N-am avut vreme şi chef să mă uit la premiile Grammy aseară şi nici azi, pentru a vedea cele mai tembele apariţii pe covorul roşu – se ştie că la Grammy mereu se găseşte cel puţin câte o divă care-şi dă major cu stângu’ în dreptu’ pe covorul roşu. Am văzut şi anul ăsta câteva variante horror, dar nimic nu mi s-a părut la fel de oribil sau nepotrivit ca în alţi ani. Poate trec eu prin vreo perioadă mai tolerantă, nu ştiu. Le găsiţi pe net, dacă vreţi să criticaţi, a scris şi Anne ceva despre “Aşa nu”-urile ediţiei.

Anul ăsta, la ediţia cu numărul 86 a Premiilor Academiei Americane de Film, altfel mult mai cunoscute drept Oscaruri de către toată lumea, e vorba de eroi. Eroi de pe ecran, din viaţa reală, super eroi, animaţi, populari, atât din trecut cât şi din prezent. Gazda premiilor va fi, din nou, Ellen DeGeneres, iar evenimentul va avea loc pe 2 martie.

Vom mai vorbi despre Oscaruri şi despre pregătiri, dar până atunci iată care sunt nominalizările, abia anunţate de către Cheryl Boone Isaacs, Preşedinta Academiei, şi actorul Chris Hemsworth, pe care il cunoaşteţi mai bine sub numele de Thor. Aveţi şi câteva detalii despre ceremonia de anunţare a nominalizărilor.
De altfel, trebuie să spun că sunt cu adevărat impresionată de felul în care comunică biroul lor de presă, iar eu nu sunt uşor de impresionat de ispravi ale birourilor de presă. Însă oamenii ăstia sunt impecabili!

Săptămâna trecută am fost la premiera “Zi că-ţi place!”, o docuficţiune dramatică, dacă pot să zic aşa! Docuficţiune adică imagini document cu ultima confruntare televizată a candidaţilor la preşedinţie din anul 2000 îmbinate cu ficţiune, interpretată, fireşte, de mai mulţi actori. Unii chiar cunoscuţi – îi vedeţi pe afiş.

Chiar dacă n-aş putea spune că realizarea părţii de ficţiune nu merita ceva mai mult buget şi, prin urmare, o variantă îmbunătăţită, pe mine m-a entuziasmat textul de la care a plecat regizorul şi realizatorul (Cornel Mihalache): o piesă semnată  de dramaturgul Valentin Nicolau.  Acelaşi Valentin Nicolau care a fost şi PDG al Televiziunii Române în chiar perioada confruntării care apare şi în film şi pe care l-am şi întrebat una-alta, după cum se poate citi mai jos, iar el a fost aşa de amabil încât mi-a şi răspuns! :)

Iată că a avut loc şi cea de a 71-a ediţie a Globurilor de Aur, starurile au spus prezent, industria s-a dat iar pe Red Carpet (o parte din ţinute aici), s-au făcut glume şi glumiţe, iar unii au plecat şi cu un trofeu acasă.
Cine sunt aceştia din urmă aflaţi imediat!

Un început de seară uşor neprevăzut pentru organizatorii premiillor Golden Globes în această seară: legendarul covor roşu a păţit o inundaţie! Probleme cu o stropitoare au făcut ca o parte din traseul vedetelor să mustească cu apă:

Se pare că s-a intervenit repede şi eficient, astfel că botinele cele fine nu vor suferi în seara asta. Şi, iată, începe parada pe Red Carpet. Până apar vedetele cu greutate vă arăt moda la manichiură pentru seara asta. Sau măcar eforturile lui Kelly Osbourne.
Iar pentru cei neinteresaţi de cine ce-a purtat, puteţi trece direct la lista câştigătorilor din acest an, aici.

Sunt puţine momentele în care ştiu, fără doar şi poate, că voi fi fericită peste an, dar Concertul de Anul Nou susţinut de Filarmonica vieneză în fiecare 1 ianuarie e unul dintre acestea. De restul cam trebuie să mă ocup personal. Ocazional, se ocupă şi alţii :)

Îmi amintesc de primul dintre aceste concerte văzut la TV dar, în acelaşi timp, urmărit şi pe twitter, în 2011. A fost o experienţă cu atât mai faină, să poţi împărtăşi bucuria cu oameni complet străini, de parcă întreaga reţea socială ar fi fost o uriaşă sală de spectacol – una în care era ok să vorbeşti, însă.
Ei bine, la concertul din 2014, Filamornica din Viena face un pas în plus către cei care sunt pe reţelele sociale.

Tocmai au fost anunţate nominalizările pentru Globurile de Aur 2014, ceremonie organizată de către Asociaţia Presei Străine la Hollywood, de 70 de ani  – deja! Câştigătorii vor fi anunţaţi pe 12 ianuarie 2014, într-un eveniment găzduit de Tina Fey şi Amy Poehler. Detalii despre ceremonia şi câştigătorii din acest an găsiţi şi printre rânduri – de (re)citit discursul lui Jodie Foster, care a ridicat sala în picioare la primirea premiului Cecile B. DeMille.

I-am văzut în concert acum trei ani, concertul lor de revenire în şi la formula iniţială: Skye Edwards şi cei doi fraţi Godfrey, Ross şi Paul, după lansarea Blood Like Lemonade. Un fel de Morcheeba aşa cum îi ştiam, inconfundabili dar cu sound un pic diferit, nebulos, dacă e să mă iau după descrierea lui Ross.

Suficient de ironic (viaţa bate filmul, nu?) la scurt timp după lansarea albumului Blood Like Lemonade, Paul a aflat că are diabet, lucru care s-a dovedit aproape salutar: i-a schimbat regimul de viaţă şi l-a ajutat să devină mai responsabil şi mai încrezător. Ross a renunţat la o carieră de compozitor pentru muzică de film şi a revenit la Londra, dedicat proiectelor trupei, şi, de astă primăvară, a aflat, din proprie experienţă, cum e rolul de tată. Şi Skye are copii, mari deja, şi experienţa a trei albume solo. Noile responsabilităţi apărute în viaţa fiecăruia au dus la cea una dintre cele mai bune colaborări, cea din care a rezultat albumul Head Up High.

Andrei Makine s-a născut în Siberia şi şi-a împărţit copilăria între o casă de copii şi bunica originară din Franţa – sau cel puţin aşa povesteşte uneori, când are chef, despre copilăria sa. De altfel, şi teza lui de doctorat, la Universitatea de Stat din Moscova, avea să trateze literatura franceză, iar după ce a fugit la Paris, a locuit o vreme aproape de mari scriitori francezi, Balzac, Moliere sau Hugo, într-un colţ din cimitirul Père Lachaise. Atât era de sărac.

“Când ai ales drumul ăsta, al scrisului, nu mai ai de ce să discuţi despre chestiile materiale”, explică, şi nu e deranjat sau ruşinat de sărăcia primilor ani în Franţa, atunci când aştepta cetăţenia, scria şi încerca să-şi publice cărţile

V-am povestit acum câteva zile despre Baletul Naţional din Georgia, faimoşii dansatori din trupa Sukhishvili care sunt (un motiv de) mândrie naţională pentru georgieni. Cu mişcări preluate din dansurile populare georgiene şi mai apoi adaptate în coreografii moderne, cei de la Sukishvili au făcut furori peste tot pe unde au avut spectacole, fără excepţie.

Dincolo de mişcare, de dansul pe vârfuri şi de săriturile înalte ale bărbaţilor, care spun poveşti despre curaj, de graţia dansatoarelor, atenţia la fiecare detaliu e un ingredient al succesului de care se bucură în întreaga lume. Costumele, adevărate opere de artă, armele războinicilor-dansatori sau muzica live întregesc armonia mişcărilor unice până într-acolo încât au fost numiţi a opta minune a lumii. La faimoasa Scala din Milano, au fost chemaţi la aplauze de 14 ori – un record!