaua se află la AFI Palace Cotroceni pentru a se întâlni cu fanii mari și, mai ales cu cei mici, pentru autografe și discuții despre beneficiile sportului. Am plăcerea să vă prezint un scurt interviu realizat miercuri cu ajutorul echipei de la Golin Harris – mulțumesc frumos!

    (more…)

  • PR Forum 2014: Parteneriat pentru comunicare

    Ieri am fost toată ziua la PR Forum, cel mai mare eveniment al industriei autohtone de comunicare. De altfel, mi se pare că a fost şi cea mai amplă ediţie de până acum, cu sala plină, un panel de start în care s-au spus lucruri pe bune apoi unul foarte puternic cu invitaţi străini şi seminarii cu teme interesante.

    Am notat câteva lucruri din conferinţă, pe care le redau mai jos, şi voi reveni cu seminarul despre PR-ul viitorului şi nişte conclzii.

    (more…)

  • Evenimente: Fashion for Business

    Ieri citeam aici despre un trist divorţ, cel dintre modă şi stil. Cum că prima ar fi luat-o razna, potrivind alandala rochii de seară cu pantofi de alergat, de exemplu, iar stilul, săracu’ de el, s-a simţit oripilat de asemenea manifestări. Seara m-am uitat la Premiile Gopo, iar azi dimineaţă şi la ţinutele de pe covorul roşu. Sunt, ce bucurie!, multe potrivite, dar şi mai multe care n-aveau ce să caute la un eveniment cu ştaif.

    Să zicem, totuşi, că vedetele ar putea avea scuza că-şi doresc să şocheze. Treaba asta, însă, nu e valabilă la conferinţe şi la întâlniri de afaceri.
    (more…)

  • Oscar 2014: Interviu Cate Blanchett în culise

    În spatele scenei, imediat după ce a câştigat Oscarul, Cate Blanchett a vorbit despre Australia, presiune, pijamale şi ciocolată. Discursul de pe scenă e aici.

    86th Oscars, Telecast
    (more…)

  • Oscar 2014: Discurs Cate Blanchett

    Aici a fost cu mare părere de rău fiindcă nu doar că mi-am dorit – mult! – să câştige Judi Dench dar mi-am dorit să nici nu câştige Cate. N-a fost să fie, poate la anul o să-mi placă mai mult câştigătoarea Oscarului pentru rol principal… Aproape e o tradiţie să nu fiu happy cu cine câştigă la categoria asta, ba chiar să ia cea care mi-aş dori cel mai puţin să ia.
    Tre’ să recunosc, însă, că a avut un discurs simpatic. Mno! Citiţi şi voi!

    (more…)

  • Oscar 2014: Interviu Matthew McConaughey în culise

    Lui Matthew McConaughey i-am ţinut pumnii az’noapte aşa cum am făcut-o de puţine ori în istoria personală a premiilor Oscar, fiindcă a fost atât de bun, şi în rolul care i-a adus premiu, dar şi în apariţia din Lupul de pe Wall Street, performanţă demnă, de asemenea, de un premiu al Academiei. Însă cum nu putea fi nominalizat la ambele categorii, a luat pentru cel mai bun actor. Şi chiar a fost!

    Iată selecţiuni din interviul oferit în culisele Oscarurilor, aseară. Sau, mă rog, azi dimineaţă. Discursul de pe scenă îl puteţi citi aici.

    (more…)

  • Oscar 2014: Discurs Matthew McConaughey

    Un pic cam nearticulat discursul lui Matthew McConaughey la acceptarea Oscarului, dar i se iartă, fiindcă a meritat premiul ăsta cu vârf şi îndesat!

    Thank you. Thank you, thank you, thank you, thank you to the Academy for this—all 6,000 members. Thank you to the other nominees. All these performances were impeccable in my opinion. I didn’t see a false note anywhere. I want to thank Jean-Marc Vallée, our director. Want to thank Jared Leto, Jennifer Garner, who I worked with daily.

    (more…)

  • Oscar 2014: Interviu backstage cu Lupita Nyong’o

    După cum spuneam, Lupita nu a fost favorita mea dar pot să fiu ok cu faptul că a câştigat, pentru că n-a jucat rău deloc, e primul ei rol, toată nebunia cu premiile şi sucesul e atât de nouă încât las’ să se bucure! Am publicat discursul de pe scenă, aici aveţi selecţiuni din interviu oferit celor de la presă în culise.

    (more…)

  • Oscar 2014: Discurs Lupita Nyong’o

    Lupita n-a fost favorita mea între nominalizate, dar a fost aşa drăguţă în rochia ei albastru Nairobi şi atât de emoţionată la discurs încât nu poţi să te superi. Iată discursul ei pe scena Oscarurilor.

    (more…)

  • Oscar 2014: Câştigătorii, lista completă

    După o noapte albă, cu unele dezamăgiri, dar şi cu bucurii, iată lista completă a câştigătorilor premiului Oscar la cea de a 86-a sa ediţie! Sunt dezamăgită de Cel mai bun film, dar mă bucur mult pentru cei doi actori care au câştigat şi pentru încă vreo două-trei. Restul e istorie. Ceremonia e aici, Red Carpet e aici. Vor mai urma discursuri şi interviuri din backstage… până mă biruie somnul! Mulţumesc fabricanţilor de nes că m-au ajutat să rămân trează toată noaptea! Ellen DeGeneres a fost senzaţională!

    Iată câştigătorii!

    (more…)


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471