Sunt unul dintre copiii care au avut de tras de pe urma comparării lor cu alți copii care erau mai cuminți, mai ordonați, mai devreme acasă și mai cu moț, oricum, decât subsemnata. Chestia asta ar fi putut să mă facă mega antipatică – nu că n-aș fi, oricum! – dar pentru că, totuși, au fost și tata și bunică-mea în povestea asta, m-a făcut să spun oamenilor pe care îi apreciez că îi apreciez.
Și, pentru că viața m-a dus în zona asta de cultură, artisticăreli, creativitate, scriitură și d-astea, sunt atât de norocoasă încât să fi putut spune, ba chiar în mai multe rânduri, ???Mulțumesc pentru arta ta, e minunată???.

E mult PR la Oscaruri, de la eforturile biroului de presă al Academiei până la toate detaliile de promovare pentru filmele care parcurg drumul între lista scurtă și cartonașul pe care e scris numele câștigătorilor, de la petreceri și cadouri până la cine pe cine îmbracă, încalță, accesorizează, totul e publicitate, într-o formă sau alta, și toată lumea încearcă să profite.

Să nu ne mai ținem respirația: nici o televiziune de la noi nu transmite Ceremonia de acordare a Premiilor Oscar anul ăsta, iar pe twitter și pe site Academia dă doar Red Carpet, să caște lumea gura la cine ce rochiță poartă. Premiile se transmit exclusiv de câtre ABC – până în 2028, apropo, au exclusivitate – așa că dacă se gasește prin grilă cineva cu contract, bine, dacă nu, nu. Anul ăsta e Pro7, dacă îl aveți în grilă poate aveți șanse să vedeți ceremonia. Dacă nu, nu.
Și-acuma hai la filme, norminalizați și favoriți, dacă tot am făcut efortul să le văd pe majoritatea.

Până pe 2 februarie, iubitorii sportului alb urmăresc meciurile Australian Open, cel mai tânăr, istoric vorbind, dintre cele patru turnee majore de Grand Slam, alături de cel francez, britanic și american.
România mai are în turneu doi băieți, la juniori, pe Monica Niculescu, care joacă runda a doua la dublu pe 25 ianuarie cu japoneza Misaki Doi, împotriva altor două japoneze, și, desigur, pe Simona Halep, care joacă la noapte (ora 3.30) împotriva Yuliei Putinseva din Kazahstan, locul 38 în ierarhia mondială.
Și, dacă nu știți unde sau cum sa vedeți meciurile, vă zic eu, că am aflat!

Dacă Raiul ar fi o corporație și God un proprietar care s-a cam plictisit de Pământ sau, ma rog, a ajuns la momentul în care e gata să admită că toată chestia e un pic greșită și mai bine o distrugem?!
Iar God ar fi Steve Buscemi, căruia îi dă replică Harry Potter aka Daniel Radcliffe. N-ar fi mișto o miniserie pe tema asta? Ba da. Și s-a făcut, e pe HBO. Cu plăcere!

Am văzut zilele astea mai multe păreri despre subiectul ăsta decât mi-aș fi dorit și, mai rău, am văzut multe păreri alandala. Mă rog, ca pe orice subiect, gura lumii slobodă.
Sunt oameni care au afirmat sus și tare că singurătatea e ok, că e în regulă, lasă că ce mare lucru?! Dincolo de faptul că, daca e atât de bună, nu înțeleg de ce nu-și expun opiniile la ei pe peretele din sufragerie sau într-un carnețel, în solitudinea cea bună, doar pentru ei, și o fac public, singurătatea nu e ok. 

Am citit acum că noul ministru al Justiției, domnul Predoiu, a spus că nu putem discuta, cel putin nu acum și, după cum se vede cazul, nici prea curând, de abrogarea legii recursului compensatoriu, ca ne ceartă CEDO, prin urmare hemoragia de infractori nu se oprește.
Știți ceva? Mi se rupe că ne ceartă CEDO. Mi. Se. Rupe!

Iată un moment în care chiar și Grinchul meu interior nu-și poate stăpâni entuziasmul pentru sărbătorile care vin: lansarea reclamei de Crăciun de la John Lewis.
În fiecare an, bunii oameni de la John Lewis, anul ăsta în parteneriat cu Waitrose, lansează o reclamă care, de obicei, stoarce măcar un zâmbet cât magazinele lor, dacă nu chiar și niște lacrimi.
Ia să vedeți:

Nu știu dacă e cineva căruia boala asta perfidă să nu-i fi luat pe cineva drag, nu cred. Mie nenorocita asta de boală mi-a luat cea mai bună prietenă. Și pe soră-mea. Și pe tata.
O să înțelegeți, sper, de ce, după ce am aflat că există, o să-mi instalez aplicatia DreamLab, dezvoltată pentru a accelera cercetarea împotriva cancerului cu ajutorul telefoanelor mobile, și de ce, mai jos, încerc să vă conving și pe voi să faceți asta.

La finele săptămânii trecute am ajuns iar la Sibiu, parte cu treabă, parte cu plimbare. Sigur, pretextul era profesional, dar până la urmă s-a dovedit a fi o evadare de-acasă perfectă. Da, chiar într-un oraș în care am fost de zeci de ori până acum!