Azi am apucat să termin de cercetat recentul studiu European Communication Monitor, un document anual despre comunicare şi tendinţe în PR. Există şi un rezumat video, dar vă recomand să vă uitaţi la studiu, pentru că are multe informaţii şi procente interesante – pe cele mai importante le-am rezumat mai jos, iar la final găsiţi link spre câteva resurse.
Tendinţele arată că a crescut importanţa comunicării ca funcţie, dar scad bugetele, salariile şi importanţa pe care comunicatorii o au în organizaţii – o să vedeţi că la capitolul ăsta suntem pe la coada Europei. Sunt şi lucruri bune despre România, însă!
CEO Communication
Comunicarea corectă şi constantă a unui CEO (preferabil carismatic, dar asta se mai şi învaţă!) este considerată de comunicatori (92% dintre ei) ca având un impact foarte puternic asupra imaginii organizaţiei.
Digital gatekeepers & Social Media
Aproape trei sferturi din comunicatori consideră că social media schimbă percepţiile publicului în legătură cu organizaţia, iar angajaţii, consmatorii, bloggerii şi managerii comunităţilor online (procentual, în această ordine) sunt priviţi ca nişte “gatekeepers” pentru organizaţii. Cu toate astea, doar un pic mai mult de o treime din comunicatori au dezvoltat poitici şi strategii în această direcţie. Cumva de aşteptat, există diferenţe semnificative în percepţia social media ca relevant în comunicare în funcţie de comportamentul personal al comunicatorilor. Dacă lor le place SM şi sunt activi în acest mediu, acest lucru se reflectă şi asupra comunicării organizaţiei.
Noi stăm un pic mai bine
Mie mi se pare aiurea să te ocupi de comunicare şi să n-ai cont pe principalele reţele sociale, btw! Adică… ştiu, ignorance is bliss, da’ nu în cazul ăsta.
Cele mai importante cinci instrumente, aşa cum le consideră PRii din Europa, sunt: reţele sociale/comunităţi online, video, aplicaţii mobile (apps, webs), microblogging – Twitter şi photo sharing, cu menţiunea că anul trecut blogurile se aflau pe locul cinci. Totuşi, acest clasament diferă şi în funcţie de ţări, fiind evident, de exemplu, că în România, dar şi în Spania, Germania, UK şi Finlanda, blogurile sunt considerate mai importante decât în alte ţări, iar photo sharing-ul e mai important în sudul şi estul continentului, comparat cu ţările nordice şi vestice.
Importanţa blogurilor: România e campioană
Ceea ce e valabil pentru toti comunicatorii europeni, însă, e diferenţa între percepţia social media ca având relevanţă, şi măsurile concrete luate pentru comunicarea via social media, cea mai mare discrepanţă între “contează” şi “facem” fiind în zona de mobile – iată o oportunitate!
Social Media skills and use by the professionals
Una dintre cele mai importante observaţii ale studiului este că specialiştii în comunicare au mai degrabă cunoştinţe moderate când vine vorba de Social Media. Printre cele mai întâlnite se numără livrarea mesajelor, iar la polul opus se află problemele legale, demararea unui dialog prin intermediul acestor instrumente şi construcţia unei strategii de comunicare via social media. Practic, le e teamă de ce nu ştiu şi le e greu să înceapă.
Diferenţele sunt mari şi de la ţară la ţară (România e printre fruntaşe!), dar şi în funcţie de locul de muncă: cei care lucrează în organizaţii private şi în agenţii au mai multe competenţe decât restul.
Ne depăşesc polonezii la Legal Framework, dar în rest le dăm clasă! :D
Strategii diferite în funcţie de vârsta publicului
Aparent, în termeni de comunicare, diferenţele dintre generaţiile digitale devin din ce în ce mai mici.
Totuşi, “native digitals” (generaţia sub 30 de ani) sunt consideraţi de aproape toţi comunicatorii ca fiind mai (inter)activi şi mai implicaţi în comunicare. De asemenea, aceeaşi generaţie îşi doreşte mai mult feedback.
Există şi diferenţe între tipul de comunicare targetat pe o anumită categorie de vârstă, în special în cazul agenţiilor şi în cazul instituţiilor guvernamentale. E uşor neclar, totuşi, de unde vine diferenţa între “digital, generaţiile diferite sunt omogenizate” şi “comunicăm diferit în funcţie de grupe de vârstă”. Poate e wishful thinking?!
Trec peste comunicarea internaţională deoarece cred că nu e neapărat relevantă pentru România, cu puţine companii autohtone care s-au dezvoltat semnificativ şi în afara ţării, dar vă arăt trendurile în acest domeniu. Just in case.
Comnicare de criză
Cam 7 din 10 comunicatori spun că au avut de-a face cu situaţii de criză în ultimele 12 luni, iar dintre aceşti, jumătate spun că a fost vorba de mai multe astfel de situaţii. Cele mai frecvente crize: organizaţională (campanii anti, critici, reglementări de politici în domeniu sau preluări ostile), de performanţă şi de management sau leadership, iar cele mai frecvente instrumente sunt: media relations şi personal communication. Surprinzător, doar 4 din 10 comunicatori au menţionat social media la canalele folosite pentru aplanarea crizelor, cu toate că acum cele mai multe astfel de situaţii sunt generate de apariţii online. De asemenea, se mai arată că managementul crizelor e mai eficient când instrumentele sunt adaptate în funcţie de criză decât atunci când se merge by the book. Vedeţi şi principalele tipuri de criză şi instrumentele folosite în a doua captură:
Nici la crize nu stăm rău. În sensul bun! :)
Pe asta aş înrăma-o şi aş face-o cadou unora…
Strategie şi influenţă
În timp ce anul trecut principalul punct strategic a fost comunicarea online şi pe reţele sociale, anul ăsta comunicatorii europeni consideră că e mai importantă alinierea strategiilor de comunicare cu cele de business (eu credeam că asta nici nu mai trebuie menţionat, că e parte din ceea ce înseamnă PR!), iar cele două sunt urmate de construirea încrederii publicului, nevoia de a creşte audienţa şi canalele cu resurse limitate şi creşterea rolului comunicării în susţinerea deciziilor manageriale. CSR-ul, pe de altă parte, e la al doilea an consecutiv în care scade ca importanţă strategică. 
Notabil, anul acesta a crescut importanţa pe care comunicatorii o au în cadrul organizaţiilor.
Status, bugete, perspective
În vremuri în care crizele politice şi economice au fost o prezenţă constantă în Europa ultimilor ani, este evident că rolul comunicării a crescut în organizaţii, fie din nevoia de a rezolva diverse situaţii de criză, fie pentru a accesa pieţe şi parteneriate noi. Cu toate că importanţa comunicării a crescut considerabil în ultimul an, nu acelaşi lucru se poate spune despre importanţa comunicatorilor în organizaţii. Există o creştere, aşa cum am arătat mai sus, dar e semnificativ mai mică. Deci ne place comunicarea, dar nu prea ne plac practicienii.
Şi mai trist e că mai puţin de 15 procente dintre comunicatori au declarat o creştere a bugetului. Deci, ne place comunicarea, dar nu vrem să investim mai mult în ea. A! Şi – am mai zis?! – nu ne plac practicienii! :D
De fapt, bugetele şi resursele de comunicare se cam duc în jos (comparat cu alte funcţii organizaţionale) prin toată Europa, excepţie notabilă făcând Danemarca şi Norvegia – poate nu e întâmplător că în Norvegia e cel mai mare procent la “nici o criză”?
România e codaşă la capitolul ăsta:
şi la ăsta:
Prin urmare, dragi confraţi într-ale comunicării, bugetele n-au cum să crească! Suntem pe penultimul loc la creşterea bugetelor pentru comunicare în 43 de ţări europene incluse în studiu:
Iar în consecinţă cei care lucrează în comunicare în România sunt printre cei mai puţin optimişti în legătură cu cariera lor. Poate şi de asta se lucrează – şi nu puţin! – la, mă iertaţi!, futu-i mă-sa!
Şi asta mă duce către următorul capitol…
Salarii în comunicare
Sigur, sunt discrepanţe mari în Europa (şi) la acest capitol, poate cele mai mari, corelate, desigur, cu economia fiecărei ţări. În vreme ce în alte state se câştigă şi 150.000 de euro pe an, în Europa de Est, mai mult de jumătate au un venit sub 30.000 de euro. Totuşi, există şi la noi un procent, mic, foarte mic, de top executivi care fac spre 100.000 pe an din comunicare. Suficient de ironic, deşi importanţa comunicării a crescut, importanţa comunicatorilor nu prea, iar asta se vede clar în bugete şi salarii. Sigur e ceva ce nu facem cum trebuie! :)
Evoluţia (involuţia?) salarială în comunicare
Românii, printre cei cu veniturile cele mai mici:
Impactul asociaţiilor profesionale
(cum ar fi la noi ARRP, haha!)
Fireşte, activitatea acestor organizaţii are un impact major în dezvoltarea industriei. Acolo unde această activitate există, desigur! Aici avem şi un pic de self-promo pentru EACD, dar e ok, măcar ei mişcă ceva! Comunicatorii europeni consideră, de asemenea, că e mai important ca aceste organizaţii să se implice în cercetarea academică, de exemplu, decât în acordarea de premii pentru bune practici.
IMPORTANT
Am muncit ceva ca să sintetizez studiul ăsta, aşa că dacă vă inspiraţi de aici vă rog să citaţi sursa!
Resurse:
EACD
EACD Monitor (găsiţi acolo şi studiile din alţi ani)
ECM2013-Results-ChartVersion – studiul din acest an
iti multumim frumos pt rezumat! f interesant ce-ai conspectat si mai ales concluziile tale.
Daca am pleca de la ideea ca nu este neaparat necesar sa legam proportional importanta comunicarii de dimensiunea bugetelor, am putea spune ca industria comunicarii, aici PR-ul, cauta creativitate, inovatie, fara desfasurari de armate. Se cauta big bang-ul nu copierea vechilor solutii cu bugete mari. Ba chiar se poate spune ca ar fi vremea start-up-urilor PR
In ce priveste salariile interesant este faptul ca avem 6 paliere de salarizare in analiza, iar la primele din piramida, schimbarile au foarte mici. Cu alte cuvinte cei care castiga cel mai mult, de pe primele 3 paliere, mici fluctuatii. In aceeasi perioada, palierele de la entry level la nivelul 3, s-au egalizat. Adesea se spune ca in criza cei cu castiguri mari sunt concediati, fiind pastrata baza piramidei, forta de munca mai ieftina. In analiza asta, nu este asa? Se vede ceva interesant!
te referi la diferentiatorul zone geografice sau salariale?