Azi am apucat să termin de cercetat recentul studiu European Communication Monitor, un document anual despre comunicare şi tendinţe în PR. Există şi un rezumat video, dar vă recomand să vă uitaţi la studiu, pentru că are multe informaţii şi procente interesante – pe cele mai importante le-am rezumat mai jos, iar la final găsiţi link spre câteva resurse.

Tendinţele arată că a crescut importanţa comunicării ca funcţie, dar scad bugetele, salariile şi importanţa pe care comunicatorii o au în organizaţii – o să vedeţi că la capitolul ăsta suntem pe la coada Europei. Sunt şi lucruri bune despre România, însă!

Cred că trebuie să încep concluziile astea cu un disclaimer, şi anume: atunci când protestez faţă de modalitatea neprofesionistă a unora de a trimite informaţii sau invitaţii pe email o fac în primul rând ca om de comunicare şi doar mai apoi, dacă e, ca blogger. Şi, da, o fac, pentru că militez pentru personalizare, într-o epocă în care chiar avem nenumărate instrumente să facem asta, şi pentru că mailurile autoadresate cu destinatari în BCC sunt atât de passe iar unii par a se încăpăţâna să rămână, (şi) din punctul ăsta de vedere, în secolul trecut.

După patru zile de comunicare parlamentar-europeană, am plecat la Pârâul Rece, ca să văd comunicarea autohtonă în cadrul unei întâlniri trilaterale: clienţi – agenţii – bloggeri. Organizator şi maestrul de ceremonie a fost aceeaşi neobosită echipă BIZ condusă de Marta “ÎnZeceMinuteÎncepem” Uşurelu. Iar asta a fost, în opinia mea, cea mai bună ediţie de SMS Camp din cele cinci de până acum.
NB: zic “în opinia mea” pentru că sunt, oricum, subiectivă, dar şi pentru că eu am participat doar la patru dintre cele cinci ediţii.

Update: vedeţi aici prezentările.

Întocmai precum la colecţiile de modă, fiecare sezon aduce şi în zona de comunicare idei şi oameni noi. Şi tocmai pentru ca, nu-i aşa?, cei care avem legătură cu lumea asta vrem să ne facem treaba cât mai bine, e important să ieşim în offline, să ne vedem unii cu alţii, bloggeri, agenţii, clienţi, să învăţăm unii de la alţii şi împreună să facem campanii mai bune şi mai plăcute publicului.

Şi, da, să ne şi distrăm împreună, că amiciţiile (şi ideile faine!) aşa se leagă mai bine: la o bere, la un foc de tabără, sau, de ce nu, făcând parte din aceeaşi echipă care se joacă de-a pitchul.

Sunt curioasă ca o pisică. Spre deosebire de feline, însă, eu n-am nouă vieţi, aşa că mă uit destul de mult la Discovery, ca să văd cum e construită lumea. Una din emisiunile preferate e How It’s Made. Să mă uit cum se fac bomboanele de gumă, viorile sau căluţii de lemn e una dintre plăcerile mele – mai ales ca asta ar presupune o zi în care programul meu de lucru se termină pe la ora 19, când începe emisiunea.

Tocmai de-aia, orice experienţă tip How It’s Made e o adevărată încântare pentru mine… şi mai puţin una pentru gazde, fie că vorbim de Cramele Recaş, Fabrica Timişoreana, Jolidon ori Fabrica Danone, unde am fost anul trecut şi de unde am venit cu două relatări, una pe bune şi una fantastică. Şi asta pentru ca pun muuuuuulte întrebări!

Iar la Danone, cel puţin, povestea a continuat şi vă spun imediat şi cum!

În cazul în care locuiţi cu pinguinii, într-un frigider sau nu sunteţi pe facebook ca sa vedeţi statusuri de oameni care se plâng de căldură, trebuie să vă dau vestea hot a momentului: a venit vara. Şi, odată cu ea, temperaturile cu care acest anotimp ne-a obişnuit în ultimii ani. Caniculă, vipie, dogoreală, arşită, zăduf, prăpăd. Ce mai, căldură mare, monşer!

Prin urmare, consumăm mai multe lichide, transpirăm mai mult, iar bacteriile îşi fac de cap pe pielea bine încinsă… printre pilozităţi. Aşadar, e anotimpul epilatului. Iar asta e valabil atât pentru doamne cât şi pentru domni!

Pentru mine ochelarii de soare sunt un accesoriu necesar, dincolo de fashion. Am fotofobie şi, deci, probleme cu lumina. Culmea, soarele puternic mă deranjează cel mai puţin. Mai rău e la zăpadă sau la lumina din zilele nu prea însorite. Habar n-am de ce, fiindcă, deşi fotofobia e un efect, nu o cauză, nu m-am apucat să mă caut. O avea legătură cu astigmatismul necorectat, naiba ştie. Oricum, fără ochelari de soare par încă şi mai antipatică decât de obicei fiindcă mă uit chiorâş la toţi şi toate.

E unul dintre misterele lumii, pe care nici măcar cercetătorii britanici n-au putut sa-l elucideze: de ce au nevoie femeile de atâtea perechi de pantofi?!

N-am pretenţii de studii în domeniul pantofologiei feminine, oricum, nu altele decât zecile de perechi de încălţări înşirate cuminţi în pantofar ori în cutiile lor, ca să nu se strice, prăfuiască ori, Doamne păzeşte!, ca să nu ajungă material de ascuţit ghearele pentru o anumită pisică, să nu-i spunem numele, căci mi-a distrus nişte botine în felul menţionat mai sus!

Adesea, când mă refer la PR, mă gândesc mai degrabă la industrie, per ansamblu, şi mai puţin la faptul că, dincolo de creativitate, integrare, proiecte frumoase şi strategii deştepte, relaţiile publice reprezintă un business. Poate şi pentru că, deşi am lucrat cu multe agenţii, nu am fost angajată într-o agenţie, iar când eşti freelancer sau lucrezi “la client” lucrurile sunt un pic diferite. Nu că n-aş cunoaşte jocurile şi mecanismele, doar că nu le-am experimentat din perspectiva de om de agenţie.

Oricum, să te baţi cu hăţişurile birocraţiei pe care orice business românesc trebuie s-o înfrunte, să ai grijă de angajaţi, de clienţii actuali, ba şi de ăia potenţiali şi, în timpul ăsta să mai rămâi şi creativ şi la curent cu tot ce mişcă… e o performanţă, indiferent cum o dai!

Acum nu mult timp, un prieten îmi povestea despre munca de lămurire ce trebuie dusă cu feciorul lui pentru ca acesta sa catadicsească a se spăla pe dinţi. Întrucât am fost un copil care a vizitat scaunul dentistului la vremea dinţilor de lapte şi am învăţat cât e de importantă igiena când vine vorba de dinţi sănătoşi, i-am sugerat să-l ducă frumos la Dent Estet, ca să-i arate ce se poate întâmpla dacă nu se spală pe dinţi.

Mama avea o prietenă medic stomatolog, cu cabinet chiar la noi pe stradă, aşa că am cunoscut “Poliţia” şi “Greieraşul” (numele de cod pentru cele două freze) la o vârstă destul de mică. Bine, că asta nu m-a ajutat prea tare să scap de vizite la dentist acum, la maturitate, e partea a doua. Sunt în tratament şi, la finele acestuia, voi avea şi două implanturi. Că, na, dacă n-am fost cuminte, aşa îmi trebuie!