Hello, world! Sunt la PR Forum, asa cum am promis, si incerc sa fac live blogging de pe un Galaxy Note 2, ceea ce e o experienta noua chiar si pentru mine.
Dupa un start un pic decalat al conferintei, Adina Vlad de la Unlock Market Research, prezinta mult-asteptatul studiu despre PR asa cum e perceput el de agentij si de clienti. As pune versus intre perceptii, dar inca nu e cazul. In fine, nu apasat.
Exista o perceptie diferita intre comunicator si receptor/canale asupra a ceea ce inseamna mesaj relevant.
PR-ul are nevoie de PR!

Ştiu, sunt rea de gură când vine vorba de PR şi pun la colţ tot soiul de practici şi abordări aiuristice în speranţa că cei care au de învăţat vor învăţa să facă mai bine sau măcar să nu-şi repete greşelile.  Şi cum nu sunt puţine exemplele de Aşa NU!, ajung să mă bucur nespus când ajung la mine idei şi abordări care mă încântă. În exemplul de azi, Romtelecom. Da, din nou, ce să fac dacă se mişcă bine?!

Să vedeţi ce ispravă au făcut!

Cele mai multe reclame la produse de curăţat casa au prostul obicei de a-ţi arăta tot soiul de gospodine care fac minuni cu produsele lor pe o cadă sau chiuvetă sau vas de toaletă care-s negre de atâta jeg şi piatră! Pricep că asta e găselniţa de a face efectul produsului minune mai vizibil, dar, frate, ce gospodină e aia cu o cadă atât de infectă încât nici câinele nu-ţi vine să-l duşezi acolo?!

Eu nu sunt ceea ce s-ar putea chema o gospodină. Dacă deschideţi dicţionarul la pagina cu acest cuvânt, e foarte foarte sigur că poza mea nu e acolo. Nu sunt nici măcar vreo maniacă a curăţeniei: se întâmplă uneori ca farfuria din care am servit cina să stea în chiuvetă până a doua zi sau pata de la cine ştie ce sos care a depăşit marginea oalei în timpul fierberii să nu fie eradicată instant.

Dincolo de stil şi lux, Prada a părut mereu un brand interesat să observe aspecte legate de societate şi cultură şi chiar să se implice ori să iniţieze tot soiul de proiecte, încurajând şi provocând expresia artistică nu doar la nivel de fashion, dar şi în film, fotografie, tehnologie – căutaţi pe youtube, de exemplu, filmuleţele lui Baz Luhrmann din seria Impossible Conversations cu Elsa Schiaparelli şi Miuccia Prada, o să vă placă mult!

Sau ăsta, regizat de Polansky, cu Helena Bonham Carter şi Ben Kingsley:

Acum nişte ani, vreo şase, cred, am dat un interviu despre PR pentru o revistă glossy. Revista nu mai apare, dar am interviul ăla şi îl recitesc din când în când să văd dacă s-a mai schimbat ceva, nu atât cu mine, ci cu relaţiile publice, în general. Mare lucru nu prea s-a schimbat, tot ăla e rolul comunicatorilor, respectiv de management al reputaţiei companiei, brandului, persoanei, proiectului, instituţiei, evenimentului… And more!

Doar că trebuie să ştim din ce în ce mai multe despre din ce în ce mai multe şi, chiar şi atunci când ştim sau ar trebui să ştim ori se presupune că ştim şi se aşteaptă de la noi să ştim, unii dintre noi nu ştim!
(e ok, nici nu mi-am propus să fiu prea subtilă!)

Am fost destul de ocupată cu lucruri reale în perioada scandalului cu aflatoxină de-acum o lună însă, chiar şi aşa, tot am observat că presa a tratat subiectul cu aceeaşi dorinţa de informare, decenţă şi responsabilitate ca în cazul muşcăturilor de văduva neagră (da, sunt ironică!), iar autorităţilor le-a păsat să informeze populaţia fix cât le pasă de fiecare dată, adică mai spre deloc.

Drept urmare, populaţia a reţinut doar “produse lactate” şi “cancer” în aceeaşi frază, motiv pentru care s-a lipsit de o sursă considerabilă de calciu. Şi nu e nevoie, cred, să vă povestesc despre importanţa unui nivel optim de calciu în organism, nu?

Îmi place cafeaua. Beau o singură cană pe zi, dimineaţa, dar mi se pare că fără momentele alea de dezmeticire aromată nu m-aş putea repune în funcţiune, darămite să produc ceva, o idee cât de mică. Îmi place să simt în mână greutatea cănii, aroma cafelei fierbinţi şi gustul amărui, să am măcar cinci minute de linişte înainte ca ziua s-o ia din loc.

Marţi, însă, am băut două cafele: pe cea de dimineaţă şi, mai apoi, un latte… cu stropi de culoare, după cum vă povestesc mai jos!

Aparent, nu am scris destul de des despre cum te adresezi, ca agenţie, unui blogger, mai ales dacă ţi-ai făcut lecţiile şi ai intrat pe blogul lui şi ai văzut că bloggerul ăla face, ştie şi scrie una-alta despre relaţii publice. Nu că nu s-ar cuveni să acorzi tuturor aceeaşi atenţie! Sau neatenţie, în cazul ăsta. O, la naiba, neatenţie am zis? Mai bine citiţi “lipsă de consideraţie”! Faţă de adrisant, de agenţia pentru care lucrezi şi, da, şi faţă de clientul în numele căruia trimiţi o invitaţie!

Cu toţii consumăm produse care nu sunt neapărat sănătoase. Legumele şi fructele sunt stropite cu te miri ce substanţe, carnea e injectată cu antibiotice, lactatele… abia s-a potolit cel mai recent scandal, iar unele produse bio, eco şi mai ştiu eu cum sunt aşa doar pe etichetă.

Dincolo de asta, aerul pe care-l respirăm prin oraşe nu e nici el de cea mai bună calitate. Volumul muzicii pe care o ascultăm prin cluburi sau în căşti e, adesea, destul de tare ca să dăuneze auzului. Statul cu ochii în laptop, telefon, tabletă şi alte device-uri nu e nici ăsta sănătos. Stresul la birou, orele petrecute peste program, nervii de la administraţia financiară sunt, de asemenea chestii care dăunează. Plus: ţigări, sucuri, dulciuri, junk food şi alcool! Şi să nu uităm de oamenii toxici! Şi totuşi practicăm chestiile astea. Toţi, într-o măsură mai mică sau mai mare.

Îmi place mult când brandurile autohtone caută să descopere, să prezinte şi să sprijine valorile româneşti. E un semn de firească normalitate într-o perioadă în care suntem puşi mai degrabă pe importat idei, valori şi sensuri fiindcă e mai comod să folosim unele testate deja.

Totuşi, sunt şi companii autohtone care au ales altfel: Farmec este una dintre ele iar ăsta e doar unul dintre motivele pentru care apreciez echipa de la Cluj!