Pentru mine ochelarii de soare sunt un accesoriu necesar, dincolo de fashion. Am fotofobie şi, deci, probleme cu lumina. Culmea, soarele puternic mă deranjează cel mai puţin. Mai rău e la zăpadă sau la lumina din zilele nu prea însorite. Habar n-am de ce, fiindcă, deşi fotofobia e un efect, nu o cauză, nu m-am apucat să mă caut. O avea legătură cu astigmatismul necorectat, naiba ştie. Oricum, fără ochelari de soare par încă şi mai antipatică decât de obicei fiindcă mă uit chiorâş la toţi şi toate.
În ultimii ani, am reuşit să pierd, sparg, strâmb o mulţime de perechi de ochelari de firmă. Încă mai plâng după nişte Armani pe care am dat o grămadă de bani şi cărora am reuşit să le fac praf o lentilă la mai puţin de şase luni de la achiziţionare. Aşa că nu mi-am mai luat ochelari de firmă, că nu merit.
Cu aceste gânduri în minte, chiar înainte să plec la festivaluri, l-am târât pe dl. S. după mine ca să mă ajute să-mi aleg o pereche decentă de ochelari de soare, unii ca lumea, de data asta.
Nu pentru că mi s-ar fi schimbat optica ci pentru că nişte oameni de ispravă au considerat că merit din nou o pereche decentă de ochelari de soare şi mi-au dat un voucher. Cu el în mână, dar fără să anunţ că am voucher, m-am prezentat frumos la magazinul lor din AFI Palace, ca să-mi aleg o pereche şi să plec repede, că doar aveam de împachetat trei săptămâni de bagaje!
Fain, frumos, ba chiar erau şi la reduceri cei dintre care trebuia să aleg, respectiv Polaroid, şi nu reduceri mici, nu, preţurile, la unele perechi, erau la jumătate. La fel ca dl. S., am considerat că intru, mă uit, probez o pereche, hai, două, şi plec. Ei bine, nu. Am probat, cred, vreo 30 de perechi, sau asa ceva, deoarece însoţitorul meu, prăbuşit într-un fotoliu, a cedat nervos când a trecut cu numărătoarea de 20. De perechi. De ochelari. De soare. Lista “scurtă” a fost la vreo nouă, apoi a ajuns la patru şi, în fine, la două. Foarte diferite. Asta e una dintre ele: 
Dacă e să fiu complet onestă, textul ăsta ar fi trebuit scris ca într-un film de groază, cu clienta care vine şi probează nenumărate perechi şi mai pune şi întrebări: Da’ ăia ce ştiu, da’ ăia ce fac, da’ lentila aia cum e? plus bărbatul leşinat în fotoliu. În apărarea mea, ar trebui să spun că e vina celor de la Optiblu: prea multe perechi mişto expuse, vânzătoare multe şi prea amabile, iar eu… o singură “eu”! Başca, îi şi port aproape pe tot parcursul unei zile, la ţinute diferite, cu părul prins, cu părul desfăcut, cu şapcă, fără şapcă, precum în bancul cu iepuraşul! Deci, da! E greu să te decizi! Şi au mai deschis şi sertarul în care mai erau – fatalitate! – încă şi mai multe perechi.
Până la urmă mi-am ales unii unşi cu toate alifiile – vorba vine, alifii, desigur! – care au venit la pachet cu o casuţă a lor, ca să nu-i mai sparg aşa repede, şi cu o cărticică despre beneficiile lentilelor, unele la care nu mă pricep dar care, cu siguranţă, fac diferenţa între ochelarii mei şi alte perechi avute de-a lungul timpului, puteţi citi şi voi ce şmecherii au încorporate în ei. Până la urmă, ceea ce contează e că nu mă mai dor ochii şi capul la întâlnirea cu lumina şi că doamnele din magazin s-au abţinut să mă ucidă! Drept pentru care, când revin de la festivaluri, o să mă duc să-mi fac şi preamultamânaţii ochelari de vedere tot acolo!
PS ochelarii sunt ăştia, îi poartă Oltea, fotomodelul zilei! :)
Leave a Comment