February 3

Nu e destul

printN-am priceput niciodată de ce e preţuită o declaraţie de genul “Mi-aş da viaţa pentru tine”, ia uite, fată, să vezi ce mi-a zis, că şi-ar da viaţa pentru mine! Deci mă iubeşte, fată, e clar, dacă a zis că şi-ar da şi viaţa! Nuuuuu?

Am auzit discuţia în troleu, azi, şi cu greu m-am abţinut să nu-i spun lui “fată” că a. de fapt, el nu şi-ar da viaţa pentru ea, b. probabil spune asta tuturor fetelor, şi c. să spui nu înseamnă nimic. Da’ nimic!

Toate am auzit despre poveştile cu feţi frumoşi care aleargă, tîgîdîm, pe calul lor alb ca să salveze prinţesa în distress şi care plânge, sărăcuţa, că şi-a rupt o unghie. În realitate, însă, el o să-şi dea viaţa (exclusiv declarativ) mai ales când tu nu ai nevoie de ea, nu-ţi trebuie, nu-ţi foloseşte, nici viaţa lui, nici el, în fapt, viu sau mort. Şi mai ales nu-ţi folosesc declaraţiile de genul “Ah, stai să vezi că dormeam. Daaaar dacă eram acolo, să vezi ce french manicure îţi făceam! Imediat!”

Motiv pentru care amorul declarat, aşa, e simpatic. Dar nu e destul.

Bagă la cap, fată!

January 20

Odă ministrei muncii*

După ce a ajuns la glorioasa concluzie că statul risipește prea mulți bani cu alocația copiilor, ministra Mariana Câmpeanu a declarat azi că (de fapt) e preocupată de soarta femeii mamă și că dorește mult să-i simplifice viața, de exemplu prin semipreparate, ca să nu mai stea, ea,  mama și femeia, să curețe cartofi.

Că asta e problema femeii în societatea românească și din perspectiva ministerului muncii: curățarea cartofilor! Și ce bine că a fost identificată fiindcă, iată!, acum va fi rezolvată cu ajutorul semipreparatelor. Sigur, nu contează că alea sunt pline de chimicale, ca să reziste în pungă nici făcute, nici nefăcute, și, prin urmare, de fapt femeia nu e ajutată ci mai degrabă încurcată.

Aşa că, în semn de preţuire pentru ideea genială, am simţit nevoia să-i scriu o odă!

Continue reading

January 1

2014: bun venit şi nu prea!

În prima zi a noului an, se ştie, e Concertul. Filarmonica din Viena, condusă, în 2014, de Daniel Barenboim, Baletul de stat vienez şi costumele minunate create de Vivienne Westwood au făcut deliciul prânzului – sau al dimineţii, dacă e să socotim orele mici la care ne-am dus la somn.

Dar subiectul zilei pare a fi fost valul de români şi bulgari care asaltează Marea Britanie… sau, de fapt, nu prea!

Continue reading

December 28

Cel mai neserios horoscop pentru 2014

Ştiu că v-am lăsat fără predicţii anul trecut şi că, din pricina asta, a fost un an cel puţin dubios, da’ uite că reiau predicţiile. Şi sper să vă amuze lectura lor cel puţin la fel de tare cât mă distrează pe mine să le scriu.
(2011, 2012)

Aşadar, dacă nu ştiaţi, conform horoscopului chinezesc, la anul ne aflăm cu toţii sub semnul calului de lemn – cam ca în vorba aia, Dar calul? Calul ce zicea? Era de lemn şi nu vorbea!, doar că istoria ne arată cum aceşti cai de lemn reuşesc uneori să-i păcălească chiar şi cei mai tari războinici. Prin urmare, e un an în care trebuie să avem grijă cu darurile de la greci. Nu că ăia ar traversa o perioadă în care-şi permit să fie prea generoşi. Sau… orice!

Dar să vedem, dragi cititori, ce surprize ne rezervă astrele în 2014. Sunteţi gata?!

Continue reading

December 23

Cele mai furate cărţi

La final de an se fac tot felul de topuri, care mai de care mai inedite. Printre ele, şi cel al cărţilor furate din librării. Pe mine m-a distrat până la lacrimi următorul fragment:

volumul “Fii demn”, de Dan Puric, a fost cea mai furată carte, în anul 2013, din lanţul de librării care aparţine Companiei de Librării Bucureşti, au declarat reprezentanţii companiei – de aici.

Deci oamenii nu ştiau cum pot să fie demni, aşa că au decis să fure cartea care, chipurile, îi învaţă acest lucru. Hai, pe bune, tre’ să recunoaşteţi că e de râs. Mai ales dacă vă spun că printre cele mai furate titluri se află şi cartea lui Pleşu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste. Probabil că abia după aia, din carte, au aflat că una dintre cele zece porunci era Să nu furi!

Abia aştept! Şi filmul şi cartea!
Abia aştept! Şi filmul şi cartea!
December 17

Amendă pentru Ia-mă, nene!

Eu n-am permis auto, e un punct pe ordinea de… cincinal, cândva, să bifez şi treaba asta, dacă tot am făcut şcoala. Prin urmare, când e vorba de drumuri în afara oraşului, mai ales când e vorba de-o gaşcă, eu intru automat la categoria +1 în maşina (alt)cuiva. Ba chiar şi în oraş, uneori, se mai găseşte câte un prieten care să mă ia de la hypermarket cu tona de cumpărături cu tot – patria recunoscătoare! Nu de alta, dar stau destul de aproape de unul, prea aproape ca să chem un taxi să mă ducă acasă fără să fiu înjurată, dar prea departe, totuşi, ca excursia cu plase grele (de obicei se adaugă şi sacul cu nisip de litieră pentru colocatarul meu blănos şi 1-2-3 pungi cu mâncare, tot pentru el!) să fie comodă.

Probabil că de-acum, însă, prietenii mei săritori vor fi pasibili de amendă dacă mă mai ajută.

Continue reading

December 6

Daruri pentru cititori: De ce iubim pisicile

portret dl sony

Guest post by Domnul Sony, adică eu, motanul!

Eu nu am primit nici un cadou de Mos Nicolae ăsta, fiindcă nu am ghetuţe! Nici măcar o nuia nu am primit, că poate era bună şi aia să ne jucăm un pic, poate avea o fundă de care să trag, pe care să o stric, în care să mă împachetez! Deşi, în principiu, cred că am fost destul de cuminte, pot să spun. Adică, ce năzbâţii mari poate face o pisică?! (nu e nevoie să răspundeţi la întrebarea asta!!!)

Mă rog, nu cred că trebuia să încep cu asta, dar abia am pus labele pe tastatură, şi am considerat că e potrivit să profit de acest aspect. Oricum, eu trebuie să scriu despre premiul pentru cititori, ultimul din seria de anul ăsta, adică de acum, când blogul nostru a făcut trei ani, şi zic “al nostru”, fiindcă şi eu am partea mea de trafic aici. Mai avem cadouri şi luni, marţi, miercuri, ba chiar şi joi, adică ieri.

Continue reading

November 18

Ce tot cară femeile în geantă?

În perioada mea aproximativ corporatistă, căram zilnic după mine o geantă suficient de mare ca să adăpostească acolo toate cele necesare pentru supravieţuirea în sălbăticie vreo câteva zile. Cel puţin aşa presupun, că n-am experimentant niciodată treaba asta… dacă nu punem la socoteală jungla specifică unui loc de muncă. Oricum, mai toate genţile mele erau mari. Şi grele. Şi, de obicei, orice căutam în ele se găsea exact în ultimul buzunar cotrobăit!

Dar într-o zi mi-am făcut curaj şi am răsturnat tot ce era în ea!

Continue reading