Ideo Ideis nu e doar o competiție între cateva trupe de liceeni ci o formă de educație alternativă. Sigur, tot prin activități legate de teatru, mișcare, scenografie, arte vizuale, dramaturgie și, nu în ultimul rând, muzica și ritm. La unul dintre aceste ultime ateliere am fost și eu, iar profesorul dedicat a fost nimeni altul decât Nicu Alifantis.
Nicu Alifantis are 40 de ani de muzică și 41 de ani de muzică de teatru -o cariera începută la Brăila, și devenită marea pasiune. În total, sunt 114 spectacole de teatru ce-i poarta semnatura: Iar cel căruia îi datorez intrarea și interesul pentru acest domeniu e Mircea Florian.
Au fost puține întrebari, iar una dintre ele a fost: De la ce porniți când compuneți muzica unui spectacol?
În general, sunt solicitat de regizori, ei sunt cei care face echipele pentru un spectacol, inclusiv partea muzicală. Când mă apuc să compun nu mă gândesc la muzică sau la niște cântece, ci la un spațiu muzical. Dă exemplul unor regizori cu care i-a fost greu să lucreze: Silviu Purcărete și Alexandru Tocilescu, pentru că, știind foarte clar ce-și doresc, pana la detalii de bucati muzicale, eu nu mai aveam prea mult loc de creație.
Am între cinci și 20 de discuții cu regizorul, apoi citirea textului la masă și după aia repetițiile la scenă. Cam cu o lună înainte, muzica spectacolului e gata și, când e cazul, lucrăm apoi la micile modificări.
“Ascultați cât mai multă muzică!”
Pe mine mă interesează ca oamenii să nu spună “muzica a fost bună la spectacol, ci că spectacolul a fost bun” – atunci știu și eu că mi-am făcut bine treaba cu acest spațiu sonor.
Acum șase ani m-am apucat din nou de școală, la Teatrologie si am făcut asta pentru că mi se părea că aș putea pierde contactul cu noul val de regizori și actori. Trebuie să poți avea limbaj comun cu oamenii cu care lucrezi. Am fost student la zi și am avut și bursă. Mi-am dat și licența, un pic mai târziu, pentru că atunci când m-am pregătit inițial pentru ea, am fost invitat să cânt în deschidere la Bob Dylan. N-a fost o alegere grea.
În teatru, instrumentul este foarte important, iar din punctul ăsta de vedere Iosif Herța este unul dintre cei mai buni. El inventează tot felul de instrumente, cu tonalități noi, zgomote noi. Contează tipul corzilor, acordajul, orice detaliu.
Sfaturi? Ascultati cat mai multa muzica!
Cei prezenti la atelier l-au provocat pe Nicu Alifantis la o sesiune de amintiri despre inceputurile sale in muzica de teatru. Asa am aflat cum i-a cunoscut pe Alexandru Tocilescu si pe Nichita. Printre altii.
Eram la Brăila, frecventam un club de teatru, intrasem într-un spectacol, aveam succes, lumea era mulțumită de mine. În primăvara lui ’72 am primit oferta de a face prima mea muzică de teatru: Furtuna lui Ostrovski, un spectacol în care debuta Catrinel Dumitrescu. La vremea aia, cronicarii de teatru erau foarte importanți, se făceau cronici foarte bune, și noi am avut cronici bune. Am fost remarcat.
Am făcut apoi “Trandafirii roșii” cu Zoe Stanca, fiica lui Radu Stanca, după care a apărut Tocilescu. Avea păr mare, inele multe, în fine, o apariție boemă în peisajul brăilean. Monta Zwanewit de Strinberg. I-am fost recomandat. M-a pus să cânt ceva, nu mi s-a părut impresionat. Dar mi-a dat o hârtie și mi-a spus să fac muzica pentru ce scrie acolo. Erau opt versuri. M-am dus în altă cameră, am făcut muzica, m-am întors, am cântat, i-a plăcut, m-a angajat. Cântecul se cheamă Balada Tocilescului. Iat-o:
Spectacolul a fost, de asemenea, de succes, și așa m-am împrietenit cu Tocilescu. Când am venit la București eram adesea în vizită la el acasă unde am cunoscut mari oameni de teatru ai țării. Teatru și nu numai. De exemplu, acolo m-a auzit Johnny Răducanu și m-a luat apoi să cânt în deschiderea lui, la TicTac, un celebru restaurant al vremii, situat între Izvor și Universitate. Veneau acolo Nichita, Păunescu, Paul Goma, Nina Cassian, Toma Caragiu și mulți alții. Era fabuloasă atmosfera.
În perioada aia am făcut si primul meu disc. Greu, complicat. Stăteam în tot soiul de cămăruțe închiriate… De-atunci am tot vrut să fac un cântec cu Balada chiriașului grăbit a lui Topârceanu.
Pe Nichita l-am cunoscut în casa lui Florin Zamfirescu, i-am și cântat unele cântece pe versurile lui, dar atunci îl prefera pe Augustin Frățilă, de asemenea poet si folkist. Însă la mine îi plăcea cum cântam Bacovia, pentru că, zicea el, îl cântam cu umor (la Rar se referă), iar Bacovia, în ciuda tonului morbid al poeziilor sale, era un tip cu mult umor.
Atunci mi-a scris Să smulgem fildesii din Alifantis. Ce onoare mai mare să fie decât să-ți scrie Nichita versuri despre tine?!
Chiar asa, ce onoare mai mare?!
La Ideo Ideis, zilele astea, se intalnesc oameni si idei, ganduri si povesti, teatru si educatie. Mai bine si mai mult, cu greu se poate! Ii gasiti pe web, pe Facebook si pe #ideoideis.
***
Ideo Ideis este un proiect finanţat de A.F.C.N, realizat în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului şi sprijinit de Memo Plus ca parte din proiectul „Români frumoşi???. Evenimentul și-a găsit prieteni la Volksbank, Rinf, Millefiori, Illy, H&M, TelDrum, Pro Invest, EuroCar, Aurelian Săndulescu și SC Brain SRL.
Parteneri: Primăria Municipiului Alexandria, Indygen, BORȚUN•OLTEANU, FITS, UNATC, Godot Café-Teatru, Muzeul Județean Teleorman, Societal, WeAreHere, Conciato, Focus pe Germană, Liceul Pedagogic Mircea Scarlat, Catalactica, Consiliul Județean Teleorman, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Teleorman.
Leave a Comment