Blocul în care am copilărit, şi în care ai mei continuă să locuiască, e un bloc mic, cu doar opt apartamente, iar copiii din el învăţau la trei şcoli diferite. Ne ştiam, unii dintre noi eram chiar prieteni, dar nu se poate spune că aveam o gaşcă. Laurenţiu avea peşti, Ioana avea pian de jucărie şi triolă, dar Dănuţ avea cele mai faine cărţi! Din biblioteca de la etajul patru mama lui, doamna profesoară, mi-a ales Mary Poppins, Cişmigiu & Co, Crocodilul Ghena şi alte poveşti pe care le-am iubit nespus în copilărie şi le iubesc şi-acum, chiar dacă, teoretic, am depăşit vârsta cu pricina. Nimeni, niciodată, nu e prea adult pentru Mary Poppins!

Între timp, ceilalţi copii s-au mutat din bloc, chiar şi Dănuţ, la casa lui, dar doamna profesoară a rămas acolo, e prietenă cu ai mei şi, într-un fel, mi-a devenit şi mie apropiată fiindcă e, în lipsă de alt termen, dar şi prin comparaţie cu ai mei, mai conservatori, foarte cool.  

Azi, precum probabil ştiţi, premierul naţiei s-a dat cu barca pe la inundaţii, cu şi pentru jurnalişti. Barca trasă de oamenii de la ISU, ca să nu cumva să răcească la degetul mic de la picior sau, vorba Corinei, la ovare, căci rar am văzut o imagine care să arate mai evident lipsa de ouă decât asta:

De aici.

Planul pentru azi era să vă spun o poveste cu un om fain şi gânduri bune, aşa cum îmi plac mie poveştile. Ieri seară, însă, Domnul Sony nu prea s-a simţit bine. A fost foarte apatic, n-a mâncat, n-a băut, iar apa pe care i-am dat-o eu cu seringa a vărsat-o. Azi l-am dus la medic.

Şi după aia s-a prăvălit cerul peste mine. Aş spune “din senin”, că aşa e, dar toată săptămâna asta mi-a plouat, atât la propriu cât şi la figurat. Aşteptam Paştele ca să mă liniştesc un pic. Şi m-am liniştit pentru că, brusc, nu mai contează decât Sony. Care, se pare, şi-a epuizat înainte de vreme toate vieţile alea multe şi mai are doar una, mititică şi firavă, cam ca sângele, extrem de anemic, ce-i curge acum prin vene.

Îmi place ploaia. De când eram copil şi, scoasă la plimbare, întindeam piciorul să trec, măcar un pic, prin vreo băltoacă. Şi îmi place apa. O fi şi de la zodie, că-i de apă, dar fie că vorbim de nori, ploaie, lac sau mare, apa e pe gustul meu.

Dar nu acum fiindcă acum îmi plouă şi mie. Deja. Fie că cine ştie ce planete nu sunt aliniate cum trebuie, fie pentru motive ceva mai concrete, chestii care (nu) mi întâmplă şi decizii complicate de luat, ori prieteni care au, şi ei, vremuri plouate, iar mâhnirea lor mă necăjeşte şi pe mine.

Şi-uite cum mă traversează necheful, dar nu pe la semafor, să ştiu cât mai durează, ci aşa, ca răţuştele pe autostrada: tre să stai dupa ele. Şi între timp, plouă. Prea mult. Dar nici soare n-aş vrea. Of!

Să asculţi un cântec cu ploaie în timp ce afară (şi nu numai afară) plouă. Inception. Acu’ parcă am zâmbit. Niţel.

(mai am doar o ţigară în pachet, da’ în rest sunt bine)

Aşa a fost, printre altele, Nina Cassian. Şi poate că încă mai e, de vreme ce ieri a plecat să locuiască pe o stea. Au curs cerneluri şi pixeli mai degrabă despre iubirile ei decât despre versuri, căci şi-a intersectat viaţa şi gândurile cu celebrităţi literare, de parcă rolul ei ar fi fost de muză, nu de autoare. Eu mă gândesc la Prinţul Miorlau şi la Micul Prinţ. Şi la alte versuri scrise de Nina Cassian care mi-au plăcut mult.

Şi la regrete…

Spre deosebire de joaca de-a premiile pe care unii şi alţii o prezintă pe la noi ca pe o măreaţă reuşită în epoca lui Click aici! şi Rămâi prost!, Pulitzerul pentru jurnalism chiar premiază articole cu greutate, unele care aduc schimbări sau măcar ne ajută să privim lumea dintr-un alt unghi. Mă rog, cei o sută şi ceva de juraţi chiar au de unde alege şi nici nu cred că le e prea uşor!

Anul trecut, când scriam despre premii şi premianţi, am amânat publicarea pentru că între timp se petrecuse atentatul de la Boston. Spuneam atunci că cel mai probabil unul dintre materialele scrise pe această temă va fi premiat anul ăsta. Am avut dreptate! :)

Mai jos citiţi despre câştigători şi nominalizări şi voi încerca să pun link pe toate materialele premiate şi nominalizate, ca să vă faceţi o idee de subiecte şi construcţie – mă refer la cele din categoria Jurnalism. Încă ceva: la câştigători găsiţi în link, la final, şi scrisoarea de nominalizare. Merită să le citiţi şi pe alea.

O știți, cu siguranță, e una dintre campioanele României la gimnastică sportivă, una dintre fetele de aur care ne-au adus atâtea bucurii și motive de mândrie: Sandra Izbașa. Deși s-a retras din activitatea competițională, nu s-a îndepărtat de sport, iar acum se ocupă de comunicarea CSA Steaua – nici nu se putea o alegere mai bună!

Săptămâna aceasta, Sandra și colegii ei de la Steaua se află la AFI Palace Cotroceni pentru a se întâlni cu fanii mari și, mai ales cu cei mici, pentru autografe și discuții despre beneficiile sportului. Am plăcerea să vă prezint un scurt interviu realizat miercuri cu ajutorul echipei de la Golin Harris – mulțumesc frumos!

Există câteva produse pentru care inevitabil încercarea de a face o reclamă simpatică e un fel de Fată Morgana… Unii cred că o văd dar, de fapt, ea nu e acolo. Şi uite-aşa avem norişori pufoşi de detergent care se strecoară printre hainele copiilor care joacă fotbal prin noroi, ca nişte porcuşori, sau pe Iuliana Tudor care, fetelor, are să ne spună ceva despre haine, nu mai ştiu ce, atât e de anostă!

Avem raţe care se plimbă cu avionul pe lângă vasele de toaletă, microbi care au propria televiziune, axile perfect netede pe care se aplică deodorante care “ţin” şi 72 de ore…  Apropo de asta, de ce nu pun producătorii de deodorante un mesaj educativ de genul: “Deodorantul nu înlocuieşte ingiena” – oare ei nu se plimbă prin mijloacele de transport în comun vara?!

Când am fost la Londra, astă toamnă, shoppingul nu era câtuşi de puţin pe lista mea de priorităţi. În general nu e, dar în alea trei zile a fost cu atât mai puţin! În mod suficient de ironic, însă, a ajuns acolo din pricina unei doamne care ocupa prea mult loc pe trotuar şi care a trecut grăbită pe lângă mine, agăţându-mi, din mers, geanta. A cărei baretă a cedat nervos la asemenea tratament şi… s-a rupt! Eram pe Regent, am intrat în trei magazine, din mers, din al treilea mi-am luat geantă nouă şi asta ar fi fost tot dacă… nu ne prindea ploaia într-o zi pe lângă Harrods.

Şi-uite-aşa am ajuns să mă plimb prin faimosul magazin!

Îmi place mult ideea celor de la Easyjet de promovare a teatrului şi a pieselor lui Shakespeare dar şi faptul că se străduiesc ca ziua de 23 aprilie să devină, oficial, Ziua Shakespeare, acum, când se împlinesc 450 de ani de la moartea dramaturgului. Prin urmare, au găsit cel mai în vârstă domn (91 de ani) care se numeşte William Shakespeare, au vopsit un avion cu portretul celebrului scriitor şi vor organiza spectacole de teatru în aeroporturi dar şi o reprezentaţie specială a piesei Romeo şi Julieta chiar la bordul cursei lor către Verona – cât de drăguţ e asta?!

Mai mult, promovează semnarea unei petiţii prin care 23 aprilie să devină Ziua Shakespeare, considerând că la aşa moştenire culturală se cuvine măcar o zi dedicată. Spre uimirea mea, în câteva zile, de când au pus petiţia online, nu sunt decât 555 de semnături. Cam puţine… Ei au nevoie de 10.000 pentru ca guvernul să ia in considerare petiţia şi să publice un răspuns oficial (de endorsare sau… nu!) şi 100.000 de semnături pentru ca iniţiativa să intre în dezbatere parlamentară.