Am văzut World War Z aşa, într-o doară, curioasă mai degrabă să mă lămuresc pe ce s-au strans vreo 450 de milioane de euro din toată lumea şi ce face Brad Pitt, atât ca actor cât şi ca producător. Nu e rău. Dar a fost sub aşteptări.

Înainte să văd filmul, am citit un pic despre cartea cu acelaşi nume, cea care stă la baza filmului, scrisă de Max Brooks. Din câte am înţeles, se punea destul de mult accent pe partea socio-politică a epidemiei de zombi… Ei, în film nu e aşa. Filmul e un film de acţiune corect făcut, chiar admirabil făcut pe alocuri (faza cu zombii care se caţără pe gardul israelienilor, de exemplu), cu un Brad Pitt care joacă ok, şi cam atât.

Update. Aproape că uitasem ceva important: muzica e semnată Muse!

E cald, prea cald şi prea vineri ca să ne gândim la altceva decât la îngheţată, valuri, răcoarea unei cabane la munte o bere rece sau bălăceala într-o piscină. Cu toate astea, vă invit să faceţi un exerciţiu de imaginaţie, tocmai pentru că vine sfârşitul de săptămână cu două zile libere şi găsim răgaz să visăm cu ochii deschişi!

Deci vă provoc: ce-aţi face ca să vă schimbaţi viaţa, în mai bine, în numai 24 de ore?
Later edit: premiu şi câştigător la finalul textului.

Azi am apucat să termin de cercetat recentul studiu European Communication Monitor, un document anual despre comunicare şi tendinţe în PR. Există şi un rezumat video, dar vă recomand să vă uitaţi la studiu, pentru că are multe informaţii şi procente interesante – pe cele mai importante le-am rezumat mai jos, iar la final găsiţi link spre câteva resurse.

Tendinţele arată că a crescut importanţa comunicării ca funcţie, dar scad bugetele, salariile şi importanţa pe care comunicatorii o au în organizaţii – o să vedeţi că la capitolul ăsta suntem pe la coada Europei. Sunt şi lucruri bune despre România, însă!

Libertatea titrează pe prima pagină de azi “stirea” de importanţă naţională potrivit căreia Cristian Gog a dat ţeapă la o cârciumă din Mamaia.

Da? E clar. A plecat fără să achite nota de plată. Ce urât din partea lui, nu-i aşa?

Săptămâna trecută am fost patru zile la Strasbourg ca să mă documentez în legătură cu felul în care funcţionează Parlamentul European şi mai ales modul în care comunică. De altfel, însăşi această vizită e parte din strategia lor de comunicare: PE are un buget speciat destinat unor asemenea infotrips pentru bloggeri şi jurnalişti.

Au fost patru zile foarte pline, cu multe întâlniri şi mirări, dar care mi-au oferit “the big picture”. Şi când spun “big” nu mă refer doar la clădirea Parlamentului European ci la faptul că aşezarea actuală a contextului european este, inevitabil, soluţia pentru bătrânul continent, oricât de detestabilă ar putea părea ideea ca o grămadă de oameni din alte ţări decid cu privire la legislaţii aplicabilă intern… dar uniform!

S-a dat verdictul în cazul bebeluşilor care au murit la Maternitatea Giuleşti, în 2010. Scurt, sec: “magistraţii au decis ca maternitatea să plătească o amendă penală în valoare de 80.000 de lei pentru fiecare copil ars” (400.000 în total), directorul maternităţii va plăti şi el o amendă penală de 6500 de lei, iar asistenta care a fost de gardă, Florentina Cârstea, va executa doi ani şi două luni de închisoare. Şeful secţie unde s-a întâmplat dezastrul a fost achitat.
Şeful serviciul tehnic a primit doi ani şi opt luni cu suspendare, iar electricianul va executa doi ani de închisoare.
Maternitatea Giuleşti şi Florentina Cârstea mai trebuie să plătească şi compensaţii pentru familiile bebeluşilor, în valoare totală de 300.000 de euro.

Deciziile nu sunt finale şi pot fi atacate.

Cred că trebuie să încep concluziile astea cu un disclaimer, şi anume: atunci când protestez faţă de modalitatea neprofesionistă a unora de a trimite informaţii sau invitaţii pe email o fac în primul rând ca om de comunicare şi doar mai apoi, dacă e, ca blogger. Şi, da, o fac, pentru că militez pentru personalizare, într-o epocă în care chiar avem nenumărate instrumente să facem asta, şi pentru că mailurile autoadresate cu destinatari în BCC sunt atât de passe iar unii par a se încăpăţâna să rămână, (şi) din punctul ăsta de vedere, în secolul trecut.

După patru zile de comunicare parlamentar-europeană, am plecat la Pârâul Rece, ca să văd comunicarea autohtonă în cadrul unei întâlniri trilaterale: clienţi – agenţii – bloggeri. Organizator şi maestrul de ceremonie a fost aceeaşi neobosită echipă BIZ condusă de Marta “ÎnZeceMinuteÎncepem” Uşurelu. Iar asta a fost, în opinia mea, cea mai bună ediţie de SMS Camp din cele cinci de până acum.
NB: zic “în opinia mea” pentru că sunt, oricum, subiectivă, dar şi pentru că eu am participat doar la patru dintre cele cinci ediţii.

Update: vedeţi aici prezentările.

Cum v-am spus, am fost câteva zile la Strasbourg pentru o documentare legată de funcţionarea şi, mai ales, comunicarea Parlamentului European. Aş fi vrut să am răgaz pentru a scrie din timpul călătoriei dar, chiar şi dacă aş fi reuşit să înghesui câte o oră de scris în programul extrem de plin, nu cred că ar fi ieşit ceva de care să fiu mulţumită întrucât experienţa asta s-a întâmplat până în ultimele ore ale călătoriei, în care, ultimele pe lista de discuţii a plenului PE au fost situaţiile din Djibouti şi Nigeria – în ambele state fiind vorba de încălcări al drepturilor omului şi libertăţi civile.

Cristi Hordilă e Director al TIFF-ului şi mai are vreo câteva îndeletniciri manageriale pe lângă asta: se ocupă de APFR, e membru în European Film Promotion, dar nici astea nu-i sunt de ajuns, după cum o să citiţi. L-am alergat câteva zile în timpul TIFF ca să-l prind la un interviu, şi am făcut asta pentru că mi se pare inspiraţionala povestea lui (acum, că am folosit cuvântul ăsta, o să spună că-l iau peste picior, dar nu e deloc aşa, pe cuvânt!) şi felul în care a ajuns să ocupe funcţiile astea la nici 27 de ani.

O parte însemnată a acestui interviu a apărut deja în revista BIZ, iar Cristi vorbeşte acolo despre bani, sponsorizări şi provocări pentru TIFF şi pentru industria cinematografică în general. Dar eu am vrut povestea din spatele poveştii. Şi, pentru că în următoarele zile o să fiu la Strasbourg cu net franţuzesc şi scump, vă las în compania lui Hordilă (aşa îi spune toată lumea) cu o poveste în care cineva vorbeşte chiar mai mult decât mine. Şi are ce povesti!

Aşadar, fără alte introduceri, Cristian Hordilă, într-un interviu oferit de un partener pentru excelenţă, Mercedes-Benz!