Mai pe la începutul pandemiei, când era destul de clar, totuși, că vom naviga o vreme nu doar în ape tulburi ci și furtunoase, am trimis un mesaj unora dintre clienții cu care am lucrat sau lucrez ca să-i anunț că, dacă au nevoie de știu ei că știu eu să fac, sunt acolo, free of charge. Dincolo de măsurile sanitare, ca să zic așa, mi s-a părut ăsta cel mai mic lucru responsabil pe care pot să-l fac nu doar față de niște oameni cu care am lucrat sau lucrez ireproșabil, ci fața de o situație care ne afectează pe toți. Unii au sunat și le mulțumesc pentru încredere!
La fel, am răspuns oricui m-a întrebat, pe ce ține de felia mea de expertiză, ce să facă, cum să facă.
BTW, înainte să apăsați pe ”read more”, o să vă spun onest că nu urmează alea zece reguli din titlu. Dacă ele există, eu nu le știu.
(more…)
Blog
-
Zece reguli de business cu succes garantat în pandemie!
-
Un ajutor pentru victimele violenței domestice
De parcă n-ar fi destul coronavirusul, pandemia asta aduce cu sine și alte probleme, de la provocări economice, atât pentru persoane cât și pentru companii, turism, educație, practic nu cred că există sector economic neafectat de mizeria asta de situație.
(more…) -
Vă place la conferințe?
Am ratat foarte puține ediții de DMF, Webstock sau PR Forum by Team Evensys, și asta pentru că sunt evenimente valoroase, atât pentru networking, pentru că toată lumea e acolo, dar și pentru a mai învăța una-alta din experiențele altora. Că nu-i o rușine să înveți.
(more…) -
Vârsta e doar un număr
Înainte de toate, ca un disclaimer, trebuie să mărturisesc onest că Dame Judi Dench și Dame Helen Mirren sunt printre actrițele mele favorite, deci poate sunt un pic subiectivă. Mi-au plăcut la început pentru talentul lor pe ecran, că pe scenă n-am fost destul de norocoasă să le văd, dar le admir și ca oameni, pentru că amândouă sunt autoironice și ireverențioase, ieșind bine din tiparul vedetelor și vedetismelor cetătii de celuloid.
Poate că e și o chestie de ”Le-am văzut și făcut pe toate, cui nu-i convine cine și cum sunt, să-i fie de bine!”, nu știu. Oricum ar fi, sunt autentice, și asta se simte, nu poți să joci altă persoană tot timpul.
(more…) -
1Mai Altfel
Am avut și eu, ca tot omul, zile de 1Mai sărbătorite la malul mării, cu cântări și chitări, cu gașca de prieteni. Mai apoi am dat litoralul în zilele cu pricina pe ”viața la țară”, tot în gașcă, tot cu muzică și cântări, vin, râsete și povești.
Anul ăsta suntem cuminți, acasă. Dar asta nu înseamnă că nu se poate cu muzică și prieteni. Eu taman ce-am văzut un concert live by Tudor Chirilă pe platforma Vodafone.
(more…) -
Paritate pentru caritate? ChiarNU!
Îmi place să cred despre mine că reușesc să-mi păstrez o doză de naivitate, pe care o hrănesc ca pe o maia, că tot e la modă produsul zilele astea, pentru că am nevoie să cred că unele lucruri bune și frumoase sunt chiar așa: lucruri bune și frumoase. Iar în vremuri ca asta pe care o traversăm cu toții, cu atât mai mult.
Prin urmare, îmi displace organic orice încercare de profit și prosteală în contextul pandemiei, fie că vorbim de speculanții cu măști ori de loterii care-și îmbracă demersul într-o aparentă caritate.
(more…) -
Coronavirus: Se strâng rândurile!
Sunt vremuri (g)rele pentru toți. Țări mari și mici, mai bogate sau mai puțin, oameni și companii depotrivă – absolut toată lumea, la modul propriu, trece printr-o provocare dificil de gestionat, cu atât mai complicat cu cât nu are nici măcar un orizont clar de limpezire.
În asemenea condiții, în care fiecare se gândește mai degrabă cum să-și securizeze viața, dragii și interesele personale, solidaritatea și generozitatea sunt cu atât mai mult de prețuit.
Am scris pe FB și o să mai scriu despre inițiativele care ajută. O să mai scriu și aici pentru că am convingerea de nestrămutat că avem nevoie să știm că există oameni și companii care s-au mobilizat și că orice inițiativă de genul ăsta ajută la echilibrarea balanței pe care statisticile despre efectele coronavirus atârnă dureros de greu în fiecare zi.
(more…) -
Coronavirusul vs. fundurile deștepte
Un pic m-am săturat și încep să mă și enervez cu categoria ălora care o țin langa cu ???E doar o răceală, [proștilor]!??? sau, preferații mei, ???Mor mai ales ăia bătrâni???.
Ca să stabilim o chestie: e mai nasol decât o răceală și e mai contagios, chiar și cu măsurile destul de rapide și categorice luate pentru a-i stopa răspândirea.
(more…) -
Autodenunț
În ultimele zile m-am gândit bine de tot la întreaga situație, să știți. Și la argumente pro, dar și la cele contra, de ce să spun, poate nu se știe, poate s-a uitat, nici prea multe imagini nu există, video nici atât, că cine să facă, arhiva TVR-ului a ars sau a făcut baie, înțeleg, oricum nu se simte prea bine, și nici nu cred că au apucat să digitalizeze mare lucru.
Dar să nu divagăm!
(more…) -
De ce aș vota un urs la PMB
Azi, pe lângă coronavirus, am mai avut un subiect de dezbateri, și anume recenta sucire nicușordănească spre PNL. Am zis, și nu mă răzgândesc, că mai degrabă l-aș vota pe ursul de la Zoo Băneasa în aceste condiții decât pe noul candidat PNL la PMB.
Fără să mă refer la ursul de la Zoo Băneasa, că nici nu-l cunosc personal, n-am mai fost la Zoo de vreo 15 ani, ci la un urs liber din pădure, am adunat mai jos zece motive pentru această opțiune.
(more…)