Blog

  • Ideo Ideis 2013 în imagini

    Pentru că vă tot spun că uneori atmosfera și energia bună de la Ideo Ideis sunt greu de descris în cuvinte, astăzi încerc altă variantă, una cu imagini. M-a ajutat echipa foto de la Ideo Ideis, Adi Bulboacă și Vlad Cătană, cărora le mulțumesc frumos.

    KT1Z3232

    Enjoy!

    IMG_1583 IMG_1532 IMG_1526 IMG_1495 IMG_1429 IMG_1179 IMG_1126 IMG_1034 IMG_0926 IMG_0719

    La Ideo Ideis, zilele astea, se întâlnesc oameni şi idei, gânduri şi poveşti, teatru şi educaţie. Mai bine şi mai mult, cu greu se poate! Ii (ne) gasiţi peweb, pe Facebook şi pe #ideoideis.

    Ideo Ideis este un proiect finanţat de A.F.C.N, realizat în parteneriat cuMinisterul Tineretului și Sportului şi sprijinit de Memo Plus ca parte din proiectul „Români frumoşi???. Evenimentul și-a găsit prieteni la VolksbankRinf,Millefiori, Illy, H&MTelDrumPro Invest, EuroCar, Aurelian Săndulescu și SC Brain SRL.

    ParteneriPrimăria Municipiului AlexandriaIndygenBORȚUN•OLTEANU,FITSUNATCGodot Café-TeatruMuzeul Județean TeleormanSocietal,WeAreHereConciato, Focus pe Germană, Liceul Pedagogic Mircea Scarlat, Catalactica, Consiliul Județean Teleorman, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Teleorman.

  • Ideo Ideis 2013: Paşi de teatru-dans în Zic Zac

    Un bărbat, o femeie şi un DJ aricios pe scenă. O relaţie, cu bune şi cu rele, eu zic, eu zac, proverbe şi zicători rearanjate dadaist, cuvinte, frici şi spaime, saluturi şi formule de rămas bun (sau mai puţin bun) şi dans. Mult dans, teatru-dans!  Bun şi Made in România!

    Cam aşa ar putea fi rezumat în extrem de puţine cuvinte spectacolul Zic Zac invitat aseară în cadrul Ideo Ideis, o surpriză extrem de plăcută, proiect de licenţă master al coregrafei Andreea Gavriliu, “rezemată de Ştefan Lupu” şi Gavriel Costin. Şi (deja!) câştigător al câtorva premii!

    (more…)

  • Ideo Ideis 2013. Nicu Alifantis: Ascultaţi cât mai multă muzică!

    Ideo Ideis nu e doar o competiție între cateva trupe de liceeni ci o formă de educație alternativă. Sigur, tot prin activități legate de teatru, mișcare, scenografie, arte vizuale, dramaturgie și, nu în ultimul rând, muzica și ritm. La unul dintre aceste ultime ateliere am fost și eu, iar profesorul dedicat a fost nimeni altul decât Nicu Alifantis.

    Nicu Alifantis are 40 de ani de muzică și 41 de ani de muzică de teatru -o cariera începută la Brăila, și devenită marea pasiune. În total, sunt 114 spectacole de teatru ce-i poarta semnatura: Iar cel căruia îi datorez intrarea și interesul pentru acest domeniu e Mircea Florian.

    (more…)

  • Ideo Ideis 2013: Când oferi înainte să primeşti

    Aţi fost vreodată la un eveniment artistic  în care voi, spectatorii, să fiţi aplaudaţi, să vi se mulţumească pentru că existaţi, pentru că vă place ce vedeţi, pentru că sunteţi acolo? Nici eu. Până aseară.

    E acea vreme din an în care se întâmplă Ideo Ides, Festivalul Naţional de Teatru Tânăr de la Alexandria, aflat la cea de a opta ediţie. Sunt a treia oară aici şi tot a treia oară la festivitatea lor de deschidere, un spectacol în sine, cu atât de multe emoţii bune, şi pe scenă şi în sală, încât toată treaba devine greu de descris în cuvinte care să aibă puterea de a transmite aceste emoţii la fel de intens ca atunci când le trăieşti.

    (more…)

  • Momentul ăla în care… (I)

    … ai privirea strălucitoare, te-ai uita aiurea prin cameră şi ai zâmbi neîncetat. Momentul ăla de după ce ai furat o felie mare de viaţa, îngheţată cu aromă de fistic şi fructul pasiunii, decorată cu amintiri de neuitat.

    Îl ştiţi? Nu-i aşa că e grozav?!

  • Harta jocurilor din copilărie – mă ajutaţi?

    Într-una dintre serile trecute, comentând la statusul cuiva pe FB, mi-am amintit de jocul Frunza. Ăla desenat pe asfalt, care se lăsa îmbrânceli şi julituri. Şi mi-am întrebat prietenii virtuali dacă ei ştiu de jocul ăsta. Spre plăcuta mea surpriză, nu doar că ştiau despre ce vorbesc, dar îşi aminteau cu drag de genunchii paradiţi cu ocazia Frunzei.

    Ba cineva chiar a pus şi desenul cu pricina:

    frunzaiar altcineva a comentat că la Râmnicu Vâlcea, de unde e soţul, jocul ăsta nu se ştia, nu se juca. Chiar aşa, oare n-a fost nici un bucureştean prin vacanţă acolo ca să-i înveţe? Dar şotron? Castel? Elasticul? V-aţi ascunselea sau Ţară, ţară, vrem ostaşi?

    Şi uite-aşa mi-am adus aminte de mai multe dintre jocurile copilăriei, un pic mirată să descopăr că nu toată lumea din aceeaşi generaţie ştia aceleaşi jocuri. Şi mi-am dat seama că eu nu prea mai văd copii în faţa sau în spatele blocului, nu prea mai văd desene cu creta pe asfalt, prin parcuri sau aiurea. Unde se joacă copiii de azi? Şi de-a ce? Oare mai ştiu ei paşii de la elastic sau coardă, regulile de la frunză? Ştiu să mai numere ca noi, odinioară, Din Oceanul Pacific a ieşit un peşte mic… ?

    Mi-ar plăcea să-mi spuneţi ce jocuri vă jucaţi voi în zona în care aţi copilărit, aşa, ca să facem o hartă a jocurilor copilăriei. Şi, dacă ştiţi cumva: copiii de azi se mai joacă jocurile astea? Şi dacă nu, ce se joacă? S-au inventat unele noi?

  • Ideo Ideis 2013: Este despre tine!

    Îmi place Ideo Ideis. Fără să supăr pe nimeni – sper! – cred că e festivalul a cărei atmosferă îmi încarcă cel mai mult bateriile. Motivul e că acolo sunt o mulţime de tineri, elevi de liceu, care au şi alte pasiuni, diferite de cele pe care generaţia din care fac parte le cultivă, iar asta mă face să fiu mai optimistă – măcar o vreme! – în legătură cu ce şanse are ţara asta să-şi revină.

    Oameni faini, poveşti frumoase, teatru tânăr, spectacole realizate de trupe de liceeni cap-coadă, cu decor, costume şi tot ce trebuie – nu vă imaginaţi că e vorba de nişte puşti care spun un text pe-o scenă, îmbracaţi cum s-o nimeri. Nu. Ei fac teatru, nu se joacă de-a teatrul. Acest mod de educaţie alternativă e baza pe care (se) construieşte Ideo Ideis.

    (more…)

  • Fermecătoarele vacanţe şi coşmarul valizelor! (concurs)

    De trei ani, de când sunt freelancer, n-am mai fost în concediu. Nu că înainte de asta mi-aş fi consumat vreodată cele… nici nu ştiu exact câte sunt! 21? de zile legale. Că nu aveam când. Mereu e câte ceva de făcut, cel puţin în domeniul şi în industria în care lucram. Deci mai subţire cu concediul.

    Totuşi, după ce anul trecut am fost 10 zile la Ideo Ideis, am decis că festivalul ăsta e atât de potrivit pentru încărcat bateriile încât, chiar dacă nu e vorba, nici pe departe, de un dolce far niente, şi nici măcar de mare sau de vreo piscină ori lac ori altă variantă de apă în care să te bălăceşti, Ideo va reprezenta concediul meu şi anul ăsta! Ca să nu spun că n-am avut! :))
    (more…)

  • Plasa cu roşii

    Am copilărit lângă Gara de Nord, înspre Titulescu, zona cât de cât mai spălată. Asta nu mă împiedică să sufăr când văd mahalaua, cu Feroviarul, librăria Caragiale şi Hala Matache, pusă la pâmânt. Asta, însă, e o altă poveste.

    Lumea mă întreabă dacă e o zonă sigură. Pentru mine e, altfel nu mi-aş fi cumpărat apartament tot aici. De fapt, acum nu mai sunt aşa de sigură. Homleşii s-au înmulţit în ultima vreme şi şi-au făcut cartier general în părculeţul de lângă policlinica CFR, în spatele benzinăriei. Când treci prin zonă pute a jeg de-ţi mută nasul. Amorţiţi de chimicalele pe care le respiră din pungă, nu sunt agresivi deloc. Doar prezenţa lor e, ca o afecţiune ce nu-ţi provoacă dureri, dar care imprimă respiraţiei un damf respingător.

    (more…)

  • Simon’s Cat îşi face bagajul!

    Simon Tofield e un tip englez care se pricepe la animaţie. Şi cum se întâmplă ca acest Simon să aiba patru pisici, Jess, Maisy, Hugh şi Teddy, pe post de muze, omul a îmbinat ce ştia el mai bine: pisici şi animaţie. Aşa au ieşit nişte filmuleţe foarte mişto despre apucăturile pisicilor, cu onomatopee pe care le (re)produce chiar Simon!

    SC

    Iar azi, că tot vorbeam zilele trecute de pisicile care se bagă în valize, a apărut un filmuleţ exact despre problema asta. Unde mai pui că apar şi şoarecii chiţăitori – are si Domnul Sony doi şi îi aleargă zgomotos când ţi-e lumea mai dragă!

    Enjoy!

    PS nu uitaţi că vă aştept cu întrebări pentru veterinarul de pisici! :)


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471