În cazul în care locuiţi cu pinguinii, într-un frigider sau nu sunteţi pe facebook ca sa vedeţi statusuri de oameni care se plâng de căldură, trebuie să vă dau vestea hot a momentului: a venit vara. Şi, odată cu ea, temperaturile cu care acest anotimp ne-a obişnuit în ultimii ani. Caniculă, vipie, dogoreală, arşită, zăduf, prăpăd. Ce mai, căldură mare, monşer!

Prin urmare, consumăm mai multe lichide, transpirăm mai mult, iar bacteriile îşi fac de cap pe pielea bine încinsă… printre pilozităţi. Aşadar, e anotimpul epilatului. Iar asta e valabil atât pentru doamne cât şi pentru domni!

Alexandra Stan, o vedetă de pe la noi, a fost bătută de managerul şi, aparent, iubitul ei. Bătută rău, temeinic, nu aşa, alintată c-o palmă pe spate, cum îţi dau prietenii când te îneci.

A vuit presa cu subiectul, la fel reţelele sociale, şi presupun ca nici la televiziuni (cel puţin alea “de ştiri”) tema nu a fost evitată. Nu ştiu, că n-am deschis televizorul decât pe seară, să ascult lamentaţiile lui Andrei Marga, acompaniate de lamentaţiile lui Cornel Nistorescu. Dar ăsta e un alt subiect.

Da, mă interesează subiectul Bacalaureat, şi nu ca să râd de perlele elevilor ci pentru că aş vrea să ştiu că încă există tineri responsabili în România, că e loc de speranţă în mai bine pentru noi, pentru ei, pentru România. Până una-alta, însă, să le mai simplificăm, oficial!, un pic viaţa celor care dau examenul:

În plină perioadă a examenelor de Bacalaureat, după doi ani cu procente sumbre de promovabilitate, o firmă din Cluj s-a gândit la o soluţie menită să-i ajute pe elevi să treacă acest examen cu uşurinţă. Nu, nu e vorba de meditaţii online sau de manuale minune, care să bage cu forţa ştiinţa în capul căprioarelor, nu. E vorba de fiţuici, dar nu oricum, ci de fiţuici profesionale:  “materialele au fost elaborate de către profesori de specialitate, conform cerințelor bacalaureatului 2013″ se laudă autorii site-ului.

Sâmbătă dimineaţă am plecat de la FITS, cu regretul de a nu vedea spectacolul de dans israelian şi ceremonia de acordare a stelelor de pe Aleea Celebrităţilor, dar cu bucuria (infinit mai mare decât regretul) de a-mi vedea gaşca reunită pentru ziua unei dragi prietene. Am avut o vilă doar pentru noi, cu terasa generoasă şi piscină, muzică bună, felinare pe apă şi lampioane zburătoare înălţate în miez de noapte, cu plimbare printr-o casă boierească din secolul trecut, miros de tei, glume şi poveşti.

Dar speciali sunt prietenii mei, cei care m-au întâmpinat – la propriu! – cu braţele deschise, după două săptămâni şi mai bine departe de casă. Şi le mulţumesc că-s aşa de faini!

Şi, în fine, a mai fost un motan foarte fericit, daruri şi surprize faine când am ajuns acasă. Să tot pleci ca să te tot întorci! :)

PS gluma (internă) a acestui minunat final de săptămână:

La mulţi ani, Liv!

Eu nu prea sunt dusă la biserică. Nici la propriu şi nici la figurat. Ritul ortodox oricum nu-mi spune mare lucru şi, colac peste pupăză, un pic mi se face rău de la mirosul de tămâie şi de la opulenţa din bisericile ortodoxe. Adica, da, sunt unele în care simţi că e ceva special, dar prea puţine ca să reprezinte o regulă sau vreo chemare.

Cum bănănăiam eu festivalier prin Sibiu, miercuri, pierzând vremea până avea să bată gongul pentru Maestrul şi Margareta (a scris Chinezu de acest spectacol) , m-am întâlnit cu Dan Bartha, unul dintre cei care muncesc mult pentru ca FITS să se întâmple frumos pe străzile din Sibiu şi de la el am aflat că în câteva minute începea un concert gospel la biserica romano-catolică din Piaţa Mare. Pentru că anul trecut am suferit că n-a mai venit corul de gospel (ca efect al tăierilor de buget efectuate de ministerul culturii) m-am grăbit să mă bucur de acest concert, măcar un pic.

După atâtea zile pe drumuri, oboseala şi-a spus cuvântul, aşa că azi, într-o jumătate de oră liberă (n-aveam, dar mi-am făcut), am fost la Spa. Eden Spa. Dacă tot e la mine în hotel, ici-colea, la parter… Altfel poate că aş mai fi luat un ketonal şi basta, dar… oricând e mai tentant un masaj!

Zis şi făcut, la Eden e zen. Am completat o fişă cu câteva detalii şi hai la masaj. Pe cel care îmi va calma muşchii isterizaţi îl cheamă Ramon şi e foarte politicos. Eu, având nevoie să-mi ţin mintea în priză, l-am rugat să oprească muzica (nush de ce, dar muzica aia ezoterică mă enerveză! prefer liniştea) şi, dacă vrea, să-mi povestească despre el… accentul lui îl recomanda clar ca nefiindu-mi compatriot.

Am rămas datoare de ieri cu expoziţia de costume semnată Doina Levintza şi cu spectacolele de seară, Nunta şi Tatăl, aşa că mă achit mintenaş după cum urmează, nu înainte de a vă spune că şi dacă nu mai găsiţi bilete la multe dintre spectacolele din sală, că nu mai găsiţi, deh!, merită să daţi o fugă la Sibiu, măcar în weekend, ca să vă bucuraţi de atmosfera festivalieră. Nu e soare, dar e bine.

Pentru mine ochelarii de soare sunt un accesoriu necesar, dincolo de fashion. Am fotofobie şi, deci, probleme cu lumina. Culmea, soarele puternic mă deranjează cel mai puţin. Mai rău e la zăpadă sau la lumina din zilele nu prea însorite. Habar n-am de ce, fiindcă, deşi fotofobia e un efect, nu o cauză, nu m-am apucat să mă caut. O avea legătură cu astigmatismul necorectat, naiba ştie. Oricum, fără ochelari de soare par încă şi mai antipatică decât de obicei fiindcă mă uit chiorâş la toţi şi toate.

Azi la Sibiu am hoinărit pe străzi, prin centru. Nu erau spectacole, ba chiar a început şi ploaia, destul de repede. E fain că pe pietonală (dar nu numai) sunt terase una lângă alta şi te poţi adăposti imediat ce apar primii stropi. Iar spectacolul străzii continuă şi în ploaie, într-un fel sau altul, deşi marţi, pe la 11 şi ceva, oraşul nu e chiar aşa de animat.

Însă, cu puţină imaginaţie, poţi să întâlneşti un personaj din filmul preferat al copilăriei. Pentru mine şi, cred, pentru foarte mulţi din generaţia mea, acesta se numeşte Arabela, iar cel din fotografia de mai jos poate fi foarte bine Rumburak: