A început Bacul de anul ăsta. Vom zâmbi amar la perlele elevilor, vom suspina de-a dreptul când o să vedem notele, cu gândul la biata noastră bătrâneţe şi la faptul că ne vor prelungi, cu siguranţă, vârsta pensionării, că poate dăm colţul între timp şi nu mai e cazul.

Să urmărim împreună următorul material, filmat azi, după proba de română:

Mie îmi place să merg cu trenul. Țăcănitul ala, drumul de fier, cele două șine paralele, ideea de călătorit, cunoscut oameni noi și, firește, gândul bun de a ajunge la destinație, toate astea la un loc au darul de a mă binedispune. Și nici nu eram – până acum – genul care să se plângă, mă rog, nu prea mult, de serviciile CFR-ului. Ba chiar i-am lăudat, acu’ vreun an, când am descoperit serviciul lor de cumpărat bilete online… și reducerile aferente.

Călătoria de ieri până azi pentru a ajunge dintr-un oraș din România în alt oraș din România, și nici măcar (d)în cele mai îndepărtate colțuri ale țării, m-a făcut să mi se ia. Dincolo de orarul mizerabil care îl făce pe tren să plece la șase jumate din București si să ajungă la patru dimineața în Cluj, făcând astfel aproape inutile vagoanele de dormit și cușetele, că cine se culcă la ora șase jumate?!, vagonul de clasa întâi era de pe vremea lui Pazvante*, înghesuit, mizer, cu spațiu pentru bagaje doar cât să încapă o poșetă de pisi și geanta adibas a vreunui navetist (așa că trollerele au stat pe hol), cu buda defectă, fără priză și cu un “coș” de gunoi care a cedat și s-a răsturnat cu curu’n sus înainte să ajungem la Ploiești. Fără să fie atins. Vagon restaurant nu există, că pe lângă cele 12 vagoane deja existente încă unul era prea mult!

Mai ţineţi minte reclama la Profi? Cu mortul care se ridică din coşciug c-a trăit s-o vadă şi p-asta? Nu e clar care, dar asta, şi are legătură cu supermarketul respectiv:

E cam din seria “V-am prins, vrăjitoarelor!”, doar că e făcută 20 şi ceva de ani mai târziu şi nu are, deci, nici o scuză. Mda, ştiu, probabil se vor găsi trei specialişti care să explice cum că target, că alea-alea, dar problema asta e peste tot. Sunt mulţi proşti, dar asta nu înseamnă că “vezi aici!” e soluţia!

Dar iată şi cum fac nemţii o reclamă la un super market, Edeka:

Ştiu că e în germană, dar nu o să aveţi probleme să pricepeţi majoritatea cuvintelor ce urmează după zuper. Iar geil se poate traduce fie cu mişto, super mişto, sexy sau chiar… ăăă.. pornit. Î sensul de excitat.

Reclama a rupt, are deja peste două milioane de vizualizări în patru zile, şi o să mai strângă. Zuper Copy, nene! Pe nenea din reclama îl cheamă Friedrich Liechtenstein şi e actor profesionist, fost director de teatru.

N-am priceput niciodată de ce e preţuită o declaraţie de genul “Mi-aş da viaţa pentru tine”, ia uite, fată, să vezi ce mi-a zis, că şi-ar da viaţa pentru mine! Deci mă iubeşte, fată, e clar, dacă a zis că şi-ar da şi viaţa! Nuuuuu?

Am auzit discuţia în troleu, azi, şi cu greu m-am abţinut să nu-i spun lui “fată” că a. de fapt, el nu şi-ar da viaţa pentru ea, b. probabil spune asta tuturor fetelor, şi c. să spui nu înseamnă nimic. Da’ nimic!

Toate am auzit despre poveştile cu feţi frumoşi care aleargă, tîgîdîm, pe calul lor alb ca să salveze prinţesa în distress şi care plânge, sărăcuţa, că şi-a rupt o unghie. În realitate, însă, el o să-şi dea viaţa (exclusiv declarativ) mai ales când tu nu ai nevoie de ea, nu-ţi trebuie, nu-ţi foloseşte, nici viaţa lui, nici el, în fapt, viu sau mort. Şi mai ales nu-ţi folosesc declaraţiile de genul “Ah, stai să vezi că dormeam. Daaaar dacă eram acolo, să vezi ce french manicure îţi făceam! Imediat!”

Motiv pentru care amorul declarat, aşa, e simpatic. Dar nu e destul.

Bagă la cap, fată!

După ce a ajuns la glorioasa concluzie că statul risipește prea mulți bani cu alocația copiilor, ministra Mariana Câmpeanu a declarat azi că (de fapt) e preocupată de soarta femeii mamă și că dorește mult să-i simplifice viața, de exemplu prin semipreparate, ca să nu mai stea, ea,  mama și femeia, să curețe cartofi.

Că asta e problema femeii în societatea românească și din perspectiva ministerului muncii: curățarea cartofilor! Și ce bine că a fost identificată fiindcă, iată!, acum va fi rezolvată cu ajutorul semipreparatelor. Sigur, nu contează că alea sunt pline de chimicale, ca să reziste în pungă nici făcute, nici nefăcute, și, prin urmare, de fapt femeia nu e ajutată ci mai degrabă încurcată.

Aşa că, în semn de preţuire pentru ideea genială, am simţit nevoia să-i scriu o odă!

La încept, în 1937, prima formulă Old Spice a fost  destinată doamnelor. Parfumul a venit de la un amestec de plante pe care William Lightfoot Schultz, cel care a lansat brandul, l-a descoperit acasă la mămica lui.
Restul e istorie. Inclusiv a publicităţii. Inclusiv cu pisici.

În prima zi a noului an, se ştie, e Concertul. Filarmonica din Viena, condusă, în 2014, de Daniel Barenboim, Baletul de stat vienez şi costumele minunate create de Vivienne Westwood au făcut deliciul prânzului – sau al dimineţii, dacă e să socotim orele mici la care ne-am dus la somn.

Dar subiectul zilei pare a fi fost valul de români şi bulgari care asaltează Marea Britanie… sau, de fapt, nu prea!

Domnul Sony a insistat să-l las să facă şi el o galerie foto pentru anul ce-a trecut. Din păcate, a ales doar poze cu el! Comentariile îi aparţin, desigur :D

Am început anul cu lecturi şi cu pregătirea atentă a agendei.

Ştiu că v-am lăsat fără predicţii anul trecut şi că, din pricina asta, a fost un an cel puţin dubios, da’ uite că reiau predicţiile. Şi sper să vă amuze lectura lor cel puţin la fel de tare cât mă distrează pe mine să le scriu.
(2011, 2012)

Aşadar, dacă nu ştiaţi, conform horoscopului chinezesc, la anul ne aflăm cu toţii sub semnul calului de lemn – cam ca în vorba aia, Dar calul? Calul ce zicea? Era de lemn şi nu vorbea!, doar că istoria ne arată cum aceşti cai de lemn reuşesc uneori să-i păcălească chiar şi cei mai tari războinici. Prin urmare, e un an în care trebuie să avem grijă cu darurile de la greci. Nu că ăia ar traversa o perioadă în care-şi permit să fie prea generoşi. Sau… orice!

Dar să vedem, dragi cititori, ce surprize ne rezervă astrele în 2014. Sunteţi gata?!

La final de an se fac tot felul de topuri, care mai de care mai inedite. Printre ele, şi cel al cărţilor furate din librării. Pe mine m-a distrat până la lacrimi următorul fragment:

volumul “Fii demn”, de Dan Puric, a fost cea mai furată carte, în anul 2013, din lanţul de librării care aparţine Companiei de Librării Bucureşti, au declarat reprezentanţii companiei – de aici.

Deci oamenii nu ştiau cum pot să fie demni, aşa că au decis să fure cartea care, chipurile, îi învaţă acest lucru. Hai, pe bune, tre’ să recunoaşteţi că e de râs. Mai ales dacă vă spun că printre cele mai furate titluri se află şi cartea lui Pleşu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste. Probabil că abia după aia, din carte, au aflat că una dintre cele zece porunci era Să nu furi!

Abia aştept! Şi filmul şi cartea!