Am descoperit-o pe Emiliana Torrini acum niște mulți ani via coloana sonoră din Grey’s, cu Today Has Been OK, și mi-a plăcut mult, da’ mult de tot, apoi am tot ascultat ce-a scos și a rămas cum am stabilit: e bine de tot. Lumea o compară cu Bjork, inevitabil, amândouă vin din Islanda, dar, dacă am de ales, aș prefera timbrul mai soft al Emilianei. Și cântecele ei. Și bucuria ei de a le aduce pe scenă. Mai nou, inclusiv la TIFF, alături de The Colorist Orchestra – o bucurie de concert!

Ieri, după o noapte în care n-am putut dormi deloc, am pornit către Timișoara la întâlnirea cu muzicieni de soi strânși sub semnul și îndemnul celei de a doua ediții de JAZZ TM. Opt ore de drum când însorit, când plouat, cu muzică și fără peripeții s-au terminat în parcarea Hotelului Timișoara, la doi pași, hai, poate trei, de backstage-ul festivalului și de Piața Operei, devenită cândva, nu știu când, a Victoriei. Oficial.

După ce am personalizat camera de hotel cu ce-am adus și eu de pe-acasă, am coborât să-mi salut deja-prietenii care se ocupă de producție – adică echipa extinsă de la PLAI: management și voluntari – și de care a ajuns să-mi fie drag, cumva, mai ales după ce, anul trecut, la PLAI, am asistat la una din ședințele lor. Sunt foarte mișto. Toți!

Că tot văd, cu bucurie (sau invidie!), poze şi poveşti de la Enescu zilele astea, şi pentru că sunt unii care se plâng că nu mai suportă cum toată lumea e fan de muzică clasică în perioada asta, iată, asta e pentru ei:

(via Andi)

De fiecare dată când ascult un concert sunt vrăjită de felul în care cineva şi-a imaginat o lume întreagă transpusă în sunete, şi tot aşa încerc să fac şi eu. Dialoguri între pian sau vioară şi orchestră, ritmul impus de dirijor, orice poate deveni “a fost odată…”

Încă din februarie, când a fost anunţat concertul Sting în România, am făcut demersuri pentru un interviu propriu, cu Sting sau cu cineva din Back to Bass Tour Management, şi, deşi am schimbat multe mesaje în sensul ăsta, inclusiv cu unul dintre vicepreşedinţii de la LiveNation, până la urmă interviul meu nu s-a putut concretiza, şi ăsta e şi motivul pentru care scriu despre asta abia azi, în ziua concertului. Ultimul schimb de mailuri a fost ieri! :)
Aşa cum am promis, însă…

Vă invit să citiţi despre Gordon Sting Sumner şi despre muzica lui minunată într-un interviu făcut la Stockholm şi pentru care am obţinut drepturile exclusive pentru România de la proprietar, William Anderson (thanks again, Will!)
Interviul a fost realizat pentru Singing Bassist de Anders Lundquist, care a avut amabilitatea să-mi ofere câteva detalii din culise. Le citiţi mai jos.

Pe acest domn l-am cunoscut acum mulţi ani, la înregistrările primului album semnat AG Weinberger, sub cireşul din curtea Migas – unii prieteni vor fi oftând adânc amintindu-şi vremurile cu pricina, ne-am revăzut adesea chiar la concertele sale ori ale prietenilor comuni şi a fost pe scena tuturor ediţiilor de FolkYou de care m-am ocupat.

Ştie că mă enervează “Ruxi”, dar îmi mai zice aşa, zâmbind, şi eu îl las fiindcă ştiu că mă necăjeşte cu drag, aşa că nu mai protestez nici măcar formal. Şi chiar dacă uneori e glumeţ pe scenă, chiar dacă se amuză cu prietenii şi face bancuri, rămâne unul dintre cei mai riguroşi profesionişti pe care i-am întâlnit.

Acum vreo zece zile apărea un hashtag misterios, #ziuaz, despre care se ştia doar că e legat de o super petrecere cu cinci teme diferite şi de… încă ceva! Mister total! Pregătiri, peruci, perle, ochelari a la John Lennon şi alte accesorii numai bune pentru ca fiecare invitat/ă să se potrivească la marele fix cu tema aleasă de gazde (au fost cinci teme muzicale diferite). De asemenea, multe speculaţii despre pretextul ce urma să adune în jur de 150 de onlineri la misterioasa zi Z!

În fine, seara mult aşteptată a venit şi toată lumea a aflat că petrecerea a fost organizată cu ocazia lansării, de către trilulilu, a Zonga.ro, o aplicaţie ce oferă acces utilizatorilor din România la cea mai mare colecţie oficială de muzică – mai multe detalii aici: Comunicat de presa zonga.ro sau direct pe site.

Deocamdată, Zonga e în private beta, au acces doar 500 de utilizatori, urmând să devină acesibil publicului larg cândva prin aprilie. Între timp, se strânge muzică. Nu că n-ar fi şi acum destulă: 1737 de ore şi 5840 de artişti, dar intenţia este ca în perioada lansării pentru public să fie peste un milion şi jumătate de melodii din toată lumea!

Zonga

Vezi mai multe video din reclame

Am trei coduri de acces în varianta beta si le ofer, prin tragere la sorţi, dacă este cazul, celor trei comentatori care îmi spun numele albumului pe care l-ar asculta şi l-ar tot asculta. Nu o piesă, ci tot albumul. Titlu şi artist. Atenţie: adresa pe care o treceţi la comentarii este cea pe care o să primiţi codul. Dacă nu e validă, aia e!

În fine, avem zonga (FB/twitter), şi, de asemenea, amintiri faine de la super petrecerea organizată de fetele de la The Practice, un eveniment la care, admit, mi-a fost destul de greu să recunosc unele figuri, altfel destul de familiare… numai închipuiţi-vă cum arată Make sau Vlad Petreanu cu perucă afro… Aham! Cam aşa a fost! De fapt, nu trebuie să vă închipuiţi, fiindcă sunt multe poze aici şi aici şi aici.

Great party, all!

Pentru mine e ca o zi de sărbătoare venirea toamnei. Pentru că abia aştept frunze foşnitoare în culori nebune, seri răcoroase cât să fie bine c-ai ajuns acasă, soare blând, miros de must, pere dulci şi găluşte cu prune (sunt la dietă dar pot să visez, da?), amintirea caietelor noi în care îmi promiteam solemn că voi scrie frumos şi îngrijit şi chiar reuşeam asta… vreo cinci pagini! :)

Şi îmi mai place toamna şi pentru asta, văzută şi ascultată, negreşit, la fiecare 1 septembrie, ca un ritual. Enjoy!

Îmi place clipul, îmi place muzica, îmi plac mâinile lui şi aerul uşor amuzat. Cred că aş putea să scriu o carte de la vitrina unei cafenele. Minunat!

This is wrong. Your beauty lies within you. Look in the mirror, baby

Probabil că o să “comit” o rubrică specială de muzici pe blog, prea sunt muzico-dependentă. Dar până atunci, pentru că n-am mai ascultat de multă vreme cântecul de mai jos, iar în seara asta mi-am propus să scriu poveşti, şi trebuie să mă bag în starea de scris poveşti, iată:

Şi nu, românescul alean nu vine de la nemţescul allein, singur, adică, ci de la ungurescul ellen, care înseamnă contra. M-am documentat :)