Zilele trecute am ajuns la Constanța, dar nu la mare ci la spital. Mai precis, la Județeanul constănțean unde a fost anunțată finalizarea renovării secției de terapie intensivă neonatală, un proiect care a durat aproape trei ani de la gând la desăvârșire și care a fost realizat prin munca și donațiile unei fundații – Vodafone – și a două asociații – Dăruiește Aripi și Inima Copiilor.
(more…)
Blog
-
O misiune importantă!
-
Noile oferte pentru clienții Vodafone și UPC
Povesteam acum vreo lună și ceva de achiziția UPC România de câtre Vodafone, odată cu anunțul lor oficial despre finalizarea tranzacției, și estimam că vor urma oferte interesante pentru abonații ambelor companii.
Ieri, într-o conferință de presă, cei doi directori – consumer & business – și CEO-ul Vodafone, Murielle Lorilloux, au anunțat aceste oferte și noua campanie de comunicare. (more…) -
Cum ajungi la Festivalul Enescu doar cu o bancnotă de 5 lei
Ca om preocupat de evenimentele culturale, de organizarea, comunicarea și sponsorizarea lor, sunt atentă mereu la ce parteneriate au marile festivaluri de la noi: în ce constau, cât și cum se implică partenerii, ce comunică și, mai ales, ce experiențe în plus aduc pentru public.
Ca o paranteză, nu mai cred de multă vreme în sigla, oricât de mare, așezată pe un banner și un link în comunicatul de presă. Sigur, voi puteți în continuare să vindeți sau să cumpărați și asta, nu e bai!
(more…) -
The Kindness Diaries, must-see pe Netflix
The Kindness Diaries e o serie pe Netflix căreia i-am dat o șansă în acest weekend prelungit. Are 13 episoade de 25 de minute, l-am văzut cap-coadă într-o singură zi și am plâns cam ca la primele sezoane de Grey’s.
(more…) -
E oficial: Vodafone și UPC își unesc forțele!
După ce, acum două săptămâni, Uniunea Europeană dădea undă verde tranzacției de 18,4 miliarde de euro între Vodafone Group și Liberty Global, prin care Vodafone Group preia activitățile companiei din Germania, Cehia, Ungaria și România, astăzi compania a anunțat oficial finalizarea procesului de achiziție.
(more…) -
Micro-Folie vă așteaptă la Sibiu!
Ediția 2019 de FITS lasă în urmă nu doar amintiri de retrăit ci și un loc de (re)vizitat la Sibiu: Micro-Folie, o expoziție interactivă ce rămâne orașului, în care oricine, mare sau mic, poate vizita, printr-un parteneriat foarte iscusit, muzee celebre din lume, dar și alte lăcașe de cultură, cu ajutorul Samsung și dARe by Samsung.
(more…) -
FITS 2019: Odă Bucuriei
Sunt de o săptămână la FITS, însă abia acum găsesc răgaz și un pic de tihnă să scriu (și) aici. Am văzut mai multe spectacole, o să mai povestesc, dar despre Joy/Bucuria lui Pippo Delbono era musai să scriu înainte să mi se usuce lacrimile.
Nu c-ar fi fost trist, deși este, cumva, ci pentru că Delbono a reușit, din nou, o poveste personală care atinge intim, cred, pe oricine asistă. Mă rog, mai puțin pe spectatorul care a ieșit relativ repede din sală, pe acela nu-l atinge nimic, parol!
(more…) -
TIFF 2019: Pauza
Ca de obicei, la TIFF e un mix delicios de filme și evenimente și oameni, miros de tei și varză a la Cluj, povești, ploaie și ???Dă-o naibii de ploaie, ia-ți o pelerină, hai să ne distrăm și aia e!???. I love it!
Voiam azi să povestesc despre excelentul documentar făcut de Diana Gavra despre fenomenul corupției în România, dar mă uit afară, e soare, încă, și mai bine scriu despre înstrăinare. Prin comparație, ce-am văzut în Pauza – film de competiție, pare întrucâtva mai vesel decât reportarea noastră la corupție. Chiar dacă nu e. Însă măcar acolo situația pare să aibă sorți de izbândă și, prin urmare, motive de optimism.
(more…) -
TIFF 2019: Parking
Filmul de deschidere de la această ediție de TIFF a fost Parking, în regia lui Tudor Giurgiu. Un debut – al filmului, desigur, nu al regizorului – ușor întârziat, din cauza ploii care, vineri seara, s-a încăpățânat să-și exprime generozitatea neașteptată chiar deasupra Open Air Cinema, în Piața Unirii plină de spectatori dornici de film și de reîntâlnirea cu TIFF!
N-a fost să fie în aer liber, deși organizatorii (și oamenii de la meteo) au sperat până în ultimul moment și încă vreo 15 minute după, astfel că ne-am mutat care prin ce sală a avut loc.
(more…) -
TIFF 2019: Unlimited, de luat acasă! Bonus: CONCURS!
Da, sunt la TIFF, desigur că sunt, cum aș fi putut să lipsesc?! N-am apucat să fac aici o introducere în temă și nici măcar recomandări, nici măcar mie, am intrat direct în festival, imediat ce am închis laptopul pe care am lucrat frenetic să-mi termin treaba ca să mă pot bucura și eu de zilele astea la Cluj. Chiar dacă plouă!
Deja am mai multe de povestit aici, și e numai a doua zi, dar, pentru început, o veste care mă bucură peste poate: TIFF Unlimited.
(more…)